CFR - Căcat Fezandat Românesc

   Dragii mei dragi, de trei ori dragi, probabil că îmi împărtăşiţi părerea că trăim în ţara tuturor posibilităţilor maligne! Expresia nu este văicăreala unei ţaţe cu colţul basmalei legat sub barbă, ci sputa amară cursă din gura unor oameni ce au avut ghinionul să plece şi să se mai şi întoarcă în caricatura statală numită România.

   Staţi liniştiţi că nu am de gand să scriu despre Grecia şi nici depre Hidroelectrica. Legat de insolvenţa financiară a Hidroelectricii am bănuiala că după ea urmează alte şi alte companii iar CFR este aşezată cuminţică la rând. Care rând se termină la marginea abisului iar din spate orbii tot dau brânci. Brânciurile în gol fiind incredibil de scumpe în ţara noastră eu zic să se dea numai câte unul, să ajungă la toţi. Doar zic.

   Cum sunt prea rupt de politică, aranjamente, combinaţii şi inginerii financiare ca să pot analiza colapsul transportului feroviar românesc din aceste unghiuri, o să mă rezum la opinia de consumator. Opinie de altfel solid cimentată după întâmplarea ce urmeză. Bineînţeles că păţania se va servi cu garnitură românească de umor.

   Cum ştiţi, subsemnatul izbeşte buricele deştelor de tastatură într-o margine industrială de Buzău, un oraş cu peste 150 000 de locuitori. Probabil ăştia plus restul populaţiei judeţului nu merită din partea CFR călători mai mult de două trenuri spre Constanţa pe zi. Adevărat este că noaptea nu e zi şi prin creierii nopţii mai circulă încă două trenuri. La transportul auto în comun adica maxi-taxi, treaba stă şi mai rău, pentru că de toate cursele sunt două.
   Forţat de orarul ăsta de rahat, a trebuit să iau vinerea trecută personalul de Constanţa, la ora 15.45. Imediat ce am urcat în vagon am înţeles-o profund, dar chiar pro-fund pe Ana Lesko. Flăcări, ard în flăcări în tren la tine... Fiind proaspăt posesor al unei burţi de bere, în momentul în care am dat cu bucile de cel mai puţin jegos scaun pe care l-am dibuit, am început să transpir de am crezut că mi s-a rupt apa! În fine, măcar geamurile sunt toate deschise, mi-am zis eu sperând la mai bine apoi mi-am aruncat ochii în jur chestie care era să mă coste globii oculari, din cauza ambientului contondent.

   Trenul Regio 8203 cum a fost hulubăria ambulantă botezată, a plecat din staţia Buzău plin de mămăici cu câte patru sacoşe de rafie, tătăici cu sapa în sac şi de ţigani cu musteţi pe oală şi buric cu coc. Bineînţeles nelipsiţii sugari ambalaţi în păturici cu cate 2 căciuli şi 3 perechi de şosete zbierau fierţi de căldura verii iar alţi urlători de 4-6 ani dădeau ture de la etaj la parter până se deshidratau mamele lor scuipându-i de deochi. Trei domni cu camăşile şi pantalonii călcaţi la dungă stricau în mod stupid decorul mirific. După 5 minute au băgat binişor în genţi laptoapele care riscau să le fie zmulse din mâna de vreun năpârstoc sau beţiv, şi-au tras trolerele mai aproape de scaune şi au intrat în stază. De fapt în afară de rucsacul meu mic şi servietele lor, pe suportul de bagaje nu se găsea absolut nimic în tot vagonul. Ori este o regulă ca bagajul românului sa fie agabaritic, ori CFR nu a gândit nimic când a comandat spaţiile pentru bagaje. Sunt eu cârcotaş, aşa este, nu?!

