Ceva frumos

Azi la Serbia a fost cină bogată după pranz copios, ambele formate din diverse feluri de animale moarte și tratate trermic. Eu și colega am decis că o plimbare e numai bună ca să nu ni se pună colesterolul pe vene. În plimbare asta am găsit ceva frumos.  

Pentru că n-am priceput ce mai este interzis la magazinul respectiv în afară de fumat, am făcut niște poze prin geam, așa... mai palmat.

Ajuns în cameră am băgat repede textul în translator si mi-a iesit : Vă rugăm sunați la ușă!

Cunosc eu unu care ar fi sunat și ar fi degerat așeteptând la ușa aia, numai să bage un ochi la minunile dinînauntru.

Dacă am timp și prind momentul potrivit, mâine vin cu poze de la alt magazin plin de sticle, sticluțe și sticlușoare.

Timp ar fi fost el și azi dar proprietarul părea cam  nervos iar eu știu că cioburile aduc fericire doar dacă nu-ți trec prin vene.

Sfânta Diluție

CS: auzi ce țin aici în mână
Eu: porcule
CS: o carte, orthodoxia și homeopatia
CS: lol
Eu: lol
Eu: nu cred, poză

CS: na

Deci bulinele există. Sau pretind că. 

Chestia asta e cam așa: dacă dintr-o carte Științifico-Fantastică s-ar înlocui S-ul cu încă un F, ar rămâne roman FF adică Fanatico-Fantastic. Oare cine e interesat de așa ceva și cine ar da și bani pe așa ceva? Dileme dileme.

Și o surpriză: taica părintele, pardon dom doctor, pardon profesorul Filimonov a ținut conferință acum o lună la București și Timișoara. L-am ratat, asta e.

Necredincioșii sunt rugati să moară de ciudă. Autorul arată fix ca un doctor:

 Poate data viitoare îl prindem, sau îl prinde cine trebuie. Domnului să ne diluăm!

Fericirea este un ghetou

Când vă lipsesc mai mult, așa să știți, că nu există blogări buni ci doar postaci teribil de nefericiți.

Există o corelație între nefericire și creativitate. Cu cât inima suferă adâncită în tristă mizerie, cu atât mintea caută să exploreze prin orice prilej și cale noi soluții de exhaustare a durerii.

Îmi place muzica. Nu sunt cult, nu sunt selectiv, dar o voce bună pur și simplu mă droghează.
Am ascultat albumul de debut al lui Sam Smith pe repeat la infinit și mă gândeam: dacă ăsta e debutul (peste un milion de albume vândute în 2014) să vezi ce scoate în 2015!
La fel gândeam acum câțiva ani când Adele îmi forase tuneluri melodice prin timpane. Eram convins că... Dar nu.

Va închipuiți ce moacă am făcut când am citit că Sam Smith are un iubit cu care e fericit? Fix aceiași mutră ca atunci când Adele a anunțat că renunța la muzică pentru a se dedica relației cu iubitul ei. Am fost împărțit între dezamăgire și corectitudine falsă, am simțit simpatie pentru ei și scârbă de mine. Adică da, oamenii ăia au dreptul să fie cu cineva, au dreptul la o felie de bucurie, dar eu consum fix ceea ce le iese lor din suflete când sunt singuri și triști. Pentru că ei sunt artiști.

Azi dimineață am citit că Sam Smith a plâns la un spectacol. E single din nou. Ah da, și Adele scoate un nou album. Știu că sunt nemernic cinic dar măcar sunt cinstit. Mă bucur sincer că oamenii aia s-au despărțit. Pentru mine ar fi perfect dacă Adele și Sam s-ar căsători. Nu sunt sigur că s-ar urî, dar probabil s-ar neferici reciproc. Ceea ce ar fi perfect, pentru că pentru că fericirea este castrarea creativității. Fericirea este un ghetou din care paradoxal ieși abia când tragi lozul necâștigător.

Socrul cu trei putori

A fost odată ca-n cele mai viral reclame, un sexagenar ce în parc juca dame. Ar fi jucat poate și șah, dar pe la sportul minții era praf. Al nostru domn fuma vârtos mutând la puluri ca un boss. Și ca orice pensionar, plângea al tinereții pierdut dar. Se scărpina în rare plete și se vaită că n-are fete; că după ani de sex cu năbădăi i-a făcut baba trei flăcăi. Acuma-s toți la casa lor și nu-i mai calcă prin pridvor. 
Dar când aproape că plângea, pe umăr iaca-l bate cineva.

