Zone defavorizate, cele 7 minuni din Caracal sunt 8

    Ei da, ştiu că deja vi s-au ridicat sprâncenele deasupra cozorocului de la şapcă. Ete la Radu, îl preocupă chestii de economie şi protecţie socială. Nu seamănă cu mine, nu?! Aşa este. Mi se rupe de partea pomenita mai sus. Eu vreau să spun altceva.

   Aveţi chef să ieşiti din rutină, v-aţi plictisit de metropola voastră placut aglomerată şi intens circulată? Am eu ac de cojocul vostru. Vă recomand un weekend la Caracal.

   Serios, fără băşcălie. Vreţi să vedeţi ce generoasă a fost viaţa cu voi când v-au fătat mamele voastre la Bucureşti, Iaşi, Braşov, Sibiu sau Ploieşti? Mergeţi la Caracal să testaţi adevărata dulceaţă provincială.

   Ameninţarea este pe jumătate glumă. Cu salariile din oraşele pomenite, în Caracal orice şaormar de Rahova este boss. Eşti gurmand? Minunat. În Caracal poţi plăti o masă de 7 persoane cu aceaişi bani cu care plăteşti una de 4 în Bucureşti. În oraşul ăla poţi vedea primul şi cel mai vechi teatru din Romania, poţi să râzi că puşcăria este pe strada Libertăţii, brutăria pe Foametei iar ceasul gării arată ora 4 sau16 prin simbolul pseudo roman IIII.

    Te poti amuza că prima şcoală din oraş s-a numit Scoala nr 2, sau te poţi mira cât de tâmpiti au fost constructorii care au construit 4 scări de bloc uitând să scoată dintre ele o imensă macara. Că un incendiu a distrus taman sediul Pompierilor şi s-a furat uşa de la sediul poliţiei, sânt desigur tragice întâmplări. Toate astea le puteţi citi pe internet, Ce nu găsiţi pe net este atmosfera. Nu aveţi cum simţi online fiorul seminţelor sparte în stradă din mers, nu puteţi întelege plăcerea celor 5-7 bărbaţi care scuipă plictisiţi asfaltul privind traficul la intrarea în oraş dinspre Slatina. Nu aveţi cum aprecia ineditul zecilor de căruţe cu cai ce se plimbă prin centrul urbei conduse de puradei de 10 ani care la ora aia teoretic ar trebui sa fie la scoală, fie ea şi numarul 2. Nu puteţi înţelege ritmul de viaţă al unui oraş fără nici o agenţie imobiliară.

   Caracal este o experienţă ce trebuie trăită nu citită; trebuie sa mergeţi acolo!

Vă rog să îmi scrieţi dacă aţi simţit fiorul.

   Aştept.

Dacă te mănâncă în cur, postează pe Facebook

   Dacă te mănâncă în cur nu te scărpina, întotdeauna vei găsi pe cineva să facă asta pentru tine. Pro bono, din simpatie, din perversitate, de drag, degeaba.

   În cazul în care nu este nimeni disponibil poţi rezolva problema şi singur. Iată câteva sfaturi în acest sens:

1. Nu îţi lăsa unghiile lungi că zgârie;

2. Nu îţi da nădragii jos. Deşi se poate fără, este la modă cu;

3. Nu o face politic, că se lasă cu sânge şi stropi;

4. Nu o face cu public, că o să primeşti palme în loc de aplauze;

5. Împarte-ţi mâncărimea în cur cu prietenii tăi. Posteaz-o pe blog, Youtube, Facebook ori Twiter;

   Nu, punctul 5 nu contrazice punctul 4, pentru că pe feisbuc nu e ca în viată. O sută de laicuri nu scarpină la fel de bine ca un deget. Dacă totuşi te mănâncă des în cur ia Ascatrix. Sigur ai limbrici.

   Vă urez scărpiniş plăcut!

Aide pa, fără pupici că mă gâdil!

Basarica blog cu valabilitate limitată

   Scriu aceste rînduri plin de tristeţe prost disimulată sub un zâmbet. Adaug la asta adînca durere şi pioşenie cuvenită la priveghiul unui muribund.
   Dragii mei, scumpii mei (3) cititori, tocmai am realizat că un blog minunat este pe cale să piară. O să spuneţi că asta e viaţa, că blogurile se nasc şi mor, dar nu mă puteţi consola în faţa crudei sorţi care ne va priva în curând de o sursă monomaniacă de umor. Sec dar totuşi umor. Este vorba de Basarica, blog profund anti Băsescu. Din surse sigure am aflat ca Băsescu este la ultimul mandat, fapt care îl trimite pe Basarica în patul de spital al BCVL adică al Blogurilor Cu Valabilitate Limitată.
   Nu pot sa-mi inchipui cum e să aduci pe lume un blog ştiind că are din născare anii număraţi. Câtă cruzime îţi trebuie sa legi viaţa unei pagini plina de vivacitate, de cariera unui singur om?
Ce te faci tu ca autor când obiectul de activitate dispare, când personajul demonizat se retrage din viaţa politica, publică, sau chiar fizic vorbind, dispare? Cred că nimic. Sau poate totuşi există o speranţă pentru el ca la Hollywood. Poate apare un Băsărică resurrection sau un prequel că de sequel(e) nevoie nu mai avem.
   Eh, gata cu retorica. Îmi şterg o lacrimă virtuală şi îi urez lui Basarica rămas bun. Asta e tot.
   Odihneşte ofline Băsărică, Dumnezău să te pixelească!

