miercuri, 16 septembrie 2015

Dominionul Creștin - Când Biserica vrea să fie Stat


Dominion, un serial slăbuț cu îngeri care se luptă cu oamenii pe pământ, nu m-a impresionat, dar titlul  mi-a stăruit în minte.  Apoi am aflat că există o mișcare subversivă în SUA cu această etichetă. Se numește "Dominionism Creștin" și adepții săi încearcă să răstoarne democrația și să o transforme într-o teocrație. Absolut fabulos la mișcarea asta este faptul că deși este aici, acum, în fața noastră, nu suntem în stare să fim cu adevărat conștienți de amenințarea sa.

O să vă scutesc de partea americană a mișcării, pentru că știm cu toții că ei și-au scris crezul religios inclusiv pe bani. Creditele descoperirii merg totuși către ei. La o țară mare se potrivește o nebunie de calibru cel puțin egal, zic eu.

Autorul articolului original din care m-am inspirat, spune că atunci când pronunță cuvinte de genul: dominație creștină, complot religios, teocrație, americanii se uită la el ca și cum ar avea trei capete.
La fel pățesc și eu. De câte ori pomenesc de teocrație și de amestecul bisericii în statul laic, românii de obicei raționali și sceptici, se uită la mine de parcă m-aș masturba public. Dacă iau atitudine în scris, mă atacă în mod irațional.

În mintea lor creștinismul este bun, chiar dacă Biserica Ortodoxă Creștină este profund coruptă la fel ca și angajații ei. Ei simt și nu gândesc, pentru că de mici copii li s-a interzis să critice ceva legat de religie. Să faci ce spune popa, nu ce face el, zice cetățeanul spălat cu agheasmă pe creier. Dar dacă omul e corupt, ce adevăr mai poate promova el?! Mister? Nu chiar! Este evident că un organism corupt cu clerici corupți nu poate livra un adevăr, nu ne poate vrea binele. Modul în care se apără și creste ca un cancer demonstrează că e malign.

Și atunci de ce nu este omul conștient de existența acestei mișcări? De ce nu vede că este manipulat grosolan, evident?! Există câteva răspunsuri disponibile la această întrebare:

1. Pentru că mișcarea asta nu s-a născut ieri. Pentru că s-a înfipt de mult timp ca o căpușă în sistem și pentru mulți oameni, chiar instruiți și cu răspunderi politice ori administrative burta îmbuibată cu sânge trece drept aluniță sau neg. Vechimea dă legitimitate. O fi căpușă, dar dacă e așa veche, trebuie să fie bună și de viță nobilă, nu?!

2. Una din problemele cu mișcarea creștină este terminologia. Limbajul de obicei (și precis) folosit pentru a descrie ceva, când e vorba de religie capătă tot atâtea denumiri și valențe câte vrea popa.
Vă mai aduceți aminte de trafaletul devenit miruitor telescopic? Nostim? Nu, tragic! Ce s-a întâmplat când ați reacționat? Ridicolul s-a transformat în persecuție. Popii folosesc critica drept motiv pentru a juca rolul victimei unei grave persecuții.

3. Dominionul își crește masa. Toată lumea știe că normalitatea este definită foarte ușor ca majoritate.

4. Aparenta schismă creștină, nu este în fapt decât o politică de piață ca să dea omului falsa idee că poate să aleagă. Nu-ți place la ortodocși să stai în picioare, mergi la catolici să te rogi stând pe bancă. Te enervează că „n-ai voie” să speli duminica, mergi la adventiști, penticostali ori alte variante de Ziua a Șaptea. Aparent diferite toate sectele astea de la ce-a ortodoxă, până la ultima minusculă variantă posibilă a Bisericii lui Cristos Caucazianul, toate au aceleași motive de bază. Să convertească lumea la varianta lor de creștinism. În care, ce surpriza, Isus va reveni pe pământ și va ridica toți oamenii buni la cer. Buni, adică exclusiv creștini.

Obiectivul Dominionului Creștin este acela de a aboli separarea bisericii de stat și de a stabili o națiune exclusiv creștină bazata pe legea Vechiului Testament. Acum Biserica este la momentul când pare că fuzionează cu statul, dar după o scurtă fagocitoză, Biserica va deveni Statul!

