Ursu Lică

6. Eroi, erori, orori

 

Dinu a fost mai mult decât încântat când l-a rugat Lică să-i arate efectele Hotarului. L-a condus la o colibă îngropată până la streașina acoperișului în pământ Acoperișul era din stuf iar clădirea era Ghețăria. Snopii din stuf care acopereau blocurile de gheață miroseau a praf ud și mucegai. Când Dinu a dat primul snop la o parte, Lică a scăpat un sunet de surpriză.

- Au, ce-i asta, un extraterestru, un cyborg?

- Așa am crezut și eu, a zis Dinu dezgropând cu mâinile goale, conglomeratul contorsionat de cabluri, pinioane și carne. Așa am crezut, până am văzut ce scrie pe plăcuța asta. Ia vezi!

- Mountain Bike... Dumnezeule, ce grozăvie, ăsta-i un om amestecat cu bicicleta lui!

- Corect. L-am botezat Ciclistul, hai să mai vezi una și mergem să bem ceva că acum ești bărbat.

Lică era gata sa se umfle în pene când a observat că din pometul ciclistului lipsea o bucată perfect rotund decupată. Prin orificiu, în lumina slabă licărea ceva alb, un dinte a presupus Lică.

Următorul exponat era atât de uimitor încât Lică s-a aplecat peste el ca să vadă mai bine. Din grămada de zdrențe textile și frunze verzi, se conturau două coarne de berbec. De sub ele, aproape gata să-i atingă fața, se înălțau congelate, patru tentacule cam de grosimea unui cârnat. Lică s-a tras înapoi scârbit. Și din acela lipsea o bucată în locul unde ar fi trebuit să fie fața.

- Fă cunoștință cu Melcul a zis Dinu. Înainte să poarte porecla asta, se numea Costache Ciungu'. S-a gândit ca are timp sa mai ia niște salată din grădină și să bage berbecul în staul, până trece Hotarul. Era din cei care zicea ca s-a prins de orarul Hotarului. S-a înșelat grav și a plătit la fel ca alții care ca și el au pățit-o urât. Dar în timp ce ăia au avut familii care să îngroape ce-a mai rămas din ei, Costache n-avea pe nimeni, așa că îl țin aici să aducă aminte sătenilor ce pățesc șmecherii. No acum hai să-ți fac cinste.

La masa din crâșma Lică a băut o cana de vin, producție locala. Dinu a băut țuică. Arăta mai relaxat după ce băiatul a părut ca acceptat realitatea dar a răspuns întrebărilor cu un ușor sictir în glas.

- Adică nu exista nici o predictibilitate a trecerii Hotarului? Chiar nu putem încerca sa plecăm de aici?

- Absolut nici una! Am avut și câte 3-4 într-o singura zi, iar alte ori a trecut unul pe săptămână. Nu mai are nimeni curajul sa se îndepărteze de ultimele case din sat.

- Dar cu casele ce-i? Cum de sunt ele sigure, ca doar nu sunt ermetic închise?

- Nu știu, au fost cazuri când unii au stat închiși doar cu pânză contra țânțarilor și n-au pățit nimic. Regula generală este: stai înăuntru - poate nu pățești nimic; stai afară – mort sau dispărut.

Eu am enunțat o teorie, aia cu sistemele închise, sau bulele de stabilitate. În mintea mea fiecare casă reprezintă un sistem închis. Ușa n-ar trebui să conteze, pentru ca întreagă casa este înconjurată cu o sferă de stabilitate. Nu știu de ce dispare stabilitatea, dacă deschizi ușa.

-Poate ca nu ușa este problema, ci acțiunea la care este ea utilizată. Nu spuneai că ceea ce se petrece în Zona Inelară, este un fel de vârtej care amestecă timpul și spațiul? Atunci orice ieșire / intrare, provoacă o turbulență suplimentară; vârtejul se ia după ăla de iese sau întră în casă și... dacă deschizi ușa, te trage curentul. Afară!