Audio tortura ardeleneasca

de M.V.
  
   Am luat drumul Timisoarei intr-un microbuz initial aglomerat. Pentru mine cele 4 ore de mers pot fi convertite in ceva ore de somn hipnotic. Gandeam fragmentar, imaginile mi se derulau in cap iar bucati de cuvinte incepeau sa nasca idei din visul meu criogenic. Cu ochii intredeschisi vedeam soferul ce invartea din volan mangaindu-si din cand in cand barba de 3 zile. Deodata in spatele meu aud un "Aloo, ce faci tu?" ce mi-a imprastiat aburii onirici din rarunchi. "Maai, ce sa fac... Uite, cu mama am probleme... Da tuu, probleme deosebite din spectrul medical!"
    "Spectrul" ala m-a ingrozit! Fara voie am inceput sa ascult un halucinant monolog. Cuvintele curgeau fara mila ca niste dalti prin urechile mele adormite.
    "Mai, am fost cu biata mama la un doctor din Deva, un doctoras frumos stii?! Cu picioare musculoase si fund palmuibil, un adevarat "dante" (suspina si respira orgasmic). Mama saraca are 4 pietre la bila de peste 5 cm si n-am ce sa-i fac tu. Nu pot sa-i fac operatie ca are insuficienta cardiaca si eu nu semnez sa o omor. Mai bine cu bile tuu, decat cu mama in mormant. Da daa... Grea alegere tu, mai ales ca a facut si ocluzie intestinala tu. Stii, sunt 3 grade in ocluzia intestinala si ea avea gradul 2 tu. Si trebuia sa o taie sa ii indrepte matele amestecate tu. Si n-a putut tu sa-i faca operatie tu ca are probleme si cu plamanul drept tu. Cica ie atrofiat tu, ca a fumat ca drogata toata viata tu. I-a facut o clisma tu, cu presiune tu, si gata, Dante a reparat-o! Si a fost greu tu ca saraca a scapat pe ea tu. Cum care Dante, doctorul ala dante tu, cu mmm... Cu funduletul ala, tuu... Si i-am luat de la Kaufland tu, pampersi tu. Si saraca are si valvele praf tu. Cum care valve tu?! Alea mitrale tu si curge inapoi tu sange murdar in inima lu biata mama tu. Si i-a mai aparut tu, o eczema mare tu. Pe la pampersi tu."
   Imaginea unei eczeme imense atacand un cur de baba mi-a invadat creierii. Brusc m-am ridicat si m-am rezemat de spatarul scaunului meu fixand cu ochi rai prostia absoluta. Cu surprindere am observat o femeie, ca altfel n-am cum sa-i spun, evident una proasta, ba chiar exagerat de proasta. O privire tampa palpaia din ochii mari, blanzi si tristi de vaca frustrata de monta, iar buzele subtiri de un roz izbitor tremurau. Buzele alea taiate parca cu lama s-au tuguiat obraznic spre mine aruncand un : "Da ce vreti, vreo problema?"
    "Da duduie, am o problema cu faptul ca vorbiti mult, prost si tare! De ce ma chinui cucoana, de ce trebuie eu sa aud cat cacat iese din mama dumitale? De ce trebuie sa stiu ce garoafe are in pampersi, sau ce plamani putrezi are?  Incercati cu sms, nu sa vorbiti, si nu in microbuz! Si inca ceva, Fante nu-i neaparat pluralul de la Fanta iar Dante e ala cu Divina comedie"
    A inchis imediat telefonul si s-a mutat din spatele meu. Dupa ce s-a asezat pe alt scaun precum closca pe oua a suierat rar si lung ca o serpoaica ardeleanca: "Animalule!". Eu asezandu-ma i-am zis: "Ei na, de parca tu oi fi vreo gladiola!"

Căcăciosul

 

   Dacă tot am început să dau din casă, azi revin la subiectul buda de la birou. Oameni buni, proza de micţiune naşte monştri. Acum multă vreme aberam cu succes la persoana I despre cum să (nu) te caci la job. Chiar nu îi înţeleg pe ăia de se cacă la locul de muncă. Adică scuzaţi, în caz de "Stejar, extremă urgenţă", te aşezi pe ciuci şi în urzici, dar nu îţi faci program zilnic de deversare a maţului gros la servici. Coşmarul a devenit realitate, pentru că exact asta face un coleg de al nostru. Ticălosul ne pângăreşte de luni întregi templul de porţelan cu apă aromat-susurătoare, umplându-l zilnic de rahat şi putoare. Azi căcăciosul a depăşit măsura; a comiso urât de tot.

   Când a dat ochi cu nenorocirea, femeia de servici a ieşit din buda bărbaţilor plângând. Am sărit repede să o pălmuim, să o oţeţim anticipând un posibil leşin post-viol. Trei dintre cei mai curajoşi dintre noi am năvălit să prindem făptaşul, dar priveliştea căcăstoarei desacralizate ne-a înmuiat picioarele de era să ne scoată tot ea afară cu făraşul. Un turn de căcat maro, mare cât un popic scotea capul cu un centimetru deasupra tronului. În jurul lui, întreaga budă, jumătate de colac plus capacul erau imbrăcată într-un linţoliu de fecale galben şofran tapetat cu coji de seminţe şi roşii nedigerate. După ce ne-am recăpătat suflul, un singur strigăt de revoltă ne-a ieşit la toţi din piept:

-Bă, care spuma mea te-ai spart în budă?!

