Tu treci mai departe fără să privești detalii din lumea pe care o împarți atât cu mine cât și cu colegii tăi de specie nesimțitoare. Nu vrei mărunțișuri, fire de iarbă, ferigi pe poteci, sau petale ușoare. Tu vrei gravitație cosmică, geneze de stele pe străzi interstelare. Tu ești splendoare, eu nevoie.
Ai trimis emisari să caute viața printre astre dar eu tot singur și trist locuiesc acest pământ. Sunt flămând de iubire, nedumerit de refuz. Singur îmi privesc sângele pulsând prin vene în timp ce întind mâna către tine. Dar tu nu mă vezi pentru că ți-ai strâmbat gâtul admirând stelele. Sunt aici, tu tot aici dar cu mintea aiurea, atât de departe încât oceanele planetare toate fac cât o lacrimă tristă strivită între ale mele pleoape.
foto: +Nicola Davison Reed
Cât de însingurați vom deveni de acum înainte, din moment ce nonalogul e ridicat la rang de virtute!
RăspundețiȘtergereSună interesant. Unșpologul nu sună la fel de fain ca nonalogul.
ȘtergereOk, eram sigură că ceva e nașpa! Dar nu-mi dădeam seama ce anume!
ȘtergereAșadar heptameronul cerșelii tale m-a lămurit definitiv.
ȘtergereCineva mi-a gonflat meniul și acum afirmă că bacșișul nu e inclus pe nota de plată.
ȘtergereFiecare avem banca lui în care stăm și vedem mișcarea vie din jur. Einstein a găsit ecuația perfecta a singurătății relative. În simplitatea ei inspirată, e =MC la pătrat ne pune relativ pe toți pe câte o banca în traiectorii paralele. Dar știi ce e frumos? 2 traiectorii paralele se vor întâlni la infinit. Sa definim infinitul intr-un spațiu curb ca unghiile de morți cât mai aproape de transcendența noastră spre alte sfere
RăspundețiȘtergereSingurătatea relativă!!! Mirciule, ești genial!
ȘtergereMircea a nuantat cu finete ce ai detaliat tu din preaplinul mintii tale (si nu doar al mintii cred) :P
RăspundețiȘtergerefelicitari amandurora!
multumesc si pentru ca mi-ai facut cunostinta cu Nicola Davison Reed....
Mircea e atent la detaliile cheie, eu sunt mai mult cu poza de ansamblu. Și da N D Reed, are poze frumoase. E un maestru al pozelor alb/negru.
ȘtergereMai era un domn fotograf fabulos in alb/negru, de undeva din Drobeta TS, Cornel Tufan, parcă.
ȘtergereI-am pierdut urma din păcate.
L-am (re)găsit, se numește Dan Pufan și e fenomenal!
Ștergereo sa-l caut, curioziatatea mea e maxima :)
Ștergerein fiecare dintre noi zace un cersetor de ceva...
RăspundețiȘtergeredar suntem prea prinsi cu "traitul" incat uitam sa mai simtim.
e trist dar real. deci suportabil de trist.
inca n-am vazut niciun suflet sangerand de iubire, sau de orice altceva.
cumva totul functioneaza. probabil ca dincolo de toate, avem un inginer al dracului de bun la butoane....
Proiectantul a fost dat in Gaura Neagră a Universului!
ȘtergereDupă ce că bocesc de trei zile încoace ca tuta, mă faci şi matale să lacrimez suplimentar...
RăspundețiȘtergereSuperb text, trist cuvânt!
Dacă mi-ai permite, ţi-aş scrie ce mi-a venit în gând, citindu-te (valabil pt mine): Şi eu TOT singur și trist sunt. Flămândă de iubire, nedumerită de absenţă/tăcere. Conteaza pt cineva? Nu.
Altfel, gând cald...de primeşti... pentru frumusetea emotiei cuvintelor ce le-am citit.
Mătăluță chiar ești o persoană sensibilă, receptivă la trist...
ȘtergerePăcat, ar fi fost mai bine să fii veselă!
Când capeţi acea amară înţelepciune de a îţi şti exact măsura în care ai devenit nevoie, apare foame adevărata. Căutarea aia tembelă, ştii ce zic. Neastâmpărul ăla ce te împinge spre marginile tale atât de des încât te simţi şi te auzi căzând în propriul hău.
RăspundețiȘtergereŞi-atunci strigi. Măcar urletul să urce deasupra.
Nu cerşeşti iubire, aşa te face trecătorul să simţi când îl vezi cum se uită tembel după stele. Tu doar îi faci loc, ea e oarbă şi nimereşte-aiurea.
Era o vreme când mă temeam. De când mai lămuresc una-alta şi pe la tine, am început să ridic "cocoaşa" şi să scutur orice încercare de "pomană".
Iubirea nu se găsește în stele, dar nici in tomberoane.
Ștergere