- Mai băiat frumos câți ani ziceai că ai? Băi dacă aveam mintea ta la 17 ani, acum eram super bogat!

- Lasă, că doar ți-am completat teoriile. Pe mine mă roade altceva; predictibilitatea trecerii; cât de mare este aria pe care baleiază spotul ala de lanterna, și cum de am ajuns aici! Chiar asa, tu cum ai ajuns aici?

-Eram în permisie și mă îndreptam cu mașina spre Grozești; făceam popas în fata crâșmei, când au început aia dinăuntru sa urle la mine sa intru repede. Când m-au lăsat sa ies, mașinuța mea nu mai era. I-am acuzat de furt, m-am dus la politie dar am aflat ca în 1934 asa ceva se numea jandarmerie și avea un singur jandarm. Am crezut ca o sa înnebunesc, am crezut ca este o farsa, și pana la urma am înnoptat la Ileana. Hai nu te mai strâmbă atâta, ca știai ca nu-i ușa de biserica. I noaptea aia, înainte de ce bănui tu ca s-a întâmplat, mi-a zis ca o sa am Coșmarul.

- Ce coșmar?

- Tu n-ai avut Coșmarul? Nu se poate; probabil ai uitat! Toți îl avem, în fiecare noapte.

- Ce visați?

- Același lucru. Din pădure coboară o fiară. Aici visul diferă puțin pentru că fiecare visează ceva care-i provoacă cel mai rău frica. Unii vad dinozauri, alții lei, eu visez un urs. Mă aleargă, și eu fug disperat cu picioarele îngreunate de plumb, cu răsuflarea fiarei în ceafă. Pașii lui sunt atât de grei, ca zgâlțâie pământul, la fel ca atunci când vine Hotarul. Pana la urma reușesc să mă încui într-o casa. Pe afara fiara zgârie, pufnește și până la urmă aud huruitul pașilor sai îndepărtându-se; mă simt ușurat că pot ieși.

Lică își aducea perfect aminte că unele coșmaruri se trăiesc și cu ochii deschiși.

- De când durează fenomenul ăsta?

- De câteva luni, din Ianuarie, cu puțin timp înainte să vin eu în sat. De atunci ne-am împuținat foarte mult. Aproape toate femeile din sat au dispărut din biserica. A trecut hotarul în timpul slujbei. S-a trezit un idiot să urle că-i mânia lui Dumnezeu și că trebuie s-o întâmpine. A ieșit afară și asta a fost! Eram la primărie în fata bisericii și am văzut tot. L-au linșat cei rămași văduvi, cu topoare și furci...

- Stai puțin, n-a murit din cauza Zonei Inelare? De ce nu mi-ai zis? Deci a scapăt viu.

- Viu dar nu întreg. Ăia de l-au omorât i-au făcut un bine, că se zvârcolea în praf urlând ca un posedat. Înnebunise.

- Ce striga?

- Cine mai știe; a murit înainte să audă cineva. Hai du-te la iubita ta și nu te mai gândi la evadare că-i moarte sigură; ascultă un om care a văzut multe.

- Tu ce faci, nu te duci acasă?

- Eu locuiesc aici; am rămas cârciumar, polițai și primar. Conduc satul. Hai fugi și bucura-te de favorurile Ilenei, până nu-și găsește altul mai tare în cric!

Lică a plecat supărat. Seara la Ileana atmosfera era calmă dar gri. Lică își privea ibovnica cu gândurile stol în cap.

- Leano, tu n-ai vrea să plecăm amândoi de aici? Eu nu pot să mai rezist; mă strâng pereții, mă oprimă ideea de închisoare. Trebuie sa fie o cale de a pleca! Maine poimâine te saturi de mine cum zice Dinu și…

- Tu asculți ce zice criminalul ala? Habar n-ai cât este de parșiv. Cu bani, minciuni, bătăi și amenințări a pus stăpânire pe tot satul. Dacă n-aș vedea că este cetluit aici ca și noi, aș fi gata să cred,ce urla nenorocitul ăla înainte să-l omoare în curtea bisericii.

