Ne naștem nebuni

Răscrucea fără indicatoare din foamea Irinei m-a lăsat mut. Am vrut să o prind în brațe ca apoi să o zgâlțâi până revine cu tălpile pe pământ. Mi-a trecut rapid. Nu este vina ei ci a lumii în care s-a născut.

Ce tâmpiți pot fi oamenii dacă așteaptă mereu să calce pe un drum deja bătut. Ce fraieri la modul sublim, inocent! Adică ei chiar cred că indicațiile alea li se cuvin, că cineva care a trecut pe acolo înainte este obligat să avertizeze ce și cum. Cineva trebuie să marcheze, să îndrume, să...

Ei bine, nu! Omul s-a nascut nebun, nu flămănd. Ne naștem din minciuna altruismului și suntem crescuți la umbra aceleiaș minciuni. Ni se spunem că am fost născuți pentru noi, dar toți știu că pentru propria plăcere și pretenție la nemurire ne-au crescut. Ne-au dat viață pentru viața netrăită de ei, pentru cana de apă adusă la capătâiul unei bătrâneți prezumtiv îndelungate. Ne-au întreținut cu speranța la statutul de viitor intreținuți.

Întreaga noastră viață este un azil unde constant suntem dopați cu prozacul ideilor "firești" ca să nu revenim la realitate, la adevărul halucinant dar de necontestat: omul ca specie este nebun. Nebunia lui întreține fantasme ca protecția socială, socialismul, mila creștină, dragostea de aproape. Ni se arată ce este bine, ce este frumos; ni se repetă până ajungem să credem.

Viața n-are nevoie de motive ci de mediu în care să se dezvolte. Viața este nebunie frumoasă, poezie, cosmetică, circ. Viața umană este minciună și simulare. De asta suntem atrași de artificial, de internet, de 2.0. De asta bătrânii devin cu atât mai urâcioși cu cât se apropie de adevărul absolut. Practic ei devin mai sinceri, pentru că moartea vine cu șocul epifaniei. Omul este perfect egoist. De aia nu s-a întors nimeni din moarte să ne spună unde, ce și cât. Pur și simplu n-a vrut!
sursa foto