Zâmbet în vânt

 

Amintirilor mele le-a venit ciclul. Îmi înfig tampoane în ochi ca să nu plâng sânge. Orbitele se umplu, arcadele se crapă, craniul asaltat de vată hidrofilizată se umflă în ciuda umerilor care spasmodic tremură și se surpă. Abia atunci, atunci abia ți se face milă. Abia atunci mă împăiezi și mă înfigi în grădină.

Știu că primăvara e departe dar măcar atunci sunt sigur că o să te văd zâmbind către mine, prin mine către mugurii plini de sevă. Vara o să fiu sec, țeapăn și răscopt, sub umbra puținelor ciori ce or să-mi declare dragoste de la distanță. Apoi toamna o să vină cu aur și ceață, iar într-o zi o să fiu smuls și purtat departe de tine pe aripi de crivăț, dar tu tot ai să zâmbești către stâlpul de care care am fost legat. Un zâmbet absent pentru cel dispărut, ca și cum nu te-am avut, ca și cum nu m-ai avut. Inutil.

imagine: Bing