luni, 10 decembrie 2012

Cucova războinică


Lacul era tot acolo unde l-am lăsat astă vara. Pescarii amatori erau probabil în ţări mai calde, iar amurgul alinta cu ultimile raze de lumină un trio de lebede. Erau atât de albe că parcă luminau.

Cu ţigarea in colţul gurii m-am apropiat agale de luciul apei să simt mirosul peştelui aflat dedesupt. Una din lebede mi-a ieşit în întâmpinare arcuind cu graţie gâtul. S-a oprit drept în faţa mea. Două minute ne-am privit plini de gânduri imposibil de tradus între specii. Senzaţia de pace, de comuniune cu natura mă cuprindea uşor.

Aruncarea chiştocului a pus subit capăt stării de contemplare. Lebăda s-a repezit flamândă spre el. Nu ştiu dacă s-a fript, dar în următoarea secundă m-am pomenit cu zburătoarea furioasă încercând să mă ciupească de nas.

Am dat bir cu fugiţii refulându-mi adânc pornirile războinice, gândind că nu mi-ar sta bine să gâtui cucove prin Serbia.

-Mâncate-ar ţiganii, de gâscă proastă, i-am urat eu luându-mi picioarele la spinare!

12 comentarii:

  1. Pacat ca nu a reusit sa te ciupeasca de nas! :))
    Auzi la el, sa arunce cu chistoace in lebede.

    RăspundețiȘtergere
  2. Pot să o împrumut pe lebăda aia? Că mie mi-a aruncat pe haina nou nouţă un chiştoc aprins în club un nemernic. Şi dacă-l prindeam, îl executam la mare artă.

    RăspundețiȘtergere
  3. Răspunsuri
    1. Vezi ca daca umbli prea des o sa te transformi in sarb. Si stii cine e moarta dupa sarbi. Esti dispus sa-ti asumi riscul asta?

      Ștergere
    2. Nu imi asum nimic. Tatoasele sa stea relaxa. Oricum destinatia a fost Croatia.

      Ștergere
  4. ha, ca-n bancul cu licuriciul de se plimba prin codru: "'ai de p*la mea! 'ai de p*la mea!" :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Ah, încă un frate bolnav!
    Nu sunt singur!

    RăspundețiȘtergere

COMENTARII MUCEGAITE