   Asta a fost picătura ce ne-a umplut weceul. Nu e posibil să ne lăsăm ochii şi nările atacate zilnic de un dobitoc prost de cur. Am ţinut consiliu, am făcut anchetă,  în care ne-am pus zeci de întrebări. Multe diintre ele logice altele de tot căcatul. Ne-am întrebat dacă făptaşul e însurat şi numai ea spală buda acasă. Am emis ipoteza că e un tip atât de zgârcit încât se cacă la birou ca să nu tragă apa acasă. Dar de ce nu o trage măcar aici? Poate e un sabotor plătit de o companie rivală. Şi căcaţii ăia ai lui, monstruozităţile alea bifazice, imiscibile (chiar şi infuzibile, a zis unul), de unde naiba rezultă. O ţine nenorocitul dietă disociată, ori mănânca cuie cu sos de sticlă pisată. Poate-i face nevastă-sa vrăji la cratiţă, ori poate asta face bucătăria asiatică din curul balcanicului. Dar poate că nici nu e om ci un extraterestru căcăcios. Până la urmă am tras linie şi am hotărît să înfiinţăm o poteră ca să-l prindem pe căcăcios.

   Pretene dacă mă citeşti, te anunţ că ai belit maţul. Întreg personalul purtător de coae al firmei e cu ochii după curul tău păros. În plus una bucată mătură lungă ţinută strâns între ţâţe e gata să te lovească crunt. După ce identificăm că îţi aparţine susnumitul organ, o să ţi-l bucşăm cu suluri de hârtie igienică şi apoi îţi montăm frumos la găoază o electrovalvă. Telecomanda o ţinem la muncă şi o să o declanşăm când suntem siguri că îţi este viaţa mai dragă.

   Hai sictir şi căcat în traistă, că te pescuim noi!

 sursa foto

Striptease ortodox la Bisericuţa Copiilor

   

   Săptămâna trecută fetiţa de 5 ani a unui coleg s-a speriat foarte tare când vântul a dărâmat ceva în curte. Era o umbrela mare ca cele de la terase motiv pentru care, atunci când şi-a luat zborul, a produs mare tămbălău. De atunci copila nu mai vrea să se joace afară dacă bate vântul. Întîmplarea s-a petrecut vineri. Ieri problema a fost discutată la nivel de birou împreună cu preacucernicele mele colege. Ele şi-au consultat la rândul lor duhovnicii şi astăzi au venit cu soluţia. Fata trebuie dusă la biserică să se debrace preotul peste ea. Ştiu ele că se poate face asta la Bisericuţa Copiilor din centru. Primul meu gând a fost: sper că popa poartă chiloţi pe sub sutană, altfel fetiţa o să tragă o nouă sperietură. Ori te pomeni că exact aşa trebuie.

   Depăşind stupoarea iniţială am încercat să spun că fata ar trebui dusă la medicul de familie, să fie consultată de un psiholog sau pediatru. Nu am apucat. S-au uitat colegii la mine ca la nebun şi din priviri mi-au cerut să nu mă bag. Nu mă aşteptam la asta chiar dacă de jumătate de an miercurea şi vinerea îmi mănânc sendviciurile descântate şi cu noduri pentru că nu ţin post. Clar, nu te pui cu biserica de la serviciu că e de rău.

   Amintindu-mi de faza cu Sfântul Catering am gugălit pe Net să mă lămuresc care-i şpilul cu striptizul popesc. Subiectul căutat l-am lăsat la urmă (cei din urnă vor fi cei dintâi), pentru că iată ce alte minuni „ortodoxe” fac unii preoţi:

1. În noaptea de înviere, acceptă un cocoş drept ofrandă, pentru sufletul celor morţi neîmpărtăşiţi, nespovediţi, fără lumânare.

Miroase a Vodoo, sau exorcizare cu pui la ceaun?!

2. Dacă eşti fată bătrână te obligă să ţii post nouă zile de marţi consecutiv, ca să te măriţi. Vrăjeala este ieftină dar totuşi pozitivă. Poate după o asemenea cură maimuţele slăbesc suficient cât să prostească pe vreunul.

3. Oficiază contra cost „slujbe speciale” pentru cei sinucişi, eretici sau avortaţi ori pentru dezlegarea cununiilor sau a vrăjilor. Meniul ăsta vă sună cunoscut? Deci popa e un fel de tata Omida care practică magia albă în rochie neagră. Bine că nu poartă decolteu sau decupeu la spate, arăcan de sufletu' meu!

4. Miruiesc fotografiile unor oameni sau să le ataşează la icoane ori la moaşte. Imediat după asta pozele fac minuni. Vracii indienii nu se temeau degeaba că fotografia le fură sufletele. Aici faza este invers: faci poză (eventual nud) şi o duci la taica popa să ţi-o umple de duh. Blondele care ţin poza între picioare pot chiar rămâne gravide.

