Pagini

vineri, 17 februarie 2012

România harta unui coşmar


De la bere, de la vin, de la ger, de la ninsoare toată noaptea am coşmare.
În unul dintre ele se făcea că întrun scrin printre hârţoage mucegăite găsisem o hartă. Nu avea nici un X marcat pe ea asa că am pornit în căutarea un specialist care sa mă ajute să descifrez harta. Se făcea că mă plimbam cu harta în băţ pe la primărie, poliţie, prefectura şi alte instituţii care-mi veneau cu P la gură. Dar nu ştiu cum, am ajuns cu harta la OTV. Aici Barbu şi cu Pavel Coruţ au studiat-o prin sciorezonanţă combinată cu sms. Şoc! Harta ierea de fapt poza României luată de pe Nibiru cu un supozitor termic infraroşu. Cică tot ce-i roşu şi galben e fierbinte iar ce e albastru e rece. Şi cum studiam noi harta şi ne scărpinam la coaie frunte, deodată (nu ştiu cum de e posibil aşa ceva în vis) am pălit. Catastrofăn stimaţi tele-visători! Toată ţărişoara noastră era îngheţată şi urâcioasă ca o babă pişată cazută beată în şanţ. Amărâta de Românica era spartă, separata de graniţe judeţene de nestrabatut nici de drumari, nici de ciobani. Iar iadul ăsta rece taman la mine la Buzau unde era cartierul general al gheţii avea o pată albă. M-am trezit taman când intrasem în direct cu Prunariu care zicea ceva despre pată şi chiloţii lu' Udrea. Băi şi când m-am trezit şi am văzut ca nu-i nimic adevărat m-am pus pe ras. Ce prost pot fi uneori. Uite cum circulă trenurile cu nici doi minuţi întârziere, cum pe şoselele uscate şi netede ca în palmă gonesc maşinile printre judeţe. Uite cum mergem tacticoşi pe trotuare şi ne uităm la zăpada rămasă fix numai în parcuri şi pârtii.
Ah ce ţară minunată!

6 comentarii:

  1. :) Eşti din Buzău...ce coinciîntâmplare.
    Ce sa spun, interesante vise.:)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pai nu ti-am spus ca-s brezoian, asta...buzgoian?! Interesante pe naiba, a trebuit sa schimb lenjeria ca era lac de transpiratie.

      Ștergere
  2. Radule, măi Radule
    Radule, scoală măi Radule că iote, iar te foieşti în pat şi bolboroseşti în somn. Ce tot visezi acolo? Pune naiba mâna pe lopată şi hai să ieşim afară că iote , e soarele la chindie şi-om putea să dăm şi noi zăpada la o parte măcar să putem ajunge pân' la magazia de lemne că mi-au îngheţat şi budigăii pe mine de frigu' ista...

    RăspundețiȘtergere
  3. As vrea sa te ajut dar a mine lopata e in magazie si aia este sub 2 m de zapada.

    RăspundețiȘtergere
  4. Ai prea mult timp liber Radule de stai să visezi aşa ceva!

    Belle d”Imagination

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Păi toată noaptea ce să fac, că doar nu insinuezi că aş dormi?!

      Ștergere

COMENTARII MUCEGAITE