luni, 8 septembrie 2014

Ursu Lică

5. Legenda satului Ursești


Baloane, baloanele albastre i se spărgeau în cap: plici, plici, poc…

- Au, au, doare! Ultima palmă a lui Dinu l-a forțat să deschidă larg ochii.

- Hai Lică, revino-ți ! Așa. Ei, cum ți s-a părut cinematograful total?

- Amețitor, mă doare capul rău de tot! Ce s-a întâmplat, am căzut?

- Da, abia am reușit sa te scot din cabina. Ești al dracului de greu puștiule, ai mâncat plumb cumva?! Trebuie să te cântărim. Ceva nu e în regula...

- Lasă-mă domnule cu cântarul, de asta-mi arde mie?!Tocmai am văzut o bucățica din viitor și tu… Ce-i drăcia asta și cum a ajuns aici?

- Cred ca este un fel de cabina de informații, sau asa ceva. Nu știu cum a apărut. Nu cred ca-i telefon, iți dai seama ce mobile au aia din viitor? Apropo, ai telefonul la tine?

- N-aveam ce face cu el în pădure, unde nu e semnal. L-am lăsat la bunici.

- Păcat, as fi vrut să văd dacă mai funcționează ceva electronic în afara de chestia asta. Ia dă să văd ce ceas ai? După ce i-a admirat Pobeda făcut cadou de bunicul, băiatul și-a reprimat cu greu bănuiala că celalalt îi ascunde ceva.

Întorși la masa, Lică a primit o porție de friptură de porc și o bucată de pâine. Începutul digestiei a pus într-un sertar mai dosnic al minții atât emoțiile cat și dilemele existențiale. Totuși, câteva întrebări banale cereau urgent soluții:

- N-am bani sa plătesc mâncarea de azi, mâine nici nu mai vorbesc. Și unde dorm noaptea asta, că la ce zi am avut, aș dormi și pe jos?

- Pentru bani de mâncare facem un târg cu ceasul ala, dar nu e grabă, te poți gândi pâna mâine. Seara asta fac cinste eu. La cazare zic sa nu te bazezi pe Ileana. Nu că n-ar fi primitoare! Este atât de primitoare că s-ar putea sa te trezești cu încă unul lângă tine dimineața! Știu o casa goală aproape. Vorbim. Rânjetul cu tâlc al celuilalt era atât de enervant încât Lică a dispărut imediat ce Dinu a mers pentru câteva clipe în bucătărie.

Când îi interzici ceva unuia de 16 ani, poți fi sigur că o sa-i facă mare placere să te contrazică. Așa că în seara aia Lică s-a culcat flăcău, iar dimineața s-a trezit bărbat în brațele Ilenei.

Zgomotul vaselor și mirosul de lemn ars l-au aruncat din somn, direct în picioare, prilej cu care s-a dat serios cu călcâiele de podea. Pare-se că peste noapte, patul rămăsese fără picioare. Lică și-a ras în sine satisfăcut; mama ce mai noapte a fost!

- Ți-e foame uriașule? Vrei scrob? Dacă mănânci la fel de zdravăn cum iubești, o să mă sărăcești!

- Mănânc orice, inclusiv pe tine a spus el, înhățând-o de mijloc!

- Au, mai încet nebunule, că mă doare! Serios ma doare.

- Leana, cum se numește satul ăsta?

- Doamne în ce hal m-ai strâns! Satul da, Ursești, se numește. Poartă numele ăsta din cauza unei legende.

