Muie cappucino

Doriți un cappucino?

Traficul de chestiuțe ca ce-a de mai sus pare să fie preocuparea numărul 1 a utilizatorului de Facebook.

Rețeta este simplă și eficientă. Se iau enșpe mii de poze cu animale dintre care 50% căței, 30% pisici și restul procentelor alți pui, inclusiv umani, cărora li se adaugă dedesupt deasupra sau direct pe imagine un text nostim dar absolut cretin.
Rezultatul: ooo, aaaa,  ha ha, hi hi hi, like!

În incheiere vă prezint și cea de-a doua memă creată de je pe ziua de azi. Bineînțeles nici pozele nici textul nu-mi aparțin, dar faptul că eu le-am lipit, mă face atât de mândru!



Nu e nimic rău la o muie,

indiferent la care capăt al pulii te afli!

PS: luați de aici sursa foto 1 și sursa foto 2, că tot n-am spirit feibucist în mine!

Miserupism

  

 

   De ani de zile mă antrenez în această antidisciplină. Spre deosebire de altele unde trebuie să dai tot, în miserupism pur și simplu nu trebuie. Da, chiar nu trebuie să faci nimic. Tot ceea ce teoretic și de multe ori practic ai putea face, nu faci. Cam asta e toată filozofia miserupismului absolut.
   Starea de cel mai înalt nivel o poți atinge cu niscai vodcă, multă nepăsare bine practicată și bineînțeles fumând. Sexismul este greu de evitat, pentru că în acest domeniu femeile dețin supremația.
   Bărbați, muriți de oftică sau luptați?!
sursa foto

Tron 3

   

   Dragi tovarăşi şi pretini, mi-am schimbat veceul. Nu acum, ci cu vreo două săptămâni în urmă. Am cumpărat tron, coturi, fitinguri, tăt ce trebe şi am chemat instalatorul.  Numerologia budei nene, ăsta fiind al treilea tron pe care îl car în cârcă până la etajul trei de când stau aici.
   Deci prima dată când a venit, nea Sulică Instalatorul a băgat capul în baia mea şi a zis tare: Nu dom'le, nu! Păi cum, m-ai chemat când tronul vechi nu e spart? Eu vin mâine la nouă, să-l găsesc demolat, auzi?
   Am priceput, să trăiţi! Mă apuc io cu expatu de tata de demolat tronul vechi şi dă-i cu dalta, dă-i cu mătura, dă-i cu ciocanul, cu şpaclul, cu mopul. Era baia mea Mordoru în ruine, că nu ştiu de unde naiba a ieşit atâta sloboz de moloz.
   Am gătat, nu mai aveam veceu, dar aveam aromă de căcat în casă. De la vecini. Nuş cum reuşea să treacă prin dopul pus la scurgere chiar sigilat cu folie strech. Trecem noi cu greu o zi, pişându-ne prin sat şi vine ziua Y.
  Nea Sulică s-a lăsat aşteptat până la unşpe. Noi galbeni de constipaţi, el roşu-vineţiu ca un furuncul de la alcool. Cum a venit a trecut rapid la trebă cu noi drept asistenţi, cerând: bormaşină, diblu, coneşpand, mască plastic... mox. Nu avem mox. Daţi o cheie reglabilă. Nu avem, să căutam la...
   Băi nene, tu îţi baţi joc de mine, cum mă chemi domnule aşa? Silicon n-ai, mox n-ai, păi cu ce să-ţ fac lucrarea? S-a ridicat, a cerut plin de nervi doăj de lei şi a ieşit pe uşă cu mâinile adâncite în buzunare. Tratativele cu el au început vineri, luni încă nu aveam voie la wc, că nu se uscase şapa sub tron.
   Acum voi indignaţi o să spuneţi că în locul meu îi făceaţi ăluia wc-ul guler. Exact aşa am intenţionat dar m-a calmat expatu. Mi-a reamintit că urbea mea este specială. În ea toate sunt la singular, adică: piaţa, semaforul, gara, strada. N-ai vrea să baţi singurul instalator din oraş, nu?!
   Nu, am zis eu ofuscat, dar luni am avut iar dorinţe ucigaşe la adresa lui, că m-a tăiat burta şi m-am panicat. Unde dracu să mă mai duc, că vecinii îşi închid interfonul când mă văd apropiindu-mă de bloc?! Nea Sulică vedea-te-aş înecat în căcat!
   Şi atunci în efortul de strânge zsdravăn bucile mi s-au crăcănat mai bine ochii. Am privit  în jur şi am văzut jirloaiele de pişaţi la toate colţurile, căcaţii de canide si hominide împrăştiaţi cu talpa peste tot.
  Revelaţie. Întreg oraşul meu este un wc. Mă cac în el!
sursa foto

