Mucegaiuri bine alese

Ca mâţa-n gard

2012-02-02T21:49:00.000+02:00

- Bună ziua,mamă ce ger s-a lăsat!Săr'na tantiMimi, aveţiegări?

- Avem vecine,avem şi ştrambişi iegări pe noi. Pe cârciul ăsta...

- Haideţi tanti, întrebamdacă ţineţi la raft...

- Şi în raftţinem, ia zi ce mărimepoartă fericita?

- Pai îi iaupentru mine. Vreau cevasă nu se vadă pe sub pantaloni. Îmi cam degeră...

- Ehe, pevremea mea bărbaţii purtauindispensabili. Cumândrie. Acumpoartă colanţi.Pe furiş. Îţi trebuieizmene dragă. Oricum dacă te duci labuceală îi daijos.

- Aoleo, mi-iruşine şi săpronunţ cuvântul!

- Tinere, obiectelealea erau exact ceea ce spune numele:INDISPENSABILI. Adicătelea nu puteai ieşiiarna afară fărăei dacăerai bărbat cu respect pentruouăle personale. La ce ger era... Ăstade -15 C°e vraja marii-n faptu serii..

Ţin minte căacum câţiva ani cândne-am retras dinBucureşti ne cumpărasem casa laţară. Abia terminasem de făcutgardul spre insomnia vecinilor. Ciudosneam buzoienii ăştia.Până la a treiageneraţie te ţinde venetic dacă nu te-a fătatmă-ta la ei însat când s-a bătutprimul ţăruş. Stau cu ochii petine să nu ai ceva mai frumos, mai bun, sau maimult decât ei. Te bârfesc aiurea. Ba nu eşti cu obştea, ba teţii cu tot satul şin-ai timp de bunii vecini, ba nu ai ochiisuficient de şpanchii sau căprui.Dacă vădcă îţi pasă,îţi fac tot felulde mizerii. Dau cu bolovani învaca ta de se întâmplă săle treacă prin poartă, îţiomoară cloşcadacă sare gardul la ei îngrădină,işi udă troscotul din şanţ de parcă e gazonulde pe Naţional Arena dar îţi puninterdicţie lascos apă din fântânalor de parcăle-o seci. Căcaturidin astea. Da' numai dacă se prind căte oftici, altfel se plictisesc si telasă în pace. Neşte ţărani. Deci noitocmai terminasem gardul şi astaera motiv de invidie. Şi a venit iarna. Mamică,dar ce iarnă! Anins două săptămâniiar după aia a venit ditaivîjgălăul. A începutsă scadăalcoolul în termometru mai repededecât îndamigenele ţăranilor. Câtevazile au fost -25 de grade. La umbră.Da' naiba maivedea soarele ca să ştie unde-iumbra?. În una din dimineţilelealea geroase încare aflai ca s-a facut ziuă de la Actualităţi aprindeamfocul când am auzit zarvăla poartă. Ies eu afarăsă văzcine n-are treabă acasăşi dau de 2-3ţaţe ţuguiate ţâtâinddin buze parşiveşte. AdunareMuc FleoşcFleancla mine în poartă. Fără torţe, oardeau în şopenhauărcu broboadele înodate în barbă:

“Vai vecinăce ger. Uite, de frig ţi-a murit pisicaînţepenită îngard. Prăpăd!”

M-am ginittangenţial la biata pisică cu milăşi le-am înjurat îngând convinsăca nu-i treabă curată.Dar cu gâtuldrept si zambetul pe buze le-amrăspuns cufoc de baraj sifum de camuflaj:

“Dă-ociorii de pisică, oricumo ţineam degeaba cănu prindea şoareci.”

“Eh, mai prindea eacate un pui, sau porumbel, că nutrăia cu aer comprimat”a făcut una cu răutate.Alelalte mă analizauca Froid aliat cu Borgii...

- Credeţi căaveau vreun amestec...

- Bineînţelesbăiete. Imedit dupăce au plecat cotoroanţele, am văzutcă sărmana mâţăavea blana îngheţată. Nu ninsă,ci plină, plinăde gheaţă cu turţurisub burtă. Vreuna din ninjelealea în fustă oprinsese la ea în bătătură şi aruncase apăpe ea. Sab zirofatalitii, cum zice ăla micu. Săracapisicuţă a vrutsă vină acasăla căldură, dar cânda încercat săse strecoare prin gard la -25 de grade, a îngheţat.Doamnecât trebuie săfi suferit! Avea ochii deschişi aproapeieşiţi din orbite şigura căscată împietrităîntr-un mieunat. Dela zbateri ori de la îngheţi seumflase trupul ca un cimpoi. Moarteao prinsese cu capul încurte, cu fundul afară şicu coada înfoiatăca o perie spre uliţă.

Ziua aia nu mi-aufost boii acasă, probabil din cauzăcă al meu era plecat înoraş. A trebuit să am grijaanimalelor vii.Am lăsat pisica aşaînfiptăîn gard. A doua zi am mai scăpato lacrimă de năcaz. Nu ştiucare netrebnic a dat cu bâta şia rupt pisica.

I-a spartcoada ca pe un ţurţure.Care trecea prin dreptul porţiihăhăiaprosteşte: “Vecinăăăţi-a stricat pisica fiengşuiu la gard. Na belea! Uitecă ia crăpat sicuru'!”

Cand a venit Nelulmeu s-a scărpinat încap, s-a sucit el, a sucit pisica, atras a împins. Nimic.A aruncat cu apăopărită pă iea,a muls-o,a pompat-o,dar tot nimic.Mâţa se ţinea ţeapănă.Ba parcă se mai umflase o ţâră,de semăna cu o clepsidră.Una spartă din care picura ceva roşscârbospe ambele părţi. Cât a lasat-oNicu preţ de două ţuici fierte săse gândeasca ce face cu ea aîngheţat bocnăla loc. Până la urmăn-a avut încotro. Şi-ascuipat în sânşi a tăiatpisica cu bomfaierul.

- Aoleo ce ingrozitor, dar nu puteaţisă tăiaţi oscândură din gard?

- Doamne ferească,gardul era din beton şi fier! De ce crezică erau gherţoiiofticaţi?! Aveamcel mai frumos gard din sat! Bleu sau roz?

- Ce, gardul?!

- Egării dom-le. Avem peroz sau pe bleu.

- Pe negru n-aveţi?

- Am o pereche mărimeata, dar sunt cu ştrasuri argintii.

- Vai de mine, cumdracu' să portaşa ceva, dacă mă vede...

Păi vezi, dacă nu măasculţi? Izmenele ie bărbăteşti, cu şliţ, din bumbac... Punemâna de ia-ţi izmană în cur băiete. Te scuipă vreuna de deochică te vede în iegări, te udă şi îngheţi ca mâţa-n gard!

Culorile vieţii

2012-02-01T09:39:00.000+02:00

Pleată era un tip darnic. Purta blugi drept tăiaţi care îl strângeau de boaşe când se încheia la bocanci şi cercel în urechea stângă. Dădea de băut la rockeri şi îi ura moderat pe depeşări. A fost o vreme când viaţa lui Pleată era senina, azurie. Era vremea în care avea buzunarul de la spate plin. Bancnote mici, primite ciubuc pentru servicii necuantificabile, bani nepretinşi dar bineveniţi. Aia a fost vremea în care Pleată era pălmaş. Unul fericit. Lucra la un atelier de tâmplarie uşi şi geamuri. Pentru deplasare la domiciliu, o floricică, o acoladă, primea bănuţi în plus, numai ai lui, aparte de salariu. Uşor câstigaţi, uşor de pierdut. Lui Pleată i se fâlfaia. Avea un prieten bun, o iubită bună şi un bar bestial unde cheltuia banii alaturi de rockerii lui. Iubitei îi plăcea faza cu banii dar nu-i suferea munca şi nici prietenii. Pretindea că mâinile sale bătucite îi agaţă dresurile, că vorbele lui negeluite îi zgârie urechea, că prietenii lui neciopliţi îi taie pofta de viata. Aşa că Pleată a luat împreuna cu iubita calea studiilor la o facultate din Bucureşti. Studenţia era viaţă de viaţă, roz-violacee. A mutat portofelul în buzunarul din faţă deşi chescănea aproape gol, ca să nu coboare din tramvai înaintea lui. Avea nişte colegi distanţi care se fereau de iubita lui geloasa. A terminat studiile şi a găsit un job potrivit pregătiirii sale industriale. A trebuit să iasă din blugii strâmţi şi să se tundă. Oricum nu mai încăpea în ei pentru că iubita gătea perfect numai cartofi pai cu ouă ochiuri. Jobul dădea bine cu titlul dar slab cu banii. Pusi pe card. De belea. Viaţa era de-a dreptul albastră. Şi-a mai facut alte două carduri De credit. Toate stăteau în perfectă armonie în poşeta iubitei. Si da, el tot o iubea. De colegii vechi s-a despărţit, de cei noi nu s-a putut apropia. Iubita devenită soţie, era geloasă foc dar legal. În timpul liber când nu era geloasă, soţia lui Pleată era curvă. Viaţa la fel. Mov. S-au despărtit. Ea a păstrat tot ce a cumpărat cu cardurile, el a păstrat cardurile. Nu goale ci pline. Cu datorii. Viaţa lui Pleată se învineţise, iar pe margini începuse să vireze suspect spre kaki. Probabil de la fiere. Pe stres, Pleată a chelit. Cu pete. A trebuit să renunţe la cercel, pe care l-a amanetat. S-a întors în urbea natală, în casa natală. Oraşul chelise ca şi Pleată. Nu mai avea zonă industrială dar avea în schimb tâmplării din termopan. Nimic de muncă pentru bietul Pleată. După doi ani de şomaj, ajutor de şomaj şi cerut bani de ţigări de la mă-sa a încercat înclusiv să măture pe stradă. La firma de salubritate însă l-au huiduit aşa cum se cuvine unei persoane supra-calificate. Ce tupeu jegos pot avea masteranzii ăştia frate!? Auzi, să încerce să fure jobul unui amărat cu două clase!
Ani de zile Pleată a trait de pe o zi pe alta. Munci sezoniere, bani şi concedieri la fel. Femei ioc. Care femeie se uită la unul tărcat la cap care stă cu mă-sa? Oricum nu ar fi avut cum să o ţină. Iarna ajunsese să-şi ardă parchetul şi mobila din casă pe post de lemn de foc. Ultimul lui job era cel de vânzator de bilete pentru bingo. În oraşul vecin însă. Viaţa căpătase o culoare maro-pământie şi începuse să pută a nămol de Techirghiol. Într-o seară, pe când se întorcea acasă întro garnitură de tren îngheţată, doi băieţi cu spirit de observaţie ascuţit şi frunte teşită au ginit un colţ de vestă portocalie ieşindu-i din geantă. Au fugit cu geanta. Pleată a alergat disperat după ei pâna în capătul ultimului vagon. Acolo viaţa lui a căpătat instantaneu culoarea portocalie în timp ce i se derula prin faţa ochilor în cele cateva fracţiuni de secundă de la momentul căderii pâna şi-a zdrobit craniul de o traversă de beton. O cădere în sus printr-un tunel auriu însoţită de miros de negrese cu rom. Şi stop. S-a strigat Bingo. Negresele s-au ars. Scurt, negrul s-a intins peste tot. Pleată era mort.

Marţea nu sunt cuminte - 10

2012-01-31T11:45:00.000+02:00

Băse - Regina Babă

Românul e u

2012-01-30T10:04:00.003+02:00

Ajunge cu lamentarea. Destul cu jelitul. Punem punct grijilor. La coş cu incertitudinile. Dacă tot suntem un popor care se hrăneşte cu basme şi manele, măcar să ne integrăm peisajului şi să prindem mesajul cel mai optimist din ele. Mă alătur pe această cale campaniei ăleia (nu jtiu cum o cheamă mâncaţi-aş tu p-a mea!) de ne laudă pe goagle.

Românul e Dăştept
Românul e Frumops
Românul e Blogat
Românul e u
Adicătelea μ. Carevasăzică micro care se scrie mic.ro sau mic-ro. Deci românul e mic rău, e micronic, e gol, e vraişte. Mioritic, românul e pe ducă...

PS: Textul din poză este imprimat pe tricoul unui salahor. Ar fi fost prea fină ironia să pun poza completă. Omul are o clasă în plus faţă de tren, seamănă cu un portret făcut de Picasso mahmur după ce a pilit absint cu Van Gogh şi locuieşte într-o casă din chirpici cu o singură cameră. Omul are un câine. Iar câinele n-are nici o vină.

Buzăul sub asediul zăpezii

2012-01-26T11:25:00.000+02:00

Stare de asediu. La asta este supus Buzăul din partea zăpezii şi viscolului. În sfarşit ştirile Realitatea Tv se apropie de situaţia din teren. Sau invers. Nu glumesc deloc. Stând comod în faţa televizorului este uşor să crezi că exagerez. Ai mers la supermarket sau la muncă şi probabil n-ai văzut nimic de speriat. Centrul Buzăului este curat ca un boboc, bine ras cu lama, dat cu nisip şi stropit cu soluţie salină. Chiar sunt mândru de cei care s-au ocupat de deszăpezire. În oraş iarna arată frumos şi paşnic. Păi şi atunci de ce să nu dăm o fuga la Focşani, Brăila sau Slobozia?Cum să nu putem merge la Bucureşti? La fel mă miram şi eu ieri. Deşi alesesem iniţial trenul m-am răzgândit în ultimul moment şi m-am urcat în microbuz, direcţia Rm Sărat. Până pe la Poşta Câlnău lucrurile mi s-au etalat în adevărata lor culoare. Alb, alb şi iarăş alb. Odată ce am depăşit adăpostul ultimilor case a început adevăratul coşmar. Viscolul atingea cam 100 km pe oră. Pentru prima dată în viaţă mi-am dorit să fie aglomerat, ca sa fie maşina mai grea. Şoferul a oprit căldura pentru că geamurile se tot abureau iar ştergătoarele îngheţaseră şi nu mai erau eficiente. S-au stins şi ultimile plafoniere. Voluntar. Afară nu se vedea aproape nimic prin geamurile acoperite de chiciură. După ce am depăşit cu greu criminala curbă de la Crucea Comisoaiei, loc cu reputaţie nefastă deloc înflorită, s-a lăsat liniştea în maşină. Nu mai vorbea nimeni la telefon, nu mai făcea nimeni bancuri. Afară ca o o haită de o mie de lupi urla crivăţul. În faţa noastră a apărut un blocaj. O maşină mică în şanţ iar pe sensul de mers un papuc încerca să-i ofere probabil ajutor. Mult mai în faţă în câmp o cisternă părea o balenă eşuată. Ăla a fost momentul când şoferul nostru s-a pierdut cu firea. A încetinit, apoi a oprit. Nu ştiu cât am stat acolo aşteptând nu ştim ce. Apoi a început să îngaime: “Eu acum stau sau merg?! Nu văd, nu mai vad nimic. Sunt în şanţ? Ăia din faţă merg sau stau? Merg în paralel?”. În spate nu mai sufla nimeni. Tensiunea făcea atmosfera vâscoasă. După o vreme a repetat aproximativ acelaş lucru. Omul era total dezorientat. Pierdut în viscol. Eu mă simţeam la fel. După încă cinci minute ne-a rugat pe unul din noi să trecem în faţă să-l ghidăm. Situaţia văzută de lângă şofer era mai oribilă. Şoseaua nu se distingea unde începe şi unde se termină. Pe deasupra ei curgea, clocotea o perdea orizontală de zăpadă spulberată care semăna cu apele unui fluviu învolburat. De dedesupt se zărea rareori ceva care la prima impresie era asfaltul şi care de fapt era un strat compact de gheaţă. Părea neagră ca sticla vulcanică. Ori de câte ori trecea o maşină din sens opus lumina farurilor tranforma priveliştea în fum. Nu se mai vedea altceva în afară de dansul fulgilor de nea devenit horă a ielelor. Ca să scurtez povestea, cei 30 de km care despart cele două oraşe au fost parcurşi în 2 ore. Când am ajuns la destinaţie mi-am scos chiloţii din cur cu patentul. Diferenţă radicală, Rîmnicu Sărat era ghemuit tot sub troiene. În concluzie, dacă nu vi s-a făcut de degerat în câmp, sunat la 112 sau de înoptat în maşină staţi cuminţi pe cur acasă. Ieşiti să vă bateţi cu bulgări, să vă daţi cu sania, orice numai să nu porniţi cu maşina la drum! Pentru cazuri serioase există trenuri care culmea culmilor circulă conform orarului!

Constituţionalitatea câinilor vagabonzi

2012-01-25T15:43:00.000+02:00

Curtea Constituţională a decis că Legea privind comasarea alegerilor este neconstituţională. Poate nu vi se pare că această decizie este greşită. Poate credeţi că această instituţie chiar gândeşte şi este imparţială. Ţeapa ta prietene! Curtea Constituţională este de fapt Ograda de Abureală. Acum două săptămâni Curtea formată din aceiaş adunătura de moşi scrobiţi la cur a declarat neconstituţională Legea eutanasierii maidanezilor. Tare îmi este teamă că fiecare târtan din ăsta cu robă are acasă câte o babă mare şefă de ONG pro lătrători. Aşa se explică aberaţiile emise de această Curte referitor la constituţionalitatea câinilor vagabonzi. Cică javrele sunt fiinţe care fac parte din natura cu care omul trebuie să fie în armonie. Căcat cu perje în limbaj de lingură cofrată în beton. Fraze sforăitoare ce însoţesc al Curţii Iraţionale somn. De ce puii mei nu declară ăştia neconstituţională vânătoarea în care într-o singură zi sunt împuşcaţi 700 de mistreţi? Ăia nu mai fac parte din natură, nu? Aha, este vorba de bani!Cineva a plătit să împuşte mistreţi. Mistreţii erau proprietatea altcuiva...Păi stai vere. Hai să facem aşa. Gândeşte-te că plătesc şi eu ca să împuşc câini. Sau pe cineva să o faca. Dar stai putin, cred că am facut-o deja. Am plătit şi plătesc pentru asta. Plătesc taxe, impozite, salubritate, chirii, taxe de drum. Să se considere deci câinii proprietatea oraşului, deci a primăriei. Primăria primeşte bănuţi de la mine. Iar eu vreau ca primăria să eutanasieze câinii. Este constituţional, nu?! Este o laie. Constituţional este ce zice Curtea lui Moş Teacă. Să vă fie clar gherţoilor că dacă vreţi o viaţă fără câini vagabonzi trebuie să emigraţi înt-o ţară civilizată. Aidi pa şi ne vedem la vot, vot, vot...

Marţea nu sunt cuminte - 9

2012-01-24T10:17:00.000+02:00

E(o)roare de sistem

Episodul (chi)X.Undeva într-o placă foarte fostă integrată...piesele merg la limita. Vechi disensiuni între piesele suprasolicitate şi procesorul sistemului degenearează în conflict pe placa de bază. Rebeliunea se revarsă pe magistrala centrală. Totul funcţionează inerţial, paradoxal, în ciuda unui evident Sistem Fail...

Fetele din ziua de azi

2012-01-23T09:20:00.000+02:00

Fetele astea...

Mi-a plăcut mult, nu ştiu de unde provine dar o impart cu voi!

Hedonism vă rog şi de rest procrastinare!

2012-01-20T14:17:00.007+02:00

Ce am putea noi doi să facem în acest weekend scurt? Păi ia să vedem. Să ne consultăm. Nu, nu o să deschidem calculatorul, nici "7 Seri". Poate eu două beri. Eu o să mă ameţesc iar tu o să-mi sprijini capul. Am să-ţi cânt iar tu o să mă plăteşti ca să tac. Cu un sărut. Sâmbătă o să mă tund. Am să te împing în pat şi patul îţi va părea rotund.
Am putea merge la un vin fiert la Mădă. Am putea de asemenea să o răpim de acasă şi să o băgăm la întunericeală, adică într-o sală de cinema. Sau să ne răpeasca ea pe noi. Sau nu. Am putea asculta Today a lui Yael Naim în buclă până la culcare. Am putea sta în casă toată ziua la Tv, să facem floricele, spume în cadă şi urme de ulei în pat după masaj. Am putea merge la “fetele alea” să bem un ceai şi să jucăm o carte. În fine, dacă plictiseala ar fi aşa greu de îndurat am putea merge în Piaţa Universitaţii să ne jucăm de-a revoluţia cu jandarmii. Sau am putea să continuăm de unde am ramas. Vin, muzică, film, floricele, spume, ulei. Adâncituri în pat. Sau nimic din toate astea până duminică. Sau mai bine peste două săptămâni. Vedem noi. Hedonism vă rog, hedonism. Şi de rest procrastinare.

Ştirile ProTV s-au căcat o băşină

2012-01-18T09:14:00.002+02:00

Ştirile ProTv sunt celebre de la apariţia postului pentru titlurile extraordinare urmate de ştiri aproape lipsite de conţinut. Iată un exemplu minor dar proaspăt:
“Google joacă murdar în războiul cu Facebook. Greşeală pentru care Mark Zuckerberg plăteşte scump”. Tare titlul, recunosc.
Dar ce conţine ştirea? Păi zice că motorul Google oferă ca prim răspus la căutarea cuvântului “Facebook” taman contul de Google+ a lui Zuckerberg. Waw, amazing fă! Şi ce dacă? Aşa, şi? Unde ne arată ce, cât şi de ce plăteşte Zuckerberg chestia asta?! Nicăieri în ştirea asta. Cred eu că ăluia i se cam rupe. Fâss, fâss...
Cum spuneam. Ştiriştii Pro aşa de tare se screm la titlu, că nu le mai rămane nimic relevant pentru articol. De aici dilema. La faza asta, Ştirile ProTV s-au căcat o băşină sau s-au băşit un căcat?!

Marţea nu sunt cuminte - 8

2012-01-17T10:07:00.000+02:00

Teleport defect

În curul gol la Polul Nord

2012-01-16T16:51:00.002+02:00

Bulă lucra la staţia arctică împreuna cu Iţic. După doi ani lui Bulă a început să i se pară interesant curul lui Iţic. După trei ani îl sorbea din priviri. După patru bălea după el. Dar degeaba se agita el ca cioara în laţ, că Iţic era un tip religios şi însurat cu Rachela o bomboană de fată. Bulă turba, făcea apropouri, arunca săpunuri la duş, dar nimic.
Într-o zi, ajunge atât de disperat încât se duce direct la Iţic şi îi spune pe faţă:
- Prietene ai un cur superb şi eu sunt stătut, mor dacă nu ţi-o trag măcar o dată. Uite, dacă mă laşi, o singură dată, doar odată scurt de tot să ţi-o pun la zerou, îţi dau 1000 de euro!
Iţic îl refuză fără să clipească.
Bulă insistent îi face lu' asta capul mare, că nu e mare lucru, că totul o să se termine iute, că e foarte statut şi probabil o să-şi dea drumul repede. Apoi îi descrie cam care ar fi procedura.
- Colegu' eu o să stau în spatele tău şi arunc banii pe podea. Cât te apleci tu să-i iei şi cât te-ai ridicat, eu ţi-o pun scurt cât stai aplecat şi în două momente am terminat treaba.
Stă Iţic şi se gândeşte o clipa, după care cere răgaz să o sune pe Rachela. Evreica cum aude de bani, îi şi străfulgerează neuronul o idee:
- Băi Iţic zii că se face dar numai dacă îţi da 2000 de euro. Cum îi aruncă tu ridici fulgerator banii de jos, de n-o să aiba prostul timp nici măcar să-şi dea chilotii jos. Să nu-mi zici că umblaţi în curul gol la Polul Nord
Iţic râde, îşi freacă palmele şi îi spune lui Bulă că acceptă propunerea.
Dupa jumătate de zi, Rachela începe să-şi facă griji, nemaiprimind nici o veste de la şotul ei. La un moment dat, nu mai rezista şi îl suna să intrebe ce s-a întâmplat. Şi sună şi sună...Într-un final Iţic răspunde, gâfâind şi printre gemete îi spune:
- Nenorocitul a folosit monede...

Morala:
Orice propunere trebuie analizată pro...fund, înainte de a bate laba si de a te trezi cu sula în cur.

De ce iubim picioarele

2012-01-16T12:22:00.001+02:00

Ce o fi aşa de special la membrele noastre inferioare?! De ce îndrăgostiţii îşi depun unul altuia lumea la picioare? De ce perverşii ling degete, supuşii sărută labe şi poeţii glezne? De ce dau invidioşii la gioale? De ce frâng torţionarii ţurloaie?
Ce minune şi ce secret există acolo unde praful este strivit sub pielea cu ciuperci sau putregai?
De ce iubim picioarele? Pentru că avem puţine! Pierderea unuia este teribilă, pierderea ambelor - îngrozitoare, catastrofală. Iubim şi idolatrizăm picioarele pentru că sunt simbolul verticalităţii noastre. De am fi avut patru am fi rămas aninaţi în copaci, iar de n-am fi avut nici unul am fi fost râme. Aceste două picioare ne dau iluzia de a fi infrânt gravitaţia. Cu tălpile în glod şi ochii la stele. Picioarele ne dau aere de zei. Hai că v-am plictisit destul, pupa-v-aş rotula! Să aveţi o zi frumoasă şi de v-a mers rău anul trecut, vă urez ca în 2012 să vă puneţi pe picioare!

Cu MD în parc

2012-01-14T14:22:00.001+02:00

MD este o prietenă apărută prin 2008 în viaţa mea. Mi-a fost multă vreme ţinta ocazională a vizitelor când nu aveam altceva mai bun de făcut. Îmi cer iertare aici faţă de ea, deşi sunt mai mult decât convins că m-a înţeles şi iertat demult. Lăsând faza asta jenanta la o parte vă jur că fata este savuroasă în poveşti prin viu grai, dar cand vine vorba de scris tace ca un elev chiulangiu scos la tablă. Dacă MD ar vorbi pe o scenă, multă lume ar ajunge la chiropractician să i se pună fălcile la loc.
Într-o zi o sun să mergem în parc. Bineînţeles a zis că vine, numai să se spele pe cap. Se spală fata asta aşa des pe cap, că mă mir ca n-a rămas cheală. In fine. Ne-am strâns noi de-o ciorbă şi am dat ture la parcul Titan până ne-a venit acru în...scuzati, gură. Cu maşinile. Am găsit greu pe o stradă lăturalnica două locuri unde Gogul si-a plantat bombiţa iar MD şi-a lipit bombonica. Victorioşi am luat la tocit aleile parcului. Parcă tot Bucureştiul căutase umbra numai acolo. Ne plimbăm noi, căscăm gura până ne aprinde bine căldura. În faţa chioşcului de îngheţată negociem arome, număr de cupe, găletuşe, cornete, liguriţe. Deodată realizez că ea nu participă la haosul general preocupată să sece o sticlă de apă.
- Fată, te vad încinsă, tu nu vrei ingheţată?
- Nu mi se arată!
- Ce, cum? Adică... fac eu... îţi iau...
- Radu?!
- Îmmmî?
- Fă fraze băiatule, fă fraze! Şi nu, nu vrau îngheţată!
Asta este MD, te lasă fără replică taman când ţi se pare că ai oratoria în buzunarul de la piept. Dacă nu mă ceartă după postarea asta, o să mai auziţi de ea.

Un ac înfipt în curul presei

2012-01-13T13:50:00.002+02:00

Pentru a deveni celebru în Romania nu-ţi trebuie decât abonament RATB şi un bold. Un oarecare nene care a înţepat o tanti în cur cu acul în tramvai, a ajuns subiect de senzaţie. Da, ştiu ce bombăniţi voi acolo... Mucegaiu' ăsta le umflă sau le minimizează importanţa după cum are chef. Şi ce, voi nu faceţi la fel? Uite de exemplu în cazul ăsta mirarea mea are un suport perfect. Presa este o vacă ce muge disperată. Iată de exemplu ce face adevarul.ro cu cazul bărzăunelui amator de înţepat albinuţe. Cere cititorilor să-i confere detalii despre nenea cu boldul după ce acesta a fost deja identificat şi arestat de poliţie. Caz de frustrare maniaco-depresivă mai grav, spun eu, decât mania ăstuia de a înţepa gagici cu acul. Şi totodată este incă un exemplu de lene cronică şi lipsă de interes real în practicarea meseriei de jurnalist. Meseria asta se află pe cale de extincţie. Păi cum naiba să nu. Cum să-şi mişte nenea ziaristul fizicul ca să caute pe teren ceva? Ne...El stă pe facebook şi aşteaptă să-i dea fraierii detalii picante. De ce dracu să transpire cu camera foto de gât, cu pixul şi agenda în mâna, când îl are pe Google la degetul mic? Ăsta ar fi jurnalism cetăţenesc, crede Adevarul. Eu cred altceva. Cred că meseria de ziarist împreună cu ziarele zac pe patul de moarte. Se pot duce la somnul etern împăcate, că are cine le sufla în lumânare. De mâine blogurile şi reţelele de socializare vor fi sursele de ştiri, informaţii şi distracţie. Greşesc?!

Ultima spaghetă

2012-01-12T16:58:00.000+02:00

Am intrat în anul 2012, după unii pesimişti ultimul de la facerea lumii. N-ar trebui deci să-mi fac planuri. Dar eu nu şi nu. Purtat de forţa obişnuinţei în noaptea dintre ani mi-am făcut promisiuni multe, mai mari şi mai mărunte de schimbare în bine, viaţă sănătoasă meditaţie şi cumpătare. Şi iată că am început să mă ţin de ele. De exemplu mi-am propus să renunţ la bere. Aseară am făcut-o. După a şasea am renunţat la bere şi mi-am luat un gin. Mi-am propus să slăbesc, mai exact să dau burta jos. După două zile de chirăială a maţelor care se sfâşiau între ele pe o felie de măr am simţit că o să lesin. De 5 zile mănânc întruna spaghete cu diverse variante de sos. Am auzit că asta se numeşte "trişarea dietei" şi că este buna la accelerarea metabolismul. Adevărul este că am observat asta, că ma trece burta mai des si mai repede. Deci sosul de spaghete funcţioneşte. Activ în interior umple buda de nămol. Plus că şi mişcare fac. Da. Când ies de la birou merg o staţie pe jos înainte să urc în autobuz. Îmi face bine şi am şi timp să-mi tihnească ţigarea. La fel dimineaţa, merg o staţie în întâmpinarea autobuzului ca să slabesc. Unde mai pui că la staţia aia se urcă mai puţină lume decât din staţia din faţa casei şi găsesc loc fără să mă poşeteze vro babă.
Sunt plin de optimism şi încredere. Anul ăsta o să devin zvelt ca un cerb, că doar n-o să mă prindă sfârşitul lumii cu burdihanul cât butia, ficatul cât putina şi capul cât baniţa.
În caz de sfârşit de lume o să dau colţul graţios, delicios, glorios. Dar frate, efortul ăsta mă ucide! Nimeni nu mi-a zis că mersul pe jos poate fi atât de obositor şi că atunci când te abţii te doare mai tare decât atunci când nu te abţii deloc. La dracu. Devin belicos mă aşez pe o bancă şi-mi aprind o tigare. Fumez tacticos. De mâine mă las. Clar, de mâine renunţ la spaghete!

Bani de dat la buci

2012-01-11T15:02:00.002+02:00

Mediafax a preluat sec (ei ştiu de unde) ştirea că un englez a descoperit o monedă romană ciudată pe malurile Tamisei. Moneda prezintă un număr roman pe o faţă şi pe revers un act sexual.
Vai ce surpriză, la Londra s-a descoperit o monedă romană utilizată la cumpărat sex! Mare brânză. Nu moneda este ciudată ci locul şi mai ales apetitul romanilor pentru britani. Ţinând cont că este prima monedă de acest fel descoperita pe insulă, cred că a ajuns acolo din întamplare şi nu or să mai găseasca altele.
Nu de alta dar legionarii romani aveau gusturi în materie de sex. Şi aveau monezi pentru asta, chiar mai bune decât (proastă comparaţie) bonurile noastre de masă. Moneda era destul de micuţă ca dimensiuni şi se numea sprintia.
Sprintia era special emisă pentru a uşura cumpărarea şi vânzarea de sex întrun imperiu în care prostituţia era bine legiferată şi taxată de stat. Cum prostituatele şi prostituaţii erau luaţi cu japca din cele mai exotice margini ale imperiului, legionarul bine afumat cu mied sau vin nu le putea explica ce poziţie preferă (janes romanes sclavule?). Aşa că pe o faţă a monedei era poziţia iar pe cealaltă numărul de monezi ce trebuiau plătite pentru o partidă în postura respectivă. Sau poate sprintiile erau jetoane.
Romanii n-aveau tv, internet şi multiplex. Romanii aveau talent - făceau poduri şi mult sex. Ceea ce înseamnă că monedele alea nu erau deloc rare şi nici sărace în poziţii.
Să facem o mică excursie prin preferinţele sexuale ale strămoşilor noştri (ăia de cred că se trag numai din daci sunt rugaţi să părăseasca pagina).
Cu o singură monedă se plătea bănuiesc în mod uzual poziţia misionarului. După cum observaţi în pozele de mai jos orice poziţie pe la spate în care ăla de transpira era clientul, gen capra sau lingura, costa între 3 şi 6 monezi, excepţie prestaţiile homo care costau 12. Scumpă bulangeala la romani, nu?! Penetrările laterale în funcţie de dificultate variau între 4 şi 5 monezi. Poziţiile mai speciale în care clientul putea sparge seminţe stând pe spate în timp ce curva se chinuia să parcheze şareta cu spatele în carul roman intrau la categoria lux şi costau 13 sprintii. O muie bine făcută (felatium in integrum) era cam 7 coco, iar un umeri craci 12.
Se preţuia şi se nota cu 10 o labă artistică la 1 - 2 mâini în funcţie de câte îi mai ramăseseră sclavei prin mila stăpânului plătitor de taxe. Am zărit şi un 14 dar n-am văzut reversul medaliei. Vă las pe voi să fantazaţi dacă reprezenta plata pentru sex în 3 - 4 sau pentru chestii BDSM.
Bonus pentru iubitorii de animale, se pare că existau monezi şi pentru asta. Erau pentru monta animalelor, sau plăteau plăceri zoofile?! Nero ştie.
Şi încă un bonus pentru fanii “robotzi". Sula zburătoare din fier cu luminiţe exista încă de pe vremea romanilor numai ca era din bronz, în loc de motor avea aripioare şi mirosea a lumânare.
O ultimă chestie. Se zice că moneda găsita la Londra are numarul 14 pe verso la poziţia misionarului! Ăsta da şoc. Înseamnă ca era vreo ediţie limitată specială pentru britanici aflaţi şi astăzi în topul bărbaţilor cu cele mai mari penisuri din lume. Cum funcţia creează organul, gagicile lor trebuie că au în loc de păsărică ditamai acvila imperială. Aquila non capit muscas (sic). Treabă riscantă să te dai la ele, că... Uite legionarul, nu e legionarul! Ipoteza numărul doi: poziţia misionarului, aia de-ţi sufla sprintii la greu, era gay!

sursa foto

Marţea nu sunt cuminte - 7

2012-01-10T11:29:00.000+02:00

Vezi că vezica-i plina!