- Cum, ăla a vorbit? Ce zicea, ce a zis înainte să-l omoare mulțimea?

- Mulțimea a fost doar martoră. L-a zdrobit în pumni fiara aia în straie de jândar. L-a omorât în bătaie, cu forța lui diavoleasca. N-am văzut în viata mea un om așa puternic. L-a jucat în picioare în timp ce amărâtul cu gura plina de spumă și sânge arăta cu mâna spre Dinu: “El este vinovat, el a adus nenorocirea în sat” A murit zicând ceva aiurea: „sunt turist, sunt turist nu criminal!” Gemea...

- Turist, nici el nu era din sat deci, dar cum și când a venit?

- Nu știu, tot Dinu l-a găzduit. Dinu e tartorul. Cum a venit el, cum a început coșmarul cu Hotarul. Apoi apăreau străini și dispăreau de-ai noștri. Străinii au meșterit luni de zile în pivnița Crâșmei. O parte din cei care i-au ajutat au dispărut, restul au murit. Toți cei rămași nu știu nimic îi țin în continuare brăcinarele lui Dinu, iar ăla se șterge la cur cu ei.

- Nu-i adevărat Leana, Dinu mi-a spus că a venit după ce au început Hotarele să circule. Gândește-te cât de surprins a fost când i-a dispărut automobilu

- Cu ce automobil a venit creștine? A apărut în mijlocul nopții cu un sac in spate și bani, mulți bani. N-am văzut în viata mea atâția. Dimineața s-a dus la primar cu niște hârtii, cum că-i moștenitorul cârciumii. Ăla i-a dar cârciuma. Unii ziceau că a cărat o mulțime de lăzi înăuntru. Alții zic că e o mașinărie băgata în pivnița cârciumii de unde câteodată se aude zgomot.

- O fi având omul provizii la congelator.

- Vorbești ciudat știi? Ești de la București, nu? Toți zic că sunt de la București. Nu știu eu treburi din astea. Și pe cine sa întreb, dacă toți care i s-au pus contra, au ajuns la dreapta Tatălui. După noaptea în care am avut prima data Coșmarul, ne-a strâns la biserica și ne-a băgat în cap aiureala cu bilele alea. A zis că se pricepe la citit vise și că astea sunt semne. Iar popa ăsta nou îi cântă în strună și ne îndeamnă la supunere că vine sfârșitul lumii și numai Dinu ține apocalipsa departe.

Apoi a fost treaba cu ciclistul. Mi-a zis Costache Ciungu' că l-a auzit pe Dinu cum îi zicea ciudatului:

- Bă, ce dacă ești primul turist din sat, crezi că ești tare dacă ai bani?! Bagă-ți banii în cur. Știi câtă sudoare am cheltuit eu pe afacerea asta? Aici eu sunt stăpân!

Și ăla, îl făcea hoț corupt, că a „denaturat originalul” și că o să-l lăcrame la „ro-gi-ti-si” sau așa ceva. Iar ala ii zicea ca ba nu, el e ala de strica „specificul local” și că nu o să se mai se plimbe așa cum vrea.

Dar după o zi l-a lăsat iar să meargă prin pădure, călare pe drăcovenia aia lucioasa și cu niște doape albe în urechi. Când ăla a dispărut printre copaci, Dinu s-ar fi uitat la ceas și ar fi zis: Bang! După aia l-au găsit mort.

- Se uita la ceas zici? Trebuie sa vorbesc urgent cu el! A zis Lică trântind ușa în urma sa, dar nu înainte de a o auzi pe Ileana țipând:

- Nu te duce, nu auzi ca se apropie Hotarul? Ăla închide crâșma la prânz, când are el chef. N-o sa mai ai timp să te întorci. Lică întoarce-te, nu vreau să mori!