Nativ prin România

   Sunt sătul de perspectiva expaților. Nu am cea mai mică plăcere să o ascult, darămite să fiu de acord cu realitatea văzută prin ochii lor. Ca să subliniez că nu-i urăsc, mărturisesc că tata, fratele și o căruță de veri sunt expați.
   Cel mai tare mă enervează modul cum îmi explică ei mie România, în timp ce s-au rupt de ea de mai bine de cinci ani. Mă enervează că îmi desenează mie român nativ, cum este ea România pe care ei o vad doar în poze și tv plus o lună pe an de concediu. Bineînțeles în luna aia tăbară la munte, la mare și în Deltă ca să spargă semințe, să bea vin din crăci ca apoi să se declare obosiți, dezgustați de mizerie, maniere și gropi.
   Sunt nativ din România, locuiesc aici pentru că îmi place. Dacă nu vă place, valea înapoi la căpșuni, spălat babe la cur și zidărie cu voi. Marș la bursele și ganturile voastre soioase, la plimbat de postituri multilingviste, la pupat de tălpi, la vânat de strigoi. Numai nu ne faceți proști că n-am procedat ca voi.
   Expați, voi sunteți mareea acestei mări numită Romănia. N-o disprețuiți că nu se știe când vă cere nevoia să veniți înapoi. Și nu uitați că ce lasă marea pe țărm sunt cochilii goale, spumă și sare.

Am fost la Roșia Montană și n-am înțeles nimic

  

 
   Dedicație tuturor hipsterilor din care habar nu aveam că fac și eu parte. Duceți-vă-ți la Roșia Montană ca să pățiți la fel ca mine. Uber Hipster. Eu care am fost tras la răspundere de prietenii cu care am aterizat în prăpădita aia de locație pentru că, citez aproximativ: cum pula mea nu înțelegi, că ești inginer?! Ar fi trebuit să le spun bancul cu inginerul și câinele ca să-i îmbunez, dar nu mi l-am amintit.

 

   Deci n-am înțeles deloc cine pidele (pizze turcești) măsii e Gabriel ăsta. N-am înțeles cum poate să sape el după vestigii romane, să renoveze clădiri și simultan să verse cianură pe gură și aur pe cur.
   N-am înțeles de ce s-ar duce fără treabă lumea acolo în afară de a fuma iarbă și a zice: salvați....ăăă...unde zici că suntem băh?! Aaa...Hannah Montana, chek in, like, +1, ah cât de cool! Coae, da' noi unde mâncăm?

 

   Românii au nevoie de bani. Mult mai mulți decât li s-au promis acum. După ce îi obțin se pot pișa liniștiți pe ruinele Alburnus Maior. Totul se rezumă la cantități, unghiuri și opțiuni. Este absolut firesc să ți se rupă prepuțul de pietroaie și vulturi cu tichie când îți ghiorăie mațele.
   Senzație de final de lume. Roșia Montana este Zona. Stalkerii dau târcoale sperând să prindă un job, o fărâmă de tehnologie extraterestră, sau macar un iPhone.
   Murphi spunea: când ții în mână un ciocan toate din jur îți par a fi cuie.
Cu ce seamănă lumea când ții în mână un târnăcop?
  