România - căruţa cu oglinzi

2012-01-09T14:29:00.002+02:00

Sunteţi sătui de scenarii pesimiste, de autoironii naţionale, de scârba politică, de greaţa publicistică si de falsa etică sociala? V-aţi săturat să vi se spună că o ducem rău, că trebuie să strângem cureaua, să concediem căţeaua, să evităm carnea grasă, şliboviţa şi maneaua? Iată că televiziunile şi presa se străduie să vă înveselească. De la sfârşitul lui decembrie tot dau ştiri care dacă nu ne pun în prim plan cu nişte realizări mirobolante, ne mângâie pe creştet ca pe nişte copii cretini. Băieţi buni românii ăştia, dar chiar aşa? Uite că eu nu cred. Mă roade stomacul, mă strânge bocancul şi nu pot să tac. Este greu să mă abţin, când în contra curent cu recentele opinii optimiste din media eu simt că treburile sunt în continuare proaste. În jurul meu nu sesizez nici o îmbunătăţire, nu văd nimic spectaculos, nu aud de la cei apropiaţi că le-ar merge mai bine. Este adevărat că unii se dau cu curul de pământ pentru orice fleac şi se văicaresc ca un cor de vădane şcolite la Tel Aviv. Totuşi treaba în tara asta pute. Degeaba se pune hârtie în moţul unui căcat, că mirosul se strecoară pe dedesupt. De aia strâmb din nas. Pentru că bănui totul a fi un joc de imagini, un cor de vorbe, un joc de iţe. Este un fel meşă pe un păr rărit, o mască suprapusă peste o faţă mâncată de cangrenă. Aşa cred eu. Cred că România nu s-a schimbat în esenţă şi că nu merge mai bine sau mai repede. România nu s-a transformat din căruţa trasă de boi în Mercedes de n-şpe mii de cai putere.
România este în continuare o căruţă peste care o mâna de artizani nemernici au lipit oglinzi ca să pară că ar fi de diamant. În căruţă, aceiaşi actori cabotini îşi schimbă roluri, umori şi măşti între ei. Este o continuă împerechere în familie, o cosangvinitate care naşte actori din ce în ce mai mici şi mai pociţi. De asta îi avem pe Boc cel mic şi pe micul Titulescu. Şi dacă estetic putem admite kitschiul ca artă, fizic nu avem cum să ne minţim că o căruţă, fie ea îmbrăcată în aur, se v-a mişca mai repede decât un Fiat crizat. O fi ea Italia o maşină cu probleme dar măcar are motor şi recent şi-a schimbat şoferii. La căruţa de oglinzi a României sunt aceiaşi birjari şi din ce în ce mai puţini boi care trag. Ăi mai rapizi împing deja la Fiat.

Îngerul tatuat cu demoni – Luc Arbogast

2012-01-08T20:45:00.004+02:00

De n-am fi avut suflet, ni l-ar fi creat muzica.
Emil Cioran

Dacă ai norocul să călătoreşti prin Franţa, s-ar putea ca undeva, în faţa vreunei catedrale să auzi cântând o voce cristalină. Cu gandul la ale tale sau mai degabă, mult mai probabil la ale altora, ajuns în mijlocul mulţimii de spectatori este posibil să ai un mic şoc. Dacă dai cu ochii de un tip masiv, ras în cap şi tatuat pe braţe, spate şi piept, nu căuta în jur vreo soprană, deşi omul poartă ceva ce seamănă a rochie. Ai găsit sursa. În faţa ta se află Luc Arbogast artist al străzii, posesorul unei frumoase voci de contra-tenor. Ah ai mai auzit contra-tenori şi nu este nimic nou în asta?! Poate, dar ce n-ai auzit tu până azi este muzica lui specială. Inspirat din muzica medievală a secolelor VIII-XVI cu ceva incluziuni de muzică Gregoriană şi rearanjat în maniera proprie, întregul său repertoriu este impregnat de misticism şi melancolie. Ca să-ti fie visarea la vremuri vechi cât mai lină, omul interpretează piesele în latină, franceză, germană si în occitan - un amestec de franceză şi germană medievală. Născut la Strasbourg din tată german şi mamă franţuzoaică, Luc a învăţat singur muzică. De cântat serios afirmă că s-a apucat pe la 21 de ani. Sau poate n-a învăţat nimic, nu cântă si de fapt s-a născut cu muzica în el? Poate de asta pare că el doar deschide gura, iar muzica izbucneşte din el înfară. Cine ştie, poate soţia lui Melusina care uneori îl acompaniază la flaut în timp ce el cântă la bouzouki irlandeză.
O să stai şi o să asculţi, o să te amuzi şi o te miri. Iar asculti şi iar te miri. Cum oare este posibil ca o voce atât de pură, de vibrantă, să iasă din motociclistul ăsta mătăhălos cu ochi de Husky? Cum poate cineva să cânte Ave Maria având demoni tatuaţi pe piept şi spate plus simboluri păgâne pe braţe până aproape de umeri?!
Uite că poate. Iar tu o să asculţi vrăjit pe bună dreptate. Muzica lui este ceva între balsam şi drog. Un sfat prietene: când pleci de acolo, nu uita să-i cumperi CD-ul. Costă ceva mai mult decat nişte magneti de frigider. Sigur merită. Mai târziu va fi dificil să faci rost de unul chiar dacă le scrii colaboratorilor artistului, Rodolphe şi Caroline pe adresa de e-mail centaures@live.fr. Toate cele patru albume ale sale sunt producţie proprie şi nu se comercializează în magazine.
Ei, ajunge cu vorba. Lume, lume, ascultă demonul cu voce de înger,
Luc Arbogast!

Moş Crăcilă

2011-12-25T01:34:00.001+02:00

Cică încrucișarea dintre Moş Crăciun şi Moş Gerilă, l-a născut după decembrie 89, pe Moş Crăcilă. Dar el exista mai de mult, cel puțin pentru mine şi frații mei mai mici.
L-am cunoscut bineînțeles de Crăciun, ca n-apucaseră bolșevicii să-l boteze Gerun!
Ajutam bucuroşi părinţii să-şi facă bagajul, ca plecau la tara să dam noi chef nestresați de cicălelile lor. Majoratul este una din rarele ocazii din viaţă, când părinţii acceptă, chiar dacă, cu inima îndoită, că trebuie să te faci muci de capul tău şi că zugrăvitul unui apartament nu-i un capăt de tara. De altfel noi eram trei iezișori cuminți pe care-i sperie mai degrabă scufița, decât lupul, şi care în afara de sport, colectam în carnete numai note de 10. Săraca mamă, habar n-avea ce zice, când se lauda ca feciorii ei sunt frumoşi şi cuminți ca niște fete mări. Tata în schimb, nu se mândrea de loc, ca prea eram speriați de bombe când glumea ca ne duce la curve. Dar nici el săracu' nu știa ce-i rezerva viitorul. A trebuit să vină Moş Crăcilă, să aibă bietul om, primul concediu medical din viața lui. In seara aia, a verificat sceptic lăzile de pepsi (exista, da' pe sub mână) şi damigeana de vișinată, dar s-a liniștit când i-am explicat ca fiecare invitat, o să vină cu cadouri cu dop.
Când Niki a văzut Dacia albă dispărând la capătul străzii, a început brusc să plângă. El e cel mai mic şi cel mai sensibil dintre frații mei mai mici. Dany, l-a luat după umeri şi l-a întrebat ce are. Aia era, ca n-avea! N-avea timp să se pregătească, că are o barbă de înmormântare, că mai are o mulțime de telefoane de dat, de pregătit punch-ul şi….Lasă frăţioare, că ne ocupam noi; dai drumul la baie şi fa-te fresco. A plecat înnodând scuze către mine; că-i majoratul meu şi că nu trebuie să-l protejam, că el…într-o oră este gata şi ne ajută….Eu şi Dany, am pufnit în râs; dacă nu-l scoatem noi din baie, o să facă şi revelionul acolo. Ne îmbrăţişăm şi sărim în sus de bucurie: liberi, în sfârșit!
Revizuim împreună planul de bătaie şi purcedem la executarea primilor paşi. Târâm mobila pe lângă pereți, împachetăm covoarele, iar în pauze devalizăm rezerva de atenții, ca să fumăm şi noi o țigară bună. Dany arunca rotocoale de fum spre tavan şi se uita cum se destramă.
-Dacă lucrurile merg prost, o să mâncăm sarmale, o să bem vișinata şi o să facem laba!
Copilul ăsta are ceva înfricoșător în el. Dacă n-am semăna fizic atât de mult, nu l-as recunoaşte drept frate. Eu îmi serbez majoratul, dar este cel mai mătur dintre noi.
Apa de la baie curge de mai bine de o ora şi mă simt dator să-l verific pe Niki. A ajuns la capitolul bărbierit total, arată perfect, dar are nevoie de o a doua opinie. Se apleacă cu spatele spre mine şi-mi expune fundul . Cercetez rozeta cu ochi critic, îl mângâi ușor între fese şi zic:
-Eşti bombon, bebe!
-Am ceva probleme cu puful de pe faţă, că ceara mamei e îmbâcsită rău!
-Eu zic să-l laşi, că nu se vede nici măcar cu lupa; scurteaz-o că are şi Dany treabă, ca să nu mai spun de mine!
-10 minute, atât va mai cer, ca trebuie să fac o clismă, doua!
-Dacă nu termini cu baia în 20 de minute, îl trimit pe Dani după tine cu biciul!
Dany este pământiu la faţă şi respiră tremurat; cicatricea de pe buza superioară i se zbate ușor.
-Au dispărut cofrajele de oua; înnebunesc de draci! Unde puii mei le-a pus mucosul ăla mic, că-i sparg faţa.
-Dany boy, de câte ori să-ţi spun că între noi, practicarea talentelor este înterzisă. Dă-le încolo de cofraje, le găsesc eu!
-Mai stă mult în baie, că trebuie să-mi aranjez unghiile?!
-10 minute, mint eu! Şi fă-ţi unghiile în bucătărie că nu te mai poate surprinde nimeni. Să deschizi geamul, că altfel mâncăm sarmale cu miros de superglue.
Mă precipit pe scări până la subsolul blocului şi răscolesc toată boxa fără succes. Cofrajele au dispărut; probabil le-au luat părinţii la tara. Vânzătoarea de la aprozar cedează neașteptat de repede, doar după câteva apropouri şi intru în casă cu un maldăr de cofraje.
-Ia frate, mișcă-ţi curu' rapid, că-i târziu.
-Să te fiut; cum puii mei vrei să lipesc cartoane pe pereți cu unghiile astea?
Îmi feresc ochii din calea extensiilor lăcuite în negru şi dispar în dormitorul nostru. După ce pierd o oră şi un borcan de aracet, îi întind tubul de spray lui Niki
-Decorează budoarul, da' vezi să nu-l transformi în căsuţa din poveşti. Dau târcoale nehotărât pe lângă uşa băii. Din interior nu se aude nimic. Intru fără să bat şi Dany se încruntă la mine. Stă gol şi zvelt ca o statuie grecească în cada golită de apă. Picături de sânge i se preling pe faţă. Mă uit la penisul lui erect şi mă apuca furia:
-Unde-i struna, de ce sângerezi şi de ce mama mă-tii te lăbăreşti?
-Dacă mai zbieri la mine, ai să sângerezi tu mai abundent! Mi s-au astupat găurile din sprânceană şi alea din urechi! Şi cum rahatu' meu, vrei să probez struna, cu drâmba nesculată?!
-Întoarce-te, zic eu neconvins!
Îi cercetez spatele şi oftez ușurat:
-Vino încoace! Îl iau în brațe şi îl strâng cat pot de tare. El se destinde şi mă mângâie pe par.
-Hai treci pe buda să te tund şi să te rad! Se întinde peste mine şi din bazinul veceului scoate o trusă de plastic. Mă așez confortabil şi el mă cojește expert, ca pe un măr. N-aş lăsa pe nimeni altcineva, să se joace cu briciul pe beregata mea. Privește din când în când revista de pe etajeră şi apoi mă contemplă satisfăcut:
-Eşti băiat gigea, câteodată sunt gelos pe frumusețea ta! Ti-aş pune-o odată!
-Ia da să vad modelul! Băiete, ţi-ai ratat cariera! Hai să te pup!
-O sugi; frizer să te faci tu, cocotă masculină ce ești!
Îi pleznesc o palmă peste buci, de-i rămân urmele degetelor înroşite pe piele, iar el izbucnește în ras.
-Uite altu' de şi-a ratat vocația! Hai ca ies să te speli.
-Stai şi termină-ţi treburile, dar să nu te uiți la mine, ca sunt pudic!
Hohotele de ras îl aduc şi pe Niki. Se uită rugător la mine:
-Îl laşi pe Dany să-mi pună şi mie cercei? Măcar unu' în stânga!? Nu? Sunteți niște egoişti... narcisiştilor!
Râdeam de câteva secunde când s-a auzit soneria.
-Cât e ceasul? întreb eu disperat. Niki, du-te şi vezi cine e!
După câteva secunde de linişte auzim:
-Ho, ho, ho… Merry Christmas, ho, ho, ho!
Tragem şorţurile pe noi şi ne alăturam în hol, unui Niki cu ochișorii rotunzi de uimire. În dreptul uşii de la intrare stă…Moş Gerilă! Crăcănat cu picioarele încălțate în cizme de cauciuc roșu, călăreşte pe un sac imens şi grohăie bahic de sub un maldăr de vata, care-i ascunde moaca.
-Aţi fost cuminţi copii? Ia veniți voi şi stați pe rând, la Moşul în pu..oală, să-i spuneţi câte o poezie! Hai, nu fiți sfioşi cu Moşu, ca v-a adus cadouri multe şi…hai Niki, vrei să fii tu primul?!
Ne bușește pe toți râsul; eu însă, râd cam strâmb. De unde puii mei ne știe travestitul asta numele?
Niki se aşează cuminte pe genunchii Moşului şi începe:
-Poeşie poeşie, pu...oala mia, ie de hâltie!
-Oho, ho, hoooo…ești peltic puiu', şi pe deasupra şi obrăznicuţ? Atunci să-ţi deie Moşu', un costum de mariner!
Niki dispare fericit să-şi probeze cadoul.
-Dany, hai la Moşu să te cântărească; bănuiesc că lanţurile alea sunt greeeele…
Frățiorul meu arunca săgeți cu otravă de sub sprâncene şi se trântește peste picioarele Moşului.
-Ah, am zis eu ca ești greu, da' nu m-am așteptat să fii aşa violent! Ia recita tu ceva!
-Afară-i frig şi înnorat, în soba arde mama; de lustră tata-i spânzurat; iar eu mă tai cu lamă!
-Oooo…ce poezie frumoasă… ia de colea o pereche de cătuşe să mă ţii minte!
Dany se încruntă şi mai tare, dar ia cutia şi dispare după Niki.
-Geany, ai rămas la urmă, deşi nu ești niciodată ultimul! Știe Moşu' ce-ţi bucura inimioara şi ție. Dar mai întâi trebuie să-l bucuri cu o poezie…
-De-mi dai iubirea ta fecioară; de-mi dai bobocul ce în trupul tău scânteie; te voi aduce-n pragul fericirii şi fericit te voi iubi mereu, femeie!
-Opa..?! Şi Moşu care credea ca ţi-ai dori un Jean Paul Gautier….nu-i nimic, primeşti parfumul, după ce-l pupi pe Moşu, ca şi cum ai fi tu, femeie!
Rahat, pentru parfumul asta l-as pupa cu limba şi pe Belzebut. Mă întind spre Moşu'; Moşu' se întinde şi el, dar pe gresie. Mă uit plin de spume la boxul ghintuit din pumnul lui Dany:
-Ce făcuşi coae; l-ai omorât pe Moş Gerilă!?
-Bulangiu' dracului; ăsta e Moş Gerilă cum sunt eu Ana Karenina! Nu-i mort, că ştiu eu cum să-mi dozez loviturile! Ăsta e un escroc, ceva din ăia de acţionează la pont. Ce puii mei crede el că e aici; casa caprei cu trei iezi?! Hai să-l dam de-a dura pe scări, să-i sară proteza babalâcului!
-Ai chelit la ouă şi ai dat în mintea lui Niki? Dacă-şi rupe gâtu', s-a dus dracului cheful nostru! Ajuta-mă să-l pitim undeva, că trebuie să apară invitaţii; frumos cadou mi-ai făcut de ziua mea!
-Moş Gerilă, eu….ce pu... oala mea ați făcut măi, l-aţi omorât pe Moşu'?
-Şezi mumos Goe, că Moşu' doarme, după ce i-a cântat Dany cu boxu' la ureche!
-Da de ce… ca ne adusese cadouri frumoase?
-Moş, Moş, da' i se sculase drâmba când mă ţinea în braţe şi tocmai se pregătea să-i bage mâna-n sân, la ouă, şi limba pe gât lui Geany, când l-am liniştit eu.
-Dacă vrei să știi, eu eram ala de se pregătea să-l caute de carii cu limba!
-Am zis eu că unul care-şi învaţă fraţii mai mici cum să facă o labă să dureze o oră, nu-i întreg la scufiţă! Hai în puii mei să dosim sacul asta de băşini, că trece timpul.
-Da' zicea că are cadouri în sac, nu băşini…
-Niki, băşini ai tu în tărtăcuţa aia şi dacă nu pui mâna pe un picior de moş, te las eu pe tine, fără una din două! Mişcă-te Geany, nu sta să te uiţi ca bou'-n ţeavă!
Preiau comanda, că la tactică stau mai bine decât la practică:
-Îl împachetăm în covor cu părul înăuntru, ca să-i ţină de cald, deşi balconul este închis. Nu îngheaţă sigur, că a băgat ceva trăscău în el, după cum pute. Niki, ia sacul şi fă-mi un inventar, pe hârtie. Să nu uiți ceva, că-ţi dau să bei încă 3 kile de apă, după alea de le-ai băut până acum.
Ne mișcăm ca la un test contra cronometru şi după ce săvârșim şi trebușoara asta ne mai facem cate un dus, ca Moşu' era de-o tona. Mă dau cu parfum, şi mă simt de mii de lei. Mă echipez, apoi îmi chem fraţii la inspecție:
-Niki, pune suzeta în buzunar şi să n-o scoți de acolo decât dacă cere cineva; Dany, scoate-ti mâinile din buzunar, că-ţi roade drâmba, frumuseţe de unghii; eu cum arăt?! Să nu spuneți Gigel sau Gigea, că vă înlocuiesc Durexurile cu prezervative ruseşti!
Ne potolim râsul şi dăm o tură prin casă. Budoarul este luminat de veioze cu becuri vopsite roșu, în ton cu cofrajele care par o tencuiala rubinie. Roşii sunt şi așternuturile din atlas, roşii draperiile şi tot roșu mă fac şi eu când descopăr Mayak-ul trântit pe podea.
-Care ai comis-o, care ai stricat Mayacu'?
-Ete ia-mi curu' la lins, că dacă nu săream io, îţi lărgea Moşu' rozeta!
După doi zdupaci, trăsniți în carcasă, mag-ul începe să urle! Lucru rusesc frate; s-au gândit frații noștii sovietici, ca pe lumea asta, exista şi urangutani ca Dany.
Sufrageria este luminată ca ziua, să moară Ceaşcă de necaz. Paharele stau frumos aranjate în piramide, așteptând șampania; teancul de farfurii stă în așteptarea bunătăţilor din import, iar bolul….Aoleu!
-Punchu', să nu-mi spune-ti ca este pe foc şi acum, ca va belesc!
Trăiască comunismul, că numai el a salvat specialitatea fraţilor Corvin, prin oprirea miraculoasă a gazelor, în prag de Crăciun. Ne luăm jocul cu câte o cană şi ne așezăm liniştiţi la o țigara.
-Pot să iau şi eu una, va rog…promit ca mă spăl de 3 ori pe dinți înainte să vină musafirii! Ochi puştiului licăresc plini de speranța, dar n-am chef să risc:
-Mai târziu, după ce se ameţeşte lumea, poți să fumezi una; copii nu fumează, ai uitat?!
Bing, bang!
Sărim ca arşi la ușă şi primele doamne, întră îmbujorate de ger, înfofolite în blănurile lor scumpe, cumpărate de soți impotenți. Ne pupă, adulmecând avide aroma trupurilor tinere şi roșesc fals pudice, când eu şi Dany le ciupim său le dam cate-o palmata la fund. Depozitez blănurile peste covorul de pe balcon, aşa, ca să fiu cu inima mai uşoară, apoi uit cu desăvârșire de Moş Gerila.
O doamna imensă, îl mângâie pe creștet pe Niki şi-l întreabă dacă a fost cuminte. El o privește ca un căţel cerșetor şi doamna ii da o punga cu bomboane. Număr clientele şi descopăr una în plus. Mă duc glonț la ea şi o întreb dacă vrea să-i dau un punch. Ea bâiguie un nu încurcat şi patinează cu ochii către Dany. Apare un casetofon; o bijuterie cum am văzut doar prin Burda. Muzica destinde atmosfera şi primele pocnete mă anunța ca bufetul s-a deschis. Femeile sunt niște creaturi minunate; prin bunăvoinţa lor îmi serbez majoratul cu 0 cheltuieli. O mâna micuță şi umedă mă trage în hol.
-Arăţi minunat Ioana şi compleul ăsta îţi vine turnat!
-Minţi minunat dragul meu, dar nu pentru complimente te-am răpit….
-Vrei să mergem în budoar său la hotel?
-Voi bărbaţii, numai la asta vă stă gândul…vroiam să-ti urez la mulți ani, şi să-ti dau cadoul.
Iau plicul şi îl duc la nas
-Poezii parfumate, de Bălcescu, râde ea! Dispare rapid, când Măria mă răpește, cică pentru o clipa. O fi pentru ea clipă cele cinci minute în care reușește să-mi scoată cămaşa din pantaloni sub pretextul ca vrea să probez cadoul ei. Privește satisfăcută abdomenul lucrat, şi-mi adulmeca ombilicul. Ii bag o măna pe sub bluza, dar nici ea nu vrea să mă urmeze în alcov. Mă duc glonț în bucătărie şi beau 3 căni de apa pe nerăsuflate; dacă n-am grija la hidratare, până dimineață o să fiu stors ca o lămâie.
Se pare ca cineva a spart gheata, că nu-l văd nicăieri pe prâslea. Sau fumează ca porcul în baie? Ciocănesc şi întru în baia goala. Dau la o parte falsa ventuză-cuier şi privesc prin vizor. Nu trebuie decât să vad, textul îl stiu pe dinafara pentru ca eu l-am compus:
-Vrei să fii mămica mea?
Doamna opulentă se înmoaie ca untul la soare şi se prăbuşeşte suspinând pe pat.
-Mami, mă laşi să-mi culc fruntea pe pieptul tău? Pun pariu ca vocea lui Niki ar stârni lactație şi unei babe de 90 de ani. Se culcuşeşte pe balcoanele imense şi începe să smiorcăie:
Mi-e dor de țățică; am fost înțărcat de la 2 luni şi visez mereu ca sug! Scoate suzeta şi ţocăie, privind cu jind decolteul cocoanei. Băgai-aş ceva în dos... i-am zis să n-o scoată decât dacă cere clienta; îl învăţ eu minte după ce iese. Na, că aia a muşcat şi aşa momeala! Își scoate un sân; go get'em Ţâcă! Ah, e tătic la treaba asta, n-am avut ce-l învăţa. Al doilea sân ţâşneşte scos de mănuțe febrile şi cucoana se începe să se dezbrace de bluza.
Un ciocănit mă scoate din baie şi revin după vre-o cinci minute. Niki este gol pușcă şi poți jura că n-are mai mult de 10 ani când el are 14. Se întoarce cu fundulețul la doamna şi-i cere să-i pună termometrul. Aia nu rezista mai mult de 3 secunde şi-l săruta pe o buca. În 10 secunde îl spală cu limba în anus şi îl întoarce cu faţa în sus. Dacă ti se școala, nu te las să fumezi pana la 18 ani, ii promit eu, dar el se comporta exemplar. Cucoana admiră netezimea pielii, cocoşelul alb şi ouţele micuţe. Se dezbrăca în timp ce-i mângâie burtica şi încremenește.
-Ma..miii…ce-i aia? Cred că-i fleaşcă, fiindcă-i tremură picioarele când încalecă peste trupul firav. Nu mai trebuie să mă uit, ca am treaba. Ioana mă prinde de gat în fata uşii şi-mi strivește buzele cu un sărut prelung. Mă împinge în camera părinţilor, care-i acum copie a uneia de hotel. Mă decojește ca pe o banana, îngenunchiată peste pantalonii făcuţi colac la picioare mele. O admiră îndelung şi o linge ca pe o acadea mult râvnită. Pentru ca este în semi erecţie şi-o vâra pe toată în gură şi începe să sugă cu nesaţ. Pe măsură ce sângele îl umple, organul i se deşiră printre buze, până nu rămâne decât glandul. Am muncit mult ca să-l aduc la dimensiunile astea. Dany n-a avut nevoie, dar eu am testat pompe cu vacuum şi zeci de balsamuri.
-Mmm. neam. zi…uaa!
Stiu ce vrea, trebuie să-i recit o poezie în timp ce ea imi suge cocarul! Al dracu' romantismul ăsta; păcat ca bărbacsu' e inginer şi despre poezie nu știe decât, ca poate avea ritm iambic şi rimă. Recit câteva strofe din Sorescu, apoi câteva din Labiș şi o ridic să-i spun că-s gata să termin. Ea mă roagă să o fac în gura ei, dar asta m-ar da de gol aşa că o arunc pe burtă între perne şi o mușc sălbatec de ceafa. Cobor cu muşcături mărunte şi aţâţătoare până la fesele pline şi încă apetisante. Îi las semne fără grijă; din poziţia misionarul, soţul n-are cum să le detecteze. Şi oricum până luna viitoare n-o să se mai vadă nimic. Î-i despart bucile şi o adulmec ca un câine în călduri. Căţeaua ridică coada şi efluviile vaginului mă aţâţă cu adevărat. Îi pun palma dreaptă între picioare cu degetul policar presând anusul şi ea geme adânc. Cu stânga îi smulg şiragul de perle şi, una câte una, i le vâr în fund cu limba. Geme ca şi cum ar fi gata să-şi dea drumul, dar eu nu ofer decât servicii complete. Câteva limbi îi incendiază vulva şi ea udă cearceaful. Îi bag ușor o mână pe sub bazin, o potrivesc şi o pătrund ca un melc. Cu cealaltă mână n-o las să se apropie, decât cât vreau eu. M-ar înghiți cu totul, m-ar aspira ca o floare carnivoră, dar asta ar însemna că mănâncă, nu ca savurează. Îi leg fiecare mână de ornamentele superioare ale tăbliei patului. O penetrez, întâi foarte încet, apoi din ce în ce mai repede, urmând un ritm ce ei îi pare aleatoriu şi care o înnebuneşte. Nu poate anticipa zvâcnetul următor şi tipa în avans său contratimp. O aud bâiguind rugăminţi, repetând obsesiv numele meu. Îmi place tot mai mult ce-i fac aşa că nu mă mai controlez. Pasiunea bate tehnica şi clienta mea înfulecă vreo două orgasme înnodate înainte să-i stropesc chipul răvășit cu sămânța mea. Aici aplic un pic de control.
-Dămi-o să o sug , măcar o picătura să gust, dă-mi, dă-mi!
Îi dau, un ultim jet ce o udă până-n gâtlej, iar ea mă priveşte în ochi în timp ce înghite. De ce nu-i spune soţului ce-i place?! Sunt convins că nu există bărbat pe lumea asta care să nu savureze chestia asta.
O dezleg sărutând urmele eșarfelor şi i le leg pe amândouă de gat. O îmbrac şi o sărut; o sărut şi o împing către ușă. Ea căuta prin jur.
-Aştia sunt ai mei, o să dorm cu ei sub pernă; poate o să-i îmbrac când o să-mi fie dor de tine! Bag nasul în chiloții luați suvenir şi apoi ii ascund în sertarul noptierei.
Iese radiind de fericire şi o aud țipând în timp ce smulg așternutul de pe pat:
-Şampanie, vreau şampanie că vreau să mă îmbăt!
N-apuc să netezesc patul, ca întra Măria.
-Vreau să spăl de pe tine mirosul altei femei; pentru ca sunt o curva ordinară, vreau să fiu tratată ca atare!
-Nu mai pierde timpul cu palavre şi treci la spălat, zdreanţo! Doamne cat i-mi place femeia asta. Dacă n-ar avea 20 de ani în plus faţă de mine as lua-o de nevasta. Sunt sigur ca răposatul ei soț, n-ar avea nimic de obiectat. Cred că de fapt bietul om n-a mai făcut faţă nimfomanei şi s-a dus să se odihnească puțin mai mult.
Pe Maria n-o interesează jocurile, le practică cu colegi de-ai mei şi cred că devorează câteva clase de liceu pe an. De la mine vrea performanţă, vrea să râgâie de pulă şi exact asta va primi. O să o regulez peste tot, nu scap nimic, dar mai ales în curul ala nesățios în care Dany a băgat anul trecut jumătate din coada biciului! Cu Maria treaba merge după ceas; un sfert de oră capră, un sfert de oră umeri craci şi la urmă, sodomizare până la epuizare. De data asta a mea, ca pe Maria trebuie să o termin oral. Cred că n-a băut destul în seara asta, că-mi face bucuria şi începe să geamă apăsat, tocmai când dădeam să o întorc pe spate. Mă răzgândesc şi o regulez mai tare în dos.
-Oooo…aşaaa….mai tare!
Îmi sare ţandăra şi plin de draci o apuc de păr.
-Ahh…aşa…niciodată nu…ai …au….aşa!
O trag de păr până i se dă capul pe spate, ca unei păpuși defecte. Acum gâlgâie mai tare ca înainte. Nu mai am unde să trag fără să-i rup gâtul, aşa că-i secer genunchii cu mâna de mi se îndoaie dureros mădularul în fundul ei. O înfig cu faţa în pernă şi, cu ultimele puteri, o ard de încep să iasă fulgii din pernă. O apucă niște spasme teribile, dar nu-i dau drumul pentru că-mi vine să ejaculez. Mă las cu toata greutate pe ea şi ii umplu curul de milioane de Gigei. Mă răstoarnă de pe ea şi stând în fund, pe mărginea patului, își trage sufletul.
-Cred că m-ai rupt în dos de tot; m-a durut aşa de tare că am crezut că mi-ai băgat pumnul şi gata am fost! Cred că-l sar pe Dany în seara asta şi mă duc să mă relaxez.
Minte, minte cu delicatețe, ca să mă facă pe mine să mă simt bine. Eu însă nu sunt răposatul; mândria mea nu suferă, poate doar bugetul, dacă n-o satisfac. Trebuie să verific dacă a avut orgasm, deşi femeile nu suferă să fie întrebate:
-Vîno înapoi lângă mine, mi-e dor de gustul tău!
-Tu ai surzit draga, am nevoie de o pauza de câteva zile, ca să diger futaiul asta!
Tradus: am avut orgasm, mă îmbăt şi în juma' de oră, o oră maxim, îl fut pe fratu'!
Se uită la mine şi se întoarce în pat; îmi sărută pula drept în ochi, de mă felicit în gând, că am scos prezervativul plin de căcat.
Iese şi aud uşa de la baie trântindu-se.
În sufragerie fac inventarul în timp ce ciocnesc un pahar de șampanie şi înghit un fursec. Lipsesc 4 doamne cu tot cu Măria. În budoar ar putea fi cele două surori Mitu, care s-au obișnuit cu bătaia de la soții lor, dar ăia uită să le şi fută înainte, după sau în timp ce le înmoaie ciolanele. Dar unde-i Niki cu a trei-a?
O rezolv pe madam Popescu, profa de Bio, dar Niki şi …cine o fi aia, nu apar. Când îl vad venind de pe balcon cu o blana pe el, dau în clocot. Doamna Mimi, care-l însoțește, îl ciupește de obraji şi-i zice:
-De acum încolo să fi băiețel cuminte că altfel….Dispare printre celelalte.
-Ce căutai pe balcon? Da blana să o duc înapoi
-Lasă ca o duc eu
Trag de haină şi Niki ţâşneşte gol-pistol spre balcon. Are fundul roșu şi urme de ciupituri său arsuri, pe spate. Când revine îmbrăcat mariner, îl trag în bucătărie aprind o ţigară şi i-o vâr în gură.
-O meriţi sau ba?
-Am futut-o pe doamna Mimi, face el trăgând cu dexteritate suspectă din ţigară.
Îi trosnesc o palmă de sar scânteile în tavan
-De ce fumezi băi mucosule; te ascunzi de mine, fratele tău?
Recuperează calm chiștocul de pe jos şi mi-l baga sub nas:
-Îl merit, băi Romeo retardat! Am fumat pentru clientă, ca să mă poată pedepsi. Gata, m-am săturat de pedofile, vreau să fiu ca tine său ca Dany. Mie aproape imposibil să mai controlez o erecție, şi când nu mă rad, am flocii mai stufoşi ca ai voștri. M-am săturat de mângâieri pe cap, de jocuri, de acadele muiate în pizda, de vorbitul peltic şi de termometre în cur! N-o mai fac, punct!
-Ia o țigară să te calmezi; bagă şi o cupă de șampanie, da repede să nu ne vadă careva. În seara asta ai devenit bărbat. Trebuie însă, să joci până se oprește muzica. Ne-am înțeles?
-S-a făcut; nu vrei să știi ce i-am făcut lui Mimişor? Iți dau 2 ponturi : am fumat trei ţigări şi pe balcon nu era scrumieră, iar doamna a avut nevoie de un pachet întreg de șervetele să se aranjeze după ce am machiat-o cu sloboz.
-Mdea….cred ca ești un hibrid reuşit între mine şi Dany; făte-ncoa' să te pup!
Că veni vorba de el, nu știi cam care e scorul?
-Ultimă data era 2 la 0 pentru el; mă duc să-mi dau cu cremă, ca mă arde tot spatele.
Intrăm amândoi în baie şi deschid vizorul dinspre budoar.
-Vreau să-l vad şi eu pe Dany la lucru, zice mezinul. Accept şi mă duc să-mi întrețin clientela. Se simt aşa de bine că majoritatea dansează doar în sutien şi chiloţi; ba două dintre ele se ling pe canapea şi se hrănesc una pe cealaltă cu banane. Hopa, astea-s surorile; înseamnă că Dany rezolvă deja pe altcineva, cred ca pe cea noua. Mă întorc în baie.
-Da-te la o parte să vad şi eu!
-Hai măi Geany, că până acum a fost doar aranjatul decorurilor, mai lasă-mă un pic.
-Du-te la fete, că nu-i sănătos să laşi curvele singure!
După ce dispare ascultător, trag o geana în camera roşie.
Aici funcționează alte reguli, muzica tare şi țipetele nu trec de antifonare artizanala. Pana şi geamurile sunt acoperite cu cofraje de oua. Ce se vorbește, nu cunosc decât din ce-mi povestește fratele meu. El este regizor, artist, calau şi uneori victimă.
Pe patul roșu stă legată cu eşarfe, de mâini şi de picioare, o femeie cu părul răvăşit peste perne. Goala cu desăvârșire poarta la gat doar cravata lui Dany. Scena este soft; probabil încă nu știe ce-i place şi nu vrea s-o piardă de clientă. Se urcă peste pieptul ei şi-i înalţă capul cu câteva perne. O bate peste buze cu pula, iar struna o plezneste peste ochi. Ea clipeste şi probabil se roaga. El o apucă de cravată şi ridică încet capătul liber spătarul din fier forjat. Bazinul nu i se mișcă nici măcar un milimetru; o aduce pe ea cu gura spre monstrul ghintuit. Culoarea feţei victimei începe să vireze spre roșu. Pula îi ajunge în dreptul buzelor şi frate-meu zvâcnește din fund. Nu-i mai văd faţa, dar îi văd mâinile şi picioarele zbătându-se în legături. După câteva mişcări violente, Dany se trage puțin înapoi. Are buzele făcute varza şi balele însângerate îi curg pe la colţurile gurii căscate după aer. O noua mișcare de sold şi zbaterea dezordonata îmi spune ca femeia are pula înfipta pana în gat şi se sufoca. A doua retragere vine după o pauză care mi s-a părut lunga şi mie. Faţa femeii a ajuns violetă, dar Nyki nu are mila. Deşi victima n-a reuşit să tragă prea mult aer în piept, torționarul smuceşte de cravată şi o înnoadă de speteaza patului. Pentru o clipă îmi vine să dau buzna peste ei, pentru că nu pot suporta chipul schimonosit şi vânăt care se umflă bulbucând ochii. Exact în clipa aia Dany reteza cravata cu briciul şi apoi i-l propteşte femeii sub nas. Aproape că o simt respirând, înnebunită de lipsa oxigenului, dar îngrozită să nu se miște sub lamă. Mâna cu briciul desenează conturul fetei, atinge o ureche şi se opreşte undeva sub ceafă. Brusc, cu cealaltă mână, o înhaţă de un smoc de păr şi briciul luceşte fulgerător. Trofeul este mirosit, lins, plimbat pe piept, în jos mângâie penisul blindat cu ţinte şi se oprește. Cu o mișcare studiată, se șterge cu ea la cur, o ridica în sus şi I-o îndeasă femeii în gura. Ca într-o scamatorie, peste smoc, frate-meu îi proptește în gură o bilă legată de o botniţă. Ii ridica puțin capul şi apoi ii trece hamul peste el. Se ridică în picioare şi de pe etajeră culege o lumânare aprinsă. Primele picături de ceară fierbinte, cad exact între sâni. Capul femeii desenează în aer negații pe care nu le văd decât eu. Picuri fierbinţi urmează linia mediană a abdomenului şi clădesc o stalacmită în ombilic. Când picăturile şiroiesc către pubis, femeia încearcă să se ferească. Dany se oprește, parcă nehotărât. Întreabă ceva, dar nu așteaptă răspunsul. Trântește nervos lumânarea pe pieptul femeii şi o strânge cu cruzime, răsucind-o pe un sfârc. Cred că trebuie să repar câteva arcuri la patul ăla, ca am impresia că femeia vrea să treacă prin el. Torționarul părăseşte victima şi pune pe pat o trusă de lemn. Scoate o pereche de mănuşi chirurgicale şi le trage încet pe mani. Începe să ordoneze pe pat, în aşa fel încât ea să poată vedea, o panoplie de obiecte. Tote sunt ustensile medicale. Ezită, apoi îi scoate căluşul; ea plânge, se roagă şi iar plânge; devine serioasă şi spune un singur cuvânt. Ustensilele dispar în trusă, iar frate-meu se lasă în genunchi între picioarele femeii. Ea se chinuie să ţină capul cât mai sus, ca să vadă. Un deget în latex se plimbă peste burta ei şi fără veste se înfige în vagin. Cu aceeaşi viteză iese şi reintră de câteva ori. O privește şi-i trânteşte expert o flegmă drept între labii. Se masturbează puţin şi se preface că vrea să o penetreze, dar după ce-şi plimbă puţin căpăţâna noduroasă a măciucii peste labiile ei, îi dă o palmă. Ea cere să fie penetrată şi el nu vrea. Îi dezleagă mâinile şi picioarele apoi începe să se îmbrace alene, cu spatele la ea. Femeia sare cu eșarfele şi cravata fluturând şi se oprește cerșind în fata lui. Mâinile împreunate, se descleștează doar pentru a încerca să-l atingă; dar când îndrăznește să o facă, un picior proptit în piept o trântește pe spate. Se ridică şi se roagă din nou. De data asta primește un dos de palmă, de-i dă borșul pe nas. Nu pot să mă mai uit; trebuie să beau ceva. Când revin după cinci minute, femeia este penetrată sălbatec în cur, în timp ce stă în poziție fetală pe podea, sprijinita în umeri şi ceafa. Este legată cu mâinile în faţă; iar peste picioarele adunate la piept este petrecută o curea de piele, de care o susține Dany. O sodomizează trăgând de ea ca de o valiza. Mușchii spatelui lucesc de sudoare şi se întind sub imensul efort. Se oprește şi desface cureaua. Imediat ea încearcă să fugă, ca un câine bătut, dar el îi trânteşte un picior în coloană şi apasă, să o ţintuiască pe loc. Pentru că ea tot încearcă să se târâie, el o înhață de păr, o ridică schimonosită de durere, o scuipă în faţă şi o trântește cu fata în jos, peste mărgînea patului. A doua repriză de sodomizare durează doar câteva secunde şi o costa un nou smoc de par jumulit. Textul următor e clișeu pentru Dany:
-Târfă nenorocită, nu-ti place, sau nu-ţi ajunge o pulă? Vrei mai mult? O să plătești cu sânge lăcomia asta!
Biciul îi înroşeşte spatele de câteva ori, cu pauze în care ea este forțată să-i sărute coada, să o sugă. Apoi mânerul negru, gros şi cu nervuri se proptește în anusul palpitând al femeii Mișcarea aia a sfincterului înnebunit de sodomizare, mi-aduce aminte de curul unei găini care încearcă să oua. Câteva mişcări simulând copulația şi biciul este scos; lovitura cade neaşteptat peste bucile ce iau brusc culoarea racului fiert. Dany proptește mânerul în vagin şi îi bagă în acelaşi timp un deget în anus. Al doilea intră mai încet, cel de-al treilea, provoacă o nouă tentativă de evadare. Degetele se retrag odată cu biciul care este presat acuzator, în creștetul femeii. Ea nu mai mişcă. Dany se aşează în spatele ei şi o ia capră, dar într-un ritm drăcesc. Capul întors al femeii trădează amestec de oroare şi plăcere. Nenorocita aia de strună din păr de cal, îi face varză vaginul. Ochii ei se rotunjesc, gura se deschide sacadat, ca a unui peste ce se sufoca pe uscat. Orgasmul se apropie cu paşi repezi şi ea smulge pur şi simplu așternutul de pe pat şi şi-l îndeasă în gura. Nu mai vrea să ţipe, vrea să-l păstreze secret doar pentru ea. Este apucată de picioare şi acestea îi sunt ridicate încet, încet către cap. Câteva opturi mă anunța ca Dany este gata şi el. Se smulge dintre picioarele ei; cu o mână o apucă de ceafă, cu cealaltă de gât şi o forţează să înghită falusul cu vene umflate violet. Jeturile de spermă inundă gâtlejul femeii, dar nu le poate înghiți, căci este sugrumata. Când Dany termină de ejaculat, faţa ei a devenit o mască a terorii. Când călăul ei o eliberează, tuşeşte şi scuipă spermă abundent pe podea. Pe faţă nu i se citeşte nimic, dar când Dany încearcă să se îndepărteze ea îi cuprinde genunchii cu brațele, se ridică şi îl săruta îndelung. Frate-meu o strânge în brațe, o șterge cu dosul palmei la gura, dar nu spune nimic. Se desprinde singură din brațele lui şi începe să se îmbrace. El se trântește pe pat şi când femeia dă să iasă o cheamă înapoi şi o pune să-i sărute laba piciorului stâng. Ea se execută, iar când se întoarce să plece, primește un ușor șut în fund. O aud râzând când iese pe ușă.
În momentul în care mi se cântă Mulți ani trăiască, vocile cucoanelor se sting brusc înainte de sfârșitul strofei a doua.
-Unde-s puţoii ăia mici, ca vreau să-i fut!
Vocea lui Moş Gerilă, zguduie paharele. Crăcănat şi fără nădragi, expune un mădular de neam prost, care tinde să-i atingă genunchii. Dacă aia este o semi erecție, nu ţin deloc să o văd pe lângă mine când e în floare. O iau ca racul printre muierile care chicotesc zâmbitoare la măciuca Moşului şi mă opresc cu spinarea în masă. Moşu mă ginește şi se ia după mine. Caut cu mâna pe la spate cuțitul de tort, dar nu găsesc decât o sticlă de șampanie.
-De trei ori ura, pentru Moş… Crăcilă, mă bâlbâi eu, ridicând sticla spre lustra. Moşu se uita spre sticlă şi nu vede un picior, bine plasat de Ioana. Cade grămadă peste mine şi ultimul lucru pe care vroiam să-l aud ţâşneşte în eter:
-N-are vârf!
-Niky, te omor ….agh…uff! Sticla de şampanie mi se proptește de-a latul pe gât şi după câteva pâlpâieli mi se stânge lumina. Când se aprinde la loc, doar pentru mine, în sufragerie e dezmăț. Moş Crăcilă dă muie-n cur şi bea şampania care se prelinge printre bucile muistei. Cum da Moşu muie-n cur? Simplu: sta în cur şi da muie.
Șuvoiul înspumat cade dintr-o sticlă pe care o tine Mimi. Dreapta Moşului răvăşeşte fofoloanca stufoasă a pedofilei. Ăleia I se pune pata:
-Moş Crăcilă de ce ești obraznic, de ce pui mâna la păsărica mamii?
-Aşa vrea pula mea, mami! Moşul intră în joc fără să știe regulile.
-Aşa deci, nu ești copil cuminte, cred ca meriți o bătăiţă!
-Da, da, vreau bătăiţă la popou!
Moşul se răsucește în patru labe transformându-se în țap şi expunând becurilor un cur păros ca de maimuța! Muista se transformă în ieduță prostănacă şi suge drâmba, mângâind coaiele îmblănite. Prima palmă a zmeoaicei care se crede mămica supărată, îl face pe Moşu să tresară aşa de tare ca era să-i iasă bietei iede, drâmba prin ceafă. Renunță sufocată, lăsând o capra mai experimentata la aparat. Şi are capra asta de Măria o ciudă pe pulă….ca țapul se ridică în două copite, înnebunit de un uger lăptos.
Ta ta, ta căpriţa ta, trage-te în pula mea. Capra nu se lasă invitata de doua ori şi ridica coada cu tot cu cur. Jap, a doua palmă a lui Mimi îi bagă caprei jumătate de salam între bucile nesătule! Țapul behăie, capra behăie; iada linge acum la capră, dând târcoale cu limba şi la ouăle țapului. Când țapul începe să fută îndrăcit, biata iadă nu mai știe ce să sugă, ce să lingă; centimetri întregi de pula i se perindă prin faţa ochilor şi ea linge, linge… Moşul dă dovadă de vigoare minunată pentru vârsta lui, aşa ca Măria geme fericita. În sfârșit are parte de un dărab de mătărângă cum vede doar prin filme. Şi încă nu i s-a dat decât jumătate de normă. Curge transpirația pe ea, dar de pe Moş şi mai şi.
-Ţapul ăsta are febră decretează Mimi; ia să-l răcorim un pic. O nouă sticlă de şampanie își varsă valurile peste bucile țapului, răcorind scorbura încinsă a caprei şi înecând din nou biata iada.
Sticla se golește şi vânzoleala trupurilor în copulație, răspândeşte miros de vin fiert.
-O fi mai având febră țapul mamei? Ia să-i punem noi termometrul! Înainte ca cineva să clipească, dementa de Mimi, proptește gatul sticlei de șampanie în curul Moşului. Bietului țap ii cresc coarne de melc în loc de ochi şi behăie disperat:
-Aoleu, îmi spargi curu', încetează…! Moşul suferă, dar nu se oprește din futut capra. Pompează la ea de i se zbat ţâţele de mai mare dragul.
-Da' de ce mămică, doar adineauri ziceai că-ţi plac băieţii! Io stiu ca ălora de le plac băieţii, le place anal! Deci ești un Moş bulangiu, şi un țap mincinos…şi mincinoşii trebuie pedepsiți!
-Aoleu, imi place, da' cu pula, nu cu sticla!
-Băieţi nu ne daţi…o pulă de ajutor?
Eu zburam deja spre uşă cand în prag apar frații mei.
-Se rezolvă, face cu ochiul Dany, dar țapul trebuie să fie legat la ochi, ca suntem pudici! Behăiala generalizată îl zăpăceşte pe ţap şi până să se răzgândească, se trezeşte cu botnița cu bila montată pe cap şi cu o eșarfa peste ochi.
-Vreau măciuca țapule, face capra şi țapul se executa în tip ce Mimi ii îndeasă cuburi de unt în cur.
-Ahhh ce bine eee….aşa….mă răcorește!
Dacă ar vedea cum își montează una din surorile Mitu, falusul cu ham peste bazin, sigur n-ar mai fi aşa de fericit. Dimensiunile acestuia nu le egalează pe ale țapului, dar geometria….Din profil seamănă cu o elipsă; dacă te uiți de aproape este plin de bumbi, nervuri şi varii striații, de zici ca-i totem african. Culoarea abanosului întregește impresia de sculptură prețioasă. Sora Mitu (1, 2, cine deosebește, doua gemene perverse?!) se apropie de curul țapului şi îl ciupește pe Niki. Ii șoptește ceva la ureche şi pustiul zice:
-Moşule, mă laşi să te fut în cur?
-Nu, pe tine vreau să te ling, să te fut cu limba în cur!
Doamna Mitu, ridică întrebătoare sprâncenele către Dany.
-Vrei să ti-o trag io, Moş Crăcilă? Regulile farsei încep să prindă contur.
-Nu, vreau ca tu să mă biciuiești ușor şi Geany să mă fută în cur cu blândeţe!
Muierile rad de le sar ţâţele în sus iar noi trei ne tăvălim pe jos. Maria nu-l lasă să se prindă :
-Moşule nu te mai lăsa pe mine; ce facem aici, ne futem său ne cântărim?!
Ne retragem în bucătărie şi-l lăsăm pe Moş Crăcilă să fie futut de femei. Pe la al doilea rând de ţigări, auzim primul răcnet mai consistent:
Aoleu, dai prea tare….! Mai ușor Daniel tată, ca Moşu-i bătrân. Niky puiule te-ai cam împlinit, că ai un cur cât o banița! Încetișor Geany…au, au…ce ţi s-a îngroşat!
Muierile hohotesc sardonic, acoperind rasul nostru.
Au, auuu, aoleu….Geany…ce faci?
Nu mai răbdam şi ne bulucim în sufragerie.
Moşul stă cu nasul în curul Ioanei, surorile Mitu îl cocoşează cu biciul şi cu pliciul de muște, iar între bucile desfăcute grotesc, Mimi îi înfige rânjind sticla de șampanie. Uşa de la intrare se trântește violent şi ne trezim cu mama în mijlocul sufrageriei. Stă ca o coloană, în mijlocul furtunii dezlănțuite de apariția ei. Zburăm, care încotro, apucând haine, ace brice şi carice. Femeile chirăie ca la incendiu şi în câteva clipe, Moşul rămâne singur cu mama şi cu sticla de șampanie în cur. Pe scări se prăvale o avalanșă de tocuri şi picioare desculțe în timp ce usă de la lift se trântește a taifun. Mai apare o mână plină de inele prin crăpătura uşii de la intrare, apucând o blană scăpată, apoi se așterne liniștea. Legat la ochi, cu hamul pe cap, Moşul se învârte năuc, pana-i cade sticla din cur şi urla nedumerit:
-Hai mai băieţi, veniți la Moşu' să va fută, ca Moşu va iubește, pe toți va iubește Moşul…în gura., ..în gura mamii voastre de perverşi!
Se clătină pe picioare, duce mâna la cap şi cand trage de ham, vata se desprinde şi tata se holbează la mama, nebun! O ocolește ca pe un şarpe veninos, mă dărâmă peste Niki şi cade secerat în prag. Dany își șterge boxul de spinarea lui şi zice:
-Mamă, dacă leșini acum, n-are cine să-l duca pe asta la spital şi crede-mă, are nevoie ca mi-am cam pierdut controlul!
Ajunul anului nou ne-a prins pe toți cinci în boxa, la subsol.
Dintre maldăre de ciorciobute, scot lada în care ne ţinem câştigul frățesc. Sticlele stau frumos aranjate, cartușele de Kent sunt învelite în pungi de nailon, parfumurile în cutiile originale, iar banii sunt clădiți în cărămizi. Mama trântește capacul. Se urca pe lada noastră şi de deasupra unui maldăr de țevi de plastic, trage lada ei. O deschide cu o cheie pitita în sân şi ne lasă să privim. Deşi mai puține, în lada ei sunt aceleași obiecte de preț, dar în plus există acolo, o groază de ceasuri bărbăteşti. Nu trebuie să verific mărcile; n-ar ţine mama pitite în boxă, o duzină de Slava ori Raketa, rusești.
-Eu am fost singura dragii mei!
-Curvă nerecunoscătoare, face tata, cu bostanul bandajat; dacă nu eram eu să te duc şi să te aduc cu mașina, iți degera pizda în faţa la Inter sau Majestic!
-Ia, gata cu bălăcăreala, zic eu pocnind dopul șampaniei; curve suntem toți; la mulți ani dragii mei! Tata, să-ti păstrez sticla?