5. Te îndeamnă să consumi tămâie sau cenuşă din cădelniţă intre 7 şi 12 zile consecutiv, ca să te vindeci de o anumită boală. Mă rog, aici o fi ceva aroma terapie sau homeopatie. Nu cunosc, nu mă bag în căţuia omului. Fiecare cu drogurile lui.

6. Te obligă să le săruţi mâinile, inelele, veşmintele, ba chiar şi cadavrele, pe motiv că ar fi sfinte. Îţi bagă în cap că la hramuri, ciolanele magice numite moaştele au putere maximă. De fapt BOR este în cârdăşie cu CFR, ADP, BNR, SRI, TVR, PROTV şi alte iniţiale din astea cărora migraţia controlată a turmelor de enoriaşi le bagă bănuţii din corturi direct în conturi.

7. Se ocupă cu „Deschiderea Cărţii“, adică deschiderea Evangheliei, sau a Psaltirii pentru ghicirea viitorului.

Practica seamănă a excrocherie, la fel ca vrăjitoria şi ghicitul. Deşi „sfântă” e scumpă cu draci. Cred că ar costa mai puţin să faci pasienţe şi să practici „întorsul ceştii”. Aia de cafea, perverşilor!

8. Te păcălesc că aprinderea a 9, 12, 30, 40 de lumânări la tot atâtea biserici o să-ţi rezolve varii probleme.

De fapt aşa îşi cresc popii vânzările la lumânari, pe care BOR are monopol. Ia încearcă tu de vinde lumânari în Romania fără să plăteşti obolul, să vezi cum te saltă garda financiară.

9. Cei de la ţară mai ales, sugerează că mireasa trebuie să poarte la slujba de cununie o păpuşă în sân, să-şi calce mirele pe picior, sau să poarte un ban în pantof ca să-i meargă bine în căsnicie.

Alo Vodoo, ia de învaţă de la taica popa cum se leagă masculii de piciorul patului. Păpuşa în sân este o practica vrăjitorească obişnuită de posesiune, călcatul pe picior este pentru control iar banul pe post de branţ, evident pentru prosperitatea financiară.

10. In anumite biserici, popii oficiază slujbe speciale la sfârşitul cărora calcă peste credincioşii bolnavi sau îşi dezbracă hainele peste ei, cu scopul de a scoate din ei diavolii.

Frate câtai circul! Vă inchipuiţi ce senzaţii are popa la faza asta? E mai tare decât în filmul Sora 13, corcit cu Matrix.

Dezbrăcarea preotului pe bolnavi, sau închipuirea înţepării cu “Sfânta Copie” pentru vindecarea bolnavilor este considerata ortodoxa. Cel puţin aşa zice Sfântu' Sait al preotului paroh şi webmaster Istrati Marian Daniel. La aşa titulatură, saitul Parohia Măcin 4 e divin.

   Cum spuneam, ultima practică este preferata mea astăzi. Mă uit în calendar. Nu în ăla ortodox că sigur e vreo sărbătoare de genul Sfânta Lene şi Cuviosul Somn, cu post, rugăciuni şi dezlegare la şireturi. Suntem în 12 Septembrie 2012, o zi din secolul 21, în care cu stupefacţie constat că un tată îşi consideră fetiţa speriată în vârstă de 5 ani posedată deşi a văzut cauza cu ochii lui. El crede şi nu judecă. Nu contează educaţia, nu contează că utilizează tehnologie de vârf. Toate astea sunt pană de vulpe la pălărie pentru el în momentul în care trei muieri (cu studii tehnice şi ele) îi spun că trebuie dus copilul la biserică să se dezbrace popa de caracter peste el.

   Abia acum m-am prins eu de ce şi-a pus BOR biserica în curtea Politehnicii din Bucureşti. Ca să umple cu colivă capetele viitorilor ingineri.

   Deus ex machina. Admin!

sursa foto

Seminţe şi sânge la Coşereni.

   Ce face românul când se produce un accident pe Bucureşti - Urziceni, iar circulaţia se blochează pe 10 km în ambele sensuri?! Normal, face poze pe care le urcă pe feisbuc, apoi o ia cu maşina pe tarla ca să nu stea la rând.  Şi pentru că tot a pus palancă la pământ câteva rânduri de floarea soarelui, se apucă de jumulit alt rând ca să poată sparge seminţe blocând circulaţia fraierilor ce încercau ca şi el să scape din ambuteiaj.
   Asta se petrecea ieri pe la 5 jumate la intrarea în Coşereni. N-am pozat sămânţarul pentru că şoferului nostru de maxi taxi i se zbătea o venă la tâmplă destul de suspect. Apoi ce tupeu aş fi avut să scriu asta, dacă mă transformam în paparazzi morbid şi eu?! Poza e făcută înainte să aflu că s-a lăsat cu mortăciuni.
   Este clar că ne tragem din romani, că prea ne comportăm asemenea publicului din Coloseum acum 2000 si ceva de ani. Dacă n-avem coloseum, nici viaducte, nici măcar un vomitorium amărât, jumulim o paleaşcă de răsărită şi aplaudăm elicopterul SMURD decolând!

Basescu m-a invitat să mă alătur Facebook

   Aha ha ha, sunt celebru da da da! Băsescu mi-a cerut prietenia pe Facebook. Pesemne a auzit alaltăieri că vreau să bag progrămelul ăsta la spam şi repede mi-a trimis o invitaţie. Bine că nu am şters, nu am banat şi nu am dat respins la nimic. La cât îl ştiu eu pe Băsescu, sigur îmi cauza.

