Zece semne că ești prea bătrân pentru Halloween

Ești prea bătrân să colinzi de Halloween dacă:

10. Îți iei avânt ca să bați la ușă.
9. Ai un alt copil care mestecă bomboane pentru tine.
8. Ceri doar bomboane cu conținut ridicat de fibre.
7. Dacă îți trântește cineva un pumn de bomboane în traistă, îți pierzi echilibrul și cazi peste el.
6. Oamenii îți spun, "Marea mască ridată!" și tu nu ești mascat.
5. Când se deschide ușa strigi, "ne dați ..." și nu-ți amintești restul.
4. La sfârșitul nopții, ai geanta plină de ordine de restricție față de copii.
3. Trebuie să alegi un costum care să nu-ți smulgă peruca.
2. Tu ești singurul costumat super-erou într-un cartier plin de zombie.
1. Trebuie să eviți să colinzi pe la casele unde trăiesc fostele soții.

foto: metropotam

Simple silabe

Sunt simple silabe și s-au sudat în scris. Scriu singur, știu sigur. Slovele sunt salve și spori, sunt salbe sărate sculptate în sacâz. Susurul șoaptelor surde strecurate în șuvoiul searbăd, sapă sute de sensuri în silogismele ce șerpuie și se strecoară seci și sumbre sub soclurile statuilor. Seara suie suplă și serafică sorbind șiroi sângele soarelui scurs din sabia stelelor. Salahorii și spionii sabotează sabatul salamandrei simulând sardonic în șabloane seculare sinuciderea singurului surâs. Sunt simple sacre silabe și s-au sudat în spus.

 

 

 

 

 

 

foto: +LILIANA CHESNOIU 

Galantara

Gala e tara. Strada e gara. Strada e estrada, galantarul, vitrina, piscina, acvariul. Oamenii din afară bat cu degetul în sticlă producând bang-uri sonice ce clatină viscere. Sunt pește sunt om sunt textură și formă. Sunt produs modern, 30% natural, restul mister, poliester. A mă spăla separat de alte culori. Nu mă stoarce, mă usuc singur. Clătește-mă cantitativ, avansat. Îmi e dor de balsamul tău.

Semnalizare

Nu contează cât de mare e instrumentul bărbatului dacă e bine semnalizat. Poate să fie buton de lift, dacă are led toată lumea știe unde să pună degetul.

Barabumbozaur

 

Azi am dat o geană peste un blog pe care îl citeam uneori. Mi-am adus aminte că eram trecut în blogroll-ul lui, la categoria prieteni.

M-am uitat la blogroll și nu mai sunt. Am fost oare descalificat pe motiv că am zis chestii sau că n-am mai zis nici o chestie? Care e problema, a cui?

Apoi mi-am amintit pe ce criterii șterg eu oameni din blogroll. Pur și simplu nu mă mai interesează, ori ei scriu prost sau rar, scriu despre subiecte fără relevanta pentru mine ori au convingeri politice, rasiale, sexuale, sau religioase atât de puternice, încât dialogul este imposibil, iar acceptarea discursurilor respectivilor un atac la gândirea personală.

Și atunci îmi introduc inputul întru intromisiunea nihilismului existențial, dau cu gușa pe întreaga lungime de undă a lamei Jilete crescută cu aloe prima-Vera pe platoul cu salată de beuf din Nepal și spun cu bule de săpun din șuncă de tun:

-Barabumbozaur, știați că cel mai mare consumator de gândaci nu e Nortoncapdelup ci domnul Graur!?

foto: YogaEsoteric

Poem de dragoste

Dacă propunerile de relații virtuale ar fi tratate ca în viața reală, toate site-urile de socializare și matrimoniale ar da faliment peste noapte.

 

 

Trandafirii sunt roșii

Pământul e rotund

Fustele se ridică

Pantalonii cad

Piele pe piele

Tare e tare

Înfige-o

Adânc!

 foto:

La familea

Mai știe careva ce i s-a întâmplat la familea lu Puea? Băețașu ăla care mimeză pă lângă el, ăla cu nume de cuțit, mi se pare doar mie sau s-a bronzat rău de tot?