Yahoo News Romania suge la Aple

Cel puțin sper că așa este, că altfel ar reieși că yahoo news doar suge.
Ia spuneți de câte luni vă freacă la cap Yahoo News Ro cu știrea "bombă" în care zice ca Samsung a redus comenzile la Galaxy S4? În iunie avea deja vechime o lună sau două, cum puteți vedea că au semnalat și alții aici, iar ieri încă era printre primele titluri pe care le puteai citi pe pagina Yahoo News Romania. Aha!
Mulțumim yahoo, dar noi ăștia muritorii de rând preferăm să știm care e știre și care e reclamă.
 

Pula mea are gust de Coca Cola

Așa mi-a zis cineva. Dacă asta mică are voie, eu de ce să nu-mi lipesc pe pulă un brand? După cum vedeți l-am ales fix pe ăla concurent.
Mă rog, așa lasă companiile Coca-Cola și Pepsi-Cola să se creadă. Pariu pe o ladă de Fanta contra una de Mirinda că s-au înțeles să împartă piața înca de prin 1933 când a încercat ultima oară Coca-Cola să cumpere Pepsi.

Maimuța de ciocolată

Ar fi putut fi oricare animal dar ciocolatierul a ales maimuța. Trebuie că luarea deciziei a fost un proces îndelung și dificil. Iepure? Nu, iepuri de ciocolată sunt destui iar de paști te invadeaza cu totul. Urs? Banal, toată lumea iubește ursuleții. Vacă, nu că îi jignim pe indieni. Porc nu, că sunt antamați pentru bănci și cine naiba îi mai înghite azi pe bancheri...
Ar fi putut alege oricare animal dar a ales maimuța. Dulce, nu? Ba deloc. Maimuța de ciocolată era uman de tristă,  depresivă chiar. Poate că de vină era ploaia, care spăla Parisul, poate avea alergie la nuci, la miere, sau gluten. Cert este că dintre sute de animale disponibile, ciocolatierul parizian a ales o maimuță și a ieșit una diabetic de tristă. Atât de tristă că nici un premiu din lume nu m-ar fi convins să-mi înfig dinții în ea.

Am o tobă în cap și ritm între plămâni

E o tobă în capul meu

O bătaie cu ritm

O chemare, un imn

O simt când apari

O pierd când te pierd

Și toba aia bate

În creierii mei

Nimeni n-o ascultă

Dar toba încă bate

Mută între lobii mei

Acum îi știu ritmul

O să ajung la nebuni

În ritmuri de samba

Simt cu toba coboară

Între plămâni

Bătaia se iuțește

Și pune pe fugă

Inima de iepure

Ce bate nebunește

Vîsând sa ajungă

Inimă de leu

Nu mă face mincinos

Chiar dacă te mint

Nu mă numi stafie

Chiar de te bântui

Și ca semn de iubire

Lasă-mă să te ucid

pentru Florance + the Machine

 

sursa foto

 

Cioabă a murit, trăiască cioburile!

   Descompună-se în pace omul, că de agitat ne agităm noi. Sincer moartea acestui personaj mă face să mă simt trist dar împlinit. Este așa cum îmi doream să fie, adică încă o dovadă în curs de putrefacție a faptului că noi românii trăim în plin delir.
   După excese vădite, un nene autointitulat regele țiganilor a murit în timpul său liber. Președinți, politicieni și medici fără frontiere aflați în exercițiul funcțiunii au sărit să preântâmpine evenimentul. Doctorii au fost minunați, operația a reușit, pacientul a murit.
   Acum că s-a săvârșit "de-n veață" țiganul, eu ca un român ce sunt, stau cuminte în fața televizorului și aștept nota de plată. Ei chefuie, dar eu cotizez pentru că sunt buni la dat din gură și cu bucile de pământ când sunt luați în vizor. Deși se știe că talentul lor numărul unu este spartul în figuri, eu trebuie să mă jenez și să achit factura.
   Deja mă trec fiori când mă uit la Cioabă junior. La câte bărbii triple și buți are, va trebui să plătesc cât de curând și înmormântarea lui. Apropo de pus bărbi, Dan Diaconescu o mai avea mult, că tare mi-e dor să-l plâng nițel!?

