Chifteluțe mârlănoase

A fost odată un ajun de delegație externă cu plecare via birou. Și fiind eu rupt de foame, am chiulit juma de ceas cât mai aveam la dispoziție ca să mănânc. Constrâns de timp am rezemat la Păsărici, loc în care jurasem să nu mai calc pe motiv de ciorbă cu spumișoară și sârme în pilaf. Am ajuns acolo bineînțeles după ce hoardele de tiriști răseseră tot, așa că am mâncat două chiftele lângă care mi s-a trântit un pireu dubios de care nu m-am atins. Am mâncat cu noduri că ticăia ceasul și fuga la aeroport. Pe drum am băgat o colicică să-mi mai taie din arșița chiftelelor. Până am gătat sticla a început reacția cola - usturoi.

Tot drumul știind cât e de mic spațiul în mașină m-am abținut eroic. Desigur arătam cu broasca-balon din Shrek, pentru că șoferul mi-a întins de două ori o pungă. Măcar de aș fi vomat, dar nu, n-am avut norocul ăsta. M-am ținut tare.

Am dat drumul la supape prima dată când am scos trollerul din portbagaj. Mi-au fâlfâit amigdalele când am râgâit, dar cum tocmai ateriza un Boeing 747, n-a auzit nimeni teribilul grohăit. Doar șefu care era în calea emanațiilor parcă s-a clătinat un pic. Stând la coada la check in, am simțit că iar sunt plin.

Ajuns la controlul de securitate n-am mai putut. Am râgâit îndelung profund, până am simțit cum mi se face tiraj între obrajii curului și gâtlej. Fabulos e că n-am scos nici un sunet, dar în secunda trei l-am auzit pe șefu:

- Dom'le, nu-ș ce naiba, tot aeroportul ăsta trăsnește a usturoi de mă ustură ochii! Ție nu-ți miroase a nimic?

Am clătinat din cap îngăimând aproape fără suflu:

- Nimic, șefu!

În avion am trăit repetat senzația că o să ne prăbușim negreșit la următorul râgâit. Din fericire șefu având un moral beton, a dormit ca un prunc. Ceilalți pasageri au suportat eroic deși am văzut câțiva care zgâriau rama hublourilor încercând să deschidă geamurile.

Povestea nu are morală. Încă mai servesc chifteluțe mârlănoase și beau colicică pârâcioasă, ceea ce vă doresc și vouă.