Mie chear me milă de Puea, cum e el singur așa pă lume, de a ajuns să poarte țoalele care-i rămân mari lu Kabal, colorate de zici că sunt din canapeaua lu Măruță și să mănânce la restaurant cipsuri fără rețetă, compensate la negru. Io cred că omu are o penurie gravă de bani de se bagă la proiectele astea, că oricum numai despre bani doinește.
Săracu, măcar o avea unde sta? Că dacă nu, mă gândeam să-i pun o pilă la Kontactor, sau la Kirilă, să-i dea o rulotă din aia cu care fug ei în veață.

Ce nu trebuie

 

 PULA?!

foto: +Alin Popescu 

Cum mă gândesc la tine

 

Am ajuns acolo unde am mai fost, în punctul de întindere unde sinapsele se lăbărțează când tu credeai că or să pocnească. Este punctul când nu mai țipă nimeni la telefon, punctul în care reproșurile obosesc, când venele nu se mai umflă pe tâmplă. Calm moral.

Atunci de ce de fiecare dată când suni încă mai simt ceva în eter? La atâția ani distanță, de ce fiecare  apel suge din mine căldura? De ce vorbești de parcă ai citi, de ce citești de parcă ai juca, de ce taci când tu suni? Alo, alo, alo...

- Spune-mi, tu te mai gândești la mine?
- Uneori, doar că nu vrei să știi cum!

Baricadați ușile, Antena Stars gătește!

Acum o oră pe Antena Stars, o blondă plastifiată pretindea că gătește ce-a mai bună ciorbă rădăuțeană. Am chemat Sanepidul, Protecția Plantelor și Protecția Animalelor, pentru ca matracuca maltrata morcovii ținându-i la tocat cu unghiile de trei cm, de parca ăia voiau să fugă.

E clar ca buna ziua că era prima dată când blonda vedea morcov și cuțit în acelaș decor. Apoi puiul era pus la un foc atât de mic că mirosea a tortură.

În fine, în timp ce "gătea", blonda își tot trecea mâinile prin coafură și se apleca peste oale și castroane, așa că ceea ce se afla în oala de pe platou, se putea numi ciorba de par, nu rădăuțeană.

La urmă am sunat și la CNA să le zic că emisiunea ar trebui interzisă sau pusă bulina, că e plină de limbaj și imagini, care afectează creșterea noii generații de gospodine, ba chiar poate produce mutații!

Strigăt

E întuneric și e atât de frig,
Cu mâini străine te ating.
E atât de frig aicea sus pe dig
Mă arunc spre tine, nu te prind
Și atunci te strig, te strig, te strig!




foto: +Olav Folland

Frica

Sub pat, în dulap
După blat,
Nu te văd, nu te-aud,
Te-am mâncat.

 

foto: +Colin Pax

Dizolvă-mă

Acum dizolva-mă, pune-mă în două pastile pe limba ta
O turmă de păstori să păzească o turmă de oi, dormi acum singura mea
Inimă frântă care dormi despărțită în două bucăți
Ca lingurile înainte de somn, înfipte una în coloana celeilalte părți


Și puls după puls, puls cu puls, acum st
Ea face așa cum marea face, ca să mă împace
Te văd, prin coaja de săpun ești atât de subțire
Încât începând să strunjesc la tine, uzura e pe piele la mine
Și de aur, deget subțire pe buze pus, un doi trei patru, st


Și puls după puls, puls cu puls, acum st, la culcare
Ea face așa cum marea face, ca în somn sa mă împace
Ea face așa cum marea face, las somnul să mă ia în brațe
Ea face așa cum marea face, până la genunchi în a nordului mare

Foca și moartea

 

Rugăm oamenii să nu ne mai ajute. Noi animalele marine putem și preferăm să murim singure. Am ales să eșuăm pe mal și să ne uscăm la soare din același motive pentru care voi să vă lăsați trupul să se descompună în mare, cu mențiunea că noi nu suntem atât de egoiste încât să înapoiem naturii o sută de grame de cenușă în locul întregii mase corporale.  Nu înțelegem cum vă poate fi teamă de viermi după moarte, când sunteți atât de putrezi încă în viață. Oricum, vă dorim descompunere plăcuta!

foto: +Rodolfo Meerhoff 

Mucegai răspunde cititorilor: Ce-i cu acest Poptămaș?

