Codul bunelor scârbicii

   
   Dacă vă mai aduceţi aminte, acuş două prosteli postări, vă naram că cât de bine m-am căcălătorit io spre mare cu trenul. Ei bine, azi vă anunţ că am şi ajuns acolo! Evident chiar de nu ar fi fost aşa, eu tot v-aş fi spus că m-am distrat la maxim, total! Abia aştept ziua în care o să aibă careva curajul să spună că a fost la mare şi s-a distrat la minim spre deloc.

   Ptiu, iar întind prea mult de prepuţ şi rămân fără timp să vă adâncesc problema până în simfiza pubisului literar. Scurtez deci introbăgarea ca să ajung direct la adâncime şi căldură, anume la conţinutul burţilor.
   Toată lumea ştie că bărbaţii ori ie porci, ori ie măgari. Un bărbat aflat la mare are nevoie de satisfacerea celor 3 nevoi primare, recte: apă, paie şi bătaie. Pe litoralul nostru iubit apă este, paie sunt chiar şi din cele de 5 stele, dar bătaia e treabă cu schepsis.
   Bătaia la masculi se execută pe burtă sau pe sub burtă în funcţie de ce s-a futut, mâncat, băut. Dacă de futut mi-am adus de acasă, de băut a fost uşor de ales orice are sigiuliu şi dop, dilema principală pentru mine la mare a fost: unde şi ce mănânc. Mai că îţi vine să haleşti conserve, datorită deserviciilor pe care le prestează unii românaşi în goana după profit rapid.

Exemplul unu: Terasa restaurant X, nu i s-ar mai pomeni numele!
   Situată la capătul sudic al staţiunii Eforie Nord, mâncătoria respectivă ne-a întâmpinat cu umbră înşelătoare şi o chelneriţă numai zâmbet, drăguţă foc. Până la final s-a dovedit că zâmbea ca proasta pentru că îşi legase părul prea strâns în coc. Degeaba a încurajat-o Gaby, spunându-i că seamăna cu Kelly Clarkson (la sex?!), că fata ne-a făcut partitura rasol.
   Scurt pe doi, prânzul acolo s-a dovedit  a fi o alegere proastă (Marusică nu te mai da cu capul de birou, că nu a fost vina ta!). Mai proastă decât decizia noastră a fost bucătăria şi chelneriţa. Donşoara habar nu avea ce are în meniu, darămite în cratiţe şi nu reuşea să facă distincţie nici măcar cu ajutorul nostru între salata bulgărească şi aia asortată. Ne-a încurcat zoaiele ciorbele, a uitat sa aducă ardei iute şi când a pus pe masă 4 şerveţele, parcă le-a scos dintre buci, că erau gălbui şi pline de cute. Dacă MD are fi fost cu noi ar fi aruncat următoarea remarcă:
- Fir-aţi amabilă, scobitori aveţi?! Nu, nu din astea la gura a doua! Vă rog să puneţi mătura aia la loc în wc, sugemi-aş dinţii!
   Scuzele multiple gen "abia am deschis" şi "este prima mea zi aici", nu ne-au ajutat la indigestie cu nimic. Am mâncat scumpicel şi prost.
Categoria localului: mănânci aici şi mori acasă.

Exemplul doi: Terasa restaurant Fabaria, Mamaia.
   Situată aproape de capătul nordic al staţiunii, terasa asta mica si aparent modestă o să te facă sa te întorci acolo ori de câte ori poţi, până îi înveţi meniul pe de rost. Chelneriţele au o mină uşor sobră dar când se apropie zâmbesc special pentru tine. Cred că oricare dintre ele îţi poate cânta meniul, stocurile, provenienţa ingredientelor, specialitatea bucătarului şi care va fi costul acţiunilor Facebook anul următor. Toate astea la cerere şi nu recitate ca numerele la bingo. La terasa aia umbra este răcoroasă iar viteza de servire uluitoare. Poţi să mănânci orice, pentru că sunt slabe şanse să alegi greşit. Noi orice am ales, am nimerit bun. Şi încă o surpriza plăcută; masa a costat mai puţin decât la terasa chiX.
Categoria localului: mănânci aici şi mori acasă, de nerăbdare să te întorci!

   În cazul unu guverneză românismul sau balcanismul. Toate aspectele stau sub semnul sezonului şi al efemerităţii. Restaurant sezonier, angajaţi sezonieri, fără talent, fără pregătire, fără pretenţii financiare, numai buni de jumulit turiştii în cele 3 luni de sezon. O investiţie pornită de la banii din închirierea unui apartament de către o firmă de garsonieră. O minimă spoială, o umbreluţă căpătată moca de la un furnizor de bere şi gata terasa. Ce mâncare proaspătă, ce băutură rece, ce servire?! Mofturi de turist fiţos. Te prind, te ard. Nu te prind, are balta peşte! Haidi pa şi ne vedem la iarnă pe pârtie la Predeal să îţi vând vin fiert la microunde. Ce oferă tipul asta de politică? Scârbicii proaste care se pot deprecia la deplorabil cu trecerea timpului.
Peste un an o să treci prin zonă şi o să te strâmbi. Pe aici era scârboşenia aia de terasă...Sper că a dat faliment. Cum dracu se numea!?  Prost mai sunt că nu i-am reţinut numele ca să ştiu să mă feresc dacă s-a mutat pe altundeva!
   
   Am ales special exemplul cu cazul fericit la sfârşit ca să nu vă mai aud comentând că sunt un cârcotaş fără plăceri în viaţă.
Aspectele ce definesc ultimul restaurant stau sub semnul perenităţii. Fabaria este genul de investiţie a vest europeanului care ştie jobul din familie. Iar familia este probabil veche şi se respectă. Aş putea pune pariu că terasa are acelaş bucătar şi cel puţin o parte din personalul de servire de câţiva ani buni. Dacă apar feţe noi, probabil că roteşte personalul  între câteva locaţii sau puncte de lucru. Patronii deştepţi ştiu că oamenii buni se păstrează cu cheltuială. Am trişat evaluarea asta foarte, foarte puţin, căutând Fabaria pe net. Am citit doar titlul şi am văzut trei poze. Părerea mea era formată de acum trei ani: învestiţie făcută cu cap şi talent la amenajarea locaţiei, si cu atenţie la alegerea personalului şi a furnizorilor. Care sunt efectele acestui tip de politică? Calitatea serviciilor se conservă dacă nu creşte de la an la an.
Hrana bună, muzica în surdină şi berea rece or să îţi trezească un reflex salivar când vei ajunge iar prin zonă. Mmm, pe aici pe undeva era terasa aia unde am mâncat bine...Sper că mai este, sigur mai este, trebuie!
   
   Dragii mei, vedeţi că pot încheia şi pe un ton optimist? La gândul pizzei siciliene zâmbesc cu toate fotopolimericile din dotare. Pentru asta are Oana o vorbă deşteaptă care sună aproximativ aşa:
                Cu burta plină, pula suptă şi cămaşa călcată, orice bărbat e fericit!