CFR şi ursuleţele de aur

2011-12-22T14:28:00.003+02:00

Băi cică şi-a modificat CFR-ul mersul terenurilor. Nu e băi nici o greşeală. Teren am scris, teren am vrut. Că la cum se târăsc garniturile regiei sus numite, peisajele se mişcă în raport cu vagoanele şi nu viţăvercea. Oricum CFR-ul este o mare garnitură fără friptură. Singurul fript este călătorul, la portofică. Nu ştiu ce modificări au făcut ăştia la schimbare că de departe se vede că trenurile sunt tot alea, merg la fel de încet şi întârzie la fel de mult. Ce nu ştiu eu, că de multă vreme n-am mai călătorit cu trinul, este dacă înăuntru ie tot la fel. Adică mai trec ăia cu cafele strigând "pardon pătează, pardon pătează"?! Da' orbi, ciungi şi varii handicapaţi mental, mai deschid uşa la compartimente deranjând călătorul? Dar surdomuţi care îţi pun în poală mărunţişuri chinezeşti, mai sunt? Dar vânzători de bere la preţ de şampanie şi apă la preţ de vin?
Aaaa, staţi că mi-am mai amintit ceva. Uite că şi lăcrimez puţin. Bre, mai sunt vânzătoare de ursuleţe în trenuri? Cum mei, nu ştiţi ţigăncile alea care umblau cu urşi odioşi din cârpe umplute cu alte cârpe, sugrumaţi cu nişte şnururi şi cu doi nasturi cusuţi în loc de ochi?! Nu mai ţineţi minte cum strigau ele "ursuleţe, ursuleţe avem"!? Nu mai ţineti minte cum urlau copchii care până atunci dormitau liniştiţi, să le cumpere mă-sa o ursuleţe? Frate, nu se poate! Au disparut ursuleţele de tren. Ei lasă, lasă...Nu vă neliniştiţi, ursuleţele ie nepieritoare, ursuleţele nu moare, ursuleţele se transformă. Astăzi ursuleţele ie glamour. Se vând numai în magazinele dă fiţe. Trăiască ursuleţele de aur!

La păscut de scame

2011-12-21T15:00:00.004+02:00

sursa foto
Până să văd scrisa chestia asta la el în descriere nu mi-am închipui că lumea virtuală ar avea o aşa gravă lipsă.
"recomandă-mi un blog bun".
Hâmm, hămm, hârr...ăăă, uuu, iii...deci, deci!
Acum un an aş fi sărit ca vipera la Tinu JR şuierând: Abjectu, blogul lu' Abjectu ie ăl mai cel mai!
În continuare sunt convins că Abjectu scrie minunat. Nu prea scrie des, de asta nu prea e suficient de blog. Aşa că m-am reorientat. Mi-am făcut o listă. Lista s-a făcu blogroll pe care vorba Popescului, nu prea o rulam. Era doar o listă. Am schimbat deci lista. De bună seama că am să o mai schimb. Bloguri bune sunt gârlă însă prea puţine sunt cu adevărat bloguri. Nu vă frec la icre cu definiţia, însă un blog ar trebui să fie un loc unde laşi impresii personale, gânduri şi aberaţii, bucurii şi dureri. Chestii. Toate originale, teribil de intime ceea ce presupune că nu poţi fi plătit ca să le expui. Cu asta am şters instant de pe tablă toţi bloagării de aleargă după trafic, scriu la comandă, găzduiesc reclame la produse pe care nu le-ar consuma nici beliţi de unici. La fel îi exclud pe cei ce scriu bombastic sau agramat, pe cei ce se îmbata cu vorbe, pe cei ce scriu vitriolat doar ca sa şocheze sau atât de dulceag că îţi avortezi pancreasul pe prima lor pagină. Deci nenea ăsta are un blog bun, numa' bun de recomandat.
La naiba, ce o bălăcesc io aici la rece?! Recunosc că am pierdut un pariu online şi trebuia să scriu ceva frumos despre Scame din buricul minţii. Ufff ce greu a fost! Ok SdB, acum suntem chit?!
PS: dacă nu vă plac postările cu umor dozat de la părţi per milion la litri, să nu vă pună dracu' să intraţi la ăsta pe blog. La fel dacă sunteţi proşti făcuţi grămadă. În rest, liber la păscut scame din buricul mintii.
QED

Marţea nu sunt cuminte - 6

2011-12-20T16:28:00.000+02:00

Nu câine!

În pielea mea!

2011-12-19T14:57:00.006+02:00

Nu există opere urâte, ci doar consumatori incapabili să le înţeleagă!
Dacă nu aţi văzut filmul "Pielea în care trăiesc", poate că ar trebui să vă opriţi din citit. O să povestesc din el, adică o să aflaţi ce se întâmplă şi cum se termină, treabă care poate strica plăcerea de a-l vedea. Pentru că în pofida a tot ceea ce o să scriu mai jos, orice film al lui Almodovar merită vizionat şi abia pe urmă criticat.
Mărturisesc cu mâna pe flex că îmi place filmul spaniol. De fapt îmi plac filme în care actorii chiar joacă; filmele în care actorii sunt aleşi după talent mai degrabă decât după frumuseţea fizică; îmi plac filmele ciudate, filmele de autor. Cum Almodovar este unul dintre creatorii de astfel de filme, am văzut ceva pelicule semnate de el la viaţa mea. Iniţial m-am uitat la filmele sale mai recente intens mediatizate, începând cu "Vorbeşte cu ea" şi "Totul despre mama mea". Cum astea mi-au plăcut foarte mult, am aşteptat nerăbdător apariţia ultimului său film. Per total mi-a plăcut. Punctual am fost uşor dezamăgit de lipsa unor jaloane tipice lui, sau transformarea lor în altceva.
Mi-a lipsit secvenţa „filmului în film" sau poate ea o fi rulat dincolo de percepţia mea. Sincer mă îndoiesc că aş fi ratat momentul dacă ar fi existat. M-am bucurat de "momentul de muzica", dar nu a fost aşa tare cum îl anticipam.
"Pielea în care trăiesc" este o telenovelă concentrată. Este o poveste cu oameni alienaţi, care îţi expun dar nu te fac părtaşi la drama lor. Practic nu te poţi ataşa suficient de nici unul dintre personaje. Aud că romanul după care s-a scris scenariul era mai subţire de suta de pagini. Poate de asta, chirurgul plastician interpretat de Banderas este adesea clişeistic astfel încât mişcările sale devin uşor de anticipat. Femeia în vârstă, deţinătoare de partituri forte în alte filme, nu este decât o mamă sociopată cu inima impietrită. Neveste, fii şi fice apar şi dispar prea rapid din peisaj ca să-i poti aprecia. Singura femeie cu ceva forţă îşi pierde farmecul imediat ce afli că a fost bărbat. Si încă unul cam...
În pielea mea, nea Almodovare! Cred ca ăsta este singurul film în care latura gay nu te-a ajutat. Regret că te critic dar n-am cum să tac. Personajul tău cheie Vera, este în mare parte un eşec.
Ca bărbat Vicente era un pisi mic şi drogat care lucra la un magazin de rochii vintage. Gheială evidentă ornată cu pene de cocoşel care se dă la orice păsărică indiferent cât de lesbi ar fi ea. Deci juma' de buletin ăsta comite o jumate de viol asupra ficei semi-nebune a doctorului Robert Ledgard. Ieşită dintr-o femeie adulterină, mutilată şi sinucigaşă, fata are o zestre genetica şi un trecut familial de invidiat. Evident asta mică şi insuficient violată clachează previzibil sărind pe geam ca să o prindă din urmă pe mă-sa. Tac'su sufera ce suferă apoi plănuieste o răzbunare sadică. Îl răpeşte pe Vicente şi îi taie ciucurelul ca să nu mai poata face niciodată pipi din picioare. Operat în mod repetat Vicenzo devine Vera, care stă prizonieră şase anişori în clinica privată din casa doctorului Ledgard făcând yoga şi purtând pielea creata de el. Ca bonus poartă şi moaca fostei soţii a doctorului torţionar. Deodată apare la poarta casei un frate de-al lui, foarte vitreg, foarte criminal şi foarte dotat, care după ce o leagă pe menajera de mă-sa o rupe la păsă pe Vera. Aici tu o să sari ars. Iar viol nene?! Taci bre că dom Pedro abia s-a încălzit. De fapt tot fratele a violat-o pâna i-a plăcut de a fugit cu el în lume şi pe nevasta doctorului. Care doctor vine acasă taman la orgasmul lui Taigă Uan ăsta. Intervine deci un fratricid prin împuşcare cu aprobare maternă prin care dom doctor brusc înduioşat o salvează pe cuana Vera (mai era ceva de salvat?!) şi o culcă în propriul său pat, că al prizonierei era un pic pătat de sânge. După o noapte de promisiuni, Vera îl vrăjeşte cu micul dejun la cap să îi dea învoire în oraş, de unde pe cardu lu nea doctorul îşi cumpără ţoale, lubrifiant dar şi un pistol. De aici treaba merge unsă (deh!) până la final. Adică doctorul şi menajera (adică mă-sa) capătă câte un glonte în varii organe vitale, iar Vera în sfarşit liberă se duce glonţ la mă-sa să-i zică că băiatul ei ie fată. Complicat, aşa-i?! O să spuneţi că de asta nu-mi prea plăcu mie filmul. Ei bine, nu. Din cauza asta vă îndemn să vă uitaţi la toate filmele lui Almodovar. Sa vedeti ce minunăţii îi ies cand e omul în bulan. De asemenea merită sa-l revedeţi pe Banderas, actor pe care tot Almodovar l-a lansat. Şi să nu uitaţi că indiferent cât de slab vi se va părea un film facut de el, se va situa peste media filmelor americăneşti pe care le-ati văzut peste an. Un film de Pedro Almodovar nu poate fi comparat decat cu un altul făcut tot de el.
În pielea mea, chiar merită!

Rondea pică la cină

2011-12-17T15:40:00.007+02:00

Ne trezim înţepeniţi şi înfriguraţi din cauza zgomotelor înfundate. Coidză aruncă o privire la ceas şi sare ca ars:
-Arghhh, am pârlit buha! Rondeaua a zis că o să trecă pe aici seara asta ca să mergem la Dojo şi cred că boul a uitat să nu urce pe scară.
-Aoleu, mă sperii şi eu; a dat peste plasa pusă de canibalii de la doi! Hai repede, că poate abia a intrat în bucluc!
Ne precipităm jumate despuiaţi pe scări, eu cu sabia în mana, Coidză cu o bâtă! Uşa scârboşilor este scoasă din ţâţani de mai mult timp. Tragem cu urechea la zgomote, dar din apartament nu se aud decât şoapte. Intru primul cu sabia în faţă, chestie care mă salvează de la decapitare. O secure cât o lopată îmi sparge nasul când se loveste de lamă. Văd roşu în faţa ochilor, dar tot mai bine decât să nu mai văd nimic. Mă scurg lângă tocul uşii cu Coidză uitându-se disperat la mine.
- Lasă-mă puţin să-mi revin că nu-s buşit rău; vezi ce-i cu Rondea dar ai grijă la capcane!
Ezită o clipa, dar dupa ce îl împing se mişcă prudent în lungul holului, se aşează în cur pe podeaua jupuită de linoleum şi trage o pereche de picioare uşii din placaj. Aia zboara înspre lumina din interior care ne orbeşte pe amândoi. Unul din fraţii canibali sudează cu autogenul. În colivia de metal spumegă furios Rondea. În cinci secunde Coidză îl face pe ăla să-şi înghită fierbetonul pe care îl ţinea în mână. Intre timp prind o mişcare în stanga mea. Secer cu piciorul umbra care se furişa spre camera de tortură. Mă sageată o durere ascuţita în tibie, dar mă ridic şi înjunghii de câteva ori silueta care încearcă să se ridice. Zbaterile mă fac să cred ca are zale aşa ca ridic sabia deasupra capului adunând forţa pentru o lovitură specială. Nu gândesc. Când lovesc, sabia nu există, sabia sunt eu iar inamicul este o scobitoare. Lovitura e atât de puternică încât se opreşte în beton. Mă pomenesc împroşcat cu sânge şi învăluit de putoare. Victima s-a cacat pe ea de durere. Coidză aprinde lanterna; Coidză injură; Coidză fluieră admirativ:
- Tăticule, eşti laser! I-ai tăiat scârnăveniei un picior ambalat în armura de fier! Păcat de sabie, ca ai făcut-o ţăndări!
Rondeluţa stă cuminte în colivie admirând opera lui Coidză. Merită. Pentru isprava asta a renunţat la bâtă ca să-i poate prinde sudorului aparatul şi să se apere de masca cu zimţi de oţel semănând mai degrabă a scut. Fierul i-a intrat ăluia prin gură şi i-a ieşit prin ceafă. Pare destul de mort. Ar fi cazul să mă asigur că ologul meu nu-şi va pune vreodată proteză. Îi sucesc gâtul şi mă ridic scârbit de ceea ce am făcut. Când ne-am bătut mai devreme era conştient şi se putea apăra. Înca mai am căcaturi din astea cavalereşti în cap.
- Băi porumbeilor, am întrerupt ceva ?! Eu ajung masa vecinilor şi voi vă căutaţi la amigdale, ce brebenelu meu… Ia uite la ei!
- Sugi ochiu Rondea! Eşti prea prost ca să te mănânce altceva decât păduchii cu blenoragie şi ploşnitele cu râie. Ia leagă căţeaua, că ăştia erau tripleţi: fraţii Trei Coaste. Unde slobozii lu’ Moloh e al treilea?! Înjur căutând cu ochii ceva să-mi slujească drept armă. Trebuie să mă mulţumesc cu securea mortului.
Coidză sparge ultimile suduri nedefinitivate şi-l scoate pe guraliv afară.
-Unde-ţi stă bai mintea; ce ţi-am zis să te uiti după funia de la geamul nostru şi să fii atent? Ai urcat pe scări ca berbecu. Hai, ia-ţi armele şi cărel poteca frate, că-mi vine să borăsc! Hulă tati te iubesc, da' tot dai de băut!
Îi împărtăşesc entuziasmul şi după ce ne baricadăm în casă pun o rezervă strategică la bătaie. Abia la a doua sticlă de vin ni se potoleşte tremurul mâinilor şi palpitaţiile din stomac. Astăzi am mai omorât nişte oameni. Credeam că m-am obişnuit. Rondea se distrează copios pe seama crizei de adrenalina pe care o trăim. Îmi vine să-i sparg moaca, dar în loc de asta îl las să-mi coasă nasul.
În lumea fără femei pentru că alcoolul este un lux “infirmierele” bărboase ţi se pişă pe nas ca să te dezinfecteze.