Da, când ai doi cititori, poți folosi pluralul.  Deci răspundem cititorilor.
Azi Pandhoraa ne întreabă: Ce-i cu acest Poptămaș?
 
Stimată posesoare de cutiuță cu buclucuri,
Poptămaș e un vorbitor expat de muzică ușoară, stabilit în țările reci, de unde a avut câteva tentative de reveneală în țara natală, unde a șters Cerbul de aur la cur, de pe locul trei și a participat la un Eurovision.
Odată cu contul de Facebook, Poptămaș-ul a descoperit gaura la macaroane, mersul pe jos și apa caldă. Toate trei simultan, ubicuu și plenipotențiar.
Da, Poptămaș e peste tot. Rețeta lui este aia folosită de mine acum o postare. Poptămaș folosește niște cugetări, de preferat ale unor oameni celebri. Din nefericire, sunt celebri doar printre cei care mai citesc și altceva în afară de cursul leu-euro și rezultatele pari-loto. Acele cugetări, se așează cu litere mari pe o imagine frumoasă și gata poptămășismul.
Unde există riscul (minim) ca să se prindă careva că butada ar trebui servită între ghilimele, eventual semnată de autorul care a debitat-o, Poptămaș-ul recurge la parafrază. Dar chiar și atunci, măcar poza pe care o lipește e spoliată.
Text furat pe imagine furată, asta e Poptămaș. Un colaj, rețetă pe care grasa ai psihologică de Teo Trandafir face playback dar la nivel așa, mai matern... că ce mi-e Teo ce mi-e Tony.
Poptămaș e un trojan tip exploit care a găsit o vulnerabilitate umană, anume aceea că utilizatorului de Facebook îi este silă să citească, că el vrea poze, doh!
Dacă îi pui text într-o poză, l-ai făcut la dinți, o mușcă și o înghite nemestecată! Mai mult, satisfăcut de ceea ce tocmai a făcut, cade în auto admirație.
Ce-am făcut coaie, am citit o cugetare?! De-mă dracului de filozof carile sunt! Ia s-o dau mai departe să vază pretinii cât mi-s de cult! Like, share, decât.
 
Experiment:
Dați mai departe minunatele versuri de mai jos, pe care dacă le-ar vedea, autorul original s-ar răsuci în mormânt. Cu mine în brațe, de viu, eventual!
 
Să bei, să mori... Atât: și prin delirul bahic să îți ucizi durerea.
Din creieri și spuza de ratări ce-s date unui om;
Este o încheiere sinergic de râvnit: să bei, să mori.
Să mori beat mort, visând că bei, mai știi?!
 
Mucegai
 
Sunt curios câți se prind.

Rupe-v-aș SIM-ul!

 

Nu mai pot. M-au disperat cu reclamele ăștia cu T... mov. Sper că au clienți la fel de retarzi ca și ei, unii care să-și rupă SIM-ul deasupra capului/gropii, ca la nunți/ botezuri/împământări.

Cei care scapă cu el corect rupt și văd că totuși nu merge, sunt rugați să frece SIM-ul pe o bucată de șmirghel până se face din mov, roz. Dacă nici după titrarea asta nu le intră SIM-ul în telefon, pot să-l arunce liniștiți. Asta înseamnă că sunt virgini, ori n-au vârsta legală să se joace la telefon nesupravegheați de mama lor

Vine Iarna!

 

Îl ajung pe Poptămaș?

 

 

 

 

 

Este că mai am puțin și-l ajung pe Poptămaș?! Nu, că mă fac bine înaintea lui. Cred...

Vomit HD

Există locuri pe care am început să le evit pe motiv că au ecrane uriașe pe care afișează emisiunile în HD.

Faptul că mai văd câte un fluture pe Animal Planet nu mă vindecă de scârbă, pentru că în rest, HD-ul suge la greu.
Care naiba are chef să vadă porii uriași, punctele de grăsime, ridurile, bubele, alunițele păroase ale prezentatorilor ori invitaților din platou, ascunse (cred ei) sub un centimetru de fard?!

Care are plăcere să vadă moaca lui Pleșu, Ponta ori Crin lățite pe un ecran de doi metri?! Și cică se lucrează la televiziunea cu miros...

Mă scuzați, revin după ce vomit!

De Luni

Microsoft nu știe să numere

După ultimul OS scos pe piață, adică Windows 8, Microsoft a apărut direct cu... Windows 10!