 Basescu mă vrea prieten. Să muară copiii de râs dacă nu mă credeţi, io-te coleşa invitaţia!

Stai aşa, ce e asta!? Buei Băsescu ăsta este de fapt un cur cu doi craci. Şi e femeie!!!

   
   Ia uite paraşuta dracului, deja are 19 prieteni! N-am eu stofă să-i fiu a 20-a roată la Feisbuci, aşa că delete şi spam. Îmi permit să-i dau ignore lu Basescu. Sunt un bloagăr celebru, ce mucegaiu' meu!

Youtube sau locul de joacă

   
   Am uitat multe lucruri din copilăria şi adolescenţa mea, dar sigur n-am uitat cum unde şi cu cine mă jucam sau pierdeam vremea. Nu pot uit praştia cu elastic, ţeava din PVC cu care trăgeam cornete din hârtie, telegraful cu baterie şi bec instalat între mine şi vecinul de la 8 plus multe altele. Nu pot uita subiectele de discuţii care se învârteau între OZN-uri, călătorii şi cărţi. Maiadanele erau pline cu prietenii mei, scările de bloc la fel. Eram veseli gălăgioşi şi foarte, foarte puţin obsceni. Ca să ne bage în case părinţii ne ameninţau cu bătaia iar unii vecini ne udau cu apa.

   Mă scuzaţi pentru această scurtă hemoragie de amintiri. Nu sunt suficient de bătrân pentru una mai lunga şi nici conflictul între generaţii nu mă jupoaie de viu. Mă apucă însă o adâncă tristeţe pentru copii din jurul meu. Nu pentru toţi, dar pentru majoritatea locul de joacă s-a mutat pe internet. Se cunosc pe Facebook  se jocă pe Friv şi în loc de timbre sau cartoane fac schimb de melodii pe youtube. Ar fi bine dacă numai de muzică ar face ei schimb, dar dacă citiţi comentariile clipurilor de pe youtube o să înţelegeţi la ce mă refer. Înjurăturile grobiene sunt la ordinea zilei, iar prostia şi incultura stau la loc de cinste pe eşicher. Copii de azi nu au idei, au convingeri, au traume; au sechele transpuse în comportamentul pe net.

   Dacă vă permiteţi să aruncaţi peste umăr o privire în messengerul unui adolescent o să-mi daţi dreptate. Copii ăştia se urăsc cu atât mai intens cu cât nici măcar nu se cunosc. Conflictele lor se poartă virtual şi nu se încheie niciodată. O jignire nu are şansa să se răcorească printr-un schimb de palme şi pumni în spatele blocului. Neînţelegerile se soluţionează prin funcţia ignore. Copii nu mai sunt respectuoşi, pentru că respectul vine din frică. La adăpostul anonimatului si al virtualului copiilor moderni nu le mai este frică. Iar odată cu frica ei pierd bucăţi zdravene din simţul responsabilităţii, al loialităţii şi al toleranţei.

   Copii nu mai ies din casă, dar îşi doresc la nivel posesiv biciclete şi role. Pentru că trebuie să aibă. Dacă îi întrebi ce-şi doresc cu adevărat or să-ţi ceară o tabletă, una dacă se poate atât de deşteaptă încât să nu mai fie nevoie să scrie. Şi aşa le era foarte greu să taste fraze întregi, formule de politeţe şi saluturi. Ca exemplu, de ziua ei nepoata mea a primit de la majoritatea prietenilor o grămadă de LMA-uri pe mess. La mulţi ani, adică. În loc de cadouri, link-uri de youtube.

Atât despre ei.
Din partea mea un SADB, dar nu prea cred!

Top 10 cele mai proaste filme 2011

   Nu vă grăbiţi să mă luaţi la bătaie pentru titlurile de mai jos. Este o listă de păreri personale asupra unor filme de la care aşteptam ceva. Orice. Fără să ţin prelegeri despre a 7-a artă, vă spun în maxim trei rânduri de ce mi s-a părut un film prost. Începem de la coadă că aşa ne-a învăţat cinematografia că se clădeşte suspansul:

10. Transformers: Dark of the Moon  
Am mai scris despre el. Filmul ăsta e un coctail  atât de plin de efecte speciale incât nu ai cum să simţi ceva distinct. Actorii fac figuraţie pe acolo jucând ca la serbarea şcolară.

9. The Twilight Saga: Breaking Dawn - Part 1 

Vampirii sclipicioşi devin ultra libidinoşi, se sexează cu femei şi nasc pui vii. Ţi se face scârbă dar nu apuci să te descarci. Eşti obligat să te abţii până apare partea a doua.

8. Immortals

Ghiveci subţire de mitologie greacă cu stupiditate americană. În afară de două scene de bătaie între zei şi titani, nu-mi aduc aminte nimic din el.

7. Sherlock Holmes: A Game of Shadows

Altă tocăniţă de efecte speciale. O groază de alergătură prin toată Europa pentru nimic. Stai un pic, mi-am amintit ceva interesant! Ţiganii (bineînţeles) români din film îl fac de fular pe Watson.... Sau era Holmes?!