- No hai acasă măi Vasile că am pățit nenorocire. Mai știi că toți băieții noști au luat mari credite la bănci? Hai, ia de coalea un Extraveral să-ți tină inima buștean. Băieții noștrii ca și alți melteni avură credite în franci elvețieni. Și acum tot noi tragem ponoasele,că gorobeții și-au pierdut cu toții casele. Să știi că pentru mine e a mai gravă și cruntă oropsire; decât cu trei nurori în gazda, mai bine merg la mănăstire.

Abia atunci al nostru bun pensionar văzu că viața ia făcut un dar.


- Mai dă-o încolo măi fimee de necaz și pune oala mare de sarmale pe aragaz. Că-i fi tu mama amărâtă a celor trei feciori, dar eu sunt socrul norocos a celor trei nurori!

Foto: de aici

Păcatul

Păcatul nu-i ce bagi noaptea în casă, ci ce scoli dimineața să dai afară pe poartă.

Răsărit, bale și ochi înlăcrimați

Îmi obosește vederea tot mai mult și nu găsesc un moment să-mi iau trimitere la oftalmolog. Cred că în curând. În curând o să încetez să dau vina pe frig, pe oboseală ori calculator și o să deschid ochii larg către doctor. Deocamdată merg să-mi câștig traiul. Merg. Afară e ger de-mi degeră scuipatul. Trebuie să merg, altfel îngheț.

Lumea vazută prin umori de protecție nu e chiar totuna cu realitatea. Am realizat asta acum două ceasuri când într-un moment de inspirație am făcut cu telefonul poza de sus. Exact așa văd eu lumea. Câteva secunde mai tarziu a doua poza a dezvelit crud adevărul. Lumea nu e joc de cețuri și umbre. Tocmai răsărea soarelele peste Mordor și era tragic de frumos.

Omul cu paltonul maro de la marșul Charlie Hebdo

E un bufon sau gentilom? E omul bun printre cei răi sau omul rău printre cei buni? E oare gata de sfidare, ca o diaree țâșnind artezian dintre atâtea cururi prezidințiale cuprinse-n menghini de crispare? E un amic al morților căzuți pe dale sau inamic al ucigașilor de glume zise din creioane? Nonconformist sau conformat al unei mode speciale?

Probabil nu-i nici una dintre ele și dacă cineva fără sechele i-ar trage-n jos de țoale, cu toții am vedea că pe sub straie maronii de jale, tataie președinte poartă pijamale.

Țiganii transmit: soilem benvenu a Paris!

Eu sâmbătă lucrez rar de tot și de aia în acea sfântă zi a lenii și berii nu servesc maxi-taxi ăla trist. Sâmbăta asta însă mi-a picat drum. Program artistic, pricepeți voi. No așe. Deci mă prezint eu în opritoarea destinată vehiculelor de hâțânat în comun, ferchezuit, mirosind a gel de duș și puțină Eau de Pruna, că am zis să nu plec de acasă neîmpărtășit.

Și ce să vezi nene, maxi vine mai devreme. Incredibil îmi zic și dau mă urc. Am dat de mai multe ori, până am reușit să mă strecor cu chiu cu vai într-un microbuz arhiplin. Am urcat și m-a învăluit întunericul.

Tot microbuzul era ticsit cu țigani plecați de acasă cum le stă bine, cu bagaje, cățel și purcel. Ultimul măcar călătorea cuminte în borcane și oale sub formă de șunci și sarmale. O jumătate de ceas am ascultat pe repeat fix șase manele, că atâtea avea pe iPhone cel mai influent ursar. Cum stăteam eu relaxat cu o mână pe portofel și una pe mobil, la o curbă mi-am pierdut echilibrul și m-am apropiat periculos de un scaun. De acolo mi-a sărit la nas o maimuță, care s-a dovedit a fi o corcitură de pechinez cu pitbull. Noroc că a venit altă curbă și a nimerit o banchetă mai în spate.

În rest călătoria a fost ok, chiar prilej de socializare. Am aflat cu acest prilej că țiganilor nu le e frică de terroriștii arabi. Știu francezii ăia ce e terroarea fix cum știam io ce ie sexu' când făcem laba în flaușat, a zis un cumătru care de înalt ce era părea că sprijină tavanul. Hamenințare cu bombă ie să-și ridice piranda mea poalele în cap pe Camb Helizeu, râdea cu strungă altul. 