Ce naiba s-a întâmplat cu 9? Poate oripilați de odioșenia asta de Windows 8 (sunt nefericit utilizator, așa că știu ce zic) ăia de la Microsoft au avut un atac de Alzhaimer și au uitat să numere.

Abia aștept să văd care are curaj să testeze Windows 10 că prea a apărut repede și gratis!

 

foto: imgur

Dovada

Boemul - mai tare ca Facebook, dar mai modest decât Google!

Adun deja bani de navetă. De bere.

Navetrista

Maxi-taxi în mers.

El, trăgându-se de lanţ cu unghea mică mare:

- Hei fata, ce o arzi aşa tristă, tea supărat careva? Dacă vrei, te protejează băeatu' că a fost badigard, pază şi protecţie beibe, vrei?!

Ea, ridicând nasul din ceva Osho (English version):

- Nu mai bine te duci tu s-o păzeşti pe mă-tă, să nu-ţi mai facă frăţiori la fel de idioţi!?

Şi au ajuns la destinaţie toţi. Şi de data asta... 

Viaţa e un miracol repetitiv, am mai spus?!

Cum e viaţa

De ce e frumoasă viața? Pentru că are bunul obicei de a face surprize oamenilor cu pasiuni comune. De exemplu statisticile blogului spun azi că best referer pentru mucegai.blogspot e boemul, acest wordpress șnițel divorțat de al său bechamel.
No bine, statistica e o curvă, de acord, dar măcar am consolarea că se fute cu unul care trage la măsea.
Boemul, șnițel fără colesterol, pentru că om!

Mi-am tras Facebook la scara blogului

O domniță teribil de prolifică pe pagina personală, se miră fals de faptul că oamenii pun linkuri pe Facebook la blogul pe care îl administrează. Cică să scrie direct pe FB ca să ajungă la toată lumea.

Prea stimabilo, că altfel nu știu cum să-ți spun, Facebook este o unealtă nu un loc de trai, un mijloc de transport al informației.

Adică oricât de mult ți-ar plăcea să călătorești cu trenul către Paris, până la urmă scopul este Parisul.


PS:    Mi-am tras Facebook la scara blogului.
PPS: Am fost imediat încolțit. De femei. De ce, de ce, de ce... Pentru că sunt trei femei la una bucată cap de mascul furnizor de cromozom plătitor de rate!

Tatalu

O poveste după MV

D-na Vasilescu este o minune a geneticii umane, un hibrid pe care darwinismul l-a atins pe segmente, pe sărite adică. Ea și șoferul Balmoș formează un cuplu de excelențe ale evoluției ce-ți înseninează fiecare dimineață! Chiar te întrebi ce motive au avut proastele de maimuțe să coboare din copaci când banana creștea pe craca alăturată.

D-na Vasilescu, zisa și Ana, e tipul habotnicei ce umblă cu crucea transpirată între țâțe, broboadă în cap și pula în gură: „Da' ce pula mea măi șefule! Am fost obosită și nu m-am putut trezi că iar s-a pișat taică-miu pe el și mi-a umplut covorul persan de pișat. Toată noaptea am tras de covoare să le scot afară că-mi împute casa! De-aia am întârziat șefu, vă rog frumos să mă iertați. Dacă se poate.„ Concluziona pupându-mă.

Colegei mele, la fel de șefa Ecaterina, îi zice uneori: „ îmi bag pula șefo! Ești nefutută, ce-ai!?”. Dar momentul de grație al ei s-a petrecut la înmormântarea soțului proprietate personală, când s-a prăvălit „deznădăjduită” pe sicriu urlând: „Costielee, iartă-mă Costele ca nu ți-am scos organilii și acum te-ai stricat Costelee! Dar n-am vrut sa ți le scot nici în viață Cuostelee!”

Septembrie, vineri... nu 13, oricum nu contează, că încă nu s-a cules, n-a fiert. Plictiseala acelei seri a dispărut brusc când la telefon, cu vocea gâtuită de emoție, d-na Vasilescu îmi spunea sacadat:

- Șefu, a murit tatăl lui șeful azi la 15.30!

