În pielea mea!

Nu există opere urâte, ci doar consumatori incapabili să le înţeleagă!
Dacă nu aţi văzut filmul "Pielea în care trăiesc", poate că ar trebui să vă opriţi din citit. O să povestesc din el, adică o să aflaţi ce se întâmplă şi cum se termină, treabă care poate strica plăcerea de a-l vedea. Pentru că în pofida a tot ceea ce o să scriu mai jos, orice film al lui Almodovar merită vizionat şi abia pe urmă criticat.
Mărturisesc cu mâna pe flex că îmi place filmul spaniol. De fapt îmi plac filme în care actorii chiar joacă; filmele în care actorii sunt aleşi după talent mai degrabă decât după frumuseţea fizică; îmi plac filmele ciudate, filmele de autor. Cum Almodovar este unul dintre creatorii de astfel de filme, am văzut ceva pelicule semnate de el la viaţa mea. Iniţial m-am uitat la filmele sale mai recente intens mediatizate, începând cu "Vorbeşte cu ea" şi "Totul despre mama mea". Cum astea mi-au plăcut foarte mult, am aşteptat nerăbdător apariţia ultimului său film. Per total mi-a plăcut. Punctual am fost uşor dezamăgit de lipsa unor jaloane tipice lui, sau transformarea lor în altceva.
Mi-a lipsit secvenţa „filmului în film" sau poate ea o fi rulat dincolo de percepţia mea. Sincer mă îndoiesc că aş fi ratat momentul dacă ar fi existat. M-am bucurat de "momentul de muzica", dar nu a fost aşa tare cum îl anticipam.
"Pielea în care trăiesc" este o telenovelă concentrată. Este o poveste cu oameni alienaţi, care îţi expun dar nu te fac părtaşi la drama lor. Practic nu te poţi ataşa suficient de nici unul dintre personaje. Aud că romanul după care s-a scris scenariul era mai subţire de suta de pagini. Poate de asta, chirurgul plastician interpretat de Banderas este adesea clişeistic astfel încât mişcările sale devin uşor de anticipat. Femeia în vârstă, deţinătoare de partituri forte în alte filme, nu este decât o mamă sociopată cu inima impietrită. Neveste, fii şi fice apar şi dispar prea rapid din peisaj ca să-i poti aprecia. Singura femeie cu ceva forţă îşi pierde farmecul imediat ce afli că a fost bărbat. Si încă unul cam...
În pielea mea, nea Almodovare! Cred ca ăsta este singurul film în care latura gay nu te-a ajutat. Regret că te critic dar n-am cum să tac. Personajul tău cheie Vera, este în mare parte un eşec.
Ca bărbat Vicente era un pisi mic şi drogat care lucra la un magazin de rochii vintage. Gheială evidentă ornată cu pene de cocoşel care se dă la orice păsărică indiferent cât de lesbi ar fi ea. Deci juma' de buletin ăsta comite o jumate de viol asupra ficei semi-nebune a doctorului Robert Ledgard. Ieşită dintr-o femeie adulterină, mutilată şi sinucigaşă, fata are o zestre genetica şi un trecut familial de invidiat. Evident asta mică şi insuficient violată clachează previzibil sărind pe geam ca să o prindă din urmă pe mă-sa. Tac'su sufera ce suferă apoi plănuieste o răzbunare sadică. Îl răpeşte pe Vicente şi îi taie ciucurelul ca să nu mai poata face niciodată pipi din picioare. Operat în mod repetat Vicenzo devine Vera, care stă prizonieră şase anişori în clinica privată din casa doctorului Ledgard făcând yoga şi purtând pielea creata de el. Ca bonus poartă şi moaca fostei soţii a doctorului torţionar. Deodată apare la poarta casei un frate de-al lui, foarte vitreg, foarte criminal şi foarte dotat, care după ce o leagă pe menajera de mă-sa o rupe la păsă pe Vera. Aici tu o să sari ars. Iar viol nene?! Taci bre că dom Pedro abia s-a încălzit. De fapt tot fratele a violat-o pâna i-a plăcut de a fugit cu el în lume şi pe nevasta doctorului. Care doctor vine acasă taman la orgasmul lui Taigă Uan ăsta. Intervine deci un fratricid prin împuşcare cu aprobare maternă prin care dom doctor brusc înduioşat o salvează pe cuana Vera (mai era ceva de salvat?!) şi o culcă în propriul său pat, că al prizonierei era un pic pătat de sânge. După o noapte de promisiuni, Vera îl vrăjeşte cu micul dejun la cap să îi dea învoire în oraş, de unde pe cardu lu nea doctorul îşi cumpără ţoale, lubrifiant dar şi un pistol. De aici treaba merge unsă (deh!) până la final. Adică doctorul şi menajera (adică mă-sa) capătă câte un glonte în varii organe vitale, iar Vera în sfarşit liberă se duce glonţ la mă-sa să-i zică că băiatul ei ie fată. Complicat, aşa-i?! O să spuneţi că de asta nu-mi prea plăcu mie filmul. Ei bine, nu. Din cauza asta vă îndemn să vă uitaţi la toate filmele lui Almodovar. Sa vedeti ce minunăţii îi ies cand e omul în bulan. De asemenea merită sa-l revedeţi pe Banderas, actor pe care tot Almodovar l-a lansat. Şi să nu uitaţi că indiferent cât de slab vi se va părea un film facut de el, se va situa peste media filmelor americăneşti pe care le-ati văzut peste an. Un film de Pedro Almodovar nu poate fi comparat decat cu un altul făcut tot de el.
În pielea mea, chiar merită!