6. Pirates of the Caribbean: On Stranger Tides

Băi mă leşi? Cât or să mai înghită copchii continuările astea absurde? Probabil îi duce mama lor la film ca să se uite la domnul Deep cum îţi dă ochişorii peste cap. Ea sau tati?!

5. The roommate.

Un horror stupid plin de clişee lesbi adolescentine pe care regizorul a crezut că le încalcă. Singurul lucru călcat în picioare a fost inteligenţa şi răbdarea mea. Am supravieţuit totuşi.

4. Priest

 Ieşit probabil din mintea unui gammer cu varicelă, filmul ăsta cu vampiri este un colaj de Assassin's Creed, Mortal Kombat altoit peste Unforgiven şi Commando. Ori altceva...

3. Green Lantern

E un fel de Mutulică a lui Marvel. Desenele animate ar trebui declarate ca atare, iar efectele speciale din desenele animate ce se dau drept filme ar trebui declarate arme letale şi interzise publicului nelobotomizat.

2. Zookeper

Cel mai prost film pentru copii făcut vreodată. Singurul actor adevărat în filmul ăsta este gorila dar numai când joacă stând cu spatele la cameră, perfect nemişcat.

1. Jack and Jill

Ocazia perfectă să vomiţi. Adam Sandler în travesti şi dublu rol este devastator. Pentru cei care au apucat deja să apese play am un singur sfat; strângeţi din dinţi puternic şi trageţi repede un lighean aproape!

Facebook mă hărţuieşte

Alo 112, am nevoie de ajutor, mă hărţuieşte cineva! Numele şi adresa mea? Notaţi vă rog: Mucegai Ales, mucegaiales@gmail.com, www.mucegai.blogspot.com, la balcon. Vă rog să vă grabiţi că nu ştiu cât mai rezist. Facebook m-a împresurat, vântul suflă laicuri, mailurile dor. Nu pot descărca o poză, nu pot căuta o melodie pe youtube că acţiunea este imediat urmată de o invitaţie să-mi fac cont. Oameni necunoscuţi mor de nerăbdare să se conecteze cu mine. E musai să-mi fac cont, e obligatoriu, e mai urgent decât tratamentul la o boală fatală. Colegii, rudele, copii de pe stradă mă invită să imi fac cont. Constituţia României atârnă de un like.
Nu e o glumă, Facebook mă urmăreşte, mă hărţuieste şi este foarte insistent!
"X vrea să fie prietenul tău pe Facebook. Indiferent cât de departe vă sunt prietenii şi familia, Facebook vă ajută să rămâneţi conectat.
Alte persoane au cerut să fie prietenii tăi pe Facebook. Accepta această invitaţie pentru a vedea cererile anterioare."
Cum nu este nimic ameninţător?! Cucoană tu n-ai văzut Matrix?
Nu vezi că s-a infiltrat peste tot, de nu mai pot citi o ştire, nu mai poţi comenta pe un forum sau blog fără să ţi se ceară să te conectezi cu contul de Facebook?!
Nu vreau să mă conectez şi să rămân conectat, nu vreau să fiu parte din marea comuniune pe post de baterie. Mă tem că agentul Smith, n-a apărut încă doar pentru că-i mai lipseşte un laic.
Alo, cum adică să rămân calm, Facebook mă hărţuieşte! Alo da, notez. Gata, am băgat Facebook la spam. Mai rămâne să rezolv cu mama, fraţii, colegii. Cel puţin ăştia sunt reali!