Noi în multinațională suntem practic o companie formată din șefi! Cred că cinșpe la sută dau cu cârca, restul suntem șefi și șefoase, din cei ce dau cu buricele de tastatură. Deci ziceam că în lanțul trofic al șefilor avem o grămadă de nume, de nu ne mai știm noi între noi care este șeful cui, motiv pentru care un pic derutat am întrebat:

- Care șef și care tată?

- Șefu’ Licu și tatăl lui! Tata lu' șefu Licu șefu, ce dracu... Era croitor săracu’!”

- Auaileu, zic eu cu o voce exagerat de afectată! A murit „tatalu'” șefu?

- Da șefu și avea doar 91 de ani săracul! Nu s-a chinuit, nu s-a pișat pe el decât trei zile, Dumniezău să-l ierte!

Berea din fața mea mi s-a părut dintro dată sălcie! Moartea e o chestie deprimantă chiar și după trei halbe. Cum mă gândeam eu la bietul tată al bietului meu șef, am întrebat-o șoptit!

- Ai de... capul meu și eu ce trebuie să fac acum, cucoană?

- Păi este musai să mergem șefu, să vadă și domnul șef așa, un pic de respect! Nu mergem la pomană, nu nimic, decât la slujba și la înmormântare! Îi luăm din partea secției o coroană mică, așa la vreo 150 lei cu gerbera ori crini și scriem pe ea: „regrete eterne din partea colectivului secției CLSM9 Ploiești!”

- Ce regrete măi cucoană, că n-am ce regreta, de vreme ce nu l-am cunoscut pe răposatu’ dă-l dra... Dumnezeu să-l ierte!

- Șefu, e groasă! Vrei să ne punem rău cu șefu?

- Nu, dar cu regretele eu nu sunt de acord! Găsește altă formulare, că prea pare că regretăm etern faptul că ne-am dus la tac-su, taman când a răposat nepișat și inopinat, de i-a luat prin surprindere pe toți la cei 91 de anișori! Bagă și tu un: „sincere condoleanțe!” că putem spune că nu există condoleanțele fățarnice (sic)! Ca să subliniem asta, underline: „Sincere condoleanțe”, clar?

Și la coroana îi mai punem o panglica lungă, să fie ca rochia ducesei de Cambridge pe care scriem „Sincere condoleanțe din partea colectivului secției CLSM9 Ploiești”!

Da șefu, am notat, „andărlain sincere condoleanțe de la...”. Da șefu', nu șefu, fără andărlaine, așa facem! Da'... auzi șefu? Nu mi-am permis să-l întreb pe șefu, tac-so o fi murit cu lumânare? Măcar să fie mort cu lumânare, spovedit și împărtășit ca să se ducă liniștit. Măcar atâta lucru, ce dracu măi șefu!?

N-am avut răspuns la întrebarea asta organizatorică de-a dreptul imposibilă așa că am tăcut până în ziua îngropăciunii când ne-am dus la biserică, la înmormântare, pioși și spășiți ca să identificam pe nenea mortu’.

Doamna Vasilescu a organizat sosirea la ora 10.00, slujba începând de fapt la ora 11.00. Ea era deja acolo, echipată în negru cu broboadă pe cap, pioasă, îndrugând ceva de Arsenie Boca, Ierusalim și niște vise amețitoare ce prevesteau fatidicul sfârșit al tatălui șefului. Coana abera noi disperam că fiul mortului nu mai venea, iar în capela era cam aglomerat că pe acolo mai zăboveau până la dreapta coborâre la minus doi, încă două corpuri. Am pus coroana acolo, apoi eu am ieșit afară să trag o țigară.

După vreo trei țigări și douăzeci de minute, mă duc în curtea bisericii ,la Vasileasca,ce repauza într-un picior ca barza și mă răstesc la ea:

- Măi duamno, unde-i șefu ăla, să-i dăm condoleanțele și să ne cărăm? Ne-ai făcut de am venit ca proștii cu o oră mai devreme și șeful nici nu e! Cum nai... Doamne iartă-mă ai organizat chestia asta?

- Șefu! Nu știu ce dracu face șefu, că a murit tatăl lui și nu vine! Șefu cred că șefu are probleme.

Pe deplin saturat de sinergia șefilor, am înțeles că recursul la habotnicie nu eludează meandrele concretului din capul meu. Ascultând-o pe madam’ Vasilescu și văzând cum i se mișcă broboada înnodată sub orificiul de împrăștiat draci și pule prin curtea bisericii, am amuțit!