Înainte erau mulți urși prin pădure și se zice ca erau atât de dedați la carne, încât coborau în sat în amiaza mare și furau cate o vita. Era război intre urși și oameni, unul lung în care au murit mulți și de o parte și de alta, pana când, un flăcău din sat a zis ca măcelul trebuie oprit. A urcat în pădure și după ce a urlat o dimineața întreagă, strigatului lui i s-a alăturat răgetul unei fiare. Au urlat amândoi până când vocile li s-au contopit și apoi s-au stins. Tot satul era îngrozit. Flăcăul a coborât din munte și s-a încuiat în casă. Dimineața a luat pușca și a ucis toți vânătorii din sat. Din păduri urlau urșii, în sat plângeau văduvele. Pe flăcău l-au împuscat jandarmii. Nimeni n-a zis nimic. Apoi au mai pușcat pe unul de i-ar fi dat flăcăului pușca și pe un jidan de vindea băuturi pe datorie, iar lumea tot n-a cârtit. A lăsat jandarmii să cotrobăie, să puște și să ardă trupuri deși nu era creștinește. Au zis satul că e treaba ocârmuirii să pedepsească criminalii și tot a ei este să-i scape de urși. După ce au gătat cu execuțiile, au umblat cătanele peste tot prin pădure, dar era presărata doar de câteva stârvuri de vită. Oricât au cautat, n-au mai găsit nici măcar picior de urs viu. De atunci n-a mai văzut nimeni ursul la Ursești.

- Ce legendă ciudată! Abia aștept și le-o spun verilor mei. Să vezi când o sa le spun ălora din București ce tare o să fie!

- Lică, nu ți-a spus Dinu? Nu o să le povestești nimic verilor pentru că nu mai poți pleca de aici. Dacă te prinde hotarul afară din casă, te omoară sau te schilodește. Am avut un câine brav și frumos tare. L-am uitat legat afara și mi-a rămas doar lanțul din el. Alții și-au găsit găinile întoarse pe dos cu penele înăuntru și mațele afară. Tot felul de nenorociri iscă blestemăția asta. Mai bine du-te să-ți arate Dinu ce pățesc cei pe care îi prinde Hotarul afară din case și după aia o să vrei să rămâi în sat.

Lică deseară mai vii la mine?

- Nu știu, eu tot nu cred că nu se poate pleca de aici. Deja îmi este dor de ai mei. Merg să vorbesc cu Dinu, poate găsim o cale.
 
 

22 de comentarii:

  1. deja am emotii, citind...
    scenariu de film, povestea ta, nu pot sa nu ma repet :)
    nu stiu spre ce se indreapta Ursu Lica dar te rog eu, nu-l omori sau nu-l transforma in cine stie ce :)
    scriitorule!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu te teme, Ursu Lică supravieșuiește. Oarecum...
      Mu ha ha ha!

      Ștergere
  2. Când îi interzici ceva unuia de 16 ani, poți fi sigur că o sa-i facă mare placere să te contrazică. - Exact!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pe cuvânt de onoare că adineauri am terminat cele patru părti ale sfaturilor pentru părinti semnate krossfire. Încă mai morfolesc prin dinți niște chesti idigeste, dar o să supraviețuiesc.

      Ștergere
  3. Îl cam ții captiv din condei pe Lica.

    RăspundețiȘtergere
  4. Aii, ci-mi placi di mult!! Mai vreau!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Trebuie sa sfârșesc cu dânsul, că prea m-am întins, prea îl țin în lanțuri vorba lui V.V.

      Ștergere
  5. Si daca il lași liber, crezi ca zboară ?

    RăspundețiȘtergere
  6. pai si atunci?!
    de ce imi futi punctele de contact intre neuroni?!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pentru ca o dreapta se traseaza PRINTRE puncte, capisci?!
      Altfel iese curba...si dam in alte alea!

      Ștergere
  7. :)))
    si acum ce faci, te certi cu mine, sau cum?

    RăspundețiȘtergere
  8. Ufaaaaaaaa! Ce poveste domnule! Cea mai tare chestiune, în modesta mea opinie, a pățit-o biata găină! :))) Auzi și tu, întoarsă pe dos, cu penele în interior! Dar și cu mațele afară? Dar creasta, creasta unde a rămas?

    RăspundețiȘtergere

COMENTARII MUCEGAITE