Una peste alta, așa bine am fraternizat cu țiganii, că la destinație nu mai vroiau să mă lase să cobor. Cică să nu calc în geanta cu sarmale la pungă sau pe cele două babe care spărgeau semințe stând în cur pe culoar.

Ia să vedem, dacă au plecat sâmbătă după masă din Buzău, cu pauze de pipi și aruncat coji cu tot cu husele de la scaune, cred că gitanii sunt deja la Paris. La muncă toți, precis!

foto: TNR

Je suis Mucegai

Nu mai poți citi un Poptămaș, nu mai poți lăicui o pisică zilele astea pe Facebook. Toată lumea e Charlie, toată lumea e anti Islam, anti terorism și pro caricatură. Jur că nu fac chestia asta de Gigi Contra ci fix ca apel la umor. Care umor, pentru gloata de pe Facebook și mapamond este cvasi inexistent.

Să zicem că azi pun pe FB o caricatură cu Lorena Lupu sugând mânerul canapelei de pe coperta Donei Juana, sau scriu o tâmpenie pe coperta aia în Paint. Ce credeți, Lorena o să râdă și o să mă felicite pentru umorul meu sau o să mă facă idiot sinistru infect?!

Dragii mei, aveți o fărâmă de luciditate și nu vă mai identificați cu morții. Au rămas destui caricaturiști vii pe pământ, problema lor sunteți voi, cei care nu știți de glumă.

Cum s-o dai în pădure

Cum poți s-o dai în pădure rău de tot, cu trei mari actori de la Hollywood, cam asta e tot ce se poate spune despre "comedia muzicală" Into the woods.

Ajuns la noi pe ecrane sub numele “În mijlocul pădurii” și etichetată pompos de Metropotam drept "comedie fantasy musical" și notată de IMDB cu nota 7.1, pelicula este un terci ignobil de: Scufița Roșie, Jack și vrejul de fasole, Cenușăreasa, Rapunzel, etc, șamd, nu mai contează...

Am zis terci? Greșit, e varză cu rață trecută prin mașina de tocat, apoi prin mixer și pulverizată pe ecran cu un atomizor. Conține vagi urme de originalitate și voce, cam la fel cum conține orice ciocolată cu lapte lapte, adică un pic mai mult decât suma procentului de alergeni.

Dacă vă plâng copii să mergeți la film angajați-vă un baby sitter, ori instalați-vă ultima variantă de Angry Birds pe telefon. Nu uitați să aveți căștile la voi. Muzica recomandată ca să nu auziți pisicile în călduri din coloana sonoră? Orice, numai volumul să vă țină, manele inclusiv!

foto: metropotam

Grămăticul băgăcios

Dacă afară sunt -10º C, în maxi-taxi este mai cald, adică fix -9 grade. La umbră, că la 6 dimineața e de fapt noapte pentru ăia de nu știu.

Mă înghesui lângă o siluetă pe care o suspectez că ar fi deja congelată, că nu prea mișcă. Deschid wasapp, FB messenger, sms, mp3 player; deschid pe telefon tot ce pot. Am auzit că deșteptelefoanele astea noi se încing puternic când procesează mult.

Pun căștile în urechi și dau volumul la maxim ca să acopere manelele din maxi. Ce dacă n-avem radiator, bine că avem boxe mari fără buton on/off. Și dacă tot stau cu mesageriile vraiște mă apuc să schimb impresii cu doi virtuali la fel de matinali și zgribuliți ca mine.

Absorbit de conversații și de muzică nu simt nimic suspect până când omul de lângă mine nu-mi scoate casca stângă și-mi șoptește suav: Vezi că băga-mi-aș se scrie cu două cratime și fără i!

Asta e, naveta ne apropie, ne face prieteni, ba chiar intimi. De ce naiba nu-mi vine să-l iau în brațe pe grămăticul băgăcios, chiar nu știu, zău!

Băga-mi-aș băga-mi-aș băga-mi-aș!

Canibal oniric

Azi noapte te-am ucis în vis. M-am trezit speriat de faptă și te-am strâns fierbinte în brațe dar tu erai rece. Am pus muzică, am aprins lumânări și te-am mâncat la lumina lor bucată cu bucată. Odihnește-te în gura mea, ți-am spus, apoi am îngropat oasele și am plantat peste ele un prun. Am să postesc până pomul ăla o să rodească primele cearcăne albastre și am să te mănânc din nou. Ori poate o să mă trezesc...

foto: imgkid.com