Homo Mimicus

Dragă colega,

   Sunt un personaj toretic la fel de disfuncțional la nivel afectiv ca cele pe care le imaginez. Sau poate nu. Din punctul meu de vedere sunt un pic altfel decât majoritatea pretinde a fi. Sunt parte a speciei, a rasei și totuși sunt individ, iar conștientizarea acestei realități îmi dă dreptul să simt și să performez diferit. Rămân totuși parte a speciei și nu pot fi catalogat în afara ei, nici nu o pot părăsi.

 

   Anii de evoluție nu ne-au învățat nimic mai bine decât să mințim pe alții și pe noi. Acțiunea a început de la constituirea societatii, cam pe vremea când omul a fugit din padure unde nu trebuia să dea socoteală nimanui, și s-a stabilit în comunități unde trebuia să țină cont de propria reflexie în ochii celorlalți.

 

   În patru mii de ani am devenit o specie de super actori. Suntem cu toții frații lui Brad Pitt. Tragem de fiare ca să avem picioare musculoase pentru că ne-a cerut-o un rol. Până la apariția acelui rol ne-a durut fix în capot cât de subțiri aveam pulpele. De ce? Pentru ca nu se vedeau pe ecran. Dar dacă trebuie să se vadă, le lucrăm. Totul pentru rol.

 

   Suntem actori capabili  de interpretarea unei largi game de sentimente si ne comportăm într-o manieră care satisface ceea ce credem că vor alții să vadă. Lipsa aplauzelor este acceptabilă cât timp nu primim huiduieli. Deci mințim, jucăm teatru, sau mai precis simulăm. Atracția omului pentru virtual nu este întamplatoare. Virtualul vine în satisfacerea unei nevoi primordial umane, nevoia de scenă, recuzită și spectatori. În universul 2.0 sunt de miliarde de eroi pentru că în spațiul virtual poți să minți, să urăști să torturezi și să ucizi, fără să te simți vinovat. În spațiul virtual toți suntem nambăr uan!

   Prin urmare nu te frământa dacă tatăl tau nu te-a iubit, nu te invinui că nu-ți iubesti mama, sora, copilul. Nu te frământa nici dacă îi iubești așa de tare că îți rupi ața în ei. Aceste simțăminte sau lipsa lor sunt obișnuite la specia noatră, însă tot la fel de obișnuită este ascunderea adevărului din motive religioase și sociale. Nu este o maladie care să  se vindece cu medicamente, dar medicii or sa te bage oricum în sală. Și ei sunt actori.

   Dacă rolul începe să te consume, ia o pauză. Uită de teatru, mai bine scuipă, înjură, dă cu pumnul în figură sau arhitectură. Apoi dormi. Somnul este momentul tău de sinceritate absolută. Dacă vrei să rămâi sincer, nu te trezi. Nu te ridica din fața monitorului până nu ți se fac creierii noroi, apoi culcă-te înapoi!
   Somn ușor Homo mimicus, hai bis!

sursa foto

Pizdă rece

   Dimineață foarte caldă după o noapte caniculară. În stația de autobuz mă pomenesc frecându-mă la ochi. Dorm încă oare?!

   Prin fața mea a trecut cu viteză mică, fluturând din volănașele unei rochițe de culoarea bananei o domnișoară blondă călare pe o Vespa corai. Ireală, vaporoasă, superbă imagine. Am întors capul ca să văd unde este camera. Sigur se toarnă un videoclip sau o reclamă. În clipa aia un răgnet mi-a rupt filmul:
-Domnișoara, vezi că răcești la pizdă dacă te dai cu trocicleta!

