Hingherit

Cred că v-am  mai luat martori la misterul ăla în care mă întrebam cum reuşesc şefii să mă hămălească mai tare tocmai când sunt epuizat ca bateria de la vibratorul nimfomanei. Treburile astea se întâmplau cu precădere lunea şi vinerea. De câteva săptămâni însă sunt hingherit în fiecare zi. 

Zilnic iau frecuş, ca ăia din armată la ciclul întâi. Aşa de tare mă aleargă, că întru într-o stare de abrutizare, vecină cu depresia. Nu mai răspund la telefon, nu mai dau bună ziua cunoscuţilor. De fapt nu mai am cunoscuţi. În plus plec şi revin acasă pe întuneric. Partea cea mai nostimă e aia că am scăpat de invidia ce o purtam celor care aveau vinerea scurtă. Am scăpat definitiv de pizmă muncind şi sâmbăta.

Oricum, dacă auziţi că la Buzău s-a ridicat o statuie în cinstea angajatului erou, să ştiţi că ăla nu sunt eu. Înainte să cad răpus de muncă, voi crăpa probabil înecat în alcool. Dar chiar aşa, de ce nu se ridică domnule în faţa primăriei, monumentul beţivului necunoscut?! De ce, când la maimuţe le face statuie, de ce?
sursa foto