sursă foto

Noapte de vis la Bačka Palanka

   Uitându-mă eu peste comentariile de la postarea cu berea, mi-am adus aminte că am băut una bunicică la sârbi. Uite aşa m-am hotărât să vă povestesc o întâmplare petrecută la una din puţinele mele ieşiri din ţară. Până acum m-am abţinut de la asta, pentru că este netul plin de bloguri cu călătorii minunate garnisite cu poze frumoase şi descrieri fabuloase. În afară de asta eu nu sunt un călător adevărat. Cu mici excepţii călătoriile mele externe au fost delegaţii. Azi am să povestesc cât de frumos am petrecut eu la republica Srpska, adică Serbia.
   Trebuie să mărturisesc că în afară de trei ciocolate ceva magneţi de frigider, şi un tub de hemorzon, n-am cheltuit un ban pe nimic. Totul a fost plătit de firmă şi de colegii sârbi. După doua zile de mers cu maşina şi hămălit cu jobul undeva la nord de Zagreb, a treia zi am revenit în Voivodina la Novi Sad.
   Aveţi dreptate, Zagrebul este în Croaţia, unde am avut ceva treabă, dar cum din ţara aia n-am văzut decât autostrăzi, două fabrici şi un pat de motel pe care am leşinat obosit, nu prea am ce vă povesti.
   Ba ar fi parcă ceva. La cât am văzut din goana aftomobilului croaţii sunt nişte oameni mândri care trăiesc întro ţară mândră. Să zicem că Hrvatska cum îi spun nativii este un fel de Italie locuită de austrieci. Cum toată lumea mă înebunise de cap povestind despre croaţi că sunt pădureni care bat cam la 2 metri înălţime, am întrebat pe un gardian de 1,65 m cum de a primit jobul ăla. Mi-a zis că tocmai de aia l-a primit, că nu se cere mare forţă să stai pe scaun şi să tragi aghioase cu ochii la nişte ecrane. Bărbaţii fortoşi dau cu brandul, aşa că, cu mici excepţii ale unor aplicaţii critice toţi gardienii sunt pigmei. Oricum tot nu mi-e clar de ce e viaţa mai frumoasă dar şi mai scumpă la ei.
   Revenind la Serbia, am remarcat din nou cât de bine este să călătoresti în spaţiul comunitar ca cetăţean UE. Vă jur că asta a fost prima călătorie în care am fost stresat la trecerea frontierelor. Între Hrvatska şi Srpska graniţa avea cate 3 cordoane cu cate 3-4 controale.
La aeroportul din Belgrad erau la fel câte 3 controale, iar la unul dintre ele un nene cu baston m-a obligat să mă plimb în şosete apoi m-a pipăit inclusiv la ouă. A fost primul control corporal din viaţa mea, şi m-a făcut să mă simt, nu ştiu de ce, umilit.
   După ce am reintrat în Serbia, am depăşit Belgradul apoi Novi Sad şi am ajuns la Bačka Palanka. Acolo Oleg după ce a lăsat maşina acasă m-a dus pe malul Dunării. În lumina amurgului am reuşit să văd castelul de pe malul croat, statuia unui mare campion la caiac şi lebedele. După asta am vizionat ambii câte trei sticle de bere la un restaurant cu debarcader pe un lac. Jelen îi zice la berea aia produsă în regiune la Apatin. Era rece, un pic mai aspră şi mi-a cam plăcut.
   Cât am tras de coadă bericioaicele alea, Olea a zis că are o surpriză pentru mine. Mi-a rezervat camera la hotelul unde lucrează a mai mare bucătăreasă sârboaică care se există, adică nevastă-sa. Şi pentru că i-am zis că îmi plac mâncărurile tradiţionale mi-a comandat o cină specială. Plin de bere, am ajuns vesel la hotel pe la 10.
   Cina mirosea a festin dar a devenit chin. Greşeala mea. Am crezut sincer că numele primului fel este o glumă. O fi fost de vină şi faptul că nu am auzit bine, datorită manelelor ce zbierau drăceşte din interiorul resturantului unde era un majorat. Pe terasă era cât de cât acceptabil doar că zornăiau tacâmurile. Cât timp am aşteptat sa vină cineva, o scrumieră s-a sinucis aruncându-se de pe masă. Chelnerul pletos, slab ca o hamsie şi translucid ca o piftie părea să mă cunoască. Cred că fusesem dat în consemn. A venit la mine şi m-a informat că cina e din partea casei. În cateva momente s-a întors cu un castronel.
   Kriminalnaia saladca era varianta diabolică a salatei bulgareşti, fără şuncă dar plină de ardei iute cu draci. Flăcările iadului erau probabil principalul ei ingredient. În timp ce mâncam au început să-mi curgă mucii şi lacrimile şiroi. Dacă îmi făcea chelnerul o poză aş fi arătat ca o ilustratie la Moartea Căprioarei combinată cu Luceafărul. Pletosul însă tremura încercand sa nu izbucnească în râs în timp ce mă privea cum mâncam plângând, cu buzele vinete, cu ochii roşii, cămaşa descheiată pană la buric şi părul ud ca după duş.
   Felul principal se numea Ciorti plakia şi l-am confundat iniţial cu ceva platou festiv pentru o masă întreagă. Era o tavă gigantică pe care se lăfăiau 3 bucăţi imense de peşte ce înotau întro mare de smântână printre meduze de ciuperci pleurotis.
Avînd gura amorţită de la primul fel abia după cateva inghitituri zdravene am realizat că nu simt nici un gust. Am băgat nişte sare, apoi înca o tura, dar nimic. Abia când mi-a sărit un strop de sos pe mine am realizat că mâncare era clocotită. Gura îmi era deja opărită, ba chiar mi se cojea un rând de piele de pe buze şi gingii. Bineînţeles mâncare era condimentată la greu cu piper că prea m-a luat strănutul. Am reuşit cu chiu cu vai să dau gata o treime din felul cu peştime, de ruşine. Dacă mă pâra limbricul unsuros lui Liuba că nu mi-a plăcut mâncarea facută de nevastă-sa, riscam să îmi ia gâtul. Mi-a mai şi zis ca e din Kosovo de fel.
   La desert am primit ceva ce semăna cu o clătită flambată. Se numea Pan flute cake Probabil Pan fiind după coarne şi copite rudă cu Skaraosky dar şi cu Bahus, mi-a băut tot coniacul din clătită şi la înlocuit cu kerosen. Drept urmare atunci când mi-am pierdut răbdarea aşteptând să se stingă şi am suflat în ea, am rămas fără par în nas şi ceva gene. A sfârâit drăcia de clătită şi a ars pîna n-a mai avut în ea pic de gem. Am mestecat-o ca pe şoriciul de vier de mi-au căzut plombele. Bonus, mi-am pierdut parţial mirosul. Am cerut o Jelen ca să sting dezastrul provocat în stomac de clătita cu smoală dar am primit o Lew. Bună şi aia. Gata cina.
   Abia mă băgasem în patul triplu cu faţa chituită, plină de aftershave cremă când a bubuit prima petardă. De fapt erau focuri de artificii care au ţinut jumate de ceas neîntrerupt. După ce s-au terminat artificiile a mai trecut o jumate de oră până a reuşit şi ultimul sîrb să îşi oprească alarma la maşină. Apoi a mai durat o jumate de oră să se potolească câinii isterizaţi de gălăgie. În fine, am adormit cred o fracţiune de secundă dar m-a trezit un ţiuit care tăia timpanul. Dracii ăia mici au fumat în camere, sau intenţionat au pornit alarma de incendiu. Jumate de oră de chirăieli de putori minim majore dar maxim de bete, tropoteli, bubuit la uşă, ieşit în chiloţi, înjurat la ei în 3 limbi. Degeabă. Mi s'a făcut frig şi am constatat că în loc de pătură de rezervă aveam o draperie. Am tras draperia peste mine.
   După o oră iar pornea alarma de incendiu. De data asta a venit poliţia. Abia se potolise gălăgia când mi-a ieşit uşa din ţâţâni. Venise fideaua pletoasă să-şi ceară scuze pentru disconfort. Cred că tipul era gay că prea se holba la mine. În fine, a plecat şi ăla, după ce i-am umplut frigiderul de carne pentru "disconfort", am reuşit să mă prăbuşesc pe pat, unde am rămas nemişcat pâna la ziua, indiferent la următoarele două alarme care au urmat.
   Dimineaţa m-am uitat în oglindă şi am înţeles de ce se holbase chelnero-recepţionerul la mine ca la felul 3. Dat cu şmac pe jumate de faţă şi îmbrăcat în draperia cu flori arătam într-un mare fel. M-am aşezat pe budă ca de obicei. Absolut ca niciodată de cănd am trecut de 4 anisori, am strigat-o pe mama. M-am ridicat brusc de pe tron şi m-am dus la prima farmacie. Abia la o săptămână am reuşit iar să zâmbesc şi să merg drept. Vedeţi voi, mâncarea sârbeacă, pe unde iese ustură mai a dracului decât pe unde intră! În rest, la vecinii sârbi este exact ca la noi.