   N-am vrut să mă uit la chipul acelui cretin, dar am reținut niște dinți lipsă și o ureche înfundată de vată gălbuie. Ca să nu vomit mi-am inchipuit că este culoarea dată de lumina aurie a rasăritului. Nu mi-a reușit evadarea mentală pentru că grobianul s-a întors cu fața spre mine și un rictus i s-a lăbărțat sub nas. Cînd mi-a facut complice cu ochiul m-am întors cu spatele și am urcat în autobuz. Era autobuzul 2, mie îmi trebuia 10 dar nu mi-a pasat. La prima stație am coborât fără să privesc înapoi.

   Acum oftez. În loc de o fată blondă pe o Vespa vermillion văd în fața ochilor un uriaș dop de vată cleios. Ignesc!

Cum scapi de mucegai!

Băi e simplu, simplu de tăt

- ori dai google search şi afli că dacă ai probleme cu Igrasia sau Mucegaiul ai ajuns unde trebuie, adică la pagina igrastop;

- ori îmi dai mie o bere ca să zic: nu ştiu vere ce ie Igrasia dar de Mucegai scapi cu greu, minim după 5 beri.

Sau cel mai simplu scapi de mucegai mâncând-ul. Dai cu brânză pe pereţi, şi după câteva zile îi lingi.

Poftă mare, limbă aspră!

Berea mă face amuzant

Am desprins concluzia asta în momentul în care pentru o vreme a trebuit să renunț la ea. Trebuia să fac ceva ca să încap în propriile mele țoale, așa că mi-am modificat stilul de viață. Nu mult, doar un pic pe ici pe colo. A ieșit o dietă potpuriu, un fel de șaormă fără nimic. Printre ingrediente, sau mai precis lipsa lor se regăseau: Nu mai am țigări de la Cargo, Fără zahăr, adio Mr. Cartofel, pa Bere gratis, sau Trăiască berea, dar cu altul, că je sui divorse. Ca bonus, Pâinea nostră ce-a de toate zilele dă-o dușmanilor mei, dar dacă mă iubești doamne, dă-le și lăței!
După patru zile am revenit totuși la decizia asupra țigărilor că prea nu mai aveam nici o bucurie de la viață. Fără vicii viața ie pustiu!

După câteva săptămâni am constat cu placere ca privațiunile dau roade dar și că lumea din jurul meu insistă tot mai des să beau o bere. Numai una, de dragul meu, haide mă ce dracu, doar nu te-ai pocăit!
Concluzie: fără bere nu sunt eu. Berea mă face deștept și amuzant. Așa se explică de ce stăteam pe terasa Vasy XXXXL, toți cu berile în față în afară de je și toți cu ochii pe mine înclusiv eu. Acest moment de reală tensiune m-a facut să mă simt ca o gânganie pe lampă, ca o carie pe fața unui incisiv. Dracu m-a pus să plec în concediu în timp de regim...
Bine prieteni, ați caștigat, dati-mi un țap să-mi revin!

sursa foto: TheGogul

Bigăr, sau cum se ascunde o cascadă sub preș - Prin sud-vestul României

  

 

 

   După două nopți de odihnă herculene ne-am urnit caroseriile spre Reșița. Pentru că netul era plin de povești despre ce-a mai minunată cascadă din lume aflată în  Parcul Național Cheile Nerei - Beușnița, adică la o aruncătură de băț de noi, am hotărât să mergem să o vedem.

   Treaba a început bine cu o cursă fabuloasă spre Bozovici pe un drum un pic greșit și foarte, chiar foarte găurit. Zic cursă că nu știu ce zmei au apucat-o pe MD de ziceai că zboară cu Bebele printre livezi și vii. Posibil la viteza asta să fi contribuit dorința de a evada din Herculane sau întâlnirea cu motociclistul cu care urma să facem joncțiune în Bozovici și care avea să ne fie ghid. Ori amândouă.

   Ne-am cuplat cu succes la motociclist care ne-a luat la remorcă și după cațiva kilometri și curbe bine abordate am ajuns la o zona ceva mai largă unde am oprit. Pe o tablă scria "Paralela 45", în stânga se vedea un pod și o terasă părăsită. M-am dat jos cu gând să-mi deșert vezica sub pod și am întrebat unde-i cascada Bigăr. Io-te coleșa, zice nenea motociochistu!

