bio-Mioriţa

 Ridic ochii în sus unde stele gemând de raze îşi cântă tăcut şi veşnic  lumina din ele. Luna roşie îşi plimbă profilul urmându-şi cercul împrăştiindu-şi tristeţea. Întind mâna spre o stea. O smulg de pe cristalul ei şi strâng uimit şi bucuros în pumn minunea. Raze de lumină încep să iasă printre degetele mele. Devin luminos. Sunt plin de tăcută lumină. Arunc atomul luminos spre Vest.

(Ăla care se gândeşte la masturbare e pervers!)

În străvechea baladă unde în mod excelent se face joncţiunea lumilor erau odată trei ciobănei şi o oaie. Oaia era tare guralivă dar perspicace. Cam ca soţiile din ziua de azi. Şi când oaia a simţit conspiraţia morţii s-a dus la jupân şi a dat tot afară din lâna ei. Sărăcuţa n-a avut succes în delaţiune, că pe ăla l-a apucat resemnarea şi dorinţa de contopire cu universul (non)existenţial. I se făcuse ciobanului de futut o mândră crăiasă, a lumii mireasă (curvă mondială). Deja se excitase a prost sărăcuţul. Nu conta că pierdea tot ce avea, conta că are un ultim şi total orgasm sufletesc, intrând astfel întro nouă dimensiune a suicidului absurd.

Se pare că în zilele noastre xanaxul devine ineficient.

Teza creaţionisă pare profund greşită când ţii o bere în mână şi te frige la buză ultimul chiştoc. La început n-a fost cuvântul ci un mare “ hîc”. La început nu a fost lumină. La început a fost un mit. Mai întâi a fost mitul masonic care mă fascinează cum fascinează pe un speolog hârşit în rele o peşteră virgină. Nu vedem lumina, dar vedem întunericul şi ne amăgim că luptăm să îl evităm. Această frică prefacută de noaptea adâncă naşte în oameni manifestari care mai de care mai ridicole.

„Masonii vor să ne omoare că suntem prea mulţi!”

Este clar că suntem mulţi! Prea mulţi, prea proşti, prea ca la ţară. Cum era cântecul acela cântat de cea mai frumoasă urâtă a României, Ada Milea? 

“Ar fi bun un razboi. Să mai moară câţiva dintre noi. Măcar din doi în doi”

Nu aşa? Dar cum, cum ne omoară? Simplu, prin mâncare! E-uri, cremvuşti, mâncare nesănătos de delicioasă, otravă cu efect îndelungat. Oamenii moderni sunt profund chimizaţi. Majoritatea.

Am însă prieteni care sunt bio. Biodegradabili suntem toţi dar ei sunt cu adevarat bio-biodegradabili. Mănâncă bio, beau bio, trăiesc bio, fut bio. Să mi-i vezi dimineaţa cum se bagă după un colţ să nu-i vadă şeful, îşi scot castroanele şi mănâncă lăpticul de soia în care tacticos taie merişorul (de la kaufland), pun şi o bănănuţă (cu ceva heliu în dumneaei), tărâţe de borş şi mănâncă rar savurând şi mai rar, amestecul care seamănă a căcat şi tot în căcat se va preface. Probabil unul nemirositor, deşi mie un nene mi-a zis că tot ce e biodegradabil pute.
            Toată lumea caută azi ouă de la ţară! Cică-s mai bune pentru că sunt fabricate prin călcarea naturala de către cocoşul futăcios a şturlubaticei găini. Deci dintr-un orgasm cosmic cotcodăcitor oul iese mai bun, mai plin de vitamine! Şi găina nu e stresată, nu! Ea este relaxată, proaspăt futută si cotcodăceşte veselă de parca ar avea salariul cât Esca, zvârlind ouăle în cuibare mai ceva ca Bahmuţeanca când era atinsă simultan cu proteza şi pliciul!

Produsul finit, oul, are un gust incredibil „ zici că-i de la ţară ăsta!”. Ouale cu ştampilă devin o simplă amintire de supermarket. Neaoşul ţăran văzând atâţia proşti pe lume, le cumpără de la Carrefour, le şterge ştampila apoi le vinde dublu la biobiodegradabili. 
            Iar brânza, brânzica făcută în casă de oameni de încredere (de bine?), aia sigur nu te omoară. Ce contează că la muls oile şi vacile se cacă orgasmic trase de ţâţe direct în şiştar?! Brânza bio cu căcăreze şi ierburi semidigerate e a mai bună dintre toate. Este absolut sigur că vaca ciupită de sfârcuri manual este relaxată ca Oana Roman pe canapeaua lui Măruţă şi face brânza fără colesterol.

            Se zice că pâinea noastră ce-a de toate zilele ar colcăi de masonicul Codex alimentarius. Acum că s-au inventat maşinile casnice de făcut pâine suntem salvaţi. Toată lumea ce se respectă în modul bio al problemei are o maşină de făcut paine (bună, fară Initium).

Am scăpat, nu?! Noua Ordine Mondială nu ne mai poate căsăpi. Greşit!
           Frumos este că masonul ne poate ucide şi prin tehnologie. Cuptoarele cu microunde ucid. Magneţii de frigider ucid. Mobilul ucide! Are radiaţii ce pot fute timpanele dând cu ciocănelul în scăriţă până îţi face creierul borş de otolite fiert pe nicovală. Şi atunci se vorbeşte la telefoane cu căşti în orice situaţie! De preferat căşti wireless (aha-ha!).
           Orice boală apărută din neant, sigur e scăpata de masoni intenţionat ca să stârpească populaţia. Şi în presa obedienta proştilor apar fel de fel de „informaţii” care răspândesc mitul mioriţei sub altă forma! Mioriţa ciripeşte pe mail: „X e mason şi el, deci suntem vânduţi!” sau „masonii l-au dărâmat pe Băsescu şi PDL-ul ca ăştia să poată să facă şi mai mare rau” şi fel de fel de alte construcţii ilogice şi bizare!

          Suntem un popor legat de neputinţe existenţiale, profund mioritic! Asigurarea imunităţii ca naţie este de domeniul stupidului. Adică doar iaurtul gay Activia şi castronelul cu bănănuţă, cu piersicuţă şi cu merişor în sos de soia cu aromă de vanilie (evident artificiala) ne va salva de genocid? Ah am uitat de lămuile cu bicarbonat, de goji şi de tărâţele integrate din care mănâncă porcul oricâte vrea antricotul lui şi care ne salvează de cancer la colon şi ciroză.

Bio-idioţilor, porcul trăieşte doar un an!

          Clar, suntem cei mai stupizi bio de pe planetă! Noua Ordine Mondială nu există. În România există doar Noua Obsesie Mioritică.

Nu mai ştiu unde am citit: „ai grija ca lumina din tine să nu fie întuneric!”

Chiar aşa, o exista lumină bio?!

Nu crede în stele; doar ploaia cade din cer;

Priveşteşte-ţi mâna prietene şi cugetă niţel,

Povestea diversităţii umane e mit şi nu mister,

Căci minţile bolnave gândesc întotdeauna la fel.

Notă: Acest text nu-mi aparţine integral, fapt pentru care mă dezic de ideea sa centrală ca un bio-lacto-ovo-pisci-vegetarian ce sunt. El este o cloceală de-a lui M.V., care la plictiseală (beţie) dă cu mailuri pseudo-psiho-filo-combative în mine. Eu doar am mai ronţăit câte ceva pe margini şi i-am tras un ghiers de lebădă la sfârşit.