Măgarul online

2011-12-15T17:31:00.007+02:00

Mi s-au adresat multe epitete la viaţa mea de bălăcitor în apele Netului. Cele mai multe au fost alea cu trimitere la grădina Eden via Zoo, aleea Ferma ancestral-virtuală (Farmville?). Evident că am fost făcut de nenumărate ori bou, de foarte multe ori porc, de câteva ori maimuţă şi doar de două sau de trei ori fiteşcare şarpe, câine sau broscoi.
Dintre cele de mai sus am exclus intenţionat măgarul pentru că este animalul online în trend. Da, pe net se poarta măgarii.
Imaginea măgarului a suferit un rebranding puternic imediat ce în povestea animată Shrek, a înmuiat inima căpcăunului. În lumea reală unde trăieşte căpcădoiul, la capitolul rele, încă mai cade capra pe măgar. Sau mai bine spus, măgăreaţa. Ceea ce nu-i corect. Online lucrurile au început să se schimbe. Fetelor luaţi aminte. Măgarul online este cel mai fain şi cel mai pufos băiat. Mai dulce, mai colorat şi mai crocant decât o pufarină. Deci (mamă cât îmi place cuvântul ăsta!). Dacă îl faci pe unu' măgar, uită că o secundă mai devreme l-ai facut bou. Imediat ce este etichetat aşa, orice bărbat adevărat (virtual, da?!) îţi rânjeşte cabalin seducător (emoticon :D) amintindu-ţi că măgarii online poartă coada în faţă, amănunt care ştie toata lumea, nu este deloc minor! Degeaba încerci să-l educi pe magarul online pentru că animalul ştie deja tot. Nu, nu este încăpăţânat, este doar determinat şi consecvent. Da, are urechile mari dar numai ca să-l scoţi tu de ele ca pe un iepuraş din joben şi numai ca să-ţi poată auzi mai bine glăsciorul şoptindu-i şoapte de dor. Nu rage, doar îşi sincronizează vocea şi ceasul inimii cu cloptele Big Benu-lui. E blănos, pute? Da de unde ai scos fato aşa ceva?! Măgarii emană pur şi simplu testosteron prin fiecare fir de păr. E pitic si n-are eleganţa unui cal? Fată, tu ori eşti surdă de un ochi?! Ai văzut câte poate căra un măgar în spinare!? Da da princes, chiar şi pe tine în vârful calabalâcului cu care o să te răpească de la mă-ta din bătătură. Ce te strâmbi aşa la idee? Nu va trebui să-i speli să-i coşi şi mai ales nu va trebui să-i găteşti nimic. Meniul de lux: mici, cartoafe paie şi suc la PET-ăraie. Meniu de criză: apă, paie şi bătaie. Măgarii mănâncă absolut orice, înclusiv hârtie. Iată o modalitate excelentă ca să scapi de maculatura de amor rămasă de la fostul bizon, pardon - peţitor. Cu un măgar alături orice mâţă slăbănoaga v-a fi Kitty, orice scroafă v-a deveni Piggy şi orice vacă se va simţi mai dulce şi mai mov la cap ca Milka. Aşadar fetelor nu daţi cu copita ocaziei când în online întâlniţi măgarul vieţii voastre. Ia, luaţi de aici poză de pus pe uşa de la şifonier sau preferaţi varianta mini de purtat în telefon?! Pa pa fetelor, v-am yahu-ciat!

Dorinţele unui sfârşit mai bun

2011-12-14T14:44:00.001+02:00

Se zice că cine doarme mănâncă, dar dacă mai şi visează, prăznuieşte de-a binelea. Iaca eu taman am pus geană pe geană şi visez la anul ce vine. De o veni cu el şi sfârşitul lumei ăsteia, măcar lasă-ma Doamne să-ţi spun ce-mi doresc înainte să crăp.
Ia de vinde toate bisericile la ovrei că ăstia cumpără orice şi împarte la săraci tot ce au furat popii de două mii de ani. Din ce rămâne după impozite să-mi ajungă şi mie cât să rădic o cămaruţă cu o masă, o sobă şi un pat.
Lasă Doamne pămantul să fie tipsie, ca să se învârtă soarele în crucea cerului cât îi ziua de lungă iar noaptea să fie scurtă. Numa' cât să fac chirpicii şi să pun stuful pe coamă, şi-apoi las' să vina şi cuana iarnă.
Să pocnească lemnele în sobă sub cana plină de vin fiert cu scortişoară mare, nu din aia praf de se întinde ca mucii. Aşa câteodată să jărăghesc cu vătraiul ca să aud cum sfârâie scânteile în cenuşar.
Să miroasă a cetină, a coajă de mămaligă tăiată cu aţa, a şoric şi a maţ umplut cu carne, că de urez, fasoli şi cartoafe mi s-a rărit chica .
Să fie masa între godin şi pat, ca să poci cădea pe spate cu burta plină, să mă întorc într-o rână cât să trag un colţ de plapomă pe mine. Să nu-mi fie nici prea frig nici prea cald, sa-mi fie numa' bine.
Şi adă Doamne şi o femeie, care să mă certe că m-am culcat îmbrăcat şi necinuit de săptămâni. Să mă frece pe schinare în balia cu apă calda şi să-mi sufle în ceafa parfum de săpun şi de dinţi ce au mestecat busuioc.
Să-mi tragă izmană şi cămeşoaie curate pe mine şi să mă lase să aţipesc până ce se gată ea de lăiet. Pe întuneric, la licărul jarului, să mă caute muierea prin aşternuturi şi să mă găsească bărbat. Să ne ţinem în braţe, să miroasă cămara a pelin, a chele brobonata de sudoare nouă, a subsioară de picior şi a păr de femeie măritată.
Dă Doamne ca anul ce vine să mă mai simt om măcar odată. Să mă prindă sfarşitul cu burta plină şi boaşele goale. Apoi cearcă de ne omoară, că doar n-ar fi prima oară! Auzi, da' să nu uiţi de vin!

Marţea nu sunt cuminte - 5

2011-12-13T13:33:00.001+02:00

Mahmurel

Trăiască tanti China!

2011-12-12T16:58:00.002+02:00

Ce face, treij dă ieuro!? Admit că este frumos şi delicat. O fi chiar de mână pictat. Dar în ciobu mamii lui de vrăjitor, nu vedeţi că este un globuleţ din sticlă?! Cinci grame de silice fragilă cu treizeci de microni de glanţ şi pigmenţi plus trei centimetri de sârmă aurie costă atât de mult?. Cum poţi frate să dai 30 de euro pe un globuleţ când îţi poţi împodobi un brăduţ cu banii ăştia? Că doar nebun nu este cel care cere, ci ăla care dă.
Uite că m-am razgandit. Trăiască tanti China şi globuleţele ei ieftine!

O poveste doar cu un cap

2011-12-09T16:30:00.001+02:00

Cum crezi că te-ai simţi dacă într-o zi ai primi telefon de la poliţie în care eşti invitat să ridici un colet?! Probabil uşor îngrijorat. Ce caută coletul la poliţie? Poate au încurcat ăia la poştă ceva. Poate vre-o rudă bogată din Spania ţi-a timis cine ştie ce chestie nu tocmai legală?! Ca tot omul simplu din amărâta asta de provincie te duci cu teamă la cartierul general al pulanelor şi în prezenţa organelor deschizi coletul. Ceea ce vezi după ce ridici capacul de carton îţi pune capac. În colet e capul maică-ti. Da, bătrâna ta mamă, aia de a dispărut în 2007 şi-a pierdut capul. E moartă. E clar moartă dacă din ea poliţia îţi mai aduce doar ţeasta emaciată. Şocant nu-i aşa?. Ei bine, o astfel de lovitură a trebuit să îndure în noiembrie 2011 o femeie originară din zona Buzău mutată în Fundulea, Călăraşi. Povestea horror a femeii fără cap sau numai cu cap, o găsiţi aici. Până o citiţi voi, eu mă duc să beau o tărie că m-a cam luat cu frig pe şira spinării.

Mega pula, nu mai vreau copii!

2011-12-08T13:08:00.000+02:00

Astăzi iar avem la birou prăjiturele şi cola la 2 l din cauză de motiv că a fătat nevasta unuia. Bag picioru' de mă ating de ele. Mi s-a acrit. Imediat ce aduce careva ghizomere din astea glicemice, vine o maimuţă rujată de la administrativ sau personal să ne ceară bani pentru bebe. Frate da' io nu mai vreau! Nu mai pot. Adică ei se fut şi fac plozi pe bandă, iar eu plătesc? Da' ce sunt eu, sponsor demografic? Păi luna trecută am cotizat pentru alt tătic fericit cu gemeni. Cum banul se dă per număr de borac şi funcţie donator de spermă, două mini eclere m-au costat cât o cină romantică la restaurant. Iar când mă gândesc că sunt încă cinci gravide în firmă, iar una dintre ele a anunţat că are tripleţi mi se taie genunchii. Trebuie să fac naibii rost de graficul de naşteri al firmei să-mi bag nişte concedii! Vodafone, băgaţi-ai mega pula în CRBL să-ţi iasă copii ciclopi hip-hopări!

Europa salvată de Moş Crăciun

2011-12-07T16:29:00.002+02:00

Europa v-a fi salvată de Moş Crăciun.
Bineînţeles că visez. Dar să ştiţi că nu ar fi imposibil dacă Moş Crăciun nu ar avea treburi mai importante de făcut. De exemplu anul ăsta Moşul are de cărat la copii 'jdemii de tone de aifoane, tablete şi laptoape. Că doar nu le-o aduce copchiilor turtă dulce, căluţi din lemn şi puşcoace cu doape. Exclus. Anul ăsta moşul are un job teribil de periculos. Riscă bietul de el să moară intoxicat, sfârtecat, trăznit, atomizat de minunăţiile cărate în sac. Pericolul devine evident imediat ce te uiţi la etichetele jucăriilor fabricate 98 % în China. Am eu impresia că daca i s-ar da de ales între a umbla cu bombele mai sus enumerate în spinare şi a salva Europa, ar lăsa treaba cu împărţitul darurilor pe seama părinţilor. Pardon, a elfilor. Ba mai mult, cred că ar face schimb de job cu Grinch. Eu chiar sper să facă trocul ăsta. Cred că pentru el care trăieşte de atâtea secole în Laponia, să dezgheţe nişte economii şi să îngheţe nişte datorii ar fi margarină tartinabilă. Adică o chestie extrem de sănătoxică şi uşoară. N-ar avea mare tofu de facut. Ar trebui doar să dea grecilor mai multe farfurii, să taie francezilor din tocuri, italienilor din pensii, nemţilor ca şi austriecilor din bănci, şi englezilor cu tot cu irlandezi din orgolii. Iacă aşa! Şi la final, să dea tuturor românilor câte un neuron în plus. Ultima este aproape misiune caritabilă dacă ţinem cont că mulţi dintre conţărani se poartă de parcă nici nu posedă vreunul. Sună incredibil? Păi cine crede în Moş Crăciun să facă bine să o creadă şi pe asta!

Marţea nu sunt cuminte - 4

2011-12-06T12:24:00.000+02:00

Scorbura

De la 38

2011-12-05T17:20:00.006+02:00

-Fir-aţi amabilă, am luat de aici acum o juma' de ceas tri părechi de chiloţi la preţ de unu...
-De damă sau bărbăteşti?!
-De bărbaţi duamnă...
-Aşa şi?
-Păi doi dintre ei au pocnit aici în faţă cum am ajuns acasă şi i-am probat. Ştiti, io sunt aşa... mai bogat. N-au rezistat şi s-au rupt. Am venit cu ei înapoi.
-Hai domle lasă gargara. Unde-s chiloţii, sper că i-ai dezbrăcat?
-Vai dar se poate, uită-te la dânşii cum au crapat!?
-La cine? Stai domle nu mi-i infige în nas după ce ti-ai băgat...('reaţi ai dracu dă janghinoşi!)
-Vai duamnă dar vă rog, i-am probat peste cei vechi!
-Apăi poate de asta au crăpat?! Cine ştie ce chiloţi groşi ai avut pe tine.
-Dar ce crezi cucoană că purtam chiloţi de tablă? Dacă-mi iau chiloţi de la 38 crezi că am ciungă în păr?!
-Parcă poţi să ştii ce fantezii mai au măgarii dă bărbaţii în ziua de azi? În fine, pune-i pe toţi trei în pungă şi alege-ţi alţii!
-Cum pe toţi trei? Păi eu vreau să-i schimb doar pe ăştia de au crăpat că ăilanţii îmi plac rău de tot.
-Nene, io pot să ţi-i schimb pe toţi trei sau deloc!
-Bine, bine nu te enerva femeie. Aveţi cabină de probă?!
-N-avem, da' di ce?!
-Păi ca să mă dezbrac de a treia pereche de chiloti....
-Nene eşti un porc! Ia-ţi banii pă chiloţi şi ieşi afară. Şi mai repede, că chem poliţia!
-Ce bani femeie, nu am recunoscut cinstit că i-am luat?!
-Hoţ nenorocit...Beţivu' dracului, ieşi, ieşi!
-Ho fă duamno că plec, da' nu mă împinge aşa că pantalonii tot de aici i-am loat şi sunt cam strâmţi!

Test pisicolojic

2011-12-05T08:33:00.004+02:00

Până scriu cu adevărat o postare, lipesc aici ceva să vă amuze cât vă beţi cafeaua.
Mulţumesc Sorinachis
Ce varsta psihologica ai?
Vouă ce v-a ieşit, că mie mi-a dat cu virgulă!?

Doru Gheorghiade şi obuzul ruşinos

2011-11-30T09:26:00.003+02:00

Sinuciderea poliţaiului Florin Cojocaru scoate artileria grea a presei buzoiene la bătaie. Pare că în desluşirea misterioasei sinucideri au început să se facă progrese. Anchetatorii au găsit obuzul lipsă la apel. Da mă prietene, fără caterincă! Citeşte Şansa Buzoiană de luni 28 noiembrie, ca să vezi cum pentru ziaristul Doru Gheorghiade glonte = obuz!!! Probabil de asta nu găseau poliţaii piesa lipsă din puzzle. Bieţii oameni căutau un obiect de câtiva mm şi ce să vezi, în spatele unui fişet (sic) au găsit ditamai proiectilul de artilerie de câtiva zeci de cm! Cred că se ascunsese acolo de ruşine că n-a reuşit să-l dea gata pe sinucigaş după ce a trecut prin trupul lui. Cu o enciclopedie ceva în braţe ar trebui să se ascundă îmbujorat de jenă şi domnul Doru Gheorghiade. Nu cred să o facă pentru că îmi pare obtuz, nu obuz.

Marţea nu sunt cuminte - 3

2011-11-29T13:35:00.001+02:00

Femeia fatală

Greu de sinucis

2011-11-25T16:41:00.002+02:00

Un poliţist buzoian s-a sinucis sâmbăta la birou. Tare aş vrea să nu cârtesc, din cauza familiei îndurerate. Le cer iertare că nu tac. Nu pot pentru că poliţaiul s-a sinucis greu de tot. A făcut-o trăgând trei focuri cu arma din dotare. Mă întreb şi eu ca tâmpul, cum e posibil să-l descrie presa drept hotărât să moară pe omul care fost evident doar greu de sinucis. Şi pe deasupra tare imprecis. Eu unul dacă aş fi hotărât să mă împuşc în inimă sigur n-as fi nimerit în mână. O fi fost poliţistul inimos, dar chiar aşa? Urmează apoi încă o dovadă (dacă mai era nevoie) că poliţaii sunt tari de cap. Numai astfel se explică faza cu un glonţ de negăsit după ce i-ar fi ricoşat mortului din ţeastă. În fine, la a treia tragere i-a ieşit omului sinuciderea cîstigătoare. De sâmbătă încoace Şansa Buzoiana a publicat un foileton cu sinucigaşul. Aceiaş poză, acelaş titlu “hotarât să moară”. Din păcate şi informaţia era cam tot aia după cinci zile. Povestea repetată, numai una. Poliţaiul s-a sinucis inexplicabil deşi avea soţie frumoasă, copii cuminţi şi bună situaţie financiară. Numai că ieri a ieşit tata socru la rampă si a dat una nasoală. După el poliţaiul s-ar fi sinucis pentru că îl presau şefii să soluţioneze părtinitor nişte anchete. Vezi ce înseamnă nene să te sinucizi la muncă? Dacă te împuşcai acasă, cheltuiala era tot aia. Uite, acum trag ponoasele şi colegii. Sau o avea şi taica socru dreptate!? Pare mai plauzibil să fii greu de sinucis cu trei gloanţe când nu ţii tu pistolul. Poţi să ştii?!

Paraziţii beau izopropanol

2011-11-24T13:11:00.002+02:00

Mi-e rău. La naiba în tubii mei, ce prost mă simt. Dar ce zic prost, mă simt de-a dreptul locuit. De la Net mi se trage. Printre mormanele de e-mailuri cu conspiraţii, scurgeri, Ponta, diete, premii, viagra, măriri de salariu, de viaţă, de sâni, am primit şi mailul cu paraziţii.
Nu, nu e vorba de celebrii hiphopări pe care nu i-aş găzdui la mine nici măcar pe balcon (că prea înjură). E vorba de toate jigăniile, viermii, insectele şi alte scârboşenii de care, zice articolul respectiv am fi cu toţii plini.
Adică nu două-trei boli ar fi cauzate de paraziţi dintre ăi mai periculoşi ci cam toate. Cică Hulda Clark (nu ştiu cine e nenea sau tanti asta, dar nici nu cred să regret dacă nu aflu) a concluzionat că paraziţii reprezinta “componenta esenţială în producerea a 90% din bolile cu care oamenii se confruntă în ziua de astăzi”.
Şi să vezi lista tatică. Cu boli, cu simptome şi paraziţii acuzati că le-ar provoca.
Frate, nu-i aşa că citind despre gângănii care mişună sub pe şi în păr sau piele simţi cum te gâdilă, cum te mănâncă atroce în cap, în cur, în nas, în buric, în prispă? Eu simt pe dinlăuntru. Simt fratele meu întru parazitare, simt că mi-e naturelu' simţitor şi uşor sugestionabil. Fir-ar mama ei de viaţă, să ştii că am belit tenia şi am căcat oxiuru. Musai trebe să scăpăm de paraziţi. Trebuie să ne detoxifiem.
Stop, stoop! Ia stai aşa, parcă operaţiunea de îndepartare a paraziţilor se numea deparazitare?! Atunci ăştia de ce jderu' meu îi tot dau cu detoxifierea? Bulică vere, cică toate gângăniile astea sunt dependente de un singur lucru - alcoolul izopropilic.
Apăi de beau şi ele tot etanol ca mine cu ceva mitilc, cred că se chiauneau şi cădeau bete-oarbe de pe om. Da da da...deci paraziţii beau izopropanol. Da' de unde cârtiţa mea iau ei izopropanol? Aoleu muica, zice că de peste tot, din şampoane, creme, deodorante, şerveţele umede. Nasulie mare. Ascunde prostea mailul, că şi aşa e plin de nespălaţi prin autobuze, trenuri şi scări de bloc. În fine, nu mă pot lipsi de şampon şi gel de duş, iar de pasta de dinţi nici nu mai socot. Ce e de făcut? Ah da, detoxifierea!
Aoleo, păi pentru asta trebe să sug usturoi în loc de acadea, să clefăi propolis în loc de ciungă. Tre să beau jdemii de leşii băloase din buruieni pişate de câini. Ah, şi multă vitamina C. Şi căpiţa de fibre şi extract din untură de muscă văduvă şi vitamina... Ce, am mai zis?! Aşa îmi trebe. Să mă acresc de viaţă şi să mă satur de ea definitv. Păi frate dacă respect tot ce zice nenea ăsta pe blog la capitolul detoxifiere o să fiu curat şi inocent ca lacrima Băsescului. Adică mort dracului de plictiseală cu atâtea chestii de dat pe gât, de făcut şi mai ales de nefăcut. Mort în viaţa socială, că nu ştiu care Romeo Detoxifiatu merge la curve duhnind a usturoi macerat cu tinctură de cuc. Mort de oboseala de a rumega tot timpul grăunţe integrate ca să balotez căruţa de fibre necesară curăţării colonului. Ia stai frate, ce să curăţ?! Pai eu mi-l curăţ frăţioru. Zilnic, ba chiar de două ori pe zi - mă cac. Uite că nu mă mai simt aşa rău. Şi ce dacă sunt locuit. Ce dacă rahatul îmi pute. A lu' Hulda Clark te pomeni că miroase a capşuni?! Ia gata! Mă duc să beau o bere cu limbricii. Vedem noi care pe care. Paraziţii pot să mă sugă dacă dau de băut. Hai noroc, să auzim de clisme!

Marţea nu sunt cuminte - 2

2011-11-22T16:26:00.004+02:00

Inelu'

Dragoste medicinală

2011-11-21T16:32:00.001+02:00

Astăzi am adulmecat iarna. Era intuneric si frig, îmi era şi îţi era somn. La cinci dimineaţa pentru mine dragostea trece din cearceaf direct în palton. Să te strâng în braţe şi să te mai sărut încă o dată îmi este tare drag, dar să te scol din patul cald ca să mă dai pe uşă afară îmi provoacă o reacţie vâscoasă de respingere. De ar fi posibil aş sări pe geam ca un hoţ sau m-aş scutura din viţa de vie ca o frunză uscată. M-aş strecura prin zid moleculă cu moleculă daca ar fi posibil, doar ca să nu-ţi stric somnul. Odată ajuns pe trotuarul îngheţat mi-aş aduna celulele şi mi-aş urni picioarele către primul taxi cu banchete la fel de îngheţate, ca să gonesc spre autogară cu regretele făcute cocoloş în rucsac. Când o să ajung acasă o să vărs conţinutul direct în coşul cu rufe, pentru că viaţa m-a învăţat aşa. Dacă nu aş spăla sau nu aş recicla toate aceste mărunte nemulţumiri, nu aş mai putea să revin la tine data viitoare. Bagajul mi-ar deveni prea greu, imposibil de cărat într-un final.
Când ne-am cunoscut am vrut ceva nou. Ne-am spus că dragostea este azi un concept cu sclipici şi inimioare luat din cărţi sau filme. Am aderat la ideea că dragostea adevarată nu doare, sămânţa care s-a dovedit roditoare. Te iubesc. O ştiu. Înainte n-am vrut să o spun, iar acum mă rogi să nu o repet în pustiu. Crezi că o tocesc? Treaba ta. Treaba mea este să te iubesc. Dependenţa de lumea virtuală mă face să îmi imaginez, că de fiecare data când plec îmi pică saitul ca la întoarcere să îmi dai tu restart. Într-o anumită măsură viaţa mea se suspendă între două vineri şi două luni. De două ori pe lună dragostea care murmură la foc constant între mesaje glumeţe şi telefoane cuminţi, se reaprinde pălălaie când te revăd. Momentul magic explodează la atingerea buzelor noastre. Înainte de sărut închid ochii ca să îţi simt mirosul mai bine. Este unic. Este dulce, este incitant, combustibil. L-aş purta cu mine, pe mine cât mai mult. Dacă n-aş avea jobul şi simulacrul ăsta de viaţă socială, nu m-aş spăla două săptămâni ca să te port pe epidermă.
Tu dragoste medicinală, plasture de suflet... Îmi este dor de tine. Dai dependenţă. Îmi este dor chiar şi de frig şi de datul afară. Ştiu că îl consideri necesar. Asta este, dă-mi o şansă să mă reîntorc sub pătura ta. Dă-mă afară ca să mă poţi primi iară. Îmi este dor de tine chiar acum. La fel de haotic aparent, la fel de ciclic în fapt. Singura problemă este că nu o să pot vorbi mereu pe acelas ton despre asta. Ţi-am promis că o să-ţi scriu. Mă va ajuta atunci când o să fiu nevoit chiar să tac. Nu va schimba cu nimic lucrurile. Nu în rau. Eu o să tac, iar tu o să te uiţi la mine cum îţi tac: “te iubesc!”. Probabil dragostea ne spune atât de multe că ne năuceşte. Poate de asta nu învaţăm mare lucru din fostele iubiri. Dragostea prosteşte. Din fericire nu iremediabil. Hai să ne mai prostim o vreme! Cât mai mult.

Ciclic

2011-11-18T13:30:00.002+02:00

sursa foto
Istoria dovedeşte o anumită ciclicitate atât la bine cât şi la rău. Civilizaţia romană a împrumutat de la cea greacă zei, stiluri arhitectonice şi idei. Astăzi romanii împrumută de la greci criza. Pâinea se mănâncă rânduri. Butada aplicabilă şi imperiilor nu numai plebei. Vizionarismul pare a suferi de serioase limitări când este vorba de destinul propriu. Astfel maiaşii s-au priceput să prezică sfârşitul întregii lumi în 2012, dar n-au reuşit să ghicească debarcarea lui Cortez. Din cauza asta eu nu cred în ghicitoare, nu cred în lectii învăţate şi asumarea erorilor. Limitarea stă în propriul nostru sistem de asimilare a informaţiei. Cei care cutează să afirme că văd cum arată viitorul ar face bine să ia binoclul de la ochi ca să nu dea acum în gropi. O scurtă privire peste umăr la zorii omenirii s-ar putea să-ţi dea ideea că atunci când cercul se va închide umanitatea va zburda goală prin poieni rumegând trifoi.
La naiba, tocmai am făcut o previziune, ghinion!

Lloret de Mar - Pădurea spânzuraţilor din Spania

2011-11-17T15:05:00.006+02:00

Ieri media a prezentat ştirea conform căreia în pădurea Lloret de Mar din Spania au fost găsite cadavrele în putrefacţie a doi români. Moartea ar fi survenit prin spânzurare. Ştirea a fost preluată la virgulă prin majoritatea tabloidelor. Ce ne izbeşte de la început la această ştire este prezentarea celor doi drept iubiţi, Romeo şi Julieta, suferinzi din dragoste, în fine...femeia şi bărbatul. Legătura între ei – iubire imposibilă iar moartea - suicid. Titluri ieftine de vândut maculatură. În acest copy/paste dat la gramadă, unele surse se citeaza între ele redundant începând de la titlu iar altele încurcă treburile lamentabil, gen Libertatea care îi face fraţi pe cei doi. Balmoşul ăsta nu este deloc surprinzător pentru presa noastră. Şocantă este asumarea poveştii sinuciderii, relaţiei sexuale şi a îndrăgostiţilor din Verona, ca varianta unică şi propagarea ei de facto.
Şocante sunt maşinile xerox de la ştiri care numesc “femeie" o fată de 13 ani şi vehiculeză cuvântul "relaţie de la 11 ani" în dreptul aceleiaş minore a cărei mamă o caută din luna august. Poate boţii media ar trebui să-şi facă temele mai bine cu privire la bărbatul de 26 ani lângă care a fost găsită fata. La fel de serios ar trebui să-şi pună întrebari presa asupra naturii "relaţiei" dintre cei doi, ba chiar asupra relaţiei dintre bărbat şi toată familia fetei. Presupusa cauză a presupusului suicid ar fi dragostea imposibilă între tânăr şi cumnată, omul trăind in concubinaj cu sora mai mare a fetei. Ţac pac, asta e, nu?! Poate că da, poate că nu. Ştirea este oricum mucedă. Ceva promiscuu arde mocnit. Nu sunt jurnalist, dar simt suflul bombei atunci când sunt aproape de locul de impact.
Tânărul găsit spânzurat în Spania, este originar din Beceni, Buzău. Se pare că Marian Manolache avea un trecut destul de tulbure. Consătenii lui îşi amintesc că acesta a avut scandaluri prin satele vecine pentru că ar fi dus fete în Spania, sub pretextul că le găseşte de lucru ca menajere sau bucătărese. Zvonuri sumbre cu privire la soarta unora dintre ele au fost amplificate de povestea unei tinere care a reuşit să fugă de la proxenetul ei din Grecia căruia spune că a fost vândută cu 5000 euro de omul găsit spânzurat în pădurea de lângă Gerona. Este foarte posibil ca după descoperirea relaţiilor cu traficanţii de carne vie, jurnalistii copy/paste să scrie peste o săptămână că cei doi au fost ucişi. Motive ar fi şi suspecţi s-ar găsi. Poate peşti neplătiţi, sau părinţi nenorociti cărora le-a fost înşelat copilul şi-au reglat conturile cu tânărul buzoian. Caz în care Daniela Cioroabă rămâne tot ceea ce ar trebui să fie oricum - o victimă. Repet, este vorba de o minoră. Puţină decenţă domnilor jurnalişti, că profesionalismul l-aţi pierdut în traducere.
Ar mai fi interesant pentru presă şi faptul că verii spânzuratului din Beceni au fost găsiţi morţi în casă anul trecut, intoxicaţi cu monoxid de carbon. Ciudat sau nu, sinucidere sau accident, pe nimeni nu a mai preocupat subiectul de atunci.

Periscop

2011-11-16T16:49:00.004+02:00

„Problema omenirii nu este că vrea prea multe, ci aceea că vrea totul imediat.”
Tache a spus asta. Lui nu i-a trebuit niciodată mai mult de o masă caldă, un pahar de bautură şi un somn bun. Pentru restul a lăsat timpul să curgă.
Eram la baza turlei buchisind ceva decor la medalioanele apostolilor, iar el sclivisea o porţiune puţin mai sus de mine.
L-am auzit tuşind. A dat basca pe ceafă, şi-a sters un cocoloş de frescă de pe nas şi mijind ochii pe geamul vestic al turlei, a anunţat:
- Domnii pictatori, astăzi avem două! Una mică şi tare şi încă una...Staţi că vă spun imediat. Aha, deci a doua ie babană. Prospătură, anul ăsta a apărut pă piaţă.
- Ce tot fleorcăi mă Tache acolo?
- Vine femeia cu masa iar în paner are două sticle de băutură. Una mică cu ţuică şi una mare cu vin.
- Cum poţi să vezi mă toate astea de aici, când femeia aia e tocmai la capătul celălalt al uliţei?
- Le văd prietene, le văd că am periscop. Ia vină încoa!
Am urcat lângă el şi am priceput că prin geamul dublu de formă rotundă imaginea femeii era mărită de câteva ori, distorsionată dar suficient de clară.
- Bine mă, că le vezi înţeleg dar de unde ştii ce e în sticle?
- Io mă? Şierloc Holmz tatică! Am şi aici nu numai aici, a zis el dându-şi două castane în cap apoi trei în piept.
Lojik, elementar 'ăi Doctor Radson.
Sticla aia mare are în ea vin nou care încă n-a stat bine din fiert că mamaia i-a pus dop un cocean de porumb. Iar aia de ţuică ie precis ceva palincă din cele bune, că a învelito a bătârnă ca pe bebeluş Io-te la ele cum se leagănă, parcă mă cheamă. Gata cu vorba, eu cobor să fac ploile şi să expediez baba retur.
Poate nu era Tache un pictor mare, dar la ghicit ce se ascunde în sticle era bun. Cel putin tura aia la fix a nimerit!

Marţea nu sunt cuminte - 1

2011-11-15T21:39:00.004+02:00

Exorcizare

Inaugurez seria "Marţea nu sunt cuminte" cu o poză plus cuvinte. Or să fie poze sau desene cu textul inclus. Leapşa cui se simte!

11 chestii pe care nu trebuie să le faci pe budă

2011-11-14T16:58:00.005+02:00

Să vă spun întâi ce se face pe budă.
Cam o dată pe zi, aşezat pe colac te caci. Tot la budă te poţi pişa de cele mai multe ori din picioare, rezemat sau culcat. Asta dacă eşti tip, ai presiune şi ţintă. Dacă nu întruneşti condiţiile, sau eşti gagică, e mai bine să stai cu bucile pe colac indiferent de nevoie.
Terminăm deci cu sexismu' şi avansăm ipoteza de lucru că te-ai dus la budă cu o treabă serioasă, n-aş zice solidă că iar o ardem în diverse. Ăia de au mancat ciocolată şi au băut bere cu iaurt ştiu cum ie când te pişi pe cur.
Aşea, deci te duci în cabina 00 fără nici o altă cifră după, chestie care îţi spune tot. Adică te pui ciuci, faci oo, te ştergi, tragi apa, speli lăbonţele şi ieşi.. Cu mici excepţii treaba asta n-ar trebui să-ţi ia mai mult de 3 minute. Lucruri naşpa se întâmplă dacă nu ştii...

Ce nu trebuie să faci stând pe budă:
- să vorbeşti la telefon. Pentru că îţi ies hemoroizii la adăpat; după sunete interlocutorul neavizat poate să creadă că te masturbezi, că eşti pe nevastă sau pe moarte;
- să dai sms. Chiar folosind T9 plus mesaje presetate, un schimb de sms-uri îţi poate consumă jumate sau mai mult decât minutele menţionate mai sus;
- să stai pe mess cu laptopul în braţe. Pentru că îti prăjeşti pulpele, iar pretenii de chat or să te simtă constipat ori cufurit.
- să mănânci sau să bei. Ce raţa mea, eşti om sau pasăre Dodo?! Nu uita că aia a disparut. Bănuieşti tu de ce...
- să fumezi. Căcatul afumat are un miros alarmant. Rişti ori să dea buzna pompierii cu furtunul pe tine când eşti cu chiloţii în vine, ori vecinii să vadă pe cine găteşti. In afară de asta, chiar îţi place aroma aia?!
- să scrii. Dacă ai un moment de inspiraţie, la sfârşitul ei s-ar putea să te ştergi cu propria-ţi operă la cur;
- să citeşti. Or să-ţi pocnească vase de sânge la pulpe cât termini un capitol din Război şi pace. Excepţie fac ziarele care înlocuiesc hârtia igienică in cazuri exprese. A se evita Dilema. La budă trebuie să fii hotărât.
- să te joci. Jocurile video alterează simţul timpului. Dacă aştepţi să termini nu ştiu ce nivel ca să te ridici de pe budă, s-ar putea să constaţi că a venit iarna şi ai un ţurţure înfipt în cur;
- să asculţi muzică la căşti. Pentru că 99% o fredonezi involuntar, o să ajungi pe youtube sau sonerie la vre-un prost pe telefon;
- să faci contorsionism. Îţi dai seama ce penibil ar fi să vină descarcerarea ca să-ţi scoată wc-ul de pe cur?!
- să repeţi un discurs sau rol. La ce spital crezi că ar suna un posibil trecător auzindu-te declamând din Eminescu, Shakespeare sau Jobs?!

Noah, cam atât mi-a trecut prin cap stând pe tron. Şi încă una înainte să tragem apa. Anume că societatea modernă a pervertit complet actul fiziologic al defecării. Poziţia este inadecvată, durata prea mare iar riscul de contaminare ridicat. Defecăm într-un spaţiu închis unde ne ţinem periuţele de dinţi lângă wc, rufele murdare alături de teancul de prosoape curate şi altele. Ca să fie tacâmul complet, petrecem acolo mai mult timp decat ar fi firesc, că necesar este un cuvânt inventat de evrei când au pus prima taxă la budă.
Asa că luaţi aminte trei cuvinte:
Căcarea nu-i plăcere, ci parte din nevoi;
Căcaţi-vă cu minte, nu vă căcaţi pe voi!

