Ursu Lică

3. De la vis la film și înapoi

Am intrat în horă, trebuie să joc și-a spus Lică în gând apoi a tușit ca să-si curețe gâtlejul inexplicabil năclăit de fluide.

- Seara buna, a zis el tare!

Câțiva meseni au mormăit un răspuns, întorcându-și privirile înapoi la cănile din dreptul lor. Luca îi simțea cum se uita la el pe sub sprâncene în vreme ce trecea pe lângă mesele lor în drum spre fundul sălii unde zarea ceva care aducea a bar. Toți știau că e străin și erau curioși care-i treaba cu el prin zona. Din fundul sălii, de la o masa aflata în penumbra s-a ridicat un tip masiv ras în cap, într-o haină ce pare uniforma militara. I-a făvut lui Lică semn să  se apropie. A înclinat capul spre scaunul din fața sa în semn să ia loc, apoi mutându-și privirea, a interpelat-o pe Ileana:

- Ia caută-ți de treabă, fă!

Lică a crezut că nu aude bine, că visează. Nu pricepea agresivitatea omului din fața sa.

- Nu e fă, este prietena mea, a replicat el calm și articulat la lipsa de maniere a soldatului.

- Prietena ta? Nici n-ai călcat bine în satul meu și te-ai apucat de făcut harem. La masa asta nu sunt decât două scaune. Ea se poate așeza pe o bancă, care vrea, că sunt destule. Tu ori ieși, ori stai aici și lași galanteriile până te las eu să mă tragi de șireturi!

Conversațiile în bodegă au încetat instant. Toată lumea era curioasa dacă Lică a pus mâinile pe speteaza celui de-al doilea scaun din încăpere cu intenția a lovi sau de a executa ordinul.

Lică nu avea în fapt nici o dilemă, el era hotărât să iasă din bodega și să nu mai calce pe acolo vreodată.

În acel moment liniștea din sala s-a destrămat rapid în zgomotul și vibrațiile unui cutremur. Lică a dat să fugă spre ușa, dar soldatul l-a prins de umăr forțându-l să se așeze. Vasele zdrăngăneau, roata de căruță plina de lămpi, agățată de tavan, se legăna ușor, apoi s-a așternut liniștea. Lumea a început sa se agite în dreptul geamurilor.

- Ce se întâmplă, pe aici lumea la cutremur se adăpostește în casa, în loc sa iasă afară? Dacă se prăbușea coșmelia peste noi?

- Nu se prăbușește nimic, ăsta n-a fost cutremur, a fost efectul sonor al Hotarului. Hai bea o bere și o să îți povestesc o chestie.

Alo, o cană de vin și o bere la băiatu! Mai întâi să stabilim niște repere. Ia zi cum te cheamă, anul în care te afli, cine este primul ministru al țării. Și apoi pe îndelete, cum ai ajuns aici?

- Ma numesc Vasile Manta, mi se mai spune Lică și am 17 ani. Suntem în 2006 și prim ministru este Tăriceanu. Asa... Am plecat azi dimineață din Chiojani la cules de tei cu mai mulți prieteni, ne-a atacat ursul, ne-am rătăcit în pădure și am ajuns aici!

Soldatul a luat cana din fața puștiului și a băut-o pe nerăsuflate.

- Copii n-are voie alcool! Ia zi, prietenii aia ai tai, ai mai văzut vreunul din ei prin sat?

- Nu am văzut pe nimeni cunoscut. M-am pierdut de ei când era zi iar aici am ajuns pe întuneric.

- Deci ești numai tu. Bun… Eu sunt Dinu Apostolache, am 32 de ani, ne aflam în anul 1934.

Lică la întrerupt răzând.

- Ha, ha, ce tare, ce tare! Și eu care credeam că vorbiți serios. Mă și speriase adineauri. Ha, ha ha, 1934! Ce SF mișto! E un film nu-i așa? Chiar ma gândeam eu ca sunteți actori ceva, prea erau costumele originale și decorul. O să am ce povesti.

- Gura! Nu-i nici un film, nici o butaforie. Ia vino încoace, să-ți arăt ceva!

Soldatul la împins înspre un geam și a dat perdeau la o parte.

- Uită-te la incaperea asta, si acum uita-te afară! Vezi ceva care să semene cu 2006?

- Păi ce să văd afara domnu Dinu, pe întuneric? Drumul, casele, copacii și un câine! Da' ce câine ciudat, nu-i disting prea bine forma, dar e uriaș. Dacă ar merge becurile pe stradă... Opa, unde sunt stâlpii de iluminat? E așa întuneric, de se văd numai ochii câinelui. Ce naiba de câine este ăsta, parcă îi ard ochii în cap ca girofarurile.

În spatele lui Lică s-au auzit răsturnându-se niște blide, niște scaune. Soldatul l-a smucit de la geam și a început să strige ordine:

- Mesele cu tăblia spre ușa, cărați lada aia mare aici. Femeile, în bucătărie cu făclii, bărbații puneți mâna pe orice poate fi folosit ca arma. Luca, da-i drumul și tu cu fetele la bucătărie!

- Da de ce? Și ce-i cu spaima asta? Eu sunt bărbat, ce să caut cu fetele?!

- Să le aperi blegule, de aia te duci cu ele! Executarea! Afară e o creatură periculoasă. Niciodată nu știi ce schimbă Inelul în sistemele vicinale bulelor de stabilitate.

- Ha? Ce tot spui acolo? Lică era complet depășit de termeni.

- A plecat, câinele a plecat, a zis un mustăcios, arătând ca și cum ar fi scapăt de sub amenințarea plutonului de execuție!

- Stați, nu va grăbiți. Lică stai jos, vin imediat la tine!

Dinu a trecut pe lângă bărboși și le-a șoptit scurt ceva. Adunătura de oameni răsuflând ușurată și-a reluat locul la mese, grăbită să soarbă din căni. Unii au cerut încă un rand, alții au aprins câte o țigare. Părea că atmosfera s-a detensionat.

Lică abia se întorsese pe scaun în așteptarea lui Dinu când a simțit un nou cutremur de intensitate mai redusă. Ciudat, acesta a părut ca nu mai sperie pe nimeni în afara de Lică. Băiatul ridicat pe jumătate a observat cum mesenii îl priveau suspicioși.

Și atunci a realizat că toți cei de acolo erau cu ochii pe el să nu fugă. L-ar fi prins înainte să ajungă la ușă. Tot timpul se gândise la Dinu ca la un actor periculos și nu realizase că figurația era ostilă. Mai bine visam, chiar acum o să mă trezesc și-a dorit Lică strângând din ochi. Din păcate când i-a redeschis nimic nu se schimbase.