Șefu, a apărut fix cu cinci minute înainte să înceapă slujba. Pentru că era tata lu șefu, adică șef de șef, mortul nostru a intrat primul la slujbă, care s-a ținut pe fast forward.

Destul de tulbure, șefu a apucat să vorbească cu noi doar cinci minute.

Fix în alea cinci minute în care abia a avut timp omul să ne strângă mâna tuturor, Vasileasca l-a întrebat așa... întâmplător:

- Auzi șefu, da' a murit cu lumânare?

- A avut, zice șefu încurcat!

- Spovedit?

- Da da... A venit părintele acum patru zile la el

- Deci nu l-a împărtășit, nu, a zis ea șuierând!?

- Dracu știe mai Vasileasco, adică, știe el popa ce-a făcut cu tata acolo singuri!?

Cum s-a terminat slujba, noi hai să ne îmbarcăm în mașini și să plecăm spre țintirim. Pe drum, șeful arunca cu bănuți pe jos la cate o intersecție discretă. Se știe de către apropiați că șeful e cel mai zgârcit din multinațională. Se vedea clar că arunca monezile așa... cu milă, cu durere de splină și portmoneu. Madam Vasilescu din spatele nostru (eram în aceeași mașină) face:

- Hait, șefu, șefa, coborați repede și luați bănuți că ie buni dacă ai frică de ceva! Aida repede ca la cât de puțini aruncă, acuș se termină!

- Ia dă-te jos mai Catarino (răcnesc eu) ca să iei bănuți pentru când o veni Pișău!

Domnul Florin Pisău e un revizor de-al nostru, mic la stat mare la prohab, adică îi iese daravela afară nu numai când se pișă, un individ cu o netezime cerebrala atât de lucie, de joacă neuronii hochei pe scoarța ei. Tipul ăluia ce vrea mereu să-și demonstreze cât e deștept dar își ratează mereu ținta!

N-am luat bani ca a avut loc o busculadă. O parte din mașini s-au dus pe poarta principală, cealaltă parte cu tot cu dricul umplut de răposat, pe cealaltă poartă. Dricul s-a oprit la o intersecție a aleilor și nu mai vroia să plece. Io mi-am zis: „să-mi fut una, a făcut mortul pană!”. De fapt trebuia așteptat un coș de colivă care să meargă în fața merțanului ce transporta pe răposatu’.

Trec zece minute, lume agitată, strânsă de gât cu cravate, broboade, băști, cârje, bastoane. Începe lumea cu telefoanele: căutați coșul cu coliva. Imediat Coliva este dată în consemn la frontiera țintirimului. Se descoperă că Prețiosul Coș este ținut de un șef de serviciu harnic, unul Guguță. Popa icnea continuu: „mortul nu pleacă fără coșul cu coliva, mortul nu plecă fără colivă” creându-mi o stare de derută temporară, suficientă să uit mici detalii, cum ar fi numărul lui Guguță la mine în telefon.

După încă vreun sfert de ora, deținătorul coșului, Guguță, mă sună:

- Eu sunt la groapă, vă așteptăm dom' șef!

- Bă ești nebun, nu vin în groapă nici plătit! Bă, vino dracului aici cu coșul, Scufițo Roșie care ești! Tele-portează-te Rumburak, că popa a zis că mortul nu pleacă fără coliva!

- Dar ce, nu e groapa cu Licu Maricica? Să vină mortul la mine!

- Bă tu ești prost? Ia în pula mea coșul și nu fă ca-n „Cuibul de viespi”, hai repede, pas alergător că-i bate mortului soarele-n cap și-i zboară vata din nări, că e din cei cu nasu-n vânt!

După alte zece minute, îl vedem pe Guguță, ținând coșul la piept, venea agale pe alei. Am plecat la groapă, unde n-am auzit decât popa mormăind și deodată glasul Vasileascăi: „părinteee, stropește cu vin și oasele Maricicăi! Și, întorcându-se spre mine mi-a zis hâțânându-și nodul de broboadă sub-maxilar:

- Să-mi bag pula dom șef, ăștia nu știe procesul tehnologic!

foto: +Nature