 

 

   Da dragii mei, cea mai impresionantă cascadă din lume conform saitului The World Geography se află pitită sub pod în dreptul ruinelor terasei. Cât pe ce să ma piș pe ea din grabă, scuzați vă rog. Nu e nici un indicator vizibil pană la ea, nici o marcare mai de doamne ajută pe hartă. Nu pricep cum de nu s-a făcut nimic cand e chiar langă șosea. Ce investiție teribilă o fi trebuind?

   Acum ce e drept e drept, cascada Bigăr de frumoasă e frumosă foc, dar ar trebui să-i zică smoler ca să nu dezamăgească nici un fel de așteptări. Este o adevărată dantelă fluidă care curge pe muschi mai mult decat pe tuful calcaros care îi conferă suport. Din păcate nu e amenjat nimic acolo și ca să faci o poză cascadei de jos trebuie să cobori un mal foarte abrupt.

   Pe mine coborârea m-a costat o ușoară intindere la un picior de dinapoi dar a meritat. O nemțoaică a avut parte de mai mult chiar și fără să coboare în albia râului Miniș. Doamna a încercat să ajungă la izvor numit Izbucul Bigăr care este doar la 200 metri mai sus și s-a ales cu dublă fractură de tibie si peroneu. Probabil așa pățesc nemțoaicele care calcă strâmb în prezența soților.

   Motociclistul lui MD ne-a abandonat ca să conducă accidentata la spital la Reșița, că dacă nimerea la cine nu trebuie rămânea șontoroagă. În scurt timp am ajuns și noi la Reșița unde ne-am dus direct la muzeul locomotivelor. Fabuloase mașinării.

 

  Asta de sus a fost prima fabricată la "Resicza" și era chiar la intrarea muzeului în aer liber. Era și una cât un cămin de nefamiliști care cred că ardea o mină întreagă de carbune pentru a atinge fabuloasa "iuțeală de 30 km/ora". Ce vremuri monșer, ce vremuri!

 

   Am părăsit Reșița cu foamea în glandă, un pic cam nervoși din acest motiv. Până să-i cunosc pe amicii mei credeam că eu fac rău la foame. Foarte foarte greșit. Dacă vrei să-ți faci dușmani ține-i pe MD și Lio flămînzi. Prima pufnește și trăzneste al doilea e mut, dar mut de flămând.
Vă dați seama că la primul popas am băgat în noi ce s-a găsit. Și s-a găsit mult și bun de am petrecut două ore mâncând.
Cu burta pusă la cale am pornit spre Timișoara pe o vreme toridă. În departare se zăreau însă niște nori suspecți. Dar despre Timișoara vă povestesc altădată, cât de curând.

PS: toate pozele îi aparțin evidament lui Le Gogu, trăiască-i teleobiectivu'!

 



Nu Morare, te rog, nu!

Dragă prietene,
Dacă azi aveai chef de o plimbare prin pădure te sfătuiesc să te răzgândești. Lumea întreagă este un loc primejdios, dar pădurile României bat la cur junglele de pe Amazon. Așa s-ar putea trage concluzia din ceea ce scrie Mihai Morar pe Facebook. Cică ar fi bătaie pe locuri în avioanele din toată Străinezia care aterizează direct la România în pădurea de conuri și foi. Vânători din toate colțurile globului (?!) vin să împuște urși la noi. Bineînțeles, noi ținem cu ursul și-l protejăm cu like-uri.
Morare, ia mai du-te mă! Du-te tare, dar nu în pădure că strici dracului fauna și flora și tot!
Ah și dacă din întâmplare mă citești și pui postarea asta pe feisbuc, să știi că nu-mi trebui nici link nici drept de copiere. Lustruiește-o puțin și zi că ești autor. Numai nu te du în pădure.
Nu, te rog, nu!
sursa foto

Coaiele lu' Hercule - Prin sud-vestul României

   Da, coaiele lui Hercule sunt la fel de celebre ca ale lui Moș Crăciun. Nu mă întrebați de ce, că și chiar de știu, nu vă spun. De notat că The Gogu s-a holbat la ele prin obiectiv, motiv pentru care îi mulțumesc, precum și pentru pozele ce urmează mai jos.