Adevărul despre Evenimentul zilei

2011-11-13T11:38:00.004+02:00

Ştiu că respiraţi în epoca digitalului, unde lumea citeşte ştirile pe telefon sau tabletă, dar aveţi un bit compasiune pentru un clasic (încă) în viaţă. Adica io. Recent clasicul şi-a făcut un tabiet din cititul presei sprijinit în sticla de bere la bodegă. Bodega este un bar nici prea prea nici foarte foarte, unde ziarele sunt gratis.
Păi dacă e gratis, de ce fac nazuri?! Ei, fără bani s-o tragi deMoga! Stai nene că de fapt eu achit berea şi îmi iradiez neuronii cu reclama plătită din ziarele alea. Nimicul nu e gratis, e degeaba.
Deci să revenim la şinşilele noastre.
Mă oftică anume treaba că dintr-un vraf de maculatură de 15 cm grosime nu storc informaţie nici să şterg un hemoroid la gură. În Şansa, Opinia, Răcnetul, Clik şi Evenimentul nu găsesc mai mult de 2 pagini adunate care să spuna ceva. Dar să nu facem o dramă, că în toată media este lipsă acută de subiecte reale.
Să vorbim punctual despre Evenimentul zilei care nu ar fi o sursă de informaţie rea faţă de altele. Rău este faptul că articolele Evenimentului suferă de lipsă grosolană de corectură. Vai pupila ta când te apuci de citit ce urmează după titlu. Litere mâncate, pauze omise, cratime lipsă sau puse anapoda. Vă jur că sunt văr cu Trăznea în ceea ce priveşte dragostea faţă de gramatică. Greşelile care pe mine mă apucă de ochi, pe Pruteanu l-ar ucide, dacă nu ar fi deja mort sărmanul. Probabil Evenimentul îşi ia articolele de la colaboratori şi editorialişti prin messenger şi le bagă întrun agregator care le înghesuie prin pagini după cum i se scoală randomul. Pune apoi prima pagina pe net, dă share, bun de tipar şi gata. Singurul angajat permanent pleacă acasă ca să prindă grişul cald şi nevasta fierbinte. Câteva ore mai tarziu eu mă uit încruntat la ziar, apoi înteligent la sticlă. Deci...deci. Madona se desparte în silabe mai nou!.

OZNelu

2011-11-10T20:25:00.003+02:00

Senzaţia insuportabilă de presiune în vezică mă scoate din visare. Deschid ochii. Întâi nu văd nimic. Întuneric. Muzica mă înconjoară. Şi deodata îl văd. Privirea mi se umple de lumină. Ireală. Albastru intens. Discul metalic cu lumini pe circumferinţă dansează uşor suspendat în neant. Toată viaţa mi-am dorit să văd asta. Este atât de frumos, atât de vibrant. Fără să-mi desprind privirea de pe lumini, cu gesturi febrile scot din geantă aparatul foto. Setare pentru noapte, bliţ oprit. Reuşesc să fac 5-6 fotografii. Rămasă fără baterie camera foto se închide automat. Oftez, apoi mă rog în gand. Trebuie să mai aibă puţin suc în ei acumulatorii, măcar de o poză. Apăs butonul şi minune - camera foto se deschide. Fără să mai pierd timp cu setările, ţintesc şi apăs declanşatorul. Bliţul resetat la închidere scoate din intunericul înconjurator capete umane grotesc proptite în cer. Deodata se face lumina. Suficentă lumină ca să văd feţele ce mă privesc dezaprobator. Îmi zmulg căştile de la urechi şi mă uit buimac în jur. Cer scuze călătorilor din autocar. Şoferul aprinde şi restul lămpilor. Plafoniera albastră îşi râde oval de mine. Arată groaznic, chiciosă şi este fabricată din cel mai banal plastic.
Frate, dar pe întuneric aprinsă numai ea, cât de mult putea să semene cu un...
Ok, ok, am băut o bere în plus. Şi un coniac. Dar unu' mic.

Deportarea - străfulgerări

2011-11-09T16:55:00.009+02:00

sursa foto
Z26/C2
Deportarea
"Copilaria s-a sfarsit.
Omenirea trebuie instituţionalizată, educată, pregătită.
Universul nu este un loc de joacă. Universul nu acceptă refuz.
Protectorii asigură DA ca fiind singurul răspuns al oamenilor la orice le va cere."

Ultimile două zile până la expirarea termenului de deportare au fost startul demolării acestei lumi. De la geam am văzut fetiţele smulse din bratele taţilor, mamele trase din braţele fiilor şi iubitele din îmbraţişarea iubiţilor. Cu cât ceasul număra mai puţine ore, cu atât împuşcăturile, ţipetele şi sirenele se auzeau mai des şi mai tare astfel încat au ajuns zgomot de fond. Întârziatele se buluceau ca vitele la tăiere; uneori erau împinse de soldati, dar cel mai adesea de toavarăşele lor de exil. Pe media curgeau aceleaş imagini; Porţi aruncate în aer, Porţi însângerate în urma busculadelor; femei călcându-se la propriu în picioare, în timp ce ţipetele lor de groază erau depăşite de ale mulţimii masculine, care se zbuciuma după cordoane. Sclipiri de groză. Femei fugind, femei urlând, femei plângând, femei murind. Tunuri de apa, bastoane electrice, gaze lacrimogene şi scuturi peste tot în oraş, peste tot în tară, peste tot în lume. În ultima oră ţipetele s-au mutat pe trepte, în pivnite şi poduri. Mi s-a spart usa de atatea ori, că nici nu m-am mai obosit să o închid. Întâi DepoGarda, apoi Miliţiile şi vecinii.
- Unde-i băi, a plecat?! Zi bă, că dacă o găsesc ne omoara pe toţi. Unde-i ba n-auzi?!
Stăteam îngenuncheat în hol cu mâinile la ceafă şi urlam la fiecare noua izbitură: “a plecat nenorociţilor, a plecat, a plecat...
Cavalcada de picioare urmată de ordine lătrate m-a anunţat că verificarea blocului se sfârşise. Am ramas singur. Cateva zile nu s-a mai auzit decat rareori ţipete sau cate un foc de armă răzleţ. Au urmat valurile de sinucideri, majoritatea tăcute. Sinucigaşii erau din toate categoriile dar mai ales cei cu ceva mâzgă la portofel. Hedoniştii care realizau că le-a apuns steaua, mici buticari de plăteau rate şi ţigani rămasi fară prinţese în palate. Scriitori, artişti, piloşi prosti, trişti şi obosiţi cronici, mulţi dintre ăia de trăiseră din scamatorii financiare şi combinaţii. Apoi au crăpat toţi întreţinuţii bolnavii şi asistaţii. Banul nu mai exista. Mila nu mai era. Groaza anihilase toate sentimentele în afara foamei şi setei. Omenirea se prăbuşea. Era un fel de stupoare agonizantă. Dispariţia a mai mult de jumătate din populaţie în decursul unui singur C, era un şoc pe care nici un psihic nu-l putea concepe. Umanitatea amputată a încercat o vreme să simuleze decenţa. I-a reusit parţial pâna la căderea sistemului electric. Fără curent nu ai nici gaze nici apă, nici comunicaţii. Fără curent nu există civilizaţie. Am avut o mică sclipire raţională la câteva zile după încheierea deportării. L-am sunat pe Alex şi i-am propus să mă mut cu el. Alex era un colecţionar de artă septagenar. Avea uşa blindată la apartamentul sau de 4 camere de la etajul 7 din 12 unde locuia singur. A avut decenţa sa moară neajutat şi devreme, imediat ce i s-a terminat insulina. I-am aruncat cadavrul de la balcon. Când s-a terminat ultima conservă şi ultima lingură de apă din cadă, n-am mai avut incotro. Am ieşit în stradă. Complet nepregătit.

Valul de gunoi

2011-11-08T10:51:00.003+02:00

Produsul numărul 1 al umanităţii este gunoiul. Ca să realizezi asta trebuie să vezi o groapă de gunoi.
Sintagma "groapă de gunoi" păleşte în faţa realităţii muntelui. Muntele este negativul gropii.
Stai, nu este munte, este un val!
Uite, pescăruşii ţipă deasupra lui ciugulind sardinele din cutii de conserve şi creveţii din pungi de plastic.
Uite rechinii - câini cum se sfâşie între ei pentru o pungă de branză - meduză plina de puroi.
Priveşte cum pluteşte buldozerul pe coama lui ca un surfer fantastic împrăştiind spuma de pampers dero şi noroi.
Simţi briza? Miroase a şaorma cu de toate.
Regurgitată.
Valul care pare încremenit este într-o continuă mişcare, într-o exponenţială creştere corelată direct cu lăcomia şi nepăsarea din noi. Întro zi care nu se v-a numi bună, valul se v-a face tsunami şi v-a trece peste noi.
Curând

Câinele din Balcicville

2011-11-04T17:09:00.000+02:00

'reaţi ai jigodiei de rumânky care aruncaţi gunoili la apă. Cumetri da? Pupa-v-ar râia sub coadă şi vedea-v-aş alergaţi de hingherii bulgari, că ai voştri sunt simulentâi la bază. Uite-mă cum enot în ciorba asta. Pfuuu...Put a feşte în loc sa mut a câine. Pun eu colţ alb pe voi, numa' să las sticla asta la coş.
'ca-v-ar purecii şi mloşniţele de turişti care vă credeţi în cadrilater la voi acasă, că v-aţi nărăvit la nisip de aur între buci, mâncare grasă şi chelneri cu ptiu...la groasă. Ia ia-ţi mă petul acasă. Nu pă mine băh că eu sunt cetăţean comunitar, câinele din Balcicville... 'reai tu al dreaq cu castelu' lu' tanti Mârrria de romunaş nostalgic! Ham spus!

Vise grele

2011-11-01T21:59:00.003+02:00

Z15/C2.
Deportarea.
S-au format primele cozi în dreptul Porţilor.
Nu mai există luni.
Există Communikate, C-uri. Unul la 28 de zile, ca ciclul femeii, ca marca betonului. Inexorabil, un C la 28 de zile. Regulat ca mişcarea lunii, masiv ca un decret antic, săpat ca în piatră în mintea fiecărui bărbat din cartier.
Nu le citesc. Le visez. Trebuie!
Uneori o visez pe ea.
E atat de reala...

Păşeşte prin Poartă. Bagajul a dispărut în urma ei cu o jumătate de secundă întârziere. Dincolo a apărut doar ea. Vantul bate în rafale. Părul îi trece peste urechi o şuviţă care îi intră în gură. Strânge din ochi. Ochelarii de soare erau în geamantan. Oare cum ar arăta, văzute prin ei, acele dune –ocru- arse de soarele invizibil? Clar, la fel de ireale.
Cerul tulbure pare foarte luminos. La orizont, un nor cilindric atârnă din el ca un cârlionţ monstruos scorojit de dogoarea nisipului de dedesupt.
În direcţia opusă - aceleaşi cocoaşe cuarţoase sub plafonul vălurit. Solul pare o turmă de dromaderi preistorici parţial topiţi. Oarecum departe, undeva între dune şi cer, plată şi tristă ca o femeie stearpă, se vede marea. Complet plană, complet goală. Stranie. Parcă ar fi metal topit. Nu zboară nimic deasupra ei în afara nisipului brun. Prin praful şi lumina crudă câteva siluete feminine îşi plimbă dezolarea. Pe plaja ciudată urmele de paşi se întretaie convergând zadarnic către punctele înalte.
Inutil.
Nu se vede nimic de acolo, doar disperare.
Nu este nimic acolo în afara ultimei alegeri.
Lăudaţi fie Protectorii, cei ce au lăsat femeile să aleagă calea. Femeile care simt, femeile care oscilează. Printre ele Lila.
O simt… Şovăitoare, întoarce faţa către mine şi buzele ei mute formează unica, logica întrebare. Pustiul sau marea? Nu pot, eu nu... Îşi lasă hainele să cadă şi se îndreaptă goală către mare. Tălpile încep să-i fumege. Nu Lila, nuu!

Desprinderea din vis în întuneric este grea. Urletul oprit în gât mă doare ca un tirfon bătut cu ciocanul în plămân.
Coidză respiră atipic lângă mine. Coşmarul meu palpită la limita conştientului.
Al lui este la apogeu. Globii oculari i se mişică rapid sub pleoape.
Geme, gâfâie... Picioarele îi zvâcnesc sub învelitori. Începe să şuiere. Coidză vânează. Întind degetele căutîndu-i buzele. Le sărută. Coidză mă iubeşte. Se întoarce cu spatele. Cum îl iau în braţe reîncepe să doarmă SS - somnul sigur. Fără zgomot, fără vise.
În lumea fără femei visele te pot ucide.

Creioane

2011-10-31T12:11:00.000+02:00

Dacă în poză, observaţi o masă pe care stă o cană plina de creioane, să ştiţi că este greşit, total greşit. Ceea ce trebuia să vedeţi voi, singurul lucru pe care era necesar să-l vedeţi erau creioanele. Creioanele şi numai creioanele erau importante, adoratori de ambalaje şi proptele care sunteţi!

Păianjenul

2011-10-27T17:00:00.001+03:00

Ţi-am promis povestea unei iubiri; ţi-am promis descrierea stării sublime, asemănătoare zborului din vis. De ce am facut asta, acum când n-o să mă pot ţine de cuvânt; acum când, pe strada dragostei nu se mai perindă decât umbrele?! Am auzit la radio sau am citit pe un afiş o alta intrebare. De ce ne mor iubirile? Oare mor, sau se transformă?! Atunci să-i dăm iubirii, numele de Jana şi să ne felicităm reciproc. Iată, reîncarnarea există!
Câteodată îmi doresc să nu simt nimic, sau măcar să pun sentimentelor prea puternice surdină. Dar a nu simţi nimic este asemănător morţii, iar eu preţuiesc prea mult faptul că sunt viu. Probabil de asta, antagonic dorinţei de mai înainte, nu iau calmante decât atunci când durerea mă înconvoaie. Poate de teama paranoică de a mă lăsa în voia chimiei, din prostie, sau poate din masochism.
Ţi-am promis atâtea dar cel mai des că nu o să doara. Acum mă întrebi de ce. Şi n-am decât un raspuns Pentru că aşa îmi este natura. Sunt veninos. Acum taci şi mori, sau transformă-te dacă poţi!

Noi doi şi-un ceas în wc-u

2011-10-26T14:47:00.000+03:00

Trag apa, trec pe lângă el şi mă postez la chiuvetă în faţa oglinzii.
El îşi continuă treaba dar are chef de vorbă.
- Oo, ce faci drăguţă, nu mai cunoşti omul când fluieră, ori ai devenit pudic?!
- A, nu...salut! Adica... Mă uitam că îmi cade părul. Să mă tund mai scurt?
- Lasă-l aşa că eşti băiat gigea. Inchide uşa că vreau să-ţi arăt ceva!
- Nu nu, lasă altădată. Îţi închipui ce zice lumea?
- Lasă lumea să vorbească că are ce. Ia uite! Pune mâna mă că nu muşc!
- Mmm ce beton. Mişto. Frate ce tare e!
- Sexicios, nu? Dă-mă dracului că-s bun. Se pupă la chelie.
- Îmi place tare mult, pot să...ia dă-mi...că sunt ud!
- N-are nimic. Mă, ce te grăbeşti aşa, vezi că am o siguranţă aici.
- Nuş ce am de îmi tremură mâna. Pff, ce îmi vine. Cred că mă îndrăgostesc.
- Hamilton, baby. Sunt nebun după el, dă-l înapoi că îţi ajunge. Îl iubesc!
- Te urăsc...E cel mai tare ceas mecanic de l-am văzut!

Statul şi recensământul

2011-10-25T14:42:00.004+03:00

Zic
Statul nu discută, dispune;
Statul nu te aude, te audiază;
Statul nu este inamicul nr. 1, este inamicul;
Statul este peşte pentru că politica este curvă;
Statul care nu ştie să estimeze învaţă să numere;
Statul te consideră artist, de asta îţi trimite recenzori;
Statul vrea să ştie de la cine şi unde ai, ca să decidă cât şi când ia;
Statul te vizitează când vrea să-ţi ia şi trebuie vizitat când trebuie să-ţi dea.

Deci
Recensământul este ca inventarul la aprozar. Dacă iese prost inventarul, se închide gestionarul ori aprozarul. Daca iese prost recensământul, se publică rezultate parţiale pesimiste – vinovată este eludarea meandrelor concretului.
Dacă iese bine, se publică rezultate parţiale optimiste – câştigătoare este coerenţa aliată viziunii.
Gestionarul pleacă la Bruxeles cu amanta, în ambele ipoteze.

Femei, preşuri şi vin

2011-10-25T10:51:00.002+03:00

- Băi Hulă, nu poci să dorm, zice el reuşind să mă dezvelească! Deschid gura să-i zic ceva de morţii blocului pană la scara M, dar tresar:
- Şşt!
Afară scrâjneşte un ciob. Cineva strigă, aleargă, se împiedica. Paşi mulţi îl ajung din urmă. Urlă oribil, apoi horcăie şi gâlgâie. Coidză face o moacă de hamster prins pe budă. Parca îi aud gândurile: „Zgâţii lu' tactu' de prost care ţi-ai găsit să-mi mori sub geam!”
Pipăi toporul. Mă potolesc. Gratiile ăstuia par solide. Se aud şoapte, zgomote de lamă ce muşcă în carne. Canibalii îşi împart rapid prada şi se cară. Frigul se lasă în cartier mai tare decât întunericul şi tăcerea.
Caut din ochi încă o pătură. S-a dus naibii visul căldurii pe ţeavă de la Marea Deportare. Trag de preş chiar dacă-l aud pufnind. E in casa lui, poate să-şi caute o hanţă de învelit. Mai iau un gat din sticlă, să mă asigur că are încă în ea. Căldura covorului şi băutura mă înmoaie. El suflă sacadat în mochetă. Aerul din cortul pus in mijlocul camerii miroase a cinematograf după un film indian. D' alea în care indienii de pe pânză cânta iar ăia din sală se caută cu porumbu' la carii. Mă trezesc vorbind.
- Auzi, dacă ai găsi o femeie, ce ai face?
- Orice!
- Frate auzi, da cu cine ai pune-o, cu Anjelina sau cu Biionse?
- Cu Nicol, aia de cânta înainte cu Pisicuţele. Biionse a întins copita cand a încercat deşteptul de Jăizii să o ascundă. Ia crăpat pe amândoi Depogarda. Ehh...Nicole era bună rau; neşte fese de ţi se scula şi când te uitai la scaunul pe care stătea. Mama, ce ţâţe beton, ce pântece plat şi ce şolduri. Ce faţă şi ce ochi; gândeşte-te cum ar fi să ţi-o sugă uitandu-se în ochii tai.
-Mă gândesc...Auzi. Da' buzele Anjelinei? Îţi dai seama cum se mulează buzele alea, cât de moi şi calde sunt? La dracu, cred că mi se scoală!
- Mie mi se culcă dej. Fraiere, nu eşti oblu. Sare apretul pe tine de somn. Nu fi muhe, dă sticla încoace că ejti bini; nu-ţi mai trebe!
- Ia Coidză, noapte bună!
- Noapte bună Hulă, somn din mână!

Gadhafi este mort, Alah să-l iepure!

2011-10-21T09:00:00.004+03:00

Gadhafi este mort. Măcelul din Libia poate continua fără scop. Cel puţin fără scopul uciderii dictatorului. Alte interese vor muta pionii însângeraţi pe harta de nisip, petrol şi foc.
Acum cateva ore AP anunţa că în urma unui pont, luptătorii revoluţionari l-au hăituit pe jos pe Gadhafi şi gărzile sale de corp pâna când i-au încolţit în coductele de drenaj a unei autostrăzi de lângă Sirte. L-au smuls din gaură ca pe un şobolan în timp ce moşul urla: „Fii mei, nu mă omorâţi!”.
Se pare că milogeala nu i-a folosit la nimic. În scurt timp cu trupul însângerat era plimbat drept trofeu pe capota unui camion în uralele revoluţionarilor victoriosi. O oră mai târziu apăreau în mediul online primele veşti despre moartea sa.
Alte agentii de ştiri mai cumpătate afirmă ca Gadhafi ar fi murit în ambulanţă în urma rănilor de gloanţe suferite în lupte. După filmuleţele si pozele de pe net aş zice că a murit de ruşine în urma păruielii aplicate de revoluţionari. Toată lumea ştie cât ţinea Moammar la coafura sa. Tătucul Libiei a murit. Dracu să-l pieptene!

Strălucitorul şi Placidul

2011-10-19T11:04:00.002+03:00

Totă lumea ştie că dincolo de pupăceli, zâmbete şi amabilităţi, între marii artişti există la fel de mari rivalităţi. Se spune că la un pahar de şampanie în plus, după un concert de binefacere, Placido Domingo şi Luciano Pavarotti au început să se tachineze. Se pare că Placido a fost acuzat că ar fi prea veros în afaceri de către un Pavarotti deloc placid. După mai multe replici caustice neutralizate cu bule de şampanie, Pavarotti a zis:
- Ştiţi cu toţii că am concertat la Vatican chiar în basilica San Pietro. Am cântat aşa de bine, că statuia Fecioarei Maria a început să lăcrimeze! Papa a zis: „Brava, asta voce puternică nu ca a sfrijtului de Domingo.”
- Păi sigur ştii să întristezi lumea, a replicat Placido. Slab domnule, slab! Eu am cântat la Rio De Janeiro la inaugurarea statuii lui Cristos. Aşa de bine am cântat încât gigantica statuie a desfacut braţele şi a spus: „Brava, asta da muzica, asta da cântareţ, nu ca grasu' ăla de a făcut-o pe mama să plângă!”

Aşa cum scrie şi la etichetă, acesta este un banc reşapat

Huidu şoferul agresor

2011-10-17T13:44:00.006+03:00

La ora când scriu, Directorul Direcţiei Rutiere, comisarul şef Lucian Diniţă şi alţi specialişti din Poliţia Rutieră susţin o conferinţă de presă, la sediul IGPR având ca subiect accidentul auto în care a fost implicat Şerban Huidu. Conferinţa este transmisă în direct de Realitatea Tv.
Doar 15 minute de "conferinţă" mi-au fost de ajuns să mi se reconfirme unul din motivele pentru care merg prost lucrurile la noi în ţară. Bâlba.
Puţina şcoală pe care am reuşit să o frecventez, îmi indusese falsa idee că o conferinţă este un eveniment unde oamenii cu competenţe în domeniu vin pregătiti să anunţe, să discute, să dezbată ceva. La acest gen de evenimente organizatorii sunt cei care se presupune că ştiu ceva mai mult decât invitaţii despre subiect. A fi organizator presupune pe lângă vafe şi cafele gratis, că ai minim un vorbitor specialist în problemă şi/sau măcar un prezentator. Tu eşti organizatorul. Adică ştii că mâine ai conferinţă, ştii tema, îţi faci un comunicat, un discurs. Îl expui frumos ordonat, urmărind nişte puncte, apoi laşi hârtiuţa sau telecomanda de la retroproiector jos şi răspunzi la întrebari.
Probabil că sunt un dinozaur anchilozat şi un rautacios; un cârcotaş chiar aş îndrăzni să zic.
Asta ar explica de ce "conferinţa” asta mi se pare un circ, un spectacol al penibilului.
Domnul Diniţă s-a lansat într-o povestire a la long a accidentului, bine condimentata cu a-uri, ă-uri, mm-uri, presărată cu aluzii deloc subtile la partizanatul presei pro-Huidu. Un fel de urecheală părintească a jurnaliştilor obraznici, care nu lasă “specialiştii” să facă parchetul mai lucios. Acest Mr. Prompter al poliţiei nu are nici un pic de rigoare în exprimare, nici o minimă cursivitate a discursului. Doar hăhăieli, admonestari, şi ceva argou poliţienesc din care cea mai memorabilă ar fi definirea lui Huidu drept "şoferul agresor". Iacă pâine de mâncat pentru tabloide, iată deci ce trebuia (vezi titlul) să înţeleg şi eu.
Mă iertati, dar nu-mi mai trebuie restul conferinţei ca să mă ridic şi să ies din sală. Sau în cazul de faţă să închid televizorul. Am văzut şi auzit destul.

Ieşirea din matriarhat

2011-10-13T16:55:00.004+03:00

Poezie cu care particip la concursul de pe trilema "despre-un băiat şi-o fată".

Despre o fată şi un frumos băiat
Se ţes în clipa asta mii de fire,
Iertaţi-mi deci acest banal păcat
Şi neîncrederea acerbă în iubire.

De când a ronţăit în Eden mărul
Strămoaşa fetei nostre a aflat,
Că mai uşor decât îşi spală părul
Ea poate subjuga un alt bărbat.

Trecut-au secole de bal şi glorii
Şi-au ajustat fetiţele năravul,
În ton cu arta dulce-a dominarii
Şi cât le este de puternic sclavul.

Dar vremea fetei iată se întoarse
Pe tocuri lungi şi mintea scurtă,
Cuptorul vieţii altă soarta-i coapse
Din zbor a prăvălit-o ca pe turtă.

Visând că spiritul epocii cere
Să se înfăţişeze generoasă;
Miloasa l-a lăsat pe el la bere,
Iar ăla n-a mai revenit acasă.

În prag bătu-ta dânsa din călcâie
Cu mierea curgându-i din gură,
Băietul s-a strâmbat a lămâie
Şi a rămas să doarmă în şură.

De când e liber berea a alege
În loc de fiţe, farduri şi cercei,
Băiatul spune că nu înţelege
De nici o iotă ce-i în mintea ei.

Chiar vreţi să regăsiţi iubirea
Între o fată şi-un frumos băiat?
Duceţi-vă să admiraţi minunea
Pe la ieşirea din matriarhat!

Piatra

2011-10-12T16:59:00.002+03:00

Strămoşul a ridicat-o dintre altele aflate pe un ţărm cu un milion de ani în urmă. A aruncat-o. Piatra lovea şi ucidea. A luat alta şi a făcut la fel. Nouăsutedemii de ani i-au trebuit să înveţe că piatra poate să taie. Şi să lovească. Ştiind să ucidă cu piatra în ambele feluri, s-a simţit puternic. După osutădemii de ani, un alt strămoş a legat piatra la capătul unui os. Cu mâner piatra jupuia şi ucidea mai bine decât fără. În trei feluri ştia strămoşul cu piatra să ucidă. Şi se simţea puternic. Acum două mii de ani un strămoş a spus pietrei să nu mai ucidă. Alt strămoş l-a ascultat, apoi l-a legat de un lemn şi l-a omorât. S-a simtit mai puternic. Insă a ţinut minte. După douămii de ani de învăţat piatra să nu ucidă m-am nascut eu. Trăiesc înconjurat de materiale sintetice unde piatra, osul si lemnul sunt decor. Pot ucide cu focul, cu gheaţa sau atomul. Sunt arme ce nu le pot ţine cu mine mereu şi trebuie să păstrez distanţa faţă de semenul meu. Ştiu să ucid în sute de feluri. Mă simt zeu. Dar când duşmanul imi iese neaşteptat în cale pe plaja pustie mă simt singur. Eu sunt gol iar el este plin de colţi, de gheare şi păr. Mă aplec să culeg o piatră. Şi nu mă mai simt singur şi zeu. Mă simt om. Temător.

Cuvioasa Parascheva - mitul unui fals SF naţional

2011-10-11T16:29:00.005+03:00

sursa foto

De azi SNCFR a suplimentat trenurile pe relaţia Bucureşti Nord- Iaşi cu ocazia Sărbătorii Sfintei Parascheva. La toate cursele naţionale care au destinaţie finală staţia Iaşi a fost suplimentat numărul de vagoane.
Ura, sărbătoare naţională vere! Aţi văzut ce nebunie generală a fost anul trecut la Iaşi cu aceeaşi ocazie? Dezmăţ cu babe însetate de agheasmă şi gospodine piromane amatoare de sarmale stricate. Toată debandada este însă dorită. Ceva pute în Mitologia.
Hai să vedem ce este putred la Cuvioasa Parascheva:

Viaţa lu' tanti Paraschiva
Cică moarta asta de o pupă-n brânca uscată turmele însetate de minuni ar fi sfânt român. Fals, foarte fals! Fetiţa s-a născut în Turcia, satul Epivat, pe aproape de Constantinopol (Istambul, da?!). A frecat menta la mă-sa pe prispă până la 15 ani când a prins-o aia dând ţoalele din casă la aurolaci. Ca să scape de bătaie, probabil, a intrat la mânăstire unde se spune că s-ar fi "nevoit" cinci ani. După asta s-a dus la Ierusalim, unde nu se ştie exact cum şi de ce a mai frecat-o încă cinci ani. S-au făcut 25 de ani, vârstă la care are un coşmar cu Isus care-i zice: du-te fă de mori acasă! Gagica s-a executat de urgenţă cărându-se înapoi la Epivat unde a aşteptat să crape. Ceea ce a şi făcut după înca doi ani. Glorios, nu?!

Crearea mitului
Ca orice mortăciune cadavrul femeii a ajuns în pământ. Unde se petrece singura şi discutabila minune în toată această abureală. Adicătelea cadavrul nu putrezeşte. Fix pix. Este plină lumea de mumii apărute datorită diverselor condiţii climaterice şi chimiei locale a solului care contribuie la conservare pe lângă răşinile ce se turnau pe şi în cadavre. După aproape două secole, barcagiul Gheorghe o dezveleşte accidental săpând groapa unui camarad înecat. Peste noapte, beat si probabil uşor necrofil, Gheorghe o visează în chip de zeiţă pe posesoarea "trupului neputred şi plin de mireasmă". Clericii o dezgroapă şi o expun în biserica locală peste 170 de ani. De aici începe balul. Cu ocazia diverselor războaie, prădăciuni şi răscumpărări se face trafic cu ciolanele murate, care durează de pe la 1050 până în 1641. În acest răstimp mortăciunea se plimbă din Turcia în Bulgaria, apoi în România, ajunge în Serbia şi înapoi în Turcia unde este vândută ortodocşilor. La fiecare plimbare căpăta un plus de valoare, acoperită de aurul cu care se ambalează hoiturile sfinţilor, probabil să le facă ciudă că au trăit în sărăcie. În 1639, domnitorul Vasile Lupu, terminase de zidit biserica Trei Ierarhi şi căuta ceva preţiozităţi cu iz sfânt. Cum plătise turcilor datoriile patriarhilor de Constantinopol şi Ierusalim pe mulţi ani, primeşte la schimb doi ani mai târziu - moaştele Cuvioasei Parascheva. Capăt de călătorie?! Oarecum.

Promovarea mitului
Calendaristic ziua aşa zisei sfinte a fost declarată pe 14 octombrie. De-a lungul timpului popii au început să grefeze pe ea. S-au făcut slujbe în ajun, deci două zile; mai trebuia una şi după şi aşa se făcură trei. Astfel s-a ajuns ca astăzi să avem nouă zile de show conform cu PROGRAMUL Sarbatorii Sfintei Parascheva 2011 * 09-17 octombrie 2011 * emis de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei!
De-a lungul celor peste 350 de ani scurşi, mitul a început să prindă carne pe ciolane, iar biserica bani la ciorap şi know how-ul organizării de spectacole. Nu se puteau lăsa zdrenţele alea să stea fără să producă nimic, doar ca să le roadă vremea că viermii sunt alergici la mir. Cum nu era rost de revânzare ei avantajoasă, Parascheva International s-a făcut naţionalistă. Astfel cadavrul ambulant a început să fie plimbat în jurul bisericii, pe străzile Iaşiului şi apoi tot mai departe prin satele Moldovei. Anual BOR plimba mortul în noi cruciade aducătoare de ploie, sănătate, câştig la loto şi sarmale gratis la popor. Pe lista sfintei adoptate s-au îngrămădit sumedenie de minuni într-un colaj ameţitor, de la invulnerabilitatea la incedii, inundaţii şi bombardamente, la alungarea secetei, demonilor şi bolilor, până la evitarea sinuciderii şi notelor proaste din catalog. De 15 ani mascarada a depăşit stadiul regional şi a devenit circ naţional în care se implică toată lumea, de la baba ruptă-n ştrampi la ONG-uri sugătoare de 2% din impozit, sau la fotografi cu telefonul până la televiziunile naţionale care se înghesuie să-ţi transmită în prime time bătălia pe agheasmă la televizor.

Demolarea mitului
Mai este nevoie dupa ce aţi citit mai sus?! Aţi văzut de unde a apărut acest cult naţional? De sub fustele traficanţilor de religie turci, bulgari şi fanarioţi. Din datoriile pântecelor îmbuibate. Din notele de plată ale cruciadelor si ale bisericilor clădite pe pământ străin. Da stimaţi berbeci şi credincioase oi, acesta este un cult. Este cultura sărăciei mintale, a glorificării rămăşitelor umane, închinarea la idolul Ciolan, într-o compilaţie bazată pe adorarea morţilor. O legendă minoră fals legitimată de vechimea ei, a devenit o tâmpenie uriaşă ce contrazice esenţa a ceea ce ar trebui ortodoxia religiei voastră să însemne. Religie care afirmă că biblia este inima ei, că sufletul este singurul ce merită să fie nemuritor şi care menţionează că între Dumnezeu şi credincios exista Iisus Nazarineanul ca sigur mijlocitor. O religie cu preoţi care îţi citesc din biblie ”să nu-ti faci chip cioplit” apoi te îndeamnă să te închini la un cadavru înghesuit într-un vas de lut încuiat în carapace de aur şi argint. Religie pe care îşi permite să o interpreteze, când şi cum are chef, instituţia de profit numită Biserica Ortodoxă Română. Aceeaşi care te prosteşte pe tine, decretând sfinţi, sărbători şi minuni, după cum de vârtoasă sau debilă îi este erecţia patriarhului aflat la cârmă.
Aşa să vă ajute Dumnezeu?