Schimbul

   Vacanţa la ţară a fost ceva frumos până pe la 14 ani. După asta am început să am dubii, iar azi certitudinea că nu sunt făcut să-mi sufle vântul în rozetă printre araci când merg la budă. Dacă vreau senzaţii asemănătoare pot să folosesc un feon. Cum, nu de aia au la hoteluri feonul montat la baie aproape de tron? Eu asta credeam, pardon!
    Nu-mi mai place viaţa la ţară. Asta e, nici măcar n-o mai suport. Ca să-mi facă probabil în ciudă, prietenii mei sunt înebuniţi după viaţa la ţară. Îşi doresc chiar să cumpere împreună o casă bătrânească. Bineînţeles dragostea îi ţine maxim un weekend. După aia li se termina şevetelele umede, antihistaminicele, pastilele si spraiurile anti ţântari, adjuvantele digestive şi restul de suplimente fără de care un orăşean nu poate ingera, digera sau defeca liniştit.
   Diferenţa între mine şi ei este aceea că eu nu mă mai mint că-mi place. Mi-a plăcut când eram mic şi prost. Acum pot supravieţui în jungla urbană şi tot aici mă simt cel mai des fericit. Probabil o să mor tot "între betoane" aşa cum mi-a menit mamaia.
   Ultima mea amintire plăcută de la ţară s-a pierdut în neant. Îmi aduc aminte însă de o fază fericită de când eram pici. Nu ştiu cum am pus mâna pe nişte mărunţi şi am alergat cu limba scoasă spre CAP. Acolo lucra mamaia ca bucătareasă, dar tot acolo era şi Cooperativa. Aşa îi zice mamaia la locul magic de unde cumpăra ea Iogenii. Iogeniile astea băteau la cur orice Horeo făcut cu cremă de ghete şi se pişau cu boltă pe orice Belitastart sau cum cocăru' meu le zice la crocănţeii ăia multîcerealieri. Iubeam  Iojenia cum o iubeam pe mama când eram mic. De asta şi acum îmi aduc clar aminte că pe drumul înapoi de la Cooperativă am rămas fără Iojenie.
   În mod uluitor, din alea două bloace pline de ţigani trântite de Ceauşescu în mijlocul câmpului, nu mi-a ieşi în cale vreun hoţ. Dintre calabalâcuri, şandramale cu porci şi câini jigăriţi mi-a apărut  în faţă ispita sub forma une ţigănci un pic mai mică decât mine. Ţinea întro mâna o ceapă iar în cealaltă o bucată rece de mămăligă presărată cu sare grunjoasă. Muşca din ele cu poftă pe rând, cu mucii târăş dar cu ochii sclipind. Era fericită. La prima muşcătură mi-au dat lacrimile. La a doua a început să-mi plouă în gură. Am ştiu imediat că vreau şi eu. N-am mai ezitat nici o clipă. Am întins Iogenia şi cu voce pierită am cerşit:
- Facem schimb?!
  Mamaia m-a certat iar prietenii au zis că-s prost. Numai un bumbalău ar schimba o Iojenie pe o bucată de mamăligă şi o ceapă pe jumătate mâncate. Eu însă ştiu sigur că ţiganca s-a păcalit iar eu am făcut un schimb grozav de avantajos, pentru că toată ziua aia am fost fericit.
   Dar tot nu-mi place la ţară, aşa să ştiţi!