   Cum spuneam  în prima postare despre sud-estul României, după ce am dat o lingură prin Cazanele Dunării, ne-am lămurit că Eşalnița nu-i de noi și am continuat drumul spre Caransebeș, din care am făcut dreapta spre Herculane.

   Așa bine promovată este stațiunea Băile Herculane, că te întâmpină chiar de la intrare cu o groapă de gunoi. E adevărat că pe gardul ei se zărește o plăcuța cu ceva regie, fond sau căcat european, dar nu apuci să o citești că pentru asta ar trebui să oprești mașina.
Și doar nu ești nebun să oprești, că dacă o faci,  îți pierzi curajul, faci cale întoarsă și ratezi ocazia unică de a vedea "Perla Banatului."

 

   Perlele,  după cate îmi aduc eu aminte, sunt niște tumori care cresc pe mațele scoicilor. Băile Herculane chiar sunt niște tumori sau cel puțin așa put, cică de la apele sulfuroase, nu de la bășinile babelor printre care ne-am croit eroic drum până în marginea opusă intrării în stațiune. Nu pot să o uit pe una din ele care își ținea ochiul într-o cană cu apă puturoasă. Încă mă trec fiori.

   Băile Herculane reprezintă ruinele a două imperii prin care au trecut comuniștii cu tancul și pe care azi și-au așezat șatră țiganii. Brambureala gălăgioasă și chicioasă rămasă în locul stațiunii bogate de acum sute de ani ar trebui să poarte numele Ligheanele Perpulane.

 

   Nouă ne cam plac locurile astea în ruină, că e liniște, iar în poze arată mult mai mișto. În plus după aia ne dăm mari că am fost acolo și am supraviețuit. Dovada că suferim de masochism turistic o face faptul că am ales să ne cazăm la Hotel Roman, cel mai îndepărtat de centru, un colos comunist de beton crăcit peste șosea și jumate de Cerna.

   Nu știu cine a zis că trebuie musai să-i vedem coiele lu' Hercule. Se pare că alţii nu s-au mulțumit doar cu privitul, că ouțele domnului sunt suspect de lustruite față de restul statuii. Ba mi se pare mie, sau chestiile alea sunt cam mici pentru miticul erou?! Le-or fi tocit mii de mâini, sau... Să știi că baba aia și-a luat o bâtă de la Hercule pentru pipăială și din cauza asta stătea cu ochiul în cană!
Dacă tot am ajuns la băi, să vedem unde facem o baie.

   Numele Ștrandul 7 izvoare sună mirific. Te-ai așteptă ca după kilometrii parcurși prin pădure până la el, să găsești o oază de apă și verdeață. În loc de asta dai de un țarc din plasă de Buzău ce închide singurul bazin cu apă unsuroasă, vegheat într-o latură de un tobogan ruginit. Placa de beton adiacenta este destul de îngusta așa că ăia care nu prind loc și șeslong pe ea sunt nevoiți să se așeze pe așa numitul spațiu verde ca să lupte cu furnicile printre pietre, coji de semințe, chiștoace și muștar fermentat. În apropiere, în fața unei rulote cu pretenție de restaurant puteți citi: Avem mici pe grătar și păstrăv viu!
Nu pun poze cu ștrandul din motivul descris mai sus, adică în imagini ar putea sa vi se pară frumos. Credeți-mă, nu e!

   Herculane este locul ideal unde să te ascunzi de Interpol. Nimeni n-ar bănui că ești suficient de dili sau de rezistent ca să faci asta. Dacă vă spun ca o terasă are numele Vasy XL la un capat si XXL la celălalt, ocupa o stradă dar nu are toaletă și că am gasit o librarie deschisa duminica seara, o să prindeți o idee. Pe ici colo, puteți vedea ce a fost Herculane odată.