Balena la iarbă verde

2011-10-07T13:32:00.002+03:00

sursa foto
Cum ar fi să te duci la iarbă verde şi sa dai în fâneaţă peste ditamai balena moartă? Dar nu imediat lângă plajă ci la aproximativ 900 de metri de apă!
De o surpriză de genul ăsta au avut baftă niste englezi din East Yorkshire, Skeffling, pe malul nordic al râului Humber. Adică în Anglia pentru ăia de cred despre Yorkshire că ar fi ceva de porc.
Mamiferul bâzâit de muscă în iarba înaltă din zona estuarului Humber este, probabil, dintr-o specie rară şi una dintre puţinele găsite eşuate pe coasta britanică.
Experţii care au examinat animalul lung de 10 m, spun că sunt aprope siguri (95%) că era o femelă.
Eu aş fi fost sigur (100%) din prima. Era şi greu de dedus. Vezi o grăsancă tolănita în iarbă care pute a mort şi peşte?! Ie femeie sigur. Ce să-i faci, floştonieru' Căpşună al nostru îl bate la cur oricând pe Şerloc Holmzu' lor!

Pieta sau toamna salvamarului

2011-10-07T10:47:00.003+03:00

Ioane cum te-ai dus tu Ioane! Cum te-ai dus tu să bei ca melcu'. Io la bar te credeam, dar pe tine te luase apa. Ai căzut lat prăpăditule, obositule! Te-am văzut că îmi arătai ceva, dar n-am înţeles ce. Cum să înţeleg dacă dădeai din maini ca Brusli? Ce să înţeleg când puneai mâna la slip? Când în sfârşit am înţeles unde ai îndreptat ultima oară deştu', m-am răsucit şi am văzut! Asta!
De un ceas mă uit la ăsta şi la altceva nimic! Trebuia să strig? Îl strigam zău, dar cu tine ce făceam?! N-am strigat. Şi-a strâns cortul şi a plecat. Şi io tot singurică am rămas. Ooof, fetili buni n-are noroc! Fetili bune rămâne. Rămâne cu tine care zaci beat împrăştiat ca meduza pe plajă. Scoală Ioane că te trage nisipul şi pă mine nimeni. Scoală Ioane şi pune-ţi chiloţii că e toamnă!

Ce-i trebuie Benone-lui? Drepturi de covrigar!

2011-10-05T16:55:00.004+03:00

Pentru că n-a fost invitat la Zilele Buzăului şi plictisit să facă îndoielnică audienţă diverselor televiziuni de nişă, Benone Sinulescu a lansat săptămâna trecută o provocare. Ce s-a gândit fostul cunoscut cântăreţ? Ia să ne supărăm noi Sinuleştii pe conţăranii noştri şi să le dăm o palmă prin intemediul primăriei. Păi cum măi cârnăţarilor, pleşcoilor, covrigarilor, noroioşilor, nehoiaşilor, voi la ora exactă ascultaţi melodia mea cântată de ceasul din Palatul Comunal Buzău şi nu îmi plătiţi drepturi de autor? Şi jip-jap, cu titlul de cetăţean de oroare al Buzăului în obrazul lui Edil Boşcodeală. Dar în ce fel? Păi întâi dă scrisoarea de reject la "Răsboiu" adică în colţii presei şi abia pe urmă prin guriţă primariei. Dar ce să vezi? Buzău - 27 de grade şi prin vanturi de-ţi scoala peruca - obrazul lui Boşcodeală rezistă! Presa locală buzoiană se dezbină dar rezistă şi ea. Aia pro (dar multă) zice "daţi lui Beni ce-i al Buzăului”. Ceilalţi fac săpaturi şi scot la lumina ceea ce n-ar trebui să fie o surpriză. Melodia de la ora exactă este o melodie populară, adică folclor nene. Jurnaliştii News Buzău "au descoperit că melodia “Cât e Siriul de mare…” este atribuită pe nedrept artistului, fiind cântată cu mult înainte şi de alţi autori, melodia fiind din patrimonial universal al zonei Buzăului"
Deci nea Beni, ne laşi? Cantă bre la altă nuntă. Pe acasă la noi când culegi folclor primeşti aplauze, când semeni găuri primeşti covrigi. Pomană!

Efectul Ritte - Patul cu baldachin

2011-10-04T16:57:00.004+03:00

Efectul Ritte sau efectul netului asupra sexualităţii imaginare

Efectul Ritte sau efectul netului asupra sexualităţii imaginare

Probabil ar fi stat în continuare la fel de liniştită ca şi până atunci, dar n-a rezistat tentaţiei de a-l tachina pe infatuatul ăla care poza în nabab. Avea în minte mai ales fotografia cu el în baldachinul cu perdele verzi. Era în poza aia un fel de opulenţă pe care bucătăreasa o ghicea ca fiind nu decadentă ci mai degrabă falsă. Si pe lângă poze, ca o cireaşă sufocată în frişcă, era acel comentariu provocator de supra-secreţie hormonală. Pe bucătăreasă o iritase mereu ideea că cineva nu ar socoti-o feminină. Comentariul menţiona exclusiva lui admiraţie faţă de femeile adevarate, total neandrogine. “Nu-mi plac femeile cu pulă. Imi plac femeile care au păr în cap şi pauză între craci, nu invers!” Iar la urma o enerva nick-ul lui cretin: ,,lastman’’.
Provocarea asta a facut-o să pună pe plan secund restul, iar restul ăsta era cel mai important de fapt.
Dacă de la distanţă, ghicită ca o mână pipăind pe întuneric după pulă, mintea brunetei cu bonetă albă şi ochi albaştri părea haotică, de la cateva pizde depărtare începea să se vadă un pic de ordine în creierul ei. Cam tot atâta câtă are structura apei in stare solidă, sau mai curând câtă câştigă prin îngheţ. Adică toate acţiunile ei de căutare a unui partener prezentau ordine pe distanţă scurtă. Sau dacă vă place mai mult ideea, acţiunile ei de căutare a unor partide amoroase erau dictate de ciclul de viaţă al proiectelor. Cum ar veni: entuziasm mobilizare, eşec, dezamagire, căutarea unui vinovat…si de la cap. Fiecare încercare era nouă şi deosebită cum este însăşi ideea de proiect, dar totuşi previzibil guvernată de fatalism. Acum începuse altfel. Nu era entuziastă dar i se pusese pata pe înfumurat.
Infatuatul îsi spunea Jorj, dovadă de parvenitism sau nostalgie desuetă pentru decadenţa Micului Paris...Ba pe dracu, Porto Franco! Brăila adică. Ce brăila de om, ce frăierică! Cât de arogant sau de naiv poţi fi ca să vieţuiesti în ruina aia de oraş şi să-ti alegi un asfel de nick pe un site de dating? Te cheamă Gheorghe şi te dai drept ultimul bărbat. Ultimul bărbat care ce?! Ultimul bărbat care crede că arată sexi tolănit într-un pat cu perdele îmbracat în trening şi cu ochelari de soare, la lumina unor aplice cu puterea două lumânări? Ultimul bărbat cu gură, burtă, sau pula mare? Ultimul bărbat cu păr pe picioare?
Soră-sa a întrebat-o de cateva ori cum l-a cunoscut pe Jorj ăsta. Prima dată a primit o poveste falsă, scurtă şi total anostă. A doua oara i-a dat ceva romanţat ornat cu leitmotivul ei preferat (“-Nu există intâmplare fato!”). A treia oara i-a răspuns că nu are importanta, iar a patra doar a ridicat din umeri.
Vă puteti imagina că ultima dată era sinceră?! Probabil uitase că l-a cunoscut pe Jorj răspunzând la ceva ce ea considera o provocare. El era un sfidător iar ea o proastă pe care o zgârma în cur.
Mutarea replicilor laconice în doi peri de pe site-ul de dating la cele oratorice în trei dodii pe messenger, a fost doar o chestie de ore. Apoi au curs alte ore, zeci si sute de ore de vorbe. Amândoi se pricepeau sa întindă pelteaua, să pupe salteaua, să dea limbi în urechi mai des decât pe cearşaf, pe ideea că mai uşor scapi de un bob de ceară dintre dinţi decât de un floc lipit pe limbă. Devenise clar că se plăceau. Asta a făcut-o pe bucătareasă să-şi agaţe şortul în cui la Bucureşti şi să se facă „Siecsi-Braileanca”.
Doar că iubirea doare pe unde-i carnea mai moale şi locul mai strâmt.
Ajunsă la Braila, fata noastra s-a temut că o să dea ochii cu un interlop care avea o singură cameră renovată într-o cocioabă de chirpici, patul cu baldachin fiind singurul element real al bunăstării sale închipuite. Se înşela. Jorj avea o casă fabuloasă compusă din 5 camere aranjate şi denumite pe culori, gen: camera vert, camera gris, camera...Toate mobilele erau de la brocante iar veiozele chioare din poză erau de fapt Tifany.
Bărbatul arăta chiar mai bine decât în fotografii, avea două maşini parcate în poartă şi o căţea alba ca spuma laptelui, care se numea Neje. Conducea o mica afacere de catering şi mergea în concediu pe Riviera Franceza!
Un singur lucru nu era cum i-ar fi fost pe plac bietei femei. Jorj era gay şi nu orice fel de gay ci ăl mai pasiv dintre ei! Era aşa dintotdeauna şi mai era şi un fiu iubitor care dorea să-i facă mă-sii pe plac.
Dar asta a aflat-o a doua zi. După nuntă.

Tache şi căscatul King Kong

2011-10-03T14:16:00.002+03:00

Surprinzătoare la Tache era inconstanţa cu care îşi manifesta umorul… Probabil că era in funcţie de saturaţia alcoolică în sânge, trezitul cu pătura-cort, atracţia selenară şi apropierea zilei de salariu.
Puteai să tragi de el trei zile să-ţi zică şi altceva în afară de “poftă bună”, “dă-mi malştocul”, “freacă-mi nişte alb” sau “adu' apă”. Nimic. Apoi; fară veste, se producea ceva.
Una din chestiile lui nostime era “căscatul King Kong”.
V-am zis că omul avea cam şaişcinci peste metru, nasul pe oală şi moacă de ciorditor de portofele?! Si avea braţele mai lungi decat normal, cu care se lăuda că se scarpină la genunchi fără să se aplece!
Iar căscatul... O maimuţăreală curată! O combinaţie între căscat-întins şi intimidarea adversarului la gorile…
Începea ca un căscat obisnuit; numai că, pe la jumatate, apareau nişte chelălăieli de câine ciomăgit cu osul, ceva râs de hienă călcată de elefant pe scrot şi se încheia apoteotic cu un geamăt de femeie satifăcută cu tonfa. Apoi omul se întindea şi începea să se bată cu pumnii în piept. Piept tip carenă, aşa cum au rahiticii. Vai! cum putea să sune colivia toracică a omului aluia! Parcă era din metal coclit, se auzea zuruind rugina pe dinăutru.
Oricine prindea prima dată un căscat “King Kong” rămânea uluit. Reacţiile imediate erau crucile apoi ochii în tavan, căutarea martorilor genealogici şi la urmă întrebari, genul: “Dumniezăule aţi auzit asta?” sau: “e bolnav sau aşa face de obicei?”
Una din cele mai faine faze a fost atunci când femeia cu masa a intrat smerită şi a dat cu ochii în Tache abia coborât de pe schelă. Nu ştiţi cine e “femeia cu masa”? Păi cât timp durează lucrarea la biserică, enoriaşii aduc, prin rotaţie, mâncare pictorilor. Mai mult enoriaşele… Chiar dacă vine un bărbat cu coşurile alea, tot femeia cu masa este numit.
A intrat, deci, “femeia cu masa” care era de rând în ziua aia la biserică... Tache stătea cu spatele la intrare şi n-a vazut-o. Femeia mergea greu cu paporniţele pline cu mâncare în mâini. Cand a început ăsta să caşte, aia tocmai se îndrepta către el. Auzind grotescul concert al savanei incendiate ieşind din omul cel mititel femeia a început a păşi cu spatele către ieşire. În timpul ăsta Tache bătea la tobe de suna cristelniţa şi tremurau cristalele în candelabre. Femeia a dat să se întoarcă realizând că mersul cu spatele nu-i asigură suficientă viteză. Un pârdalnic de scaun i-a pus piedică, ocazie cu care sticlele din bagaj s-au ciocnit între ele. Auzind note din aria lui preferată, Tache s-a oprit din bubuit. Cu glas îngroşat i-a zis femeii:
- Bună ziua. Lăsaţi-le acolo... pe masă!
- Bună ziua maică, domnii pictori nu coboară? Să le pun masa...
Odată s-a pomenit cu Tache lângă ea preluînd forţat geanta cu sticle.
- Lăsaţi că le aşez eu. Ia să vedem... Aha, ţuiculiţă! De prune, corcoduşe, tescovină?!
- De pru... Nene, ie pentru domnii pictori! Lasă dom'le sticla; mm...matale cine eşti?!
Acuş trebe să vă explic ceva… Pictorii biserceşti, în viziunea ţăranilor, sunt semizeii ăia de trăiesc pe schelă, sub fustele lui Dumnezeu. Cum coboară de acolo, gata, nu mai sunt pictori. Devin imposibil de deosebit de muritori. Din cauza asta se scăpa de ăia care aduceau păpica înainte de aşezatul la masă. Trebuia să le bagi texte. Că pictorii sunt ocupaţi, că dorm pe turlă cu ciorile de harnici ce sunt… Că poate peste cateva ore or să coboare pentru un dumicat băgat sub musteţi pe fugă… Că ar sări peste...
Dar “King Kong”-ul nostru era prea plictisit! În loc să pună banda, a început să bată iar toaca pe stern în timp ce urla ca la megafon:
- A venit femeia cu masaaa! Domnii pictatori să coboare imediat, ca e nervoasă şi vrea să plece cu mâncarea!
Atunci, şeful de lucrare s-a aplecat peste marginea schelelor (cât să i se vadă pensula în mână) zicând:
- Nu vă speriaţi, nu e periculos. Acuş vine părintele să-i citească ca să scoată dracii din el!
Mama, ce viteză şi-a luat femeia! Roşie ca focul, făcea cruci cu stânga în timp ce spăla putina.
A doua zi s-a auzit că la biserică se fac exorcizari şi că pictorii de aia nu coboară. O săptămână n-au mai avut stress cu gonitul femeilor. Lăsau mâcarea la uşa şi o întindeau fară figuri. Ba - una mai speriată de demoni - a lăsat-o la poartă şi a fugit!
Cât despre exorcizare, ea într-adevăr a avut loc. Pe la două după prânz… a apărut popa şi “a citit” cu Tache toată sticla de ţuică, plus încă două de vin…
Dar, despre chefurile din biserică, o să scriu altădată!

Tache şi mortul

2011-09-30T11:10:00.002+03:00

sursa foto
Tache era un tip scund, vânos, nervos şi excesiv de spiritual. Ceva atitudine de smardoi de buzunar, scuzabilă pentru un oltean. Avea glume de şantier numai când ciupea ceva. În rest, băiat bun. Contrar aşteptărilor pe cât de tăioasă îi era gura pe atât de lin i se mişca mâna cu pensula. Tache era zugrav. Pictor de biserici, mereu în umbra şefilor de lucrare datorită incapacităţii de a promova. Băutura îl ţinea pe loc. Munca pe şantierele de restaurare sau pictură nouă presupunea să stai departe de casă cu săptămânile, cu lunile, chiar şi un an uneori. Depinde de cât era de mare "lucrarea". Aşa spuneau pictorii de biserici: avem o lucrare.
Într-o zi aflându-se pe schelă, buchisind atent blicurile unui veşmânt de sfânt, Tache a primit o veste proastă. Trebuia să meargă urgent acasă că are un deces în familie. A sărit agil ca o maimuţă de pe schelă pe podina cafasului şi a coborat în viteză pe scări. S-a spălat degrabă cu apă rece turnată de o calfă, a pus basca în cap şi a pornit-o către satul natal. Pe drum a început a transpira şi a se munci, în cuget învârtind aceaiaş crudă întrebare. Care dintre cei dragi s-o fi prapadit?! Curierul nu spusese decât că este vorba de înmormântare şi că trebuia să ajungă degrabă. Aşa agitat cum era şi trecând prin atatea gări, autogări şi răscruci de autostop, omul nostru a mai lins cate un paharel pufăind din ţigare. Soarele lui august combinat cu oboseala grija şi întrebarile, l-au năduşit. A dat jos cămeşa, să se mai ventileze la buric. Cine, cine să fi murit? O fi bunicul cel orb, o fi bunica, o fi tuşa...Terminase ţigările şi ultima „motorolă” şi drumul nu se mai sfârşea. Noaptea bătea la ferestre şi somnul la gene, cand în sfârşit a ajuns.
Tulburat de gânduri şi vodcă, nici nu şi-a dat seama că a ajuns la poartă. În momentul în care a intrat în casă, a găsit-o plină de oameni străini agitîndu-se ca nişte muşte decapitate fară să-l bage în seamă. Pe el, care făcuse atâta amar de drum. A pus mâna pe crucea rezemată de perete şi văzând că nu scrie nimic pe ea, a răgnit:
- Care ai murit aicea dom'le?
N-am aflat decât târziu răspunsul, aşa de târziu că n-a mai contat. Oricum, nu nimerise la mortul lui în casă, nici măcar la el în sat. Dincolo de copci si cucuie întrebarea aia i-a rămas în cap!

Adio Nokia!

2011-09-29T15:35:00.005+03:00

sursa foto
S-a sfârşit! Zvonurile negative privind Nokia au ajuns astăzi certitudine. Nokia închide fabrica de la Jucu. Măsurile de eficientizare ale companiei căreia i-au sărit la jugulară coreenii de la LG şi Samsung, lasă pe drumuri 2200 de români. Fără urmă de simpatie pentru concernul finlandez, acestuia nu i se poate găsi vreo vină că pleacă să-şi fabrice telefoanele mai ieftin în China. În schimb guvernului român care face şi schimbă legi pe genunchi i se poate reproşa că aceşti oameni nu vor putea primi compensaţii financiare. Pentru că legea muncii pute. Închipuiţi-vă ziua în care 2200 de oameni vor rămâne fară pâine într-o regiune în care totalul locurilor declarate vacante în întregul judeţ nu depăşeşte 1100. Cam atât.
La revedere Nokia, să ne auzim cu bine. Mă îndoiesc. Ti-ai făcut un nume prin calitate si robusteţe. Producţiei chineze tocmai astea îi lipsesc.

Transformers 3 un film prea lung

2011-09-28T16:59:00.006+03:00

sursa foto
Dragii mei am îmbătrânit. Eu fanul SF împătimit am adormit la film. La Transformers: Dark of the Moon, pasiunea mi-a tras pe dreapta. La soilit.

Nu este un film prost dacă îl vezi la cinema cu găleata de floricele în braţe. Este însă obositor pe canapeaua din faţa ecranului Tv. Filmul are ce trebe ca să fie trepidant numai că nu prea este.

În primul rând, i-au schimbat femeia eroului. Bineînţeles cu una bună rau, care-l face să pară ca şi prima imberb. Aşa o fi trebuind. Noah, dar chiar era musai să o pună pe biata fată să sară din clădiri care se prăbuşesc şi să intre în ele la loc prin geamurile sparte, în rochie mulată pe buci si pantofi cu toc? Misogini!

În al doilea rând scenele sunt atât de aglomerate uneori, că eroii nu se mai disting. Acum îmi dau eu seama de ce s-au inventat uniformele. Viermuiala aia de fierătanii virtuale in continua transformare iţi dă vertij. O scuzăm si pe asta ca deh, à la guerre comme à la guerre.

Pe locul trei la nemultumiri ar fi umorile. Da domle', roboţilor le curge maioneza din bot şi circuitele din cur, iar oamenilor nici o lacrimă, nici un strop de sânge! Roboţi băloşi, ce scârbos!

Penultima cârteală. Filmul ăsta este prea lung. Peste două ore jumate de roboţeală te obosesc. Pe ei n-are cum ca ie roboţi!

Şi în fine ultima pâră, aşa cum ziceam în prima plângere, cică în filmul ăsta există un erou, uman aproximativ. Care erou în afară să se plângă (mai tare ca mine), nu prea face nimic. El şi cu gagica lui inutilă se învârt printre roboate şi soldaţi ţipând ca în tiribombe!

Ca să nu ziceţi că sunt iremediabil ofticat pe Michael Bay omul merită totuşi un bravo imens.
Pai John Malkovich în filmul ăsta, atât cât a apărut, a fost delicios!

Cine se teme de Sonia Rauss?!

2011-09-26T16:26:00.001+03:00

Dacă am vazut eu la Mircea cum îşi face reclamă faină cu Bogdan carele vinde karmă, ce m-am gîndit?! Ia să fac şi eu ceva popularitate pe spatele Soniei! Când colo ce să vezi? Popescul publicase deja un tiltlu conţinând „Sonia” la o postare despre topul blogurilor. De fapt în articol despre Sonia nu scria nimic. Mare pişicher M.P.-ul asta. La trei postări cate pune el pe zi, este logic să dea şi dume. Da, da, stiu sunt un hater, un fals blogăr ranchiunos, un bârfitor, un gargaragiu.
Nu săriti mai la mine, ca prezenta postare este o gluma, o impunsătura! Fainii sunt nişte domni. Fainele şi mai şi. Sonia Rauss este o doamnă. Nu poate nimeni să o folosească aşa...doar ca să-şi vânture pe net o reclamă. Sau poate?
Şarpele bănuielii mi se se strecoară peste grumaz mai ceva ca metrul de croitorie cu care s-a măsurat în vorbe Mitza Biciclista cu domnul media-referent.
De când sapă la traducerea integramelor wikyleaks, MP a prins alură constipativă. O fi de la dietă. Banui că dincolo de fascinantul personagiu care este, MP-ul este si el o persoana. Adicătele om. Persoană despre care nu ştiu ce fumează ce bea şi ce trage pe ştangă, dar din ce pune în oală ne-a împărtăşit cate un pic. Slavă Netului că nu ne-a dat mai multe reţete, că închideau ăştia blogurile de bucătăreala şi se mutau în state.
Uite aşa m-am gândit eu că trilematicul puls magnetic şi drept împârţitor de karmă pe fain suferă. De lipsă de scos, că de băgat se laudă că o face zilnic. Este clar. Cineva trebuie să-l scoată din spatele ecranelor şi serverelor la o cină sau prânz. Sau ce o fi. Oricum le încurcă între ele, că doar nu după ciclul noapte zi şi-o petrece bossul al vieţii sale parcurs.
La naiba, de fapt mi-e dor de porculdeyork! Doamnelor salvaţi Fainul, salvaţi Trilema! Scoateţi-l pe Popescu la o ciorbă!

Kenza Drider temniţa ambulantă

2011-09-23T12:18:00.008+03:00

sursa foto

"Libertatea mea se termină acolo unde începe libertatea celuilalt"
John Stuart Mill

După şase luni de când a întrat în vigoare, legea franceză care interzice acoperirea completă a feţei în public, încă nu se aplică. Nimeni nu a fost amendat, iar poliţia spune că legea va fi imposibil de pus în practică. Deşi au fost suficient de atenţi în formularea legii toată lumea ştie ce au avut creatorii ei în cap. Ţinta a fost interdicţia purtării vălului islamic în locurile publice, de către femeile musulmane şi amendarea celor care nu vor să renunţe la burka sau niqab. Ei bine, nimic de genul ăsta nu întamplat, în schimb tot nasoalele au ieşit la atac.
Cum era de aşteptat de la nişte muieri care au trăit toată viaţa cu pătura în cap, musulmanele au început sa bocească pe la tv şi ziare că nu sunt lăsate sa se urce în tramvaie şi că sunt trase de hanţe pe stradă. Cică li se încalcă dreptul de a practica o religie şi or să se plângă la Strasbourg.
Mai nou, ieri una mai tare decât toate şi-a anunţat intenţia de a candida la preşedenţia Franţei anul viitor.
Kenza Drider, marocanca trasă în sac zice că a fost ambalată de la treişpe ani şi că-i place aşa de tare încât o să lupte până în pânzele albe, pentru ca toate femeile franceze să-şi tragă câte unul pe meclă.
Obiectiv care nu pare imposibil dacă ne uităm cum s-a schimbat populaţia Franţei în ultimul deceniu. Ţară latină, hai nu zău?! In alţi zece ani o să fie ţară arabă şi or să crescă minarete la Notre Dame.
De ce mă oftic eu? Pai cum sa vă zic, am fost în Franţa şi mi-a cam placut. Aş vrea ca data viitoare când mă mai plimb pe “la rue", să nu mă văd împresurat de momâi fără chip, eventual purtătoare de bombe între buci. Mi-ar plăcea ca la plajă să văd tâţe şi craci nu pisici zbătându-se ude în saci.
Nu am nici o problemă cu islamul cum nu am nici cu creştinismul. Treaba lor în ce cred, dar să o facă dracului mai discret, că nici eu nu umblu cu cocarda de agnostic în piept.
De unde puii lui hector, au ajuns maimuţele astea la concluzia că trebuie să te înveleşti într-un cocon monstruos ca să dovedeşti că-i eşti lui Alah credincios? După câte am citit, însăşi islamiştii admit că nu scrie în Coran asta. Cum nici în Biblie nu scrie că babele ortododoxe trebuie să poarte trei broboade, două rochii şi budigăi sub ştrampii care put a pişat.
În consecinţă, jos Kenza Drider! Jos valul. Sigur sub el se ascunde o mustăcioasă cu o şaorma în chiloţi şi merdenele în sutien. Dacă nu-i aşa, dă jos textilă până în campania electorală, să vedem şi noi dacă eşti femeie sau puşcărie ambulantă!

cancan.ro face borş din ştirea Cernăteşti

2011-09-21T13:36:00.002+03:00

Ce vă spuneam mai jos că mass-media face borş din ştiri dar iese varză?!
Băi greu mai este să fii jurnalist în România. Uite ce posteză cancan.ro despre accidentul de la Cernăteşti pe 20 sep. 2011 iegzact precis la 11:25:
Două eleve de liceu, strivite de o stivă de lemne în curtea şcolii unde învaţă
Alo, domnu' G. R. la nouă ani fetele sunt clasa a II-a, deci nu pot fi la liceu bre, mai ales când în Cernăteşti nu există liceu. Sau poate o fi vreunul ascuns după stiva de lene acumulată in bătătura ziarului tău.
Aşa se face jurnalimul la noi. Măcar un google search să fi dat măi nene!

Fetiţe strivite între mate şi sport

2011-09-21T12:14:00.006+03:00

sursa foto
La Cernăteşti s-a petrecut ieri un accident urât. Două fetiţe de nouă ani au fost strivite de stiva de lemne din curtea şcolii. Nu erau nişte reteveie ci trunchiuri întregi, aşa că una a "scăpat" cu piciorul rupt în timp ce a doua fost trimisă cu elicopterul la Bucureşti, cu sternul spart, coaste rupte, plămân înţepat şi hemorgaie internă. Acum se chinuie să supravieţuiască, în comă indusă, în stare gravă.
Despre asumarea riscului şi delegarea responsabilităţii au vorbit alţii mai mult şi mai bine decât mine. Sunt lucruri în preajma noastră care prea des ne umplu viaţa cu noroi şi chiar cu sânge. Lucruri evitabile dacă lumea ar înţelege ce înseamnă răspunderea.
Nu stau să vă disec ştirea în stil jurnalistic, că oricum o să o facă mass-media compot.
Ideea de bază este că fetele erau la ora de sport, fără profu' de sport care la ora aia călătorea în maşină spre Buzău cu o doamnă având tripla calitate de nevastă, profă de mate şi directoare a şcolii în speţă.
Ei şi acum vine partea interesantă, aia care nu ştiu dacă a apărut în presă.
Imediat ce au dispărut de prin zonă poliţiile, salvările şi inspectorii, fruncea 'telectuală a început o campanie de deculpabilizare. Începând de dimineaţă părinţii au fost chemaţi pe la grădiniţă şi şcolă. Pentru ce? Păi ca să li se ceară semnăturile pe un fel de disclaimer. Adicătelea pentru educatoare, profe şi învăţatori, că nu ei ar fi răspunzători de siguranţa şi integritatea boracilor băgaţi în săli.
Băi tată, vă mai miraţi că scriu chestii demoralizatoare gen sfârşitul lumii?
Păi de ce duc eu copilul la grădiniţă în primul rand? Să fie supravegheat, să nu-l las închis în casă cu chibriturile în mânuţă făcând baie în oala de pe aragaz. Componenta educaţională creşte cînd îl dau la scoală, dar siguranţa lui este în continuare vitală. De asta au pus ăia garduri şi pază, de asta unii părinţi dau bani grei la taxi zi de zi. Ca să ajunga odorul teafăr la şcoala socotită enclavă de spiritualitate şi siguranţă!
Bagând un copil pe poarta grădiniţei sau şcolii, ba chiar şi la liceu, eu ca părinte deleg responsabilitatea către cei de acolo. Cum şi-o împart sau deleagă între ei, este treaba lor. Internă.
Cel puţin aşa credeam eu. Voi?

PS: chiar înainte să postez rândurile astea, am auzit că fetiţa internată la Floreasca a vorbit puţin cu tatăl ei.

Pregătiri pentru sfârşitul lumii

2011-09-20T13:21:00.003+03:00

Sursa foto
Lumea noastra este crăpată şi poate ceda oricând. Societatea din care facem parte îşi agonizează probabil ultimii săi ani, hai să spunem ultimul deceniu. Nu am spus "să speram", pentru ca sincer şi egoist (ca oricare 99% dintre voi), sper ca momentul catastrofic al colapsului să mă prindă cu nasul în flori. La rădacina lor mai precis. Spuneţi că voi nu? De asta vă cumpăraţi câte doua masini hrăpareţe şi speraţi ca petrolul să se epuizeze "după" voi?! Este o dorinţă inconştientă. Nu vă ţin predici, nu fac pe profetul. Este prea târziu să mă schimb pe mine, darămite pe voi. Mă uit şi eu la semne ca ţăranul la porcul cu paiul în gură. Iar semnele sunt destule.
Cele subtile cum ar fi succesiunea tot mai rapidă a crizelor în ţările capitaliste şi acumularea accelerată de capital a Chinei comuniste ce îşi renegă prin asta baza propriei ideologii mă sperie mai puţin decât semnele vizibile. Semnele astea mă afecteaza direct. Îndatorarea demenţială la bănci, consumismul, falimentele de ţări, escaladarea violenţei la nivel planetar, îmi dau fiori. Numai gândul la iarna care se apropie mă face să tremur. Rusia nu stă pe tuberoze, cauză pentru care o să ţină mâna pe robinetul de gaze continuu. Distrugerea masivă a echilibrului natural nu o să mai facă parte din decor. Va fi o cauză in sine.
Mi-am dezbătut într-o seară la un pahar de vorba temerile cu cel mai bun prieten. În timp ce eu mă pierdeam printre cauză şi efect ma întrerupt. Dacă ştim că o să se întample asta, ce-i de făcut ca să o impiedicăm? Am scăpat un cinic "nimic". Pentru că nimeni nu ştie. M-am imaginat trăind într-o lume postapocaliptică în care nu mai exista curent electric, gaze, şi apă. Prin faţa ochilor mi-a trecut apartamentul meu de la etajul trei scufundat în întuneric cu uşa spartă de vecinii flămânzi gata să mă omoare pentru ultima mea supă la plic. Un oraş pustiu pe străzile caruia nu mai există nici un caine. Prin ruine nu se furişează nici un şobolan, nu cântă păsările, nu strigă copii. Da, problema câinilor vagabonzi a fost în sfârşit soluţionată la fel ca deratizarea şi gonirea ciorilor din parc! Prin foamete. O lume cu destui canibali. O lume în care eu aş fi nevoit să recurg la canibalism, în care trebuie să ucizi ca să rezişti încă o zi.
Incurajat de alcool am croit scenarii de supravieţuire cu buncăre-case în munţi, cu provizii, cu arme ţinute sub pernă şi caldură procurată din pădure pe bază de topor.
Mă pierdeam în detalii când prietenul mi-a luat paharul din mână şi mi-a spus un lucru pe care atunci am fost prea obosit să-l înţeleg.
Mi-a spus că în cazul unui cataclism, el preferă să nu se regăsească printre supravieţuitori. Dacă toţi cei dragi au dispărut, el preferă moartea imediată, în detrimentul supravieţuirii în lumea jafului, a canibalismului, crimei, asediului sau atacului permanent petru o conservă. Lasă prietene că te apar eu. În armată...Nu nu, el nu vrea să trăisca în jeg şi frig printre ruine. Am râs şi l-am facut hedonist.
Astăzi nu mai râd, pentru ca acum am conştientizat organic ororile supravieţuirii în acele condiţii Supravieţuirea presupune pierderea calităţilor umane câştigate de la Iluminism încoace. Am înţeles că cei care refuză să se tragă din maimuţe nu pot, nu au cum să pună egal între supravieţuire şi viaţă aşa cu este acum. Aşa că mă pregătesc pentru sfârşitul lumii. Vă povestesc mai încolo. Chelner, încă un rand! Ia spune, tu cum te pregăteşti de sfârşitul lumii?

Etnobotanice sau false probleme de furajare mentală

2011-09-16T15:58:00.002+03:00

Pot să-mi inchipui ce epitete o să-mi atrag imediat după citirea urmatoarelor idei. Să fac lista ar însemna să limitez creativitatea cititorilor. Vorba Guliei urâcioase, a ălora 2 sau 3!

Aşa, acum să trecem la ceea ce m-a îndemnat să scriu.
Cabral a publicat pe blog un e-mail de la o tanti, (ei da Meneopol şi eu cred că este o ea!). Tanti se dă virtual cu buculiţele de caldarâmul urbei sale, de grija consumatorilor de ierburi aromatice cu (insuficient) dovedite capacităti psihotrope.
Trec rapid peste faptul că textul nu este cel mai bun post a lui Cabral, că aşa-i în blogging. Probabil în penurie de idei, mai aruncă şi el pe main un mail, o discuţie din mess, o pastilă, să aibă fanii ce comenta cât îşi trăieşte el offline-ul.

Să ne uităm deci la problema etnobotanicelor. Care problemă aproape nu există sau de fapt este o mână de pleavă în ochi. Păcat că nu am documente, analize şi statistici care să vină în sprijinul acestei idei. Idee care spune că magazinele de vise vând întradevar iluzii; iluzia că te droghezi. Aberez, nu-i aşa?!
Hai daţi năvală şi spuneti-mi câţi s-au otrăvit, câţi au murit şi câţi au luat-o razna că au pipat mentă frecată în foi de dud. Ştiti voi sigur? De unde, de la Tv nu-i aşa? Păi nu tot de la Tv aţi aflat de pandemia inexistentă numită Gripa Porcina? Nu la Tv criza a luat sfârşit şi economia duduie?

