Deşteptelefonul şi Baba Nochia

Diferenţa dintre un telefon şi un smartphone (scuzaţi romgleza) este utilizatorul. Adică telefonul deştept este pentru proşti sau stimulează prostia în timp ce telefonul simplu, încurajează telefonia. Recunosc că ideea îi aparţine unui deformator de opinie, iar eu doar mă mir cât de rotundă este lumea. Treaba nostimă este aceea că în timp ce el scria despre asta eu o trăiam. 

Povestea a fost cam aşa. Mi-au dat ăştia de la munci telefon cu di tăti, să nu am motiv să mă plâng că nu am putut citi e-mail sau nu am avut cum deschide nuş' ce ataşament. Acuş să fiu sincer până la capăt, la început am fost bucuros ca un idiot care vede un floc ieşind prin ţesătura de la chilot. Neam de neamul meu de la pitecantrop încoace nu avusese deşteptelefon.

O lună am fost orgasmat continuu de câte ştia androidele să facă. Luna de miere s-a terminat fără bruscheţe, ba chiar cu ceva avertismente blânde pe care am fost prea excitat să le bag în seamă. Aleator şi fără simţ dramatic, deşteptelefonul meu s-a naşpeţit.

Întâi l-au apucat ceva crampe, cufureală digitală probabil de la net. Tot îşi făcea update la programe de mi se luase de sistem. Apoi l-a prins un vampir energetic şi l-a supt, că zilnic rămănea fără curent. La sfârşitul lunii s-a ramolit sau a luat Alzhaimăr la secvenţa de boot, că altfel nu îmi explic de ce uita numere băgate în agendă.

Ăia de la orengeşop au încercat să mă facă să cred că prolema sunt eu, că nu am bagat contactele în SIM, că pe alea nu le uită. Să muriţi voi de ruşine?! Ia băgaţi-mi voi nişte contacte cu nume prenume, adresa de mail şi altele în SIM că io sunt dobitoc. Ghiciţi ce, nu le-a reuşit! Nici pe SD card nu le-a izbutit mai bine, că după ce au salvat agenda acolo, a refuzat deşteptelefonul să mai recunoască memoria.

Iară au încercat orengiştii să mă făurească. Cică eu am fost circopitec atunci când mi-am luat card de 16GB, că trebuia de 8. No bine, iete colea card de la alt telefon sau puneţi voi unul din şop. Tot nimic. L-au arestat deci pe Dl. Deşteptelefon şi l-au trimis la service iar pe mine m-au trimis la birău cu SIMu-n dinţi.

-Azi e baba ta nenorocoasă, a zis coleguţa de la Admin. N-avem sămânţă de telefon să îţi dăm.
-Dar chestia aia mică şi neagră cu butoane de colo ce ie, am întrebat disperat.
-Aia e o gioarsă de Nochia nşpemiidousuteşicevazeci, a clipit ea cu dispreţ. Stă prin sertar de secole, habar nu am dacă mai suflă.
-Ia dă-o încoace că mă pricep să resuscitez gloabe, am spus eu. 

Fără tavă de jăratec, fără bici, dintr-o apăsare şi un PIN, am reuşit. Baba Nochia s-a dat peste cap şi a revenit în reţea. E adevărat că ie fată bătrînă şi de modă veche, dar simt cu adevărat că am telefon când o duc la ureche. Nu se sparge dacă o scap din mînă, nu îşi dă restart că s-a înecat cu salivă, percutează rapid când o pun să zbiere lângă tort şi să tacă pios lângă colivă. Iar cel mai important lucru, eu cu baba mea dăm câte numere vrem, înodate, că o ţine bateria între patru zile şi o săptămână.
Şi de atunci, io cu Baba Nochia am trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi.

Frumos, nu? Păcat că e doar o poveste. Pentru că sunt un sclav al convenienţei, în realitate, am tot un deşteptelefon în buzunar. Mi-am cumpărat adaptor USB auto şi am descărcat o aplicaţie care optimizează utilizarea bateriei. Acum îl încarc mult mai rar, adică la o zi jumate. Asta e viaţa pe Terra. Nu te poţi pune cu progresul, chiar dacă te poartă în direcţia greşită.
Vă doresc pa, să aveţi semnal şi mii de minute!