Ursitoarele

Dupa primul an, in care pantecul femeii mele n-a prins rod, au inceput certurile. Eram mai putin slut decat Spurcatul si mai mare ca pasatul, asa ca lelele satului imi aruncau ocheade, dara eu lor nu. Geaba insa eram io cu minte. Femeia mea credea ca-mi risipesc samanta cu altele si ca ea ramane stearpa tocmai din asta pricina. Pe vremea aia, doctorii stiau tare putine despre rodnicia oamenilor. Am cheltuit bani grei si am vandut pana si caii, ca sa platim drumurile si vracii. M-am impotrivit pana la inceputul celui de-al doilea an de dupa cununie sa fac ceea ce vroia Ioana.
Cum s-a mai zbicit pamantul, am imprumutat o iapa si am mers cu caruta, cale de mai multe ceasuri, pana la o vrajitoare. N-am vrut sa intru pana ce nu mi-am auzit femeia ca plange, juruindu-se ca ma lasa, daca nu fac ce-mi cere. In intunecatul bordei, hoasca despletita si noduroasa ca o salcie batrana ma privea cu ochii incetosati de albeata.
Mi-a luat mana stanga si a inchis ochii, inganand o ruga pagana. Imi venea sa-i dau o palma peste taietura stirba cu care invoca spiritele. A dat in bobi, in oscioare de pui si in carti.
Cand a terminat, mi-a luat amandoua mainile si m-a privit drept in ochi, cautand parca sa-mi vada sufletul.
Mi-a pus in fiecare palma, cate unul din cerceii Ioanei si mi-a zis sa strang pumnii. Cand i-am desclestat, in palme nu mai era nimic. Femeia mea a dat ochii peste cap si a cazut suspinand in lesin. Am sarit spre ea sa o ridic, dar vrajitoarea m-a oprit cu un tipat. Trupul i s-a imputinat, s-a micsorat, si chipul i s-a albit de spaima. M-a apucat de incheieturi.
-Las-o asa, ca-i mai bine sa n-auda ce am sa-ti spun. O data si numai o data ai sa auzi asta de la mine. Sa nu mai vii aici. Eu am sa-ti spun doar ce vad. Daca ai sa-ti intrebi muma, are sa-ti spuie ca te-a nascut cu caita. Un Solomonar a venit inaintea ursitoarelor si, in pamantul de la stalpul portii tale, a varsat argint viu.
Ursitoarele au venit si s-au certat pentru darurile lasate acolo pentru ele. Cea care tine fusul si furca le-a scapat pe pamant, cand trebuia sa-ti astearna doar firul vietii. Soarta a incercat sa-l intinda, Moartea sa-l taie, dar firul s-a naclait in argint si n-a vrut cu nici un chip sa se rupa. Dupa ce s-au sfadit pana-n zori, au invartit firul inapoi pe fus si au plecat fara sa se atinga de Daruri. Pe fusul ala, firul vietii tale este legat de al multor oameni, dar nu de al tuturor. Ai sa mori cate putin, de fiecare data cand moare unul legat de tine, si, ori de cate ori unuia dintre ei i se va naste prunc, din caierul Vietii ti se va toarce inca o bucata de fir. Din samanta ta, nici un pantec de femeie n-o sa zamisleasca prunc. Din samanta ta se hraneste blestemul din tine; esti ceva ce n-are nume, ceva care-i om numai pe jumatate. Numai de pe cealalta lume, Moartea te-a rapuna. Firul tau si-ar fi terminat argintul, dar de curand, cineva a turnat altul in tine. Desi esti om darnic pe o parte, ai sa aduci suferinta oricui te va iubi. Lasa-ti nevasta; leapada-ti viata si numele si intra la manastire. Nu te lega de avere sau femeie, caci n-ai sa poti pastra nici una!
Babatia a cascat gura sa mai zica ceva, dar s-a razgandit si a zgaltait-o pe Ioana. I-a mangaiat parul ca spicul, cu cracile alea vestede si pline de negi si, dupa ce i-a dat o gura de apa, a prins-o de umeri:
-Du-te cu Dumnezeu femeie, caci numai el stie cu ce i-ai gresit, de ti-a harazit asa pedeapsa!
Am plecat de acolo cu nevasta batuta si hotarata sa nu ma mai intrebe si sa nu mai pomeneasca vreodata de vraji sau leacuri. Am crezut-o, am crezut in crucile, lacrimile si in spaima ei de a ma pierde.
Rau face insa cel care crede cuvantul muierii. Dar io eram prost, femeia frumoasa...Si era 8 martie, o mie noua sute...cui mai pasa cat ?!