Nevorbită

 

Îți scrii scrisori singură. De ani de zile. Ești nevorbită. De ani de zile. Ai dat peste mine întâmplător. M-ai pironit în cuie cu tălpile în asfalt, m-ai legat de primul pom, ca să nu fug, ca să ascult. Pentru că ești nevorbită. Pentru că ești disperată ca o mireasă părăsită la altar. Îmi vorbești. Vorbești continuu. Te oprești doar cât sa respiri și să-mi scrii. Scrii continuu. Și plângi.

Plângi pentru că nu răspund, plângi pentru că deși nu mai ești nevorbită eu tac.

Mă rogi, mă implori, mă blestemi să răspund. Eu tac. Nu-i vina mea că ai ales drept victima un surdo-mut social. Și da, nici nu te citesc. Tu îmi scrii fără să-mi știi adresa sau numărul. Oricum nu te-aș putea citi. Nu pot așa legat de pom. Nici măcar nu te văd. Privesc prin tine ca printr-un mare gol.

Aștept să realizezi că nu caștigi nimic, să îmi smulgi picioare din beton si să-mi tai funiile până la ultimul nod. Nu pentru mine, pentru tine trebuie să-mi dai drumul. Ca să fii liberă. Eu de fapt aș fi putut pleca oricând.

sursa: Shane Barker g+