Am trişat un pic agonia celor 5 ore de drum până la destinaţie bălăcind netul pe telefon. În acest fel aproape am uitat cele 33 de opriri timp în care mi-au trecut flocii prin chiloţi de căldură şi putoare pentru că în timpul acestor opriri dispărea mişcarea aerului şi se îmbogăţea fauna vagonului cu specimene din ce în ce mai îngălate. Drumul era lung, bateria telefonului mică, plictisul şi setea în creştere. La Făurei am supt o ţigare, la Feteşti doar o jumătate, aşa că tare m-am bucurat când coborând la Medgidia să mai dau foc la o ţigare, l-am auzit pe naş că staţionăm 15 minute. La fel s-au bucurat şi alţi călători care grăbindu-se moderat au luat cu asalt chioşcul gării.
   Abia îmi ridicasem cutia de bere de pe tejghea când fară veste trenul nostru s-a pus în mişcare. Doar momentul de stupoare (şi restul la 100 lei neluat) m-a ajutat sa-mi păstrez orgoliul intact. În secunda doi toţi călătorii de pe pe peron au început să alerge după tren. Toţi în afară de mine. Unul din cei patru fumăcioşi aflaţi lânga uşă a reuşit să urce, restul nu. Imaginea halucinantă a unei doamne la 45 de ani ţopăind pe toace cu sticla de 2,5 litri de apă în mana, mi-a fost imediat spulberată de sprintul unui domn în cârje care încerca să o întreacă ţinând o pungă de grisine în dinţi. Două babe cernite au abandonat cursa imediat ce au ratat depăşirea unui copil. Un nene alerga cu cafeaua în mană strâmbând din nas la fiecare strop fierbinte căzut pe mână. Atârnat de uşa din spate a ultimului vagon a apărut naşul şi a strigat că trenul se întoarce, se întoarceee...

   Omul cu cafeaua s-a oprit cu paharul întins înainte de parcă vroia să o dea naşului ca să oprească trenul, care a dispărut rapid în zare. Pe peron s-a instalat dezolarea. Omul cu cafeaua şi-a privit dosul palmei plin de caimac şi a trântit paharul de peron. M-am rezemat de parapet şi mi-am deschis berea.
   În locul trenului nostru a venit altul care şi-a abandonat cele două vagoane. După 5 minute trenul nostru a reintrat cu spatele în gara Medgidia şi s-a lipit de cele două vagoane orfane. După ce i-a ejaculat sticla de apă minerală în faţă, doamna pe tocuri stătea ca o curcă plouată lângă vagon, cu un picior înăuntru ca să nu se închidă uşa şi trăgea cu sete din ţigare. Ologul a urcat imediat în ultimul vagon chiar dacă era mai dificil de mers prin tren.

Până la urma Regio 8203 a frecat-o în gaura Medgidia 25 de minute pe ceas. Dar ce contează timpul, când te simţi profund uşurat că în gara Constanţa nu a ajuns doar bagajul tău singur şi neconsolat?!

   Ei bine dragii mei dragi de nouă ori dragi, acum înţelegeţi cum va da CFR faliment şi mai ales de ce? Din cauză de motiv al rezultatului operaţiei de prăsire a nesimţirii cu lenea şi din lipsa celei mai mici implicări. Nu de la speculaţii, nu de la furturi li se va trage feroviarilor, ci de la factorul uman.
   Cât timp credeţi că i-ar fi luat porcului cu cozoroc şi pretenţii de controlor să anunţe prin viu graiălatorii din cele doua vagoane că urmează gara Medgidia în care trenul va face manevre 25 minute ca să ataşeze noi vagoane? Ar fi durat maxim 4 minute! Cât ar fi durat măcar să deschidă gura în faţa celor care au coborât pe peron ca să le spună acelaş lucru? 40 de secunde cel mult!

Asta este tot dragi conţărani. Nu se mai poate face nimic când o companie este torpilată sub linia de plutire şi sabotată din interior de românism. Dar să ne calmăm, firmele se nasc trăiesc şi mor. Din fericire unor cadvare de acest gen li se poate sufla în cur ca să reînvie. Trebuie găsit însă ăla cu buzele cele mai ţuguiate şi plămânii cei mai forţoşi. Probabil va apărea vreun cumpărător şi pentru căile noastre puţin ferate dar tare puturoase. Sper din toată inima ca investitorul să nu fie român, că sunt sătul să mă înjur de neam!