Magazinele astea vând iluzia unei libertăţi, a unui lux decadent. Nu cei fără adăpost le sunt clienţi ci puştii cu tătici la pungă mai grosi. Sunt combinatorii de telefoane şi ăia de dau gheară la păcănele. Sunt cei care se duc la culcare când voi plecaţi la servici. Sunt fii badantelor din Italia, ai bonelor la copii altora în timp ce ai lor bântuie strazile calculând jointul în euroi. Magazinele astea există că aşa trebuie. Cuiva. Or să existe până când ăia de au afacerea or să-şi facă suma din care vor investi profitul în concernele Farma. Acestea vor închide cu sprijin legislativ şi suportul opiniei publice magazinele de etnobotanice, dar din aceiaş mişcare cursivă, vor închide şi toate farmaciile naturiste.

De ce? Păi n-aţi văzut că socul este otrăvitor, sunătoarea catatonică, cicoarea excitantă? Ia gata cu prostiile astea naturiste. Plantele sunt periculoase!!! Ţi sa uscat pielea pe cot? Ce cremă de gălbenele cu arnică, ia de colea bepantenul! Cum adică ulei de lavandă şi ceai de tei pentru insomnie? Ia xanas tătică, te scapă de griji şi de idei. De ce să iei echinacea şi propolis pentru imunitate?! Bagă mami în puiuţul tău mini-marţieni!

Nu sunt picat din lună şi nu neg progresul tehnologiei şi al chimiei. Contest însă judicioasa lor aplicare în sănătate. Băi voi chiar credeţi că Nadia Comeneci îşi hrăneşte copilul cu petrolul hidrogenat becel?
Pentru suma potrivită, poate chiar de mâine Cabral o să facă reclamă la etnobotanice. Pentru că este şi el om însurat şi cu un copil de hranit, de îmbrăcat şi şcolit.

În concluzie. Doamnelor, nu vă panicaţi, magazinele astea or să dispară şi or să fie străzile mai sigure. Cam 5 minute pâna îşi bagă agitaţii o vodcă cu energizant în sistem. Cei cu fond violent n-au nevoie decât de pretexte şi lumină puţină să se transforme. Cu o bere la bord vor fi la fel de fioroşi ca atunci când mestecau scoarţă de plop vândută drept mescalină. Frustrări şi victime să fie, că de adrenalină fac ei rost!

Ei, eu m-am răcorit; acum aştept reacţii!
Nu uitaţi să vă puneţi bine cu doctorul, că mâine poimâine vă dă reţetă compensată să beţi un ceai.

Poftă de vară

2011-09-15T16:32:00.002+03:00

Au mai ramas puţine zile din acest an cu adevărat calde. Vara s-a dus, toamna are arome de must, porumbul se mută în pătule, iar gutuile virează alături de coroana pomilor către galben. Şi tocmai acum când căldura merge tot mai des la culcare odată cu soarele, exact acum când în fiecare dimineaţă mă întreb dacă să iau geaca din cuier, tocmai acum mi sa făcut poftă de vară.
Mai stai puţin, mă rog eu de ea în gând. Mai lasă-mă să mă tolănesc pe terasă cu o bere în faţă. Ingăduie asta şi promit că n-o beau. Am să mă uit la sticlă şi din când în când o să-i cer chelnerului să-mi aduca alta în locul celei vechi care s-a încălzit. Mai lasa-mă vară să mă îmbăiez în lumina ta pe un zid ca o şopârlă. Mai rabdă-mă să vibrez la energia care bubuie în fiecare foton ce-mi atinge epiderma. Vreau să mai simt încă puţin sentimentul ăla ciudat că sunt încărcat ca o baterie uitată pe şezlong. Vreau să simt efectul fotovoltaic, fotosintetic, foto-orice. Vreau să fiu plantă, să fiu insectă, să simt soarele circulandu-mi prin peţiol, prin fiecare nervură, segment sau chelicer.
Vreau să fiu verde, cald şi bioluminiscent. Iar când va veni iarna şi mi-o fi întuneric şi frig vreau să-mi aprind soarele din inimă şi descheindu-mi cămaşa să ard ca un bec.

Prăjituri şi cruci, condoame şi măciuci

2011-09-14T17:17:00.003+03:00

A născut nevasta unuia şi sa umplut biroul de prăjituri. Cum la asta nu se cotizează ca la zi aniversară, am dat navală la dulciuri. Cred că terminasem de răpus fro trei negrese si încolţisem o albă ca zăpada, când am fost prins de mâna care urmarea victima.
- Opreşte-te, nu e bine ce faci! Îmi zice colega.
- Huă fată zic eu, că sunt destule!
- Măi, tu mănânci de dulce, azi de ziua crucii?
Mi-am pus o fantă mica (oranj nu roz) şi mi-am căuta de treaba. Ea nu. La sunat pe nefericitul tatic sa-i impute ca n-a adus prăjituri de post. Colega asta e ca superman, adică poartă broboadă şi cruce pe sub bustieră iar când e nevoie, ţaca-paca, se despoaie de tocuri şi sare la jugulara duşmanilor bisericii ca scânteia din ştecher. O simţeam cum mă arde cu privirea în ceafă. Văd un mesaj în outlook de la ea cu semnul exclamării. Înauntru era un link la calendar cu sinaxarul zilei de paişpe septembrie. L-am citit mursecând o bezea.
Uailei tată, dar multe şi sfinte lucruri s-au petrecut în ziua asta! Nu mai puţine de opt, dar cap de afiş o fo' Înaltarea crucii. Deasupra capului.
Ce sa zic, frumoasă legendă, cum a trimis împaratul Constantin expediţie de a jefuit de la Ierusalim crucea originala a lui Cristi plus alea două ale hoţilor. Şi după aia cum le-a arătat-o la toţi.
Deci sărbatoare ie egal party, da? Atunci io de ce n-am voie să îmbuc o prăjitură şi să beau o ţâră de gius?! Că mie tataia - om religios până la patra ţuică - mi-a spus că în viaţa asta rămâi cu ce bagi în gură şi ce tragi pe sulă. Cum pe haia de săracie nu mai poţi trage azi decat prezervative măsurate cu japca de guvernanţii ţării, mi-a rămas platoul asta cu prajituri. Aşa că îi zic fiinţei:
-Auzi fată, de ce nu mă lăsai să mănânc, te oftici că nu mananci şi tu?!
Frate, s-a băşicat aia. A încruntat sprâncenele desenate a la Aura Urziceanu aşa brusc că i-a picat jumate din tencuiala de pe faţă şi a lăcrimat un fel de gel.
- Păcatosule te poti abţine măcar doua zile pe săptămână că este şi Sf. miercuri azi si...
- Ei lasă fată, oricum până mâine se acreau!
Şi pac, am şi luat platoul la mine la birou.
Ei, acum chiar că mă pot gandi la cele sfinte. Mă gândesc cum ar trebui crucile puse în prezervative să nu le dea credincioaselor vreo ţeapă în cur.
Şi mă gandesc că ai mei colegi ar trebuie sa renunţe la planingul familial mai des, că bune mai sunt spurcatele astea de prăjituri.

Craniul din retrovizoare

2011-09-13T16:59:00.002+03:00

Mi-e somn şi mi-e puţin frig. De la oboseală. Ploaia rară pătrunde prin geamul lăsat. Dacă îl inchidem se face îngrozitor de linişte. Liniştea este mai tăioasă decât aşteptarea ce mi-a săpat cute pe faţă. În cinci ore de stat pe Valea Oltului, am trecut prin toată gama de stări, de la calm la furia neputincioasă. Claxoanele cândva asurzitoare, acum mugesc rar ca nişte vaci nemulse. Soarele se lasă păgubaş; stele curioase trag de bucata lor neagră de cer. Maşinile se înşiruie ca nişte molecule într-o reacţie lentă. Cei douăzeci de km de coadă formează al prostiei macropolimer. Catalizatori sunt CADNR si cele două capete (pătrate) de cretă pe care un dispecer idiot le-a trimis să încurce comenzile unui semafor perfect functional. Poliţia de circulaţie din Romania este un fel de frâna măgarului. Este inexplicabil cum valea asta fost rai vineri iar duminică în aceleaş condiţii de trafic s-a transformat în infern. Amurgul îmi jocă feste; mi-e frig şi mă tem să mai sper că ajungem astăzi acasă. În oglinda spartă, camionul din spate se transformă brusc într-un craniu ce-mi rânjeşte de sub o cască hitleristă. Piază rea.
DN7 Viaductul Cârligul Mic.
Am fost aici.

Filozofia copy/paste

2011-09-12T17:15:00.003+03:00

Când vă taie vezica şi nu o puteţi goli, când vă simţiţi balonaţi, când vă încearcă rău greaţa, sau mai pe scurt atunci când nu vă puteţi degaza sau purja umorile lichide şi solide in mod natural, citiţi chestia asta:

"Înainte de a judeca viața mea sau caracterul meu ... pune-te în locul meu, parcurge calea pe care am mers eu, trăiește durerea mea, îndoielile mele, râsul meu...!!! Parcurge anii ce i-am parcurs eu și impiedică-te unde m-am împiedicat eu! și apoi ridică-te cum am facut-o eu...!!! Mă mai poți judeca??!! Fiecare are propria poveste!!!!"

La o cautare scurtă o să o găsiţi lipită peste tot, de la twiter la FaceBook; de la neogen la hi5 cu trecere prin toate saiturile de buceală! Chiar nu contează dacă se numesc vrausătifut.acum sau sentimente.groh.
Ha ha ha, ce cujetare profundă! Seamănă cu guma obosită lipită pe sub scaunele din autobuze. Mă duce cu gândul la Hristos făcându-i reproşuri lui Pilaf din Cont pentru jeleul din coloană, apoi secerandu-l cu coada crucii în timp ce se întoarce către farisei să le ridice Dumnezeii la cer.
Lipsa de imaginaţie naşte prozeliţi, excesul- profeţi sau atei.
Am spus!

Poze cu gândaci

2011-09-08T14:47:00.003+03:00

Nu vă uitaţi după poze că le-am şters. De draci. Deci, am gândaci. Mă rog, deseară s-ar putea să scap de ei. Ar cam fi cazul, că de alaltăieri mă străduiesc
Acum două dimineţi, chior de somn, când să mă bărbieresc, am dat pupilă in ochi cu Gândacul. Stătea lejer pe etajeră în faţa oglinzii. Probabil se freca la antenă cu periuţa mea de dinţi. Bineînţeles că nu m-am speriat, ce dracu, sunt bărbat! Probabil şi el era că nu s-a mişcat. Mă sfida nenorocitul aşa ca l-am omorât. L-am bătut cu periuţa, piereu l-am făcut!
Ieri dimineaţă am zărit altul strecurându-se pe lângă veceu. La pauza de prânz am dat fuga la fitofarmacie şi am cerut ceva de stârpit dihăniile mustăcioase iute alergătoare pe trei părechi de picioare.
- Ce gândac era, m-a întrebat vanzătorul, un nene sceptic. Deşirat într-un halat maro, avea o moacă de urechelniţă sub o bandană gen 2Pac.
- De unde să ştiu cum îl cheamă? Eu am văzut un gândac, adică am un gândac, adică mai mulţi. Ăla se uita la mine de parcă nu mă credea că am. Am încercat să-i descriu inamicul în cele mai sumbre culori, şi am încheiat disperat: îmi daţi, că mă grăbesc?!
- Ce să vă dau?
- Otravă...pentru gândac?!
- Nu pot, a zis domnul şi mai sceptic; trebuie sa ştiu ce fel de gândac e. L-aţi prins?
- Ştiţi, a fost o lupat fără prizonieri...
- Uitaţi cum procedăm, a zis scepticul punând palmele pe tejghea. Te duci matăluţă acasă şi faci o poză gândacului cu telefonul şi după aia vii să decidem impreuna ce otravă i se potriveşte!
- Ce, vreţi să fac poze unui gândac?
- Iegzact zice el luând figura “această convorbire sa încheiat”!
Mi se termina pauza şi cum altă fitofarmacie nu ştiam, am luat-o înapoi spre muncă la trap.
Aşa că aseară am facut bătături la genunchi şi coate căutând gândaci pentru sesiunea foto. Ai dracului, unul n-a ieşit la interval!
M-am culcat bodogănind urechelniţa umană. Peste noapte m-am sculat pe motiv de vezică plină. Baia mea era Goanga-Club. Am alergat după telefon şi dăi poze. În toate poziţiile i-am imortalizat.
Azi dimineaţă la muncă s-a stricat o maşinărie. Am pozat plăcuţa indicatoare dar brusc mi-au năvălit alte probleme pe cap. Gogu juca Solitaire.
- Gogule te rog ia telefonul meu şi dă-i un mms lu nenea de la service cu poza maşinăriei. Hai, că eu sunt prins rău...
În cinci minute vine ăsta să-mi aducă telefonul înapoi cu o faţă de om care tocmai şi-a şters lacrimile. De râs.
- Băi Radule, tu ai fantezii cu gândaci mă? Am văzut lume care mai fotografiază o libelulă, un fluture, un trandafir. Frate, dar tu ai goange cap. Treizeci şi ceva de poze cu gândaci?! Nu te credeam aşa de pinguin.
Degeaba i-am explicat io că imi trebe să duc dovadă la farmacie, degeaba i-am spus că aia fugeau tare şi am setat aparatul să facă salve nu cadre, el tot se uita la mine ca la un ciudat.
Am tacut din gura, că cine se scuză mai rău se acuză. După masă m-am prezentat la fitofarmacie. Uşor fiert, am întins telefonul.
- Poftiţi, recunoşteţi împricinatul?
- SonyEricsson?
- Gândacul dom'le, în poze!
Ăla se strâmbă, butonează la telefonul meu şi zice:
- Mişcate poze, subexpuse şi mici rău, nu înţeleg nimic. Trebuia să le fi făcut mai mari...
- Ce faceee? Dom'le io am baia plină de gândaci şi ţie îţi arde de foto procesare? Nu vrei să le fac tapet, sa ţi le pun în ramă? Ce nu înţelegi dom'le, sunt nişte gândaci! Sunt mari, negri şi când îi stiveşti plesnesc scârbos. Dă-mi naibii ceva să-i omor!
A dat din umeri, s-a întors şi mi-a înmânat o cutie cu o fiolă. Zece lei. După ce mi-am aruncat un ochi pe prospect, m-am uitat la el ca vita.
- Otravă pentru gândacii de colorado?!
- Da, zice el mandru, asta ucide orice fel de gândac!
Ţine-mă frate că îl omooor! Dar înainte ii fac poze!!!

Mi se potriveşte pula

2011-09-06T11:09:00.003+03:00

Am citit pe blogul lui Eldur că penisul nu este suficient utilizat. Că lumea abuzează de pulă. Omul ne indeamnă să folosim penisul că este mai curat. A scris domnul o pledoarie pro-penis lunguţă care chiar m-a mişcat. I-am votat articolul, pe fain dar nu-i aprob punctul de vedere. Drept urmare fară să ţin cont de puncte şi subpuncte o să-i iau...penisul la demontat.

Din start vă spun că penisul nu-i deloc amuzant. Adică este motiv de râs numai când se găseşte în acelaş banc cu pula. Ca de exemplu:

Inspecţie sanitară la stână.
- Bace Ghio, te speli pe maini după ce pui mana pe penis?
Omul zice da, că ălora de la sanepid le place când speli. După plecarea mosafirilor întreabă repede:
- Mă Ioane da' ce-i penisu' mă?
- Mă Ghio, e tot un fel de pulă, numa ca mult mai mică!
Qed

Pula este virilă chiar şi cand este moartă. Moartea pulii are un anume tragism. Un penis flasc este doar trist. Dar şi când învie...Pula fute, penisul...face sex.

Penisul nu este compatibil cu dragostea. Să fim sinceri, nu prea se foloseste penisul în poveştile de amor. În dormitor nu te aud spunând: dragă, te rog sa-mi efectuezi o felaţie, că penisului meu erect îi este dor de epiglota ta.

Pula este aia cu care mergi la curve. Când spui penis, este clar că te referi jenat la bucata de carne pe care o pui pe masa dermatologului ca pe bască.

Pentru că pula este “feminină” propun să o derivăm şi să-i spunem pulete. Sună bine, nu? Parcă nici nu mai pare vulgar. Un pulete, doi puleţi. Misoginii, elitistii, şi puritanii, se pot ţine cu mâna de testicole linistiti.

Pentru posesorii de bloguri, am un singur sfat. Scrieti cu pula sau cu ce va trece prin cap, cum vi se potriveşte. Inspiraţie să aveţi şi consecvenţă. Este o chestie de stil.

Mi se potriveşte pula. Nu zic că este decentă, nu spun că pula ar fi cultă, că o poţi folosi când ţii prelegeri la catedră sau când prezinţi pe ecrane vre-un top. O foloseşti când ţi se scoală dacă ai...coae. Dacă nu, nu!

Poate că este vulgară, poate o arăta (în scris) murdară si grosolană, dar este adevarată, sinceră. Aş zice că este chiar cea mai bună prietenă a mea. Şi nu uitaţi vă rog că vulgar înseamnă popular.

Mi se potriveşte pula. De mic mi-am dorit să port pulă. N-as schimba-o cu un penis nici mort!
Mi se potriveşte pula şi o port!

Sânge şi scrum

2011-08-31T10:30:00.003+03:00

Mi-e cald! Îmi este cald, atât de cald încât creierii îmi zumzăie în cap ca tolele unui transformator. Mă tem că zgomotul o să-mi răzbată în afara cutiei craniene prin timpane. Simt la fiecare inspiratie cum plămânii îmi ard. Mă scorojesc; îmi muşc limba avid după o picătura de sânge după ce am epuizat saliva. Este aşa de cald încât bănuiesc că nisipul clepsidrei s-a topit iar sticla din sticlă curge într-un fir infinit. Este atât de cald încât halucinez. Clepsidra devine amforă şi amfora trup. Mă sperii când în furnal mişcă ceva. O mâna întoarce clepsidra, mă ajută să-mi strâng prosopul şi mă conduce afară din saună. Îmi pare orfană, fară stăpân. În faţa mea piscina clipoceşte hipnotic. Mă îndrept către ea clocotind cu aburii şiroind în păr, ca un boiler ambulant. Mă prăbuşesc în unde şuierand ca o locomotivă scăpată de sub control pe un pod. Jerbe de apă îmi condensează în sânge urme de fum. Este rece.
Mi-e frig! Cu apa şiroi, cu tine în gând, urc treptele de marmură. Mi-e dor de tine şi de a ta tigară înşurubată în zâmbet. Mie atât de dor încât mă aplec şi sărut scrumiera. Plâng ud. Iubirea trecută are gust de sânge şi scrum.

Atenţie vipere!

2011-08-25T16:18:00.001+03:00

De nenumărate ori am trecut pe lângă semne ca acesta fară să le vad. Ori le-am ignorat deşi luasem act de ele pentru că n-am crezut avertismentul. De puţine ori am dat atenţie şi am notat în minte posibilitatea unui pericol. De foarte puţine ori mi-am dorit să-l fi vazut. Nu pot uita una din aceste ocazii.
Am fost în casa lor de două trei ori şi n-am simţit nimic. Nimic rău. Am băut cafea si am fumat, am ieşit la club sau masă în oras. Socializare banală cu cunoştinţe second hand. Îmi păreau simpatice şi atât. Genul de oameni pe care îi treci în listă când dai forward pe mail la bancuri. A trecut un an până să aflu din presă că ai mei cunoscuţi au fost acuzaţi de pedofilie. Am întrebat în stânga şi în dreapta dacă e ceva adevarat, dar n-am primit decât răspunsuri evazive. Mi-a fost rău. M-am gândit că nu mai stiu să apreciez un om. Apoi am auzit că acuzaţiile au fost respinse şi mi-a fost ruşine. Abordat online pe messenger, i-am gratulat pentru recăpătarea onoarei. Printre glume despre traiul la răcoare am spus: “bine că nu a fost nimic adevărat”. Am rămas paralizat de răspunsul care o să-mi sape tranşee în cap:
- Ei pe dracu, am avut avocat bun de i-am dus şi de data asta în cap!
Of cât de prost, cât de orb, cât de indiferent la semne am putut fi! Ah, cum mă urăsc!
Acum ştiu cât de laş, de spălat pe creier sunt. Mi-am băgat în cap prezumţia de nevinovăţie şi lipsa dovezilor reale. Dobitoc ce sunt, pe astea le cred, avertismentele nu. Însă voi cei conştienti, puneţi semne. Pentru cei care citesc, pentru cei care n-au nevoie să vadă şarpele ca să ştie că pericolul este real.
Ochii mari!

Călugăriţa

2011-08-22T17:01:00.001+03:00

Arăta ca un băţ verde sau ca o frunză răsucită cum se ascundea în tufiş. Odată pornită în explorarea unei zone cu pietriş îmi atrage privirea. Şi eu pe a ei. Sau o fi un el, caz în care la prima dragoste o să-şi piardă capul. Definitiv. Arată fioros de elegantă. Pentru gângănii este moartea cu două coase, dar din faţa degetului se retrage strategic. Este în floarea vârstei, mai are peste două luni de viaţă. Dacă aş pune-o într-un terariu, ar putea trăi doi ani. Dar aia ar fi viaţă?
Mai bine îmi rămâne mie poza iar ei zborul, pânda, împerecherea şi canibalismul provocat de epuizarea depunerii a sute de ouă.
Drum bun şi vânatoare îmbelşugată călugăriţo!

Cu marea în cap şi bărcile pe dinafara

2011-08-12T14:44:00.001+03:00

Fac bărci. Construcţii fragile ca economia tarii. Făcute să te amăgesti cu ele, din etichete ce nu ţin la valuri, să nu vorbim de furtuni. Marea unduieşte galben între malurile vitroase aromind a malţ şi hamei. Mă dau cu mintea în hamac. Am rău de hulă. Ochii îmi caută păşind marinăreşte un reper. Speranţa ţine lipită privirea în azur şi mâna la gură. Este goală! Alte mări deja supte de viaţă se întrezăresc printre sfărămăturile bărcilor. Treaba lor. Ale mele nu pot eşua pentru că am marea în cap şi bărcile pe dinafară. Briza miroase a mici, scoicile s-au mutat prin burice iar crabii forfotesc în păr. Contemplu bărcile cu ochii tot mai mici. Bărcile cresc. Sunt tot mai mari. Le-o fi dor de marea din mine. Ce pacat. Mie mi-e dor de pat. Marea se revarsă, bărcile îmi intră în ea prin ochi. Undeva la buza mării este un far verde. Să-l stingă cineva. Vreau sa dorm!

Futurii mă-tii

2011-08-10T15:50:00.002+03:00

Praful şi căldura toropesc orăşelul. Copertine gălbejite, umbrele pleoştite, bănci şi frunze, se scorojesc sub arşiţa soarelui. Este două după prânz, ora favorită a moşarilor de a căra din piaţă trei piersici în speranţa că nu îi găseşte moartea acasă.
- Mario, pleacă de acolo că te muşcă albinele! De ce nu te joci ca copii normali cu mingea?
Cacofonia si accentul mămicii îngrijorate mă fac să întorc capul. Arată ca o femeie dar urlă ca o mâţă răguşită în rut. Detectez sursa accentului în ţigarea dintre ghearele conice vineţii şi în cojile de seminţe care îi sar dintre dinţi ca tuburile goale din AKM. Trec pe lângă ei. Copilul şi cele câteva flori ofilite între betoane îmi sunt în drum. Puştiul are ochii plini de mirare. Exclamă:
- Futulaş, vino 'a mini sî ni giucăm!
Aia decolează ca un Harrier de pe bancă să-şi recupereze copilul.
- Mario vino încoace imediat! Aolei câta-i albina! Asta te muşcă până te omoară.
- Ie futule mami! Futu'aşii nu muşcă, mi-a zis doamna la glădi....
- Ba e albină otravitoare cu acul cât vaccinu'. Toate sunt otrăvitoare, auzi? Treci încoa' imediat!
Îl înhaţă vultureşte dintre tufe în timp ce ăla mic începe sa bâzâie ceva cu floricele si fluturi.
- 'Tu-ţi futurili mă-tii, acasă cu tine că nu pot să respir, grijania ei de educatoare...numai prostii vă bagă în cap!
Ridic aparatul, pozez gângania si râd. Mario baiatule, mă-ta e o proasta. Păcat că va trece multa vreme până când o să i-o spui. Oricum nu o să te creadă!

Revoltele din Londra: De grija cui moare românul?!

2011-08-09T16:19:00.000+03:00

Aţi auzit de tămbălăul din UK? Eu fiind retard din fire am deschis tv-ul azi după ce mi-a învelit ţaţa Floarea la piaţă ouăle în Daily Tribune. Mi-au căzut ochii pe ştirea zilei depre un tip arestat în timp ce se mastuba în faţa unei cladiri unde de la geam se holba una. Şi cum încercam eu să aflu cine-i Julieta aia de inspiră fierbinte pasiune onanistului, văd o ştire mică, mică într-un colţ care zicea despre “a treia noapte de violenţă continua în Totenham.” Caut înfrigurat ştirea propriu zisă şi dau de...
Revoltă în Marea Britanie!: “Milioane de persoane nemulţumite că Libia a primit bilete pentru Jocurile Olimpice!”
Ce naiba, unde-s mulţimile, unde sunt bătăile?! Am aruncat ziarul şi am deschis tembelizorul. Trei benzi de text cu revolte londoneze pe Realitatea, patru pe OTV şi la toate jurnalele Tv româneşti: sfârşit de lume la Londra tăticu'!
Ce aberez eu aici?! Revoltele alea sunt reale. La cât pot eu să văd, aia dau foc la magazine după ce le golesc, deci sunt jafuri reale. Şi incendierile sunt adevarate. Dar se petrec în UK, unde britanicul cu ştaif nu se cacă pe el de frica a 100 de huligani arestati care au târît alţi 1000 după ei. Pentru londonezi, cei care ard maşini sub pretextul că îl răzbuna pe "taximetristul" Mark Duggan, minunatul cap de familie de meserie narco dealler, este o ştire secundară.
Asta face diferenţa reală între ei şi noi. Pe ei îi rode că SUA intră în recesiune, că JO bat la usa şi Libia primeşte moca bilete. Iar pe noi ne doare sufletul de ei.
Câinele moare de drum lung şi prostul de grija altuia.
Cam atât!

Shake that money maker - să moară de ciudă Standard & Poor's

2011-08-08T11:57:00.003+03:00

No way you look girl,
No way you move girl,
You driving me crazy
You breaking the whole world
You got that bond girl,
That magic bond girl
So do your thing,
Shake that thing, money maker.
…...................................................
Shake it girl, shake that money maker,
That money maker, now boom boom, boom boom.

Versurile melodiei aparţinând DJ Sava si Raluka se potrivesc cu ce se întamplă cu lumea când ţara care face banii (la propriu) dând din fund prea tare, se dezechilibrează ameninţând să dea cu bucile de Terra.
Din pompoasele explicaţii date cu perdaf de gulere albe, ar trebui să înţelegem că nu ar fi nici o problemă că Standard & Poor's a declasat cu o treaptă economia nr.1 a lumii.
Serios?! Ia încearcă să pui la telecomandă în loc de baterii AAA, baterii AA+ si spune-mi ce observi!
Cum, nu există baterii AA+?! Muhaahaa...Nici economii AA+ nu există!
Mediafax ne povesteşte că “Janet Tavakoli, analist independent de credit, afirmă că puţini investitori sunt obligaţi să ţină numai obligaţiuni cu rating AAA, iar cei aflaţi în această situaţie nu vor avea probleme din moment ce Moody's şi Fitch încă menţin SUA la triplu-A.”
Acum să vă traduc eu.
Băieţi S&P nu vă culcaţi pe o ureche după ce aţi tras clopotul de alarmă; Economia SUA o să facă ce ştie mai bine, adică o să mai tiparească nişte bani cu care o să vă convinga indirect că sunt solvabili. O să facă asta pâna îi puneţi A-ul din triplu-A la loc, indiferent cine plăteşte nota.
Soluţia ar fi să emigreze americanii la noi. Le-am găsit un nou loc de turnat...în pahare, că de filme sunt sigur sătui!

Jocuri flămânde

2011-08-02T16:54:00.004+03:00

Era una din acele nopţi în care nu vroiam să fiu singur dar nici nu mă încânta ideea de a ieşi cu alţii. Resimţeam un fel de scârbă faţă de mine, faţă de lume, faţă de toate. Sila de viaţă.
Am ieşit totuşi cu gândul să mă plimb ca să-mi limpezesc mintea. Vroiam să obosesc, să-mi fie frig, ca la întoarcere apartamentul să mi se pară cald şi primitor. După câteva sute de metri am simţit gerul atât de puternic, încât cu mâna congelată am deschis portiera primului taxi întalnit. Abia în caldura dinăuntru mi-am dat seama că nu-i pot cere şoferului, să mă ducă pănă la capătul strazii. M-ar crede nebun. Aşa că i-am spus fals vesel:
- Ştii să-mi recomanzi un bar şi să mă duci acolo?
Nu mi-a răspuns. A ambalat motorul apoi s-a întors spre mine. Lumina venită din spate, îi ascundea chipul. Nu am putut observa expresia lui când mi s-a adresat:
- Eram gata să cred că vrei doar să te incălzeşti sau să stai cu cineva de vorbă!
- Interesant! Ţi se întâmplă des să dai peste oameni din ăştia? Adevărul este că locuiesc doar la câteva blocuri distanţă de aici.
- Ştiu, te văd zilnic când treci. De obicei aştept comenzi parcat pe colţ lângă blocul tău, dar astăzi nu vreau să stau la bîrfă cu colegii. Chiar vrei să te duc la bar sau te duc până la scară? Nu te costă nimic în ambele variante.
- Şi care ar fi motivul amabilităţii tale?
- Nu ştiu, pentru că eşti simpatic şi eu plictisit!? M-am săturat să discut despre fotbal, maşini şi femei toată noaptea.
L-am privit atent. Am mai trăit senzaţia asta de nelinişte cuibărindu-se călduţă în stomac. Cunosc acest gen de interludiu, apanajul celor care simt, vor dar nu au curaj. Nu, nu...era prea aproape de casă. Am deschis portiera şi am coborât.
- Cred că m-am încălzit suficient, mulţumesc!
Am pornit fără sa privesc înapoi. După câţiva paşi m-a ajuns din urma. Mergeam paralel, eu grabit pe trotuar cu mâinile înfundate în palton, el încet, prefăcându-se ocupat cu ştergerea parbrizului. Am schimbat direcţia şi i-am bătut în geam. M-a privit surprins. Faţa luminată de becul cu vapori de sodiu avea culoarea bronzului nou. Prin luciul sticlei, părea un studiu fotografic, iluzie care a disparut odată cu coborîrea geamului.
- Te-ai răzgândit? A întrebat el.
- N-am chef să merg acasă. Hai să facem puţină conversaţie şi după aia mă duci să beau ceva! Am spus eu aplecat către portiera din spate.
- Urcă în faţă, că mă doare gâtul când te privesc peste umar!
Căldura m-a învaluit anulând senzaţia că făceam o gafă. Muzica torcea din radio, staţia hârâia intermitent amestecând coduri pronunţate de voci nazale.
Am intins mâna către el:
- Ionescu, Adrian Ionescu! Andu.
- Popescu! A râs arătându-şi dintii. George, Geo mai bine!
- Amândoi suntem Escu. Am zâmbit şi eu. Şi numele se potriveste cu chipul. Frumos!
Stânjenit de compliment s-a foit ajustând inutil oglida, apoi m-a întreabat:
- Mai frumos ca dracul, aşa trebuie să fie bărbatul, nu?!
- Frumuseţea este un lucru subiectiv; după criteriile mele eşti frumos!
A oftat şi fără să mă privească a continuat pe acelaş ton.
- Cică unii pot să ghicească dacă celălalt este...hmm, la fel ca ei! E adevarat, tu poţi?
Mă gândeam iar să cobor, înainte de momentul adevărului.
- Îmi pare rău Geo, nu vreau să arunc supoziţii sau să pun etichete.
- Dar poţi sau ai putea să te uiţi la mine şi să ştii? Uite, aprind plafoniera! Uită-te la mine şi spune-mi ce vezi?!
Trăsăturile frumoase i se încheagau ca sub efectul azotului lichid. Privea undeva la nivelul pieptului meu. Întinzând mâna i-am ridicat bărbia. S-a oprit la jumătatea gestului de a îmi îndeparta mâna. Am ridicat arătătorul şi i l-am pus pe buzele întredeschise.
- Uită-te la mine! O clipa am surprins vartejul albastru, apoi pleopele l-au ascuns. Cu sprâncenele împreunate mi-a respins mâna rapid, aproape violent.
- Coboară, îmi cer scuze că te-am oprit când ai vrut să pleci!
- Cum doresti. Noi doi aparţinem aceleiaş lumi! Asta vroiai să ştii, nu?! Crezi că te poti scuza pentru ceea ce eşti?
- Era o explicaţie! Nu mă port aşa deobicei, eu nu sunt aşa! Vocea îi tremura. Am pus mâna pe încuietoare. Clicul a fost acoperit de rugamintea lui.
- Nu pleca, mai stai cinci minute, apoi te las în faţa scării şi mă duc la colegi!
- Şi o să vorbeşti despre fotbal, maşini şi femei? Nu o să-ţi tremure vocea ca acum, ştiind ca dacă priveşti în sus o să fiu la geam?
- De ce faci asta? Ai spus ce aveai de spus. Am primit raspunsul. Ajunge.Hai să te duc la un bar; alege-l indiferent de distanţă. Gratis.
La plecare părea stăpân pe sine. Treptat însă, odată cu apropierea de destinaţie a redevenit nervos. Înainte să cobor am întrebat:
- Vrei să intri să bei o cafea?
- Nu pot, nu vreau să intru aici! Poate altă dată! Stopurile taxiului au dispărut în noapte ca doi ochi injectati de alcool. În club era atmosferă de „prea devreme”. Abia începuse să se populeze iar profilul nu era deloc evident. Două fete se hlizeau la o masă în timp ce mainile li se legănau împreunate sub tăblie. Un tip vag cunoscut m-a salutat deferent. Băutura îmi lăsa gust amar în gura, făcându-mă să mă întreb la ce naiba am comandat-o.
- Cum rămane cu cafeaua aia, o mai primesc? Ştiu că par nehotărât...
- Ia loc Geo, speram să te întorci. Nu eşti nehotărât, eşti bulversat de confirmarea unui adevăr bănuit. M-am adresat barmanului care îl privea insistent.
- Nu te holba la el, că este prima dată aici. Adu-ne două cafele şi ia asta, că n-o mai beau!
Geo se uita prin sală. Iluminarea mai mult decât discretă îl lăsa doar să zărească siluetele care se îmbrăţişau în separeul din apropiere. Ghiceam stanjeneala amestecata în el cu dorinţa căreia nu i se putea împotrivi. Intuia că asta o să vadă când va intra şi totuşi nu se putea stăpâni. La aproape patruzeci de ani, stătea cu gura deschisă şi ochii rotunjiti ca un copil. Nările îi fremătau avid.
- Salut, se poate?
Tipul care mă salutase mai devreme, încheind probabil turul de sală, se oprise lângă Geo. Am vrut să-l trimit la plimbare, dar era deja târziu. Magnetismul îngroaşa atmosfera dintre ei pâna aprope de palpabil. Şansele mi-au scăzut la jumatate întro secundă şi continuau să cadă ca bursa. Experienţa îmi spunea că pierdeam. M-am ridicat cu zgomot de pe scaun, ca să captez atenţia.
- Eu m-a duc la masa aia din colt. Dacă ai nevoie de mine acolo sunt! M-a şters cu privirea. Ochii irizau albastru intens dar scânteia lor nu-mi era adresată. M-am retras.
Cafeaua era mai amara decât bautura dinaintea ei. Pe vremuri o găseam placută şi aromată. Rămăsese doar amăreala. Cele două siluete cocoţate pe scaunele înalte, gesticulau. Ce îşi spuneau nu avea importanţă. Eu ramăsesem singur gol şi obosit. Îmi doream iarăşi să înceteze chinul. Măcar să încerc. Am ajuns la bar în momentul cand cei doi încercau prima atingere. M-am băgat între ei. Simultan cu împingerea băgăciosului l-am apucat de umăr pe taximetrist.
- Geo, hai să mergem, mi-ai promis că mă duci acasa!
- Telefonează după alt taxi, s-a răţoit el indispus! Şi-a revenit şi m-a apucat de brat, aşa cum speram. Hai să îţi chem un coleg prin staţie!
Celălalt a încearca să-i reţină mâna, dar am trecut între ei. Am ridicat tonul cât să mă mai audă şi altii din jur.
- Daca vrea să se întorca la tine, nu am să îl impiedic; cunosc regulile! Hai Geo!
În gerul noptii, fâşîitul staţiei radio se auzea intermitent. Fumam lângă maşină în timp ce aplecat pe geam el căuta un coleg liber. Priveam trupul, încercând să nu-miimaginez ce acoperă. Am închis ochii şi mi-am lins buzele. Când i-am deschis, albastrul ochilor lui mi-a inundat retina. Rasuflarea îmi incălzea faţa. M-a prins de ceafa şi s-a oprit cu buzele doar la un milimetru de ale mele. Mana lui s-a strecurat printre reverele paltonului, mi-a atins pieptul, a urcat spre gat şi mi-a ridicat bărbia, exact cum făcusem mai devreme eu. M-a îndepărtat cât să-i pot privi chipul sculptat în piatră.
- Andrei, de ce nu mi-ai spus mai devreme?
Aş fi vrut să-i spun că-mi pare rau, să-l cosolez pentru ceea ce o să caştige, dar frumuseţea momentului m-a oprit. Şovăind o clipă a pus buzele peste ale mele, sorbindu-mi suflul apoi a lunecat rapid catre urechea dreaptă şi în sfrasit pe gat. Am închis ochii ascultandu-i răsuflarea, şovăitor în faţa dulcelui chin. Apoi hotărât i-am deschis lăsand curentul eteric să pluteasca între noi pâna la contopitre. Vartejul sangelui îmi bubuia în urechi, venele îmi pulsau gata să pocnească. Pluteam în cercuri concentrice, ameţitor de plăcut şi încet, ca un balon către cer. Apoi înţepatura şi zgomotul fluidului ţâşnind, dornic de libertate, m-a făcut să lunec, să cad.
- Andrei, Andrei….Andu! Glasul lui se îndeparta şi se apropia ca prin pâslă. Am tresarit. Surpriza m-a umplut de fiori electrici. Eram inca acolo amandoi; el laş şi eu flamând. Am urcat fără vorba în taxi. M-a dus aproape de casă, în locul unde ne-am intalnit. Am privit drept în ochii lui. În ei nu era nici întrebare, nici teama. Surâzând dojenitor l-am chemat. În timp ce el se întindea timid să ma atingă l-am prins de ambele mâini.
- Ai avut de ales Geo şi ai ales gresit! Ai fi putut să profiţi de şansa unică de a deveni vînator, dar ai ales să fii pradă. Aş fi vrut să-i spun că-mi pare rau; să-l cosolez, pentru ceea ce urma să piardă, dar m-am oprit. I-am prins mâinile mai bine şi l-am tras către mine. Sălbatec, am înfipt dinţii în pielea netedă a gâtului. S-a zbătut involuntar, surprins de ceea ce simţea. Vroia, vroia să-i ofer plăcerea unică, dar nu ştia că este amestecată cu durere. El a ales să se termine aşa. Ştiam că asta a vrut de cand l-am văzut. Am avut un moment de slăbiciune; el însă a fost pierdut de la început. Cu ochii larg deschişi a lăsat albastrul să-l părăsească. Corpurile noastre s-au zvârcolit cautând bucuria de a dărui, voluptatea de a lua. A tresărit din ce în ce mai slab apoi s-a relaxat. Am mângâiat chipul palid. Cu palma am acoperit pupilele dilatate la maxim, tivite cu un cerc azuriu. Ochii au rămas ca doua ferestre deschise către nimic pe faţada unei case frumoase dar goală. I-am sprijinit cu grijă capul de tetieră şi am coborât. Prin geamul ce reflecta parţial lumina zăpezii părea că doarme, cu faţa scăldată în luciri de argint. Mă covârşea tristeţea şi invidia. Căutarea lui a luat sfârşit.

