Pagini

miercuri, 3 septembrie 2014

Orci


Aglomerație maximă azi dimineață în mini bus. Chiar, de ce le zice maxi-taxi dacă nu opresc unde mi se scoală mie să cobor? Revin. Era așa de aglomerat că a trebuit să mă țin de urechile de prindere a difuzorului și să stau peste găleata aia împuțită cu mop din spatele ultimului rând de scaune.

În aglomerația asta s-a potrivit sa fie captive două orci. Așa le zic eu la femeile care mănâncă "oricie", specia buzoiană cu șiragul de covrigi atârnați de gât și colaci de grăsime peste tot. Îmi cer scuze pentru ambiguitate atât mamiferelor din oceanul planetar (înțeleg ce grea e iarna sub gheață fără șunculițe izolatoare), dar și creaturilor din Frăția Inelelor, care știu sigur că nu au astfel de femele (dacă au avut, le-au mâncat de rușine, de mult).

Orcile astea umane erau captive înspre coada bus-ului, astfel că în momentul în care au vrut să se elibereze, au produs un efect de piston alungând jumătate din călători din calea lor. Pe unde treceau ele, autovehicolul se umplea de proteste și gemete.

La o margine de scaun, un nene abia se mai ținea cu jumătate de bucă pe locul dinspre culoar pentru ca la geam stătea Orca Mamă însăși. Când a trecut prima orcă de culoar pe lângă el, i-a tras o pereche de țâțe peste ceafă și i-a luat  și piciorul drept târâș în siaj. În timp ce omul încerca să-și revină, a doua i-a plesnit altă pereche de țâțe peste ochi, în reluare, ca în filmele în care dădea Van Dame palme cu piciorul.

Omul s-a tras îndărăt, s-a uitat după alea două, s-a uitat și la aia de lângă el și a zis:

- No... io cred că mă fac ghiei!




13 comentarii:

  1. he, in masina azi diminetii eu am fost cea mai orca printre sirene :)
    pana si sirenele mamaie erau mai sirene decat mine. asa ceva!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. 1. Erau sirene de poliție, de salvare, de alarmă, din cele zgomotoase?
      2. Daca erau din cele jumate femei- jumătate pește, cu care jumătate ai intracționat?

      Ștergere
    2. 1. Nu, erau mute. Maxim silentioase.
      2. Cu mintea aia 90-60-90 :)

      Ștergere
    3. Și de la astea n-ai mai învățat nimic trăgând cu urechea, nu?!

      Ștergere
  2. Pe vremuri, femeia trebuia să fie plinuţă şi avea păr pe ici, pe colo, peste tot. Acum trebuie să fie cât mai slabă şi epilată. Sunt totuşi triburi în care uneori mai vine foamea şi dacă nu eşti foarte grasă, nu te mai ia nimeni de soţie. La noi, dacă eşti foarte grasă, nu te ia nimeni sau, dacă te ia, se răzgândeşte repede.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Adică nu-ți alegi numai nevasta ci și posibilă sursă de proteină animală în caz de foamete? Canibalismul marital mă fascinează, ia mai zi! :))

      Ștergere
  3. hahah , bună perechea de țîțe

    RăspundețiȘtergere
  4. Eu numai la Tolkien ma gandeam cand am vazut titlul :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Băi treaba la Tolkinen nu e oablă când este vorba de orci. Mie mi se pare că se înmulțeau prin diviziune celulară, că prea erau îngrozitor de mulți chit că trăiau prin pustietăți și se mâncau între ei. Ori era vorba de prima rasă gay care reușise să se prăsească. Clar e că n-am văzut țâță de femeie printre ei.

      Ștergere

COMENTARII MUCEGAITE