Undeva deasupra strazii principale, în centrul stațiunii am văzut bannerul ăsta:

Gogu a zis că mă-sa lu Herculane are probabil sarcină toxică și de asta renașterea este lungă și plină de gunoi.
Când termină de renăscut să ne anunțe, că până atunci nu ne mai prinde înapoi!

Clitorisu' Dunării - Prin sud-vestul României

  

 

   Fraților, după golul băgat pe aici cred că v-ați prins că am fost în turneu cu capra. De fapt am mers într-un circuit prin sud-vestul patriei. Am fost și încercuit, dar n-o s-o iau de la capăt cu poveștile cu câinii. Am călătorit hăt departe, în anusul Danubiului și dacă vă uitați bine la buzele peșterii din poză o să zăriți clitorisu' Dunării.

   Împreună cu prietenii am copt expediția asta cu trei luni în urmă și am planificat traseele așa de bine încât n-am reușit să ne rătăcim decât de două ori. În prima zi, că după aia ne-am prins că harta mănăstirilor din Nordul Moldovei nu ne e de ajutor în Clisura Dunării și rătăcelile au mers unse, după gps.

   Startul l-am luat sîmbătă dimineața. Treziți cu noaptea în cap, am reușit cu aportul a două chile de cafea să părăsim Bucureștiul după ce s-a crăcănat bine de ziuă. Ținta noastră fiind Cazanele Dunării am purces la drum voioși cu bancuri, muzici și karaoke pe alocuri. Pe curbele de dinaintea Slatinei, o fredonam pe Veronica Demonica mai meseriaș decât Cătălin Josan.

   Am trecut val vârtej prin Cracovia oltenească, eu un pic bosumflat că n-am făcut ocol și prin Caracas să băgăm o ciorbă la Clasic, ei un pic cam stresați că pierdem plimbarea cu vaporașul pe gârlă.

   Pauză de înghețată și-o țigară am făcut la Zdrobita Turtă Severin. Băi, frumos oraș, Drobeta ăsta. Am văzut din el o nuntă, o barcă și o fântână. Dar ce fântână frate... cinetică di tăt! De fapt am mai văzut și două cișmele pe care scria că apa nu e potabilă dar la care era buluc de lume.

 

   Cum fetele erau nerăbdătoare să ajungem la Eșelnița, dincolo de Orșova unde auziseră că ar fi nește pensiuni mișto, am băgat viteză. Din cauza asta nu s-a uitat nimeni măcar cu un ochi la Porțile de Fier.

   Vorba veche spune că la pomul lăudat să nu te duci cu sacul, Exact așa e cu Eșelnița. La clitorisu' Dunării să nu te duci cu sula, că ți-o iei în mână. Mai bine te duci cu un sac de porumb și unul de viermi ca să dai la pește, că alta n-ai ce face acolo dacă stai mai mult de o zi.

   După ce ne-am pozat cu statua lu' Decebal în cârcă și am mâncat pește destul de scumpicel la Melba că așa e la români, am făcut o plimbare cu vaporașul pe Dunăre.
 

  
 

   Băi să știți că ăsta o fo cel mai cașto moment al primei zile. A fost atâta shoting foto pe vaporașul ăla încât cred că s-a umplut feisbucul de poze cu noi. Apropo, meritele pentru pozele din postarea asta merg exclusiv către The Gogul. Am pozat și eu ceva, dar cu telefonul.

   În cursul croazierei ne-am mai băgat și într-o grotă care s-a umplut cu noi de mică ce era, apoi am pozat mănăstirea Mraconia care privită de pe mal - de aproape, este mică, mică.

  

 

 

   Una păstă alta, a fost frumos tare la Dunăre, căreia i-am făcut frumos cu batista și am plecat spre Băile Herculane. Dar despre experiența asta o să povestesc în episodul următor.