Sonetul bloggerului sonat

2011-08-01T10:01:00.000+03:00

Când din colţuri de minte murată,
Şi din cuvintele reci prea sordide,
Am obosit arid a strânge pilde,
Pe mucegai mi se pune o pată;
Pecingine pe chip mi se intinde.
De pizmă şi fiere adânc inundată,
Mi-e inima, iar carnea mi-e fiartă
În fierbinte puroi şi vome fetide.

Sunt grozav de gelos pe al tău talent;
Îmi spui că din jocul tastelor trăieşti,
Dovedind că sunt un biet impotent.

Mi-aş vinde mâna să văd cum albeşti,
Fără internet, scos din al tău element,
Pun pariu că ai să ajungi să cerşeşti!

Sonet in stil italian. Leapşă de la Cosmin.

Vals în trei

2011-07-22T11:31:00.005+03:00

-Bună dimineaţa raza mea!
Mă întind semiconştient savurând flexarea muşchilor cu lentoarea dată de un somn lung, apoi mă pregătesc să răspund.
- Bună dimineaţa tati!
Vocea suavă care se aude din dreapta mea, are efectul unui tratament de defibrilare cardiacă. Deschid ochii şi braţele simultan, lovind uşor trupul culcuşit lângă mine. Privirea mi se fixează direct în ochii bărbatului din cadrul uşii întredeschise. Gura vorbeşte parcă fară mine:
- Bună dimineaţa dom' Director! El se uită la mine cu faţa unui nedormit.
- Bună dimineaţa. Cafeaua este gata! Raul, tu ziceai că preferi cereale la micul dejun?!
- Fulgi de porumb cu iaurt! Mă mira din nou că vorbesc fără să gândesc.
Bărbatul clatină aprobator din cap şi se retrage. Înainte să închidă uşa îmi şopteşte;
- Rao, vezi că hainele le-ai lăsat pe maşina de spălat; dacă vrei ceva comod îţi dă Sandra ceva de-al meu.
Din pilotă ies două maini firave apoi un ciuf castaniu. Sandra se întinde spre mine schiţând o tentativă de sărut. Mă retrag spre perete, protestând moale.
- Nu m-am spălat pe dinţi!
- Nici eu, dar nu cred că te deranjează propriul tău gust! Mi se pare corect să mi-l dai pe al meu înapoi.
Pipăi discret cu picioarele pe sub învelitoarea de puf. Ar trebui să fie pe acolo…
- Căutai ăştia? Nu fi pudic, adineauri erai dezvelit! Chiloţii mei flutură, agăţaţi de degetele delicate ale fetei.
Înhaţ boxerii cu iepuri roşii şi îi trag pe mine cu sentimentul că am greşit-o rău de data asta. Nu vreau să-mi închipui ce a simţit omul văzându-mă gol lângă fica sa.
În timp ce mă îmbrac mă prefac că n-aud numeroasele drăgălaşenii pe care mi le înşiră Sandra. Cu mâna pe clanţă o întreb, sperând la un refuz:
-Vii la bucătarie? Primesc un nu moale, împreună cu un legănat din cap. Ochişorii se închid, savurând încă un pic lenea.
Bucătaria scăldata în miros de cafea îmi aduce aminte de alte tabieturi matinale. Ceştile stau aliniate pe blatul de lânga chiuveta, împletindu-şi aburii cu cei de la robinet. Robert spală vasele de aseara. Amintirea zilei de ieri incepe sa-şi facă loc în minte. Mi se face dor de un sprijin, aşa că mă aşez gemând discret pe scaun.
-Mahmurel puiule, sau doar plăcut obosit?! Insinuarea din întrebare, mă face sa vars cafeaua abia aşezată in fată.
- Iartă-mă Robert, am facut o mare prostie! Nu trebuia...Eu…
- Nu face nimic, şterg imediat; nu te agita!
- Nu de cafea vorbeam!
Ceaşca zboară în chiuveta în care miraculos, nu se sparge! Doar Robert se crapă, dând la iveală şeful din el.
-Cum adica băi, fi-mea e o greseala? Ce am negociat noi doi, are nevoie de contract scris? Ce sunt eu, prostul satului? Stai jos si bea-ţi cafeau! Dacă mai zici ceva de genul ăsta cand ajungem la birou poţi să-ţi scrii demisia, auzi?!
Mă ridic instinctiv în picioare deşi stiu că mă depăşeşte cu un cap. Nu apuc să protestez pentru că în prag acoperită sumar de halat, apare Sandra. Mă cuprinde mila la vederea trupului împuţinat de boală. Şi totuşi este atât de vie, atât de plină de spirit şi uimitor de frumoasă.
- Bine ai venit, rază de soare! Ea zambeşte în timp ce el o sarută pe frunte.
Se aşează pe scaun în timp ce el o ajută. Îi intinde cesca, parodiind ceremonia ceaiului japonez. Deşi zambeşte ironic, adulaţia lui este reală. Nu o mai are decat pe ea şi asta pentru scurt timp.
- De ce vă certati? Nu trebuia sa-i dau treningul cel nou, tati? Oricum îţi este cam mic.
- Aiurea, zici că-i al lui, aveam o discuţie despre serviciu! Nu-i aşa Raulescule? Repetarea voalată a ameninţării îmi face cafeaua amara, amară. Arunc o privire pe etajeră.
- Bună cafeau asta, dar cere o ţigara!
- Păi nu te-ai lăsat, sau vrei una din alea de aseară?! Sandra chicoteste, luptându-se cu o şuviţă rebela. Eu mă fac că n-am auzit şi mă joc cu linguriţa. Abia aştept să plec, dar drumul spre firmă se transformă în probă de rezistenţă la stres. El pufneşte enervat de traficul orei de vârf, eu tac cu speranţa că nu v-oi fi obligat să ascult o predică. Ne prefaceam că suntem calmi. Nu ne privim, dar dacă inchid ochii, îi ştiu pe deasupra fiecare cută de pe chip.
La stop, un puşti cu căşti şi borsetă traversează pe roşu, alergând ca o căprioară. Robert trânteşte piciorul pe frână şi aproape iese pe geam urlând:
-Bă bulangiu' dracului, mişcă-te bă în zgaiba mătii, că maşina calcă nu f...! Se întoarce spre mine cu o moacă de ai jura că vrea să o dreagă.
-Iartă-mă dom' consilier, dar unii gândesc cu sula şi acţioneaza cu curul! Dă-o în puţa mea de treaba!
Nu comentez nimic. Sunt fericit că pot zâmbi. Îi sună telefonul. După câteva replici şoptite îmi întinde aparatul. După voce Sandra a plans.
- Ne vedem deseară, scumpule? Tati are treabă dar îţi lasă maşina. Vii să mă iei pe la şase? Am ceva important să-ţi spun. Pa!
Rămân tăcut cu telefonul în aer. El mă apuca brusc de mână.
- Dacă o faci să plangă nu mai ai ce discuta cu mine şi te-ai lins pe bot de primă!
- Nu merit asta, dar măcar sună mai bine decât varianta cu demisia! Robert ce am facut!?
El nu-mi răspunde, iar tăcerea se lăţeşte între noi ca o balta de sânge până ajungem la birou.
Acolo rutina mă învăluie plăcut. Deschid corespondenţa, citesc mesajele, savurând a doua cafea. Ema face o cafea de vis, iar ca femeie arată bici. Pacat ca nu-i secretara mea. O rog să închidă uşa, ca să o întreb ceva.
- Ema, te-a filat Robert vreodata? Nu hărţuială sexuală, dar aşa, o atingere, o privire interesată. Sau pe altcineva…S-a dat la careva din firma?
- Nu ştiu ce joc faci, însă la mine chestiile astea nu ţin. Ce vrei să auzi? Vrei să verifici zvonuri? Atunci varsă-le aici şi-ţi dau confirmări sau negaţii comand prompt!
- Las-o baltă Ema. Mai bine du-te si adu-mi dosarul ala de la Mediu.
Pauza trece fară să-mi pese de foame. Uitasem de şedinţă, cand a intrat Robert. După felul cum închide uşa în urma lui, îmi pot da seama că o să urmeze ceva neplăcut. Mă ia fară preludiu.
- Băi pluş, băi decreţel! Te-am tratat ca pe un prinţ, te-am promovat ştii tu bine, nu numai pe criterii profesionale şi tu ce-mi faci? Te interesează viaţa mea? Eşti căpiat? De ce nu mă întrebi pe mine mă, n-ai sange în pix? Ai zis că rămânem prieteni!
Devin stacojiu. Ah Ema, pun eu mâna pe tine! Amărăciunea mă îneacă:
- Dacă ai de gand să pleci urechea la vorbele unor muieri, poate ca ar fi bine să scriu demisia aia si să dispar dracului din preajma ta! Plec şi-mi bag picioarele în tot!
Se încovoaie ca după un pumn în vintre.
- Nu, te rog! Recunosc ca pentru ce ţi-am cerut ieri, prietenia noastra a cântărit mult, însa nu a fost tot. Rao, eu...ţin la tine cu adevărat, apreciez munca ta şi din cauza asta m-am gândit că în numele…
- Te-ai gândit că dacă-mi eşti şef o să-ţi fie mai uşor să mă şantajezi, asta ai gândit!
- M-am gandit că un om ca tine, ştie mai bine să trateze un subiect delicat; m-am gândit cât de mult te-a plăcut Sandra la petrecerea de Crăciun şi la cât a insistat să te cunoască. Crezi că îmi este uşor? Am luat o decizie raţională pe baza unor calităţi, pe care acum dovedeşti că nu le mai deţii!
- Nu trebuia să fim la altă şedinţă? Sau aplici iar butada cu şefu-i şef şi în pielea goală?!
- Şedinţa se amână până lămuresc ceva cu tine. Termină odată cu ironia ieftină. Tot baţi monedă pe chestia cu şefia. Te roade organigrama la ficaţi? Nu? Bine, să trecem peste. Uite cheile, vezi că s-a gripat gemul din faţă stânga! Raul? Promite-mi că ai grijă de ea; promite-mi că ai s-o iubeşti, că ai s-o faci fericita!
- Robert nu este nevoie dar uite, promit!
- Multumesc mult, te iubesc! Acum hai la sala de consiliu!
Seara, în drum spre restaurant Sandra arată vizibil mai bine. Poate datorită rochiei, fardului şi sutienului cu cupe. Ciripeşte nimicuri, mângâindu-mi pulpa dreaptă. Deodată mă roagă să opresc maşina. Vrea sa conducă deşi abia stă dreaptă. O clipă mă gândesc să o refuz, apoi mă dau jos şi trec în dreapta. Ajungem cu bine la restaurant.
La lumina lumânărilor de pe masa, chipul ei recapătă aerul suferind. Flăcările parca-i sug culoarea falsă din obraji, parcă o descărnează proiectând imaginea unui spectru. Îmi feresc privirea sub pretext că fumul îmi irită ochii. Când mă uit, văd ca si ea îşi suflă nasul si are ochii umezi.
- Poate o să crezi că-mi plâng de milă Raul! Aşa ai fi îndreptăţit să crezi. Nu-i adevărat decât în parte, pentru că pe mine mă îngrozeşte altceva mai mult decât propria-mi boală. Eu m-am resemnat cu ideea că o să dispar în curand, dar lacrimile astea sunt pentru tati.
- Ce-i cu Robert, are ceva? Vocea mi se opreşte în gat; îi apuc mainile şi o fortez să mi se uite în ochi. Spune-mi, e bolnav? Îşi freacă absentă încheieturile strivite.
- Nu, însă este înfiorator de singur, iar după ce o să mor şi eu, o să rămână fară nimeni pe lume. Lacrimile i se scurg pe obraz, diamante ce zgârie masca de pudră, lasând dâre de rimel. Sandra se scuză şi dispare la toaletă, lăsându-mă pradă dorinţelor antagonice. Reîntoarcerea ei aduce o undă tristă de parfum. De când ştiu ce-i cu ea orice parfum ar avea, mie-mi miroase a frezii veştede. Câteodată Robert miroase aproape la fel.
- Raul, am aflat de curând ceva care m-a şocat mai mult decât moartea mamei şi decât diagnosticul ăla crud. Am gasit pe calculatorul tatei, un jurnal parolat. Ştiind cât de mult însemn pentru el, la parolă mi-am tastat numele. Nu este corect, dar da, l-am citit. De acolo am aflat că tati iubeşte un barbat. Ce ai Raul? Este şocant, nu? Pentru mine a fost, însă acum a trecut.
- Nu e nimic rău Ruxandra! Mă surprinde întradevar vestea, dar nu ma simt bine; cred că nu trebuia să comand friptură în sânge. Lasă, o sa-mi treacă! Spune, ce mai scrie în jurnal?
Sandra începe să plangă din nou, iar fiecare lacrimă a ei mă arde.
- Scrie că orbit de pasiunea lui meschină pentru acel barbat, m-a neglijat pe mine. Spune că dacă ar fi fost un tată iubitor, nu m-ar fi ţinut la distanţă ca să-şi protejeze cealaltă iubire; că dacă am fi locuit împreună ar fi putut să-şi dea seama la timp, că raza lui de soare păleşte şi ar fi prins-o în braţe înainte să înceapă cu adevarat să se stingă. Şi că pentru a mă ţine lângă el cât mai mult va renunţa la tot ce are, înclusiv la domnul rază de lună. Scrie că s-au despărţit chiar înainte să mă mut eu înapoi acasă. Iartă-mă Rao, n-am vrut să te încarc cu tristeţea mea. Dar în afară de el doar pe tine te am. Te iubesc şi am încredere în tine. Nu regret nimic în afara timpului pierdut. Ar fi trebuit să te abordez la petrecere, dar abia acum am încetat să mă gândesc doar la mine. Pe atunci n-aveam puterea să te rog asta.
- Nu înţeleg, ce vroiai să faci, ce vrei să fac?
- Vreau să ai grija de tati după ce mor; asta vreau! Ema zice că tu eşti un csmopolit, un tip cu relaţii. Ai putea să-l cauti pe acel bărbat, ai putea să-i spui că tata încă îl iubeşte. El este prea mândru, prea aspru ca să facă asta. Numai pe tine te ascultă, numai părerea ta o respectă. O să-l găseşti, sunt sigură. Şi după, ai grija să ramână împreună. Promite-mi asta Raul şi am să mor liniştită! Promite-mi şi pâna în clipa morţii n-ai să mai vezi o lacrimă de la mine!
Ah cât doare! Mă doare ideea de a fi un dar. Un dar pe care el a minţit că nu-l mai vrea, un dar de care ea nu mai are timp să se bucure. Aş vrea să fug, să trec prin pereţi cu capul înainte, să trec prin clădiri şi maşini urlând cu molozul şi fiarele atârnate de mine, să fug pe câmp. Dar în loc de toate astea mă aud spunand:
- Promit!

Leapşă cu poveste centrată pe trei personaje prinse într-o legătura amoroasă, preluată de la MitzaaBiciclista

Sânge pentru toaleta doamnelor

2011-07-20T14:54:00.004+03:00

Dragi colege,
în poză este anunţul care a fost găsit în toaleta doamnelor.
În cazul în care (chiar) a fost nevoie de un astfel de anunţ, vă rog să anunţaţi Dept. Admin. care va lua măsurile necesare.
În cadrul firmei noastre anunţurile se fac numai de către Dept. Admin. În cazul de faţă vă rog să vă asumaţi iniţiativă şi să-mi transmiteţi problemele care v-au determinat să acţionaţi aşa.
Cu respect,
Şef Dept. Admin.
M

Dragă M,
Am considerat că acest anunţ este necesar pentru că se referea la o regulă de igiena elementară, care evident, nu este respectată de fiecare dintre noi.
Personal ţin la sănătatea mea, mai ales în condiţiile în care noi femeile, suntem sensibile la cele mai multe boli legate de igienă. Cred că sunt în asentimentul (aproape) tututor femeilor din firmă. Nu am apelat la Dept. Admin. pentru că tocmai persoană care îl conduce nu respectă această regulă elementară de igiena. Îmi pare rau dacă vreo persoană se simte lezată, însă personal nu vreau să mă imbolnavesc la locul de muncă doar pentru că îi este cuiva teamă de apă.
Îmi asum iniţiativa afişului pentru că ţin la sănătatea mea şi nu vreau să fiu expusă la aşa ceva.
Cu respect,
Şef. Dept. Mediu
V

Dragă V,
Nu sunt genul de persoană care întreţine conflicte şi cu atât mai puţin le creeză. Asta pentru că am convingerea că este mai uşor să distrugi decât să construieşti.
Conflictele inutile duc la afectarea performanţelor profesionale ale întregii echipe. Noi suntem o echipă. Probabil venind aici mai recent nu aţi reuşit să simţiţi asta dar cu siguranţă în timp acest lucru o să vină.
Cred că ai o perceptie greşită asupra acestui fals incident. În primul rand, sunt suficient de atentă în ceea ce priveste igiena mea şi a celor din jur. Sunt suficient de matură pentru a decide singură când să mă spăla pe mâini şi când nu.
Nu ştiu cum foloseşti tu toaleta şi nici nu mă interesează dar am convingerea că la nivelul nostru de educaţie şi civilizaţie cu siguranţă acest lucru majoritatea dintre noi îl face cum trebuie.
De aceea eu nu am nici o "teama". Mai mult, personal am capacitatea de a sesiza când ceva este în neregulă şi a mă proteja corespunzător. Mă gândesc că astea sunt lucruri banale pe care ar trebui orice persoană educată să le facă.
Poate că nu ar fi rău să încerci un consult de specialitate privind o eventuala fobie privind microbii.
O zi bună!
Şef Dept. Admin.
M

Dragă M,
Sunt convinsă că ai mai multă nevoie de asistenţă psihologică decât mine. Cred că la nivelul nostru de educaţie şi civilizaţie este evident că o persoană care umblă prin toaletă cu hârtii lipite de palme în loc să utilizeze săpunul, suferă de o (eventuală?) fobie. Cu asentimentul întregului dept. de mediu, consider tapetarea toaletei cu hârtii o risipă ne ecologică.
O zi bună!
V

Dragă V.
În situaţia de faţă, prin felul meu de a fi şi prin natura administrativă a muncii mele mă murdaresc foarte mult pe mâini. De aceea trebuie să mă spal foarte des pe mâini cu detergent. Pentru a îmi proteja pielea sunt situaţii când îmi pun hârtie pe mâini pentru a nu atinge zona toaletei tocmai în ideea de a nu mă murdări şi a nu fi nevoită să mă spal cand abia m-am spălat. Excesul de detergent face foarte rău la piele şi nu numai. Bănuiesc că tu consideri şerveţelele umede (care sunt din PET) ecologice. Îţi recomand schimbarea dioptriilor pentru citirea etichetei care-ţi va demonstra că şi acelea conţin detergent iar utilizarea lor aduce un afront naturii.
Îţi spun aceste lucruri nu ca să mă justific ci pentru că sunt convinsă că astfel vei înţelege că e bine să nu te grabeşti în a cataloga lucrurile după aparenţe.
Şef Dept. Admin.
M

Dragă M.
Cu toată amabilitatea te anunţ că întregul detergent din lume n-o să spele faptul că m-ai facut chioară. Hai să incercam să fim rationali. Două fire de plastic într-un serveţel testat dermatologic, nu se compară cu o bombă bacteriologică învelită în ce-a mai fină coală. Cred că ar trebui să ai amabila maturitate de a avertiza 'colectiva' din care facem parte purtând pe ecuson simbolul pentru risc biologic.
Şef. Dept. Mediu
V

Dragă V.
Îmi cer scuze pe această cale pentru greşeală. Dacă ştiam că nu acuitatea vizuală este motivul problemelor tale, obţineam aprobarea şi eventual sprijinul financiar să te trimitem înapoi la şcoală. Poate în acest fel şi cu o bună consiliere psiho-pedagogică fobiile faţă de microbi şi hartie s-ar fi atenuat măcar cât să poţi duce o viaţă normală. Încă mai sper că nu va fi nevoie că firma noastra să platească această greşeală. Referitor la ecuson, poate o să-l porţi tu agăţat de lesă sau de babeţica pentru spume.
Şef Dept. Admin.
M

Dragă M,
Trebuie să îţi dau dreptate că a fost făcută o greşeală. Ai fost probabil greşit educată, asta dacă nu o fi o problema congenitală. Asta ar scuza faptul că o şefă de departament umblă prin firma cu mâinile jegoase şi hârtii lipite pe ele. Poate tot asta explică fapul că oamenii ies cu ochii rosii din biroul tău iar plantele se ofilesc aşa de repede. Cred că este evident pentru toată lumea că ar fi cazul să iei prima ta masură administrativă reală, să te iei de postit-uri şi să te dai afară. O să mă ocup eu de administrarea arealului calamitat imediat ce purjezi zona.
Să ai o zi bună!
Şef. Dept. Mediu
V

Dragă V,
Eşti greu de calificat altfel decât o chimistă ordinară, care nu ştie alte produse ecologice decât cele de tras pe nară. Pentru persoane ca tine am mutat locul de fumat afară. Sper că îţi dai seama că ai depaşit pragul de toleranţă al acestei companii şi o să-ţi faci vânt pe canalizare cu tot cu serveţelele tale parfumate, pâna la staţia de epurare. În acest fel s-ar ecologiza compania, şi s-ar face dreptate microbilor deşi mă tem că nici aia nu te pot înghiţi.
Să ai o zi cât mai bună!
Şef Dept. Admin.
M

Dragă M,
Sper că ai primit cu aceiaş bucurie ca şi mine intermedierea micii nostre contradicţii de opinii de către managerul general. Am fost uluită să găsesc atâta înţelegere la dânsul şi atât de mult calm. Dacă timpul nu ar fi atât de preţios pentru mersul afacerii noastre probabil am fi dezbătut mai multe. Aşa am fost nevoiţi să lămurim asta la o singură cină.
Să avem o zi bună!
Şef. Dept. Mediu
V

Dragă V,
Ma bucur că ai văzut importanţa comunicării, chiar şi atunci când se face la lumina lumânarii. Este vina răcelii acestui mediu steril de comunicare care se numeste mail.
În acest sens te rog că urmatoarea data când ceva te deranjează, vino să vorbim personal. Te asigur că am foarte multă bunăvoinţă chiar şi pentru subiecte mai delicate. Credinţa mea este că problemele te pot chiar face să-ţi faci prieteni noi. Am convingerea că acest mic conflict, prin acest e-mail, a şi disparut.
Să avem o zi bună! Cu toţii!
Şef Dept. Admin.
M

Oase pe plajă

2011-07-13T15:58:00.000+03:00

-Tati de ce n-am voie să omor furnici?
-Pentru că nu ai de ce, sunt şi ele fiinţe vii...
-Pentru că te bate Dumnezeu fetiţo, de aia!
-Dacă mami nu mă bate, tati nu mă bate, tu nu mă baţi, de ce mă bate Dumnezeu?
-Pentru ca El aude tot şi te pedepseşte ca să-ţi fie teamă de El.
-Ştii ce mamaie?! Dumnezeu a murit şi scheletul lui stă în nisip pe o plajă.
-Nu este frumos, ce vorbă este asta?
-Ba a murit, ştiu că aşa am visat!
-Vai de sufletul tău! De ce nu-i zici mă omule ceva?!
-Dumnezeu nu poate muri tati pentru că el este creatorul a tot ceea ce ne înconjoară; el este viaţa...
-Dacă este viaţă poate sa moară, îţi spun eu că a murit pe plaja aia. Sa înecat în petrol şi pescăruşii au murit şi marea plânge cum facea mami cand a murit Puşa. Şi dacă el a murit poate şi planeta să moară şi Soarele că tot nu mai are ce face; o să moră şi stelele...Ce mai este după stele tati, ca să-ţi spun cine mai poate să moară?
-Termină copile, ia uite ce floricele are pomul ăsta; vrei pufuleti?
-Nu vreau! Vreau basma şi o lopată. Tati ia-mă în cârcă să rup flori. Aşa. Îl îngropăm, plângem şi după aia ţinem secret. Nu spunem la nimeni.
-De ce să nu spunem, ce să nu spunem?
-Ce faci, te cobori la mintea copilului?
-Mamaie tu taci că nu ştii nimic.
Trebuie să nu spunem că oasele lui Dumnezeu stăteau pe plajă. Spunem că erau ale omului. Le ascundem ca să nu afle oamenii la care numai de Dumnzeu le era frica, dar dacă a murit, nu le mai este. Să nu spui la nimeni tati. Ca să le fie la toţi frică până se termină. Trebuie să facem frăţie să nu spunem. Mamaia nu spune că nu mă crede. Numai tu poţi să trădezi, că nu-ţi este frică.
Să nu spui...

Selena surâdea

2011-07-11T12:01:00.001+03:00

Spiritul serii Selena suspina schiţând sonate. Superbele sale serenade se repetau, se spărgeau spumegând sub sorbul sunetelor. Secvenţa solfegiilor se străduia să suie serpentinele sacrului Soare, surmontând săgeţile serenei sale străluciri. Sineala serii searbădă, strecura străvezie sarabanda sunetelor selectiv simplificate. Sensul selecţiei se supunea sacadat sinopticului. Se simţea sursa seriei sinusoidale spărgând sacul sarcinilor statice.
Stelele surori se scuturau sablate sonic, scăpărând salbe stereo, scurtcircuitate senzorial sub salva selenară.
Sosiile serafice se succedau sinuos, salmastrele salbe se scurgeau, se scufundau senzual sub suprafaţa spectrului sonor.
Simţind suflul sălbaticei solii, sălciile scobeau solul sorbindu-i sevele. Smoala sticloasă sublima surle sure. Seara se subţia sihastră.
Senină, Selena silabisea scriind sonetelui serii singura strofă.
Strofa-sentinţă, slujea sacerdotal sfârşitul sonatei. Scena se sucea sintetic spre static.
Sclipind selenar, Selena surâdea surdă.

Târfa şi banii

2011-06-29T13:25:00.002+03:00

Târfă nu fugi cu banii
Că te pictez cu chinoroz
Şi-mi pun acuşa găliganii
Să-ţi pună lacăt la găoz.

Aşa că nu-mi fugi cu banii,
Să nu-ţi iau ţâţele la stors
Şi apoi pios pe crucea mătii
Să-ţi spăl faţăul cu sloboz.

Tu, târfo, nu fugi cu banii
Că-ţi pun la pizdă o canea,
Te iau la poştă cu golanii
Şi-l pun pe tac-tu să te bea.

Luna maro

2011-06-17T15:11:00.002+03:00

Aştept o eclipsă
Ascuns sub birou;
Veioza stă stinsă
Pentru luna maro.

De nu vrea să vină
Şi mă ia la mişto,
Celesta cretină
De lună maro,

Aş pierde pariul
Făcut la bistro
Şi aş da cu şuriul
În luna maro.

Cu seringa în gură
Leg un garou;
Nu vrea sa apună
Ea, luna maro.

Pe cerul de smoală
Aruncă halou,
Lumina ei goală
De lună maro.

Prin venele slabe
Îmi trece un fior
Şi pleoapa îmi cade
Peste luna maro.

Weekend fără mine

2011-06-14T16:25:00.004+03:00

Sufletul de mi-l ştii,
Ia-mi inima, n-o frânge.
De mână mă strânge,
Şi împreună vom fi!

Alo?
Buzz. Alo?
De ce nu-mi raspuzi mă?
Te şterg din listă, să ştii. De ce nu-mi răspunzi mă?
N-ai vrut să vii la picnic cu noi, nu te mai ţii cu vechii tăi pretini?
În trei zile, nu ai trecut şi tu pe aici nepoate, măcar să-mi zici un bună ziua?
Nu mi-ai scos pantofii de la reparat. Nici nu te-ai dus. Ce dacă lunea asta a fost libera?
Pentru ce aceste întrebări repetate? Pentru că am îndrăznit să am un weekend doar al meu?
Iubitule, dormi? Acest weekend fără tine a trecut direct prin mine. Să ştii! Iubitule, dormi?
Nu ai dat şi tu un telefon. Dacă nu te sun eu, tu n-ai habar. Şi ce faci când sun, dormi?
În atâtea zile nu te-a interesat dacă sunt bine, dacă mai traiesc. Nu sunt mă-ta?
Te urcai în tren maşină sau maxi...Cat îţi era mă sa vii la frac-tu?
Colegu' n-ai dat tu o bere zilele astea...Ai fost liber?
Te-am sunat, ai văzut apelul!?
Buzz. Eşti?
Alo?

În zodia vitezei,
Prea multe-s de spus;
Mi-e scumpă tăcerea,
Singurătea, lux!