Temelia Dominionului Creștin și a diversele sale secte poate fi găsită în acest verset din Vechiul Testament:
Și Dumnezeu a spus: Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră: el să stăpânească peste peștii mării, peste păsările cerului, peste vite, și peste tot pământul și peste toate lucrurile care se târăsc pe pământ”
 ~ Geneza 1:26

Cred că nu mai este nevoie să vă spun că cei care nu suntem după chipul și asemănarea zeului lor suprem, suntem echivalați cu târâtoarele. Dominion este egal cu controlul. Domină, dictează, cucerește, supune! Efectele Dominionului se pot vedea deja ca vârfurile unor iceberg-uri în:

1. Afaceri: Mișcările sunt susținute de bogați radicali - care pledează pentru discriminare bazată pe convingeri religioase și care pretind că bogăția le vine de la Dumnezeu. Ex. Gigi Becali.

2. Guvern: Politicienii care cred că pot vorbi cu Dumnezeu și invers. Persoane care invocă divinitatea drept martor, care se roagă în plen și își exprimă convingerea pe principii creștine, se prevalează frecvent de dictonul „Numai dumnezeu poate să mă judece”, uitând că acolo i-am investit noi. Exemplu: miruirea lui Șova în Parlament, ca să scape de DNA.

3. Mass-media: Creștinii atacă în mod constant orice entitate  mass-media care nu e de acord cu ei (gen mass-media mainstream), în timp ce folosind mass-media lor (Trinitas, etc.) încearcă imprime convingerea că numai ei pot fi de încredere.

4. Artă și divertisment: Cu ajutorul reprezentanților politici și a purtătorilor lor de cuvânt, artiști și celebrități adesea cumpărate cu bani, sunt mereu gata să culpabilizeze societatea și moravurile, epidemia de violenta a jocurilor video, filmelor, televiziunii. Încearcă în mod constant să cenzureze sau să anuleze evenimente culturale care nu le slujesc agenda. Vezi campania "ora de religie", opoziția BOR fata de concertul Lady Gaga, ștergerea picturii murale din Piața Sf Gheorghe, contra manifestațiile la parade sau evenimente gay. etc. Ironic, serialul "Dominion" este pus pe lista negră a unui site creștin românesc la categoria filme anticreștine.

5. Educație: Creștinii duc o luptă continua de taiere a finanțării școlii publice, de infiltrare a învățământului public și de deturnare a fondurilor către biserică, astfel ca în timp școlile private afiliate bisericii sa devina singura alternativă pentru educație.

6. Familia: Ei folosesc politicile sociale, care sunt croite strict pe ideologie religioasă fundamentalistă ce definește căsătoria ca datorie etica și procrearea drept obligatorie. Interzice planingul familial, contracepția, avortul, căsniciile între persoane de același sex. Toate acestea au drept rațiune creșterea numărului de adepți, scăderea nivelului de educație și implicit a celui de trai. Proștii săraci cu mulți copii sunt cei mai ușor de îndoctrinat și controlat.

7. Religia: Membrii Dominionului depun eforturi constante pentru un guvern controlat numai de cei care cred în Nația Creștina. Celelalte religii trebuie descurajate și distruse.

Timp de câteva decenii, n-am avut parte de vizibilitatea fenomenului pentru ca au fost la putere socialiștii. Recent însa asistam la o recrudescenta al regaliștilor, a personajelor atrase de mitul legionar și a celor care ori sunt creștini, ori fac pact cu ei, recunoscându-le astfel puterea.

Nu mai putem ignora acest lucru. Avem deja un președinte ales pe criterii nereligioase care se afișează peste tot însoțit de popii unei religii creștine majoritare de care nici măcar nu aparține. În curând candidați la președinție vor trebui obligatoriu sa semneze ca  respecta teologia Dominionului. Ajunși la putere în cele din urmă or se stabilească o Nouă Ordine Mondială - în care arderea pe rug a ereticilor nu va mai fi o amintire a Evului Mediu.

sursă foto: Screenweek

2 comentarii:

COMENTARII MUCEGAITE