Cu MD în parc

MD este o prietenă apărută prin 2008 în viaţa mea. Mi-a fost multă vreme ţinta ocazională a vizitelor când nu aveam altceva mai bun de făcut. Îmi cer iertare aici faţă de ea, deşi sunt mai mult decât convins că m-a înţeles şi iertat demult. Lăsând faza asta jenanta la o parte vă jur că fata este savuroasă în poveşti prin viu grai, dar cand vine vorba de scris tace ca un elev chiulangiu scos la tablă. Dacă MD ar vorbi pe o scenă, multă lume ar ajunge la chiropractician să i se pună fălcile la loc.
Într-o zi o sun să mergem în parc. Bineînţeles a zis că vine, numai să se spele pe cap. Se spală fata asta aşa des pe cap, că mă mir ca n-a rămas cheală. In fine. Ne-am strâns noi de-o ciorbă şi am dat ture la parcul Titan până ne-a venit acru în...scuzati, gură. Cu maşinile. Am găsit greu pe o stradă lăturalnica două locuri unde Gogul si-a plantat bombiţa iar MD şi-a lipit bombonica. Victorioşi am luat la tocit aleile parcului. Parcă tot Bucureştiul căutase umbra numai acolo. Ne plimbăm noi, căscăm gura până ne aprinde bine căldura. În faţa chioşcului de îngheţată negociem arome, număr de cupe, găletuşe, cornete, liguriţe. Deodată realizez că ea nu participă la haosul general preocupată să sece o sticlă de apă.
- Fată, te vad încinsă, tu nu vrei ingheţată?
- Nu mi se arată!
- Ce, cum? Adică... fac eu... îţi iau...
- Radu?!
- Îmmmî?
- Fă fraze băiatule, fă fraze! Şi nu, nu vrau îngheţată!
Asta este MD, te lasă fără replică taman când ţi se pare că ai oratoria în buzunarul de la piept. Dacă nu mă ceartă după